Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Grigore P. Cerkez (ϯ)
(n. 1850 - d. 1927)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoclasic

Casa Alexandru Plagino / Constantin Dissescu (remodelare, 1908)
case/vile, 1850, neoromânesc, monument clasa A
Casa Constantin Poroineanu
case/vile, 2-5 niveluri, 1883, neoclasic
Casa Doctor Petre Herescu
case/vile, 2-5 niveluri, 1913, tudor
Casa Emil Lahovary
case/vile, 2-5 niveluri, 1910, neogotic
Casa Florica Cantili
case/vile, 1-2 niveluri, 1912, beaux-arts
Arhitect Grigore P Cerkez

Arhitectul Grigore P. Cerkez

Grigore P. Cerkez (scris și Cerchez sau Cherchez) a fost inginer civil, arhitect și profesor român, născut în 1850 și decedat în 1927. În documentația de specialitate utilizată aici, inclusiv sinteza din volumul lui Vasile Țelea, este menționat ca născut la București, frate cu Nicolae Cerchez. Activitatea sa se înscrie în perioada de afirmare a stilului național neoromânesc și a curentului istorist, cu influențe neobrâncovenești și neogotice, dar și cu numeroase lucrări în registru neoclasic și eclectic. Este important de subliniat că prezentarea de mai jos se referă la inginerul și arhitectul Grigore P. Cerkez (1850–1927), profesor al școlilor tehnice și de arhitectură din București, și nu la un alt arhitect omonim, Grigore G. Cerkez, cu care este uneori confundat. A făcut parte din elita tehnică și intelectuală a capitalei, implicându-se atât în proiectarea de clădiri și lucrări de infrastructură, cât și în organizarea corpului profesional al arhitecților.

Viața privată a arhitectului Grigore P. Cerkez este relativ bine documentată în ceea ce privește structura familiei și locuințele sale, acestea din urmă având o importanță deosebită nu doar biografică, ci și simbolică pentru statutul său profesional și pentru efortul de europenizare a arhitecturii bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. A fost frate cu Nicolae Cerchez, ceea ce sugerează apartenența la o familie înstărită, integrată în mediul urban bucureștean; că a lucrat în cercuri strâns legate de elitele politice și economice ale timpului, având drept clienți familii precum Cantacuzino, Brătianu (prin alianța Niculescu-Dorobanțu), Lahovary, Suțu, Manu, Poroineanu, Arion; că a întreținut o relație profesională de durată cu mediul academic și cu instituțiile statului (Primăria Capitalei, Poșta, BNR), ceea ce i-a conferit un statut public important.

Familia și casele lui Grigore P. Cerkez

Grigore P. Cerkez a fost căsătorit cu Elena Ghermani (4 octombrie 1864 – 30 aprilie 1952), fiica lui Teodor Ghermani și a Angelicăi Sabeki. Căsătoria lor a fost una stabilă, iar cuplul a avut un singur copil, pe Teodor Dan Cerkez, cunoscut în familie sub diminutivul Dodel, născut la 28 noiembrie 1884. Destinul acestuia a fost însă tragic și scurt: Dodel Cerkez a murit la 5 decembrie 1918, la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial, eveniment care a marcat profund viața arhitectului.

Teodor Dan Cerkez se căsătorise, la 26 aprilie 1915, cu Yvonna Florescu, fiica lui Alexandru G. Florescu și a Olgăi Costescu-Comăneanu. Din această căsătorie s-a născut un fiu, Aldea-Dan Cerkez (7 februarie 1916 – 15 mai 1989), care a ales o carieră tehnică, devenind inginer, și care a trăit o mare parte a vieții sale în afara României, în Brazilia. Prin Aldea-Dan, linia familială a arhitectului a continuat, deși ruptura geografică a contribuit la estomparea prezenței numelui Cerkez în viața publică românească de după război.

Locuințele lui Grigore P. Cerkez au reflectat în mod direct poziția sa profesională și gustul său arhitectural. La aproximativ paisprezece ani după revenirea în țară în urma studiilor, arhitectul își construiește o reședință amplă pe Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei nr. 115. Casa, cunoscută în epocă drept „Hotel de M. Gr. Cerchez”, impresiona prin finețea detaliilor, cromatica atent aleasă și calitatea execuției. Inspirată de arhitectura gotică occidentală, clădirea era considerată una dintre cele mai alese reședințe ale Bucureștiului anului 1906, fiind menționată elogios de Frédéric Damé. Caracterul său reprezentativ a făcut ca, în timp, clădirea să fie potrivită pentru funcțiuni publice, fiind asociată ulterior cu sediul Uniunii Artiștilor Plastici.

În timpul ocupației germano-bulgare din Primul Război Mondial, această locuință a fost rechiziționată și transformată în cazinou german, tocmai datorită amplasării centrale și prestigiului său arhitectural. După război, casa nu și-a mai recăpătat rolul de reședință familială, iar Grigore P. Cerkez a fost nevoit, până în anul 1918, să-și caute un alt domiciliu. Moartea unicului său fiu, suprapusă peste pierderea simbolică a primei sale mari locuințe, a determinat arhitectul să-și construiască o a doua casă, mai retrasă, adaptată noilor condiții ale vieții sale.

Această a doua locuință, cunoscută sub numele de Casa Grigore Cerkez, a existat până în anul 1977 și a devenit, la rândul ei, un reper al arhitecturii bucureștene. Deși mai puțin spectaculoasă decât reședința de pe Calea Victoriei, casa reprezenta o sinteză matură a concepțiilor arhitectului. În urma cutremurului din martie 1977, clădirea a fost demolată, în ciuda valorii sale istorice și arhitecturale.

Cu o zi înainte de începerea demolării, la inițiativa profesorului Sandu Miclescu, s-a decis realizarea unui releveu complet al casei, acțiune coordonată de cadre didactice și studenți ai Institutului de Arhitectură. În zilele de 22 și 23 martie 1977, în paralel cu releveele și fotografiile realizate de Radu Ștefănescu și Sergiu Dinculescu, elementele decorative interioare și exterioare au fost demontate și transportate către depozite ale Combinatului Fondului Plastic. Destinația finală a acestora și soarta proiectului de reconstrucție anunțat la acel moment au rămas necunoscute.

Dispariția succesivă a ambelor locuințe ale lui Grigore P. Cerkez – prima, demolată după cutremurul din 1977, și a doua, pierdută definitiv în același context – a șters din peisajul Bucureștiului două repere esențiale ale biografiei sale private. Ele rămân însă documentate prin fotografii, relevee și mărturii, constituind astăzi nu doar fragmente de istorie arhitecturală, ci și reflecții ale destinului personal al unui arhitect care și-a trăit viața între afirmarea profesională, pierderea familiei apropiate și distrugerea propriilor creații domestice.

Formare și studii

Grigore P. Cerkez și-a făcut studiile superioare la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris, școală de inginerie de înalt nivel, pe care a absolvit-o în 1873. Înainte de nivelul universitar, a urmat studii liceale tot la Paris, făcând parte din generația de intelectuali români formați în mediul tehnic francez de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Revenit la București după 1873, intră în serviciul administrației tehnice a capitalei și își începe în paralel cariera didactică, devenind una din punțile prin care cultura tehnică franceză este transferată în mediul profesional românesc.

Carieră profesională și funcții publice

Imediat după întoarcerea în țară, Grigore P. Cerkez este angajat ca inginer în administrația publică, ajungând inginer-șef al Primăriei Bucureștiului în anii 1870. În această calitate se implică în proiectarea și conducerea lucrării de rectificare și adâncire a cursului Dâmboviței în interiorul orașului, operațiune de mare anvergură pentru modernizarea capitalei. În 1886 deține de două ori funcția de primar interimar al Bucureștiului, pentru perioade scurte, ceea ce arată încrederea de care se bucura în mediul administrativ.

Între 1905 și 1908 este numit director general al Poștelor, perioadă în care organizează un birou de arhitectură condus de Alexandru Clavel, birou care proiectează și realizează o serie de clădiri poștale în țară (Sinaia, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Roman, Craiova, Bârlad etc.). A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice între 1913 și 1927, implicându-se direct în problematica restaurării și protejării patrimoniului istoric. Pe plan profesional asociativ, în 1891 figurează între membrii fondatori ai Societății Arhitecților Români și este președintele acesteia în perioada 1913–1918, având un rol central în organizarea breslei.

Activitate didactică și lucrări teoretice

Din 1880 este profesor de topografie și construcții la Școala de Poduri și Șosele din București, instituție precursoare a Politehnicii.
În 1897 intră și în corpul profesoral al Școlii de Arhitectură, unde predă cursul de construcții până în 1926, contribuind decisiv la formarea generațiilor de arhitecți de început de secol XX. În 1920 publică un „Curs de construcții”, manual tehnic ce sintetizează experiența sa de proiectant și profesor și care rămâne unul dintre referențialele pentru învățământul de specialitate al epocii. Într-un text publicat în revista „Arhitectura” în 1924, își formulează un crez profesional în care subliniază că arhitectul trebuie să îmbine cultura generală cu capacitatea de a concepe spațiul în trei dimensiuni; fără componenta artistică, spune el, proiectantul rămâne doar un tehnician sau decorator.

Profil arhitectural și orientare stilistică

Grigore P. Cerkez este considerat unul dintre principalii promotori ai curentului istorist și ai stilului neoromânesc, cu accent pe reinterpretarea modernă a arhitecturii brâncovenești. Elementele caracteristice în lucrările sale includ:

  • folosirea arcadelor trilobate și a registrelor de logii inspirate din arhitectura brâncovenească, mai ales în clădiri publice reprezentative (Palatul Institutului de Arhitectură, Palatul Cantacuzino de la Bușteni, aripa nordică a Palatului Cotroceni);
  • alternanța dintre piatra aparentă și cărămida decorativă, registru preluat și rafinat în contexte urbane moderne;
  • un neogotic francez adaptat pentru reședințele de elită (Casa Niculescu-Dorobanțu, vila Petre Herescu, diverse vile și case de oraș), cu ferestre înalte, ancadramente sculptate, turnulețe și garguie;
  • utilizarea sistematică a detaliului metalic structural, de exemplu la tavanul glisant al sălii Teatrului Odeon și în structura Academiei Comerciale din Piața Romană.

În același timp, Cerkez lucrează confortabil în registru neoclasic (Muzeul Băncii Naționale – în supravegherea lucrărilor, aripa Cotroceni, unele vile bucureștene), eclectic sau de inspirație maură (Vila Mihail C. Suțu din Constanța, vila proprie Cerchez din Constanța).

Lucrări principale

Lista de mai jos este selectivă, dar extinsă, și se bazează atât pe sinteza din dicționarul lui Vasile Țelea, cât și pe documentări suplimentare online și în baze de date de patrimoniu.

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, str. Academiei 18–20, București: Clădire ridicată între 1912 și 1927, astăzi sediul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Ansamblu masiv neoromânesc, cu portal monumental și registre de logii și ferestre ample, devenit una dintre imaginile-simbol ale școlii românești de arhitectură.
  • Sala Comedia / Teatrul Odeon și ansamblul Comedia–Hotel Majestic, Calea Victoriei, București: Ansamblu conceput cu trei corpuri: sala teatrului la mijloc, imobilul de locuințe și magazine spre nord (imobilul „Cafe de la Paix”) și Hotelul Majestic spre sud. Teatrul este inaugurat în 1911; hotelul este finalizat în jurul anului 1920. Sala principală are tavan glisant metalic, soluție tehnică modernă la momentul construcției.
  • Academia Comercială / Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, Piața Romană, București: Clădire realizată împreună cu arhitectul Ed. van Saanen-Algi, finalizată în 1926. Cerkez se ocupă în special de structura și de integrarea elementelor metalice, într-o arhitectură neoclasică academică, destinată învățământului economic superior.
  • Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, București: Clădire realizată în 1908, în colaborare cu inginerul M. Rocco; lui Cerkez îi sunt atribuite proiectarea generală și mai ales fațadele neoclasice monumentale.
  • Completările la Palatul Cotroceni, București: Începând din 1895, Cerkez proiectează aripa nordică și alte corpuri noi ale palatului princiar, integrând vechiul palat în ansamblul modern și realizând o sinteză între vocabularul clasic și elementele neoromânești.
  • Școala „Clemența”, str. C.A. Rosetti, București: Clădire școlară ridicată în 1877, una dintre primele sale lucrări cunoscute, cu o arhitectură sobră, adaptată programului educațional al timpului.
  • Lucrări pentru Banca Națională: Cerkez supraveghează lucrările Palatului Băncii Naționale din București, proiect al arhitecților Cassien Bernard și Albert Galeron, și este implicat în organizarea ulterioară a muzeului instituției. De numele său este legată și filiala BNR Brăila.
  • Clădiri pentru Poșta Română: În calitate de director general al Poștelor, coordonează proiectarea a numeroase sedii de poștă din țară (Sinaia, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Roman, Craiova, Bârlad etc.), într-un limbaj apropiat de arhitectura tradițională românească.: În mod special, i se atribuie proiectarea clădirii Poștei din Calafat, edificiu ridicat la începutul secolului XX, astăzi reper urban local.

Reședințe și vile particulare

  • Casa proprie Cerkez, Calea Victoriei / str. Sevastopol, București: Reședință personală, în stil neogotic, demolată în anii 1980.
  • Casa Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, str. General Manu 19, București (azi Liceul de Coregrafie): Reședință de inspirație neogotică franceză, finalizată în 1913, cu fațade în cărămidă aparentă și piatră sculptată, turnulețe, ancadramente bogate și vitralii.
  • Casa B. Niculescu-Dorobanțu, Bd. L. Catargiu (dispărută)
  • Vila N. Cerchez, bd. Lascăr Catargiu 48, București: Vilă urbană în stil neogotic, parte a țesutului rezidențial de elită de la începutul secolului XX.
  • Casa Lahovary, str. Orlando 10, București: Reședință neogotică destinată familiei Lahovary, cu detalii decorative de calitate.
  • Vila dr. Petre Herescu, bd. Dacia 52, București: Vilă cu dublă funcțiune (locuință și cabinet de consultații), construită între 1911–1913, în colaborare cu Al. Clavel, într-un stil romantic cu elemente neogotice.
  • Vila Manu (Casa Manu–Auschnitt), bd. Aviatorilor 22, București: Reședință neoclasică realizată în 1915, inspirată de Hotel Brion din Paris, destinată inițial familiei Manu și ulterior legată de numele industriei Auschnitt.
  • Casa Florica Cantili, Casa general A. Arion, Casa Constantin Poroineanu, Casa inginer Emil Miclescu, Casa Ioan P. Cerkez, Casa Ștefan și Henrieta Sihleanu, Casa Zisu Țanțu, General Berthelot 7 (București): Seria de vile și case urbane pentru clientelă burgheză și aristocratică, construite între anii 1880 și 1920, în registre variate (beaux-arts, neoclasic, neogotic, modernism timpuriu), descrise în detaliu în sinteza tehnică transmisă.

Imobile de raport și blocuri de locuințe

  • Imobilul de pe Calea Victoriei 31 („Blocul Cafe de la Paix”), București: Clădire între calcane, ridicată în jurul anului 1909–1912, cu 28 de apartamente, magazine la parter și funcțiuni de cafenea și restaurant, în stil beaux-arts.
  • Ansamblul Comedia–Imobilul de locuințe–Hotel Majestic, Calea Victoriei, București: Imobilul de locuințe cu apartamente și magazine, dezvoltat concomitent cu sala teatrului și hotelul, reprezintă transpunerea în cheie urbană a unei compoziții compacte cu curți interioare, pasaje și spații comerciale la nivelul străzii.

Lucrări religioase și restaurări

  • Restaurarea Bisericii Domnești din Curtea de Argeș: În opoziție cu principiile radicale ale restaurării de tip „dărâmare și rezidire”, Cerkez promovează conservarea volumelor și a materialului istoric, consolidând bolțile și pereții cu elemente metalice și eliminând doar adaosurile nevaloroase.
  • Biserica „Sfinții” din București: Restaurare în spirit similar, cu accent pe protejarea structurilor existente și pe o intervenție discretă asupra decorației.
  • Alte intervenții religioase: Sursele indică implicarea sa și în alte șantiere de restaurare sau extinderi de reședințe princiare cu capele (Cotroceni), în logica generală a afirmării stilului național și a protejării monumentelor vechi.

Lucrări în afara Bucureștiului

  • Palatul Cantacuzino de la Zamora, Bușteni: Castel neoromânesc construit în 1911, pe un platou dominant Valea Prahovei, pentru prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino. Cerkez este autorul proiectului de ansamblu și al arhitecturii exterioare, clădirea devenind un reper major al stilului neoromânesc.
  • Vila Mihail C. Suțu, Constanța: Vilă de inspirație maură, construită în 1898–1899 pe faleza peninsulei Constanța, la capătul străzii Krikor Zambaccian, ca reședință de vară a prințului Mihail C. Suțu. Fațadele sunt bogat decorate cu arcaturi și motive orientale; clădirea a avut în timp multiple funcțiuni, dar a rămas un simbol al orașului vechi.
  • Vila Cerchez, str. Callatis 6, Constanța: Casă ridicată circa 1920, cu elemente neoromânești și ferestre arcuite, folosită drept reședință de arhitect, inspirată parțial din vocabularul vilei Suțu, aflată în apropiere.
  • Clădirea Poștei din Calafat: Edificiu dedicat serviciilor poștale, construit în 1906, identificat prin inscripția de pe fațadă ca fiind proiectat de Grigore Cerchez, în calitate de arhitect al instituției.
  • Alte lucrări atribuite în țară: Se menționează un conac Niculescu-Dorobanțu la Dărvări (lângă București) și alte clădiri pentru poștă și infrastructură, în special în Oltenia și Moldova, precum și intervenții la cimitirul Bellu (monumente funerare cu decor neoromânesc).

În parcursul său profesional, Grigore P. Cerkez colaborează frecvent cu alți arhitecți și ingineri: cu Alexandru Clavel – pentru Casa Disescu, casa dr. Petre Herescu, unele sedii de poștă; cu ing. M. Rocco – pentru Muzeul „Grigore Antipa”; cu Ed. van Saanen-Algi – pentru Academia Comercială din Piața Romană; cu Statie Ciortan – pentru majoritatea etapelor de execuție ale Palatului Institutului de Arhitectură;

Importanță și recepție critică

Grigore P. Cerkez este perceput astăzi ca unul dintre principalii „constructori de imagine” ai Bucureștiului și ai unor orașe precum Constanța sau Bușteni la început de secol XX. Clădiri ca Palatul Institutului de Arhitectură, Teatrul Odeon, Palatul Cantacuzino, Casa Niculescu-Dorobanțu, Muzeul Antipa sau ansamblul Comedia–Majestic sunt frecvent citate în studiile despre nașterea și consolidarea stilului neoromânesc și a arhitecturii istoriste de inspirație locală.

Prin activitatea didactică de peste patru decenii și prin funcțiile publice deținute, Cerkez a influențat atât mediul profesional, cât și politicile urbane și de patrimoniu. Rolul său în moderarea restaurărilor de monumente medievale, în opoziție cu intervențiile radicale de tip „reconstrucție totală”, este adesea menționat ca exemplu de atitudine prudentă și respectuoasă față de autenticitate.

Arhitectul Grigore P. Cerkez (Cerchez) – fișă sintetică

Nume: Grigore P. Cerkez (Cerchez); Naștere: 5 octombrie 1850, (potrivit unor surse: Oșești, Vaslui); Deces: 14 mai 1927, București, România
Studii: liceu la Paris (1866–1870), apoi Școala „École Centrale des Arts et Manufactures”, Paris, absolvit în 1873 ca inginer-constructor.
Formare profesională: inginer-constructor, ulterior arhitect, cu pregătire tehnică solidă și deschidere către arhitectură.
Origine / familie: face parte din familia Cerkez (sau Cerchez), fiul maiorului Pandele Cerkez și al Elizei Lahovary.

Carieră, funcții și activitate instituțională

  • Intră în serviciul public după întoarcerea în țară (1873), angajat la Ministerul Lucrărilor Publice, apoi — în anii 1870 — inginer-șef al orașului București.
  • Profesor de tehnologie și construcții la Școala Națională de Poduri și Șosele (mai târziu Politehnică), între 1880–1920.
  • Din 1897, profesor la Școala Superioară de Arhitectură din București (precursoare a actualei universități de arhitectură), contribuind la formarea multor generații de arhitecți.
  • Membru și lider al corpului profesional: co-fondator al Societatea Arhitecților Români (SAR) în 1891; președinte al acesteia între 1913–1918.
  • În perioada 1913–1927 membru al Comisia Monumentelor Istorice, jucând un rol semnificativ în dezvoltarea doctrinei restaurării monumentelor istorice în România.

Această combinație de funcții — inginer-șef, proiectant, profesor, restaurator, lider profesional — arată influența sa durabilă asupra dezvoltării urbane, profesiei de arhitect și protecției patrimoniului construit în România.

Orientare stilistică și profil arhitectural

Grigore P. Cerkez este identificat ca unul dintre exponenții de vârf ai curentului de renaștere națională/neoromânesc (în spirit brâncovenesc), dar a lucrat și în registre neoclasice, eclectice, neogotice. Caracteristicile tipice ale operei sale includ: reinterpretarea elementelor tradiționale românești (arcade trilobate, logii, porticuri), adaptate la nevoile urbane moderne — o definire a stilului neoromânesc; combinarea solidă a pregătirii tehnice (în special utilizarea structurilor metalice și a soluțiilor inginerești) cu sensibilitatea la proporții și ornamentație; flexibilitate stilistică: de la clădiri publice impunătoare (muzee, instituții), la vile decorative pentru elite, precum și lucrări de restaurare monumentale, reflectând capacitatea sa de a răspunde diferitelor comenzi și contexte. Prin aceste caracteristici, Cerkez a contribuit semnificativ la definirea imaginii urbane moderne a Bucureștiului și a altor orașe românești de la finele secolului XIX și începutul secolului XX.

Opera – selecție de lucrări reprezentative

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Institutului de Arhitectură (astăzi Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”), str. Academiei 18–20, București — proiect demarat 1912, finalizat 1927, în stil neoromânesc.
  • Sala Comedia / Teatrul Teatrul Odeon şi ansamblul hotel/imobil Calea Victoriei (imobil „Cafe de la Paix”, hotel „Majestic”) — București.
  • Academia Comercială / instituție de învățământ superior economic (ulterior diverse destinații) — Piața Romană, București.
  • Muzeul de Istorie Naturală Muzeul „Grigore Antipa”, București — proiect 1904–1908, clădire neoclasică.
  • Extinderi / completări la Palatul Cotroceni — aripa nordică și alte corpuri, contribuind la transformarea palatului într-un ansamblu modern/regal.

Reședințe, vile și case particulare

  • Casa proprie a arhitectului — Casa I Gr. Cerkez pe Calea Victoriei / Str. Sevastopol, București (demolată după 1977).
  • Multiple vile și case pentru familii aristocratice și burgheze (prin comandă de la familiile Lahovary, Cantacuzino, Niculescu-Dorobanțu, Suțu ș.a.), reflectând cererea pentru locuințe reprezentative.

Restaurări și protecția patrimoniului

  • A avut un rol central în restaurarea monumentelor istorice — este considerat pionierul doctrinei științifice de restaurare în România, formulând principiul de conservare a structurii originale fără intervenții radicale, ci prin consolidare și eliminarea adaosurilor neautentice.

 Listă extinsă de lucrări (sinteză) - (anii și stilul sunt redați acolo unde informația este disponibilă sau rezonabil consolidată din surse concordante.)

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, str. Academiei 18–20, București, 1912–1927, neoromânesc
  • Sala Comedia / Teatrul Odeon, Calea Victoriei, București, 1911, eclectic, tavan glisant metalic
  • Imobilul cu apartamente și Hotel Majestic, Calea Victoriei, București, 1911–1920, neoclasic
  • Academia Comercială, Piața Romană, București, 1923–1926, neoclasic
  • Muzeul „Grigore Antipa”, București, 1904–1908, neoclasic
  • Aripa nordică și completări la Palatul Cotroceni, București, după 1895, neoclasic / neoromânesc
  • Școala „Clemența”, str. C.A. Rosetti, București, 1877, arhitectură școlară de sfârșit de secol XIX
  • Sedii de poștă în Sinaia, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Roman, Craiova, Bârlad etc., început de secol XX

Reședințe și vile particulare în București

  • Casa proprie Cerkez, Calea Victoriei / str. Sevastopol, neogotică (demolată)
  • Casa Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, str. General Manu 19, 1911–1913, neogotic francez
  • Vila N. Cerchez, bd. Lascăr Catargiu 48, neogotic
  • Casa Lahovary, str. Orlando 10, neogotic
  • Vila dr. Petre Herescu, bd. Dacia 52, 1911–1913, stil romantic cu elemente neogotice
  • Casa Manu–Auschnitt, bd. Aviatorilor 22, 1915, neoclasic
  • Casa Cerchez, str. Dumbrava Roșie 16, rezidențială, neogotic / neoromânesc
  • Casa Florica Cantili, 1912, beaux-arts
  • Casa general A. Arion, 1882, neoclasic
  • Casa Constantin Poroineanu, 1883, neoclasic
  • Casa inginer Emil Miclescu, circa 1900, beaux-arts
  • Casa Ioan P. Cerkez, 1898, neogotic
  • Casa Ștefan și Henrieta Sihleanu, 1889, neoclasic
  • Casa Zisu Țanțu / Olga Constantinescu, 1882, modernism interbelic timpuriu
  • Imobilul „Cafe de la Paix”, Calea Victoriei 31, 1909–1912, beaux-arts

Lucrări religioase și restaurări

  • Restaurarea Bisericii Domnești din Curtea de Argeș
  • Restaurarea Bisericii „Sfinții” din București
  • Contribuții la capela și ansamblul Palatului Cotroceni

Lucrări și colaborări în afara Bucureștiului

  • Palatul Cantacuzino, Zamora, Bușteni, 1911, neoromânesc
  • Vila Mihail C. Suțu, Constanța, 1898–1899, stil maur
  • Vila Cerchez, str. Callatis 6, Constanța, circa 1920, neoromânesc
  • Clădirea Poștei, Calafat, circa 1906
  • Supravegherea lucrărilor Palatului BNR din București și contribuții la filiale (Brăila etc.)

Învățământ și formare profesională

  • Catedră de tehnologie și construcții — Școala de Poduri și Șosele (1880–1920)
  • Profesor la Școala Superioară de Arhitectură din București (din 1897)

Importanța și impactul în arhitectura românească

Grigore P. Cerkez este considerat una dintre figurile fundamentale ale arhitecturii românești de tranziție spre modernitate. Prin activitatea sa multiplu dimensionată — ca inginer, arhitect, profesor, restaurator, funcționar public — a contribuit la definirea și promovarea stilului neoromânesc / renașterii naționale în arhitectură, ca element identitar urban și național, la modernizarea infrastructurii urbane din București (canalizarea Dâmboviței, sistematizări, instituții publice) și la formarea unei generații de arhitecți instruiți după standarde occidentale, lainstituționalizarea profesiei de arhitect în România, prin implicarea în SAR și în Comisia Monumentelor Istorice, dar și prin rolul său de pedagog, la protejarea și restaurarea monumentelor istorice, contribuind la conservarea patrimoniului construit. Operele sale — muzee, teatre, universități, vile — rămân repere arhitecturale, urbane și simbolice, reflectând ambiția modernizatoare a României de la fin de XIX – început de XX secol.

*

Distincția între Grigore P. Cerkez și Grigore G. Cerkez. Cine este Grigore G. Cerkez?

  • Grigore G. Cerkez a fost un alt arhitect, cu nume similar, care nu trebuie confundat cu Grigore P. Cerkez.
  • Conform unor surse, s-ar fi născut la 20 iulie 1871, în Bârlad. Este fratele altui arhitect cunoscut, Arta(xerxe) Cerkez.
  • A studiat în Germania: la o școală tehnică / politectică (ex. Karlsruhe, München), spre deosebire de pregătirea la Paris a lui Grigore P. Cerkez.
  • A lucrat după primul război mondial, și figura pe listele profesionale ca arhitect recunoscut abia în 1933.

Notă: Relațiile de rudenie între arhitecții interbelici Cerkez/ Cerchez:

  • Cert: Grigore P. Cerkez și Nicolae P. Cerkez sunt frați.
  • Cert: Grigore G. Cerkez și Arta (Artaxerxe) Cerkez sunt frați.
  • Nedovedit (doar ipoteză): vreo rudenie între cele două perechi.
  • Nedovedit: rudenia lui Cristofi Cerkez cu celelalte familii (în sursele citate e doar „al cincilea”, fără precizare).

Exemple de lucrări atribuite lui Grigore G. Cerkez

  • Casa I Grigore G. Cerkez, strada Dumbrava Roșie nr. 14, București, 1922.
  • Alte imobile — conform unor liste arhivistice: vile sau case de oraș, atribuite lui, de regulă posterior anului 1920.

De ce distincția este importantă

Confuzia între cei doi arhitecți Cerkez/ Cerchez (Grigore P. și Grigore G.) este des întâlnită în literatura ne-specializată sau în liste nesigure. Distincția este esențială pentru:

  • a nu atribui lucrări / stiluri greșite: Grigore P. aparține generației de pionieri ai neoromânismului din Belle Époque, cu pregătire franceză; Grigore G. aparține generației de după Primul Război Mondial, cu alt traseu de formare.
  • a respecta corect moștenirea arhitecturală, documentar și istoric.
  • a evita erori de datări, stil și context social / istoric — lucrările celor doi sunt separate atât cronologic, cât și stilistic și familial.

Din cercetările disponibile, nu există indicii certe că Grigore G. ar fi continuator direct (fiu, nepot etc.) al lui Grigore P.; ei apar în liste diferite, cu contexte familiale/profesionale distincte.

Grigore P. Cerkez rămâne una dintre personalitățile definitorii ale arhitecturii românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Prin combinația dintre pregătire tehnică, viziune stilistică, activitate instituțională și didactică, el a contribuit decisiv la conturarea identității arhitecturale românești moderne. Distincția față de Grigore G. Cerkez este esențială pentru a păstra acuratețea istorică și a evita confuzii de autor, perioadă și stil.

Notă importantă: În literatura de specialitate, dar și în surse online sau arhivistice, numele „Grigore Cerkez”, fără particula „P.”, este folosit aproape întotdeauna pentru a desemna pe arhitectul Grigore P. Cerkez, personalitatea cunoscută, profesor universitar și autor al unei opere vaste și esențiale pentru arhitectura românească. Din acest motiv, atunci când cititorul întâlnește numele „Grigore Cerkez” neînsoțit de inițială, în aproximativ 99% din cazuri este vorba despre Grigore P. Cerkez, și nu despre arhitectul Grigore G. Cerkez, a cărui activitate documentată este mult mai redusă și mult mai puțin prezentă în repertoriile istorice și profesionale.

Referințe selectate

Exemple în care arhitectul Grigore P. Cerkez este numit „Grigore Cerkez”.

Grigore Cerchez – Wikipedia (ro.wikipedia.org)
Grigore Cerchez – Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro)
Grigore Cerkez – Arhiva de Arhitectură (arhivadearhitectura.ro)
Grigore Cerkez – metacult.ro
Frații Grigore și Nicu P. Cerkez – eia.ro / Asociația Istoria Artei
Grigore Cerchez – articol ICR „Octombrie – Grigore Cerchez”
Cerchez Family of Architects – Radio Romania International



Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index