Alexandru Plagino (1821-1896) apelează la arh. Carol Benisch pentru repararea casei sale, a grajdului și a bucătăriei de pe Calea Victoriei colț cu str. Verde/ Gheorghe Manu. Analizând planul cadastral din 1846-1852 planul de situație este același cu cel de la 1911 și de astăzi, indicând un corp al clădirii aliniat pe Calea Victoriei și dependințele înspre limita proprietății Bisericii Sf. Vasile. În 1852 proprietatea aparținea lui Ioan A. Filipescu (1809-1863), ginerele domnitorului Gheorghe D. Bibescu. Probabil de la acesta va cumpăra proprietatea Alexandru Plagino, ginerele fratelui domnitorului, Barbu D. Știrbey. În 1873 Plagino reface fațadele, schimbă învelitoarea casei și dependințelor și construiește un canal subteran de aerisire a casei din Calea Mogoșoaiei nr. 190. Casa a fost închiriată între 1875 și 1887 de către Consulatul Franței la București; în 1887 ei apelează la arh. Paul Gottereau pentru a evalua reparațiile necesare, dar Plagino nu este de acord să investească 40000-50000 franci. (Bogdan Andrei Fezi, Reședința Franței în România, 2013, p. 25). Casa trece prin mâna mai multor proprietari, iar în jurul anului 1908 suferă modificări radicale în urma intervenției arhitecților Grigore P. Cerkez și Alexandru Clavel, care îi conferă o decorație neoromânească. Aici a fost casa juristului și omului politic Constantin Dissescu, sediul Institutului Italian de Cultură (1933-1948), iar în prezent aici funcționează Institutul de Istoria Artei „George Oprescu" al Academiei Române. (Oana Marinache - Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură, Editura Istoria Artei, 2015)
*
Casa avocatului Dissescu, în care funționează actualmente Institutul de Istorie a Artei. Construită între 1910-1912 de arhitecții Grigore Cerchez și A. Clavel, casa este un frumos exemplu al stilului neobrâncovenesc, la modă în epocă; decorația este dispusă pe fațade cu economie, dând un plus de expresivitate. (Extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)
Referințe:
- Din portofoliul arhitectului Alexandru Clavel - Revista Arhitectura 1940
- Din portofoliul arhitectului Grigore P. Cerchez - Revista Arhitectura 1941
- Oana Marinache - Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură, Editura Istoria Artei, 2015
- Arhitect Carol Benesch (Wikipedia)
- Carol/Karl/Scarlat Benesch, Beneş, Beniş - Arhiva de Arhitectură
- Arhitect Carol Benisch - comentariu critic
- Casa Carol Benisch
- Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură
CERCHEZ, Grigore (5 octombrie 1850, București - 14 mai 1927, București) Inginer și arhitect român de orientare eclectică și națională (neoromânească), restaurator de monumente, Grigore Cerchez studiază la Școala de Arte și Manufacturi din Paris (diplomat în 1873).
A fost inginer șef la Primăria București, profesor la Școala de Poduri și Șosele din București și la Școala Superioară de Arhitectură (1892- 1926), președinte al Societății arhitecților români (1913-1918) și membru al Comisiunii Monumentelor Istorice. In calitate de director al Poștelor a înființat un departament de arhitectură, construind sedii în stil național (neoromânesc) (1905-1908).
Arhitectura sa își păstrează caracterul sobru indiferent de stilul abordat, eclectic, neogotic sau național. I se reproșează însă o anume rigiditate și tendința de a prelua în mod mecanic unele formule arhitectonice autohtone; este apreciat în schimb pentru experiența sa tehnică de constructor.
Dintre lucrările sale, amintim: lucrări neogotice: locuința proprie, de pe Calea Victoriei colț cu Str. Sevastopol (demolată în 1977); casa I. Niculescu - Dorobanțu, pe Str. General Manu nr. 19 azi sediu de birouri; locuința fratelui său, I. P. Cerchez, pe B-dul Lascăr Catargi nr. 48; locuința doctorului Herescu, lotizarea Ioanid, lot nr. 17, pe B-dul Dacia nr. 52, toate în București; lucrări eclectice: casa lui Emil Lahovary din Str. Orlando; casa I. Manu, B-dul Aviatorilor; casa familiei Ioanid, pe B-dul Carol colț cu Str. I. Vidu; Teatrul Odeon și Hotelul Majestic (1911), toate în București; teatrele din Turnu Severin și Botoșani (teatrul Armonia); lucrări în stil național (neoromânesc): casa B. Niculescu-Dorobanțu (dispărută); casa Dissescu, pe Calea Victoriei colț cu Str. General Manu, azi Institutul de Istoria Artei; amenajarea laturii de nord a palatului Cotroceni (după 1900); Școala Superioară de Arhitectură (1912 - 1927), toate la București; casa Mihail C. Șuțu de la Constanța (1889); lucrări de restaurare: biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș; Biserica Sfinților, Calea Moșilor din București; biserica lui Matei Basarab de la Mănăstirea Zlătari; lucrări de inginerie - în București: proiectarea și conducerea lucrărilor de rectificare și adâncire a cursului Dâmboviței; tavanul glisant al Teatrului de Comedie; aula mare și scările principale ale Academiei de Studii Economice. (Cristina Woinaroski - Lotizarea și parcul Ioanid, editura Simetria, 2010)
