Revista Arhitectura în 1924: Casa Bibescu, Șos. Kiseleff, azi transformată în „Palatul A.S.R. Principelui Moștenitor”, arhitect Gr. Cerchez:
Casa Iarca / Bibescu / Palatul A.S.R. Principelui Moștenitor
Casa boierească a familiei Candiano-Popescu
Pe locul actualului Palat Kiseleff, aflat la intersecția Șoselei Kiseleff cu strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, în sectorul 1 al Bucureștiului, s-a aflat inițial o casă boierească aparținând familiei Candiano-Popescu. Terenul a fost proprietatea colonelului Alexandru Candiano-Popescu (1841-1901), politician liberal cunoscut pentru rolul avut în proclamarea, la 8 august 1870, a așa-numitei „Republici de la Ploiești”, un episod scurt de opoziție față de domnia lui Carol I. După acest moment, Candiano-Popescu a rămas activ în viața politică a țării, iar proprietatea de pe Șoseaua Kiseleff a rămas în posesia familiei sale până în primul deceniu al secolului al XX-lea.
La începutul secolului al XX-lea, Șoseaua Kiseleff reprezenta una dintre cele mai căutate zone rezidențiale ale Bucureștiului, unde își ridicaseră reședințe numeroase familii boierești și oameni politici. Terenurile din preajmă au fost treptat parcelate și vândute, iar casele boierești mai vechi au fost adesea demolate sau transformate radical de noii proprietari. În acest context s-a petrecut și schimbarea de proprietar a terenului familiei Candiano-Popescu, teren care avea să găzduiască, în doar câteva decenii, trei construcții distincte, unite ulterior într-un singur ansamblu.
Constantin Iarca și Casa Iarca
În 1907, casa familiei Candiano-Popescu a fost cumpărată de Constantin (Costică) Iarca, moșier și om politic liberal, fost primar al Buzăului. Numele său a rămas atașat clădirii sub forma „Casa Iarca”, denumire păstrată în uzul curent chiar și după ce proprietatea a trecut în alte mâini și a fost extinsă substanțial. Istoricul Andrei Pippidi a semnalat însă o posibilă confuzie de identitate: la sfârșitul secolului al XIX-lea, un Constantin Iarca fusese, într-adevăr, deputat liberal, dar cu domiciliul la Buzău, fără casă în București, în timp ce la numărul 5 de pe aceeași șosea locuia Scarlat Iarca, dintr-o familie de boieri râmniceni, căsătorit cu Arabella Iarca, autoare a unui volum de amintiri publicat în limba franceză. Sursele actuale, în marea lor majoritate, continuă totuși să atribuie achiziția din 1907 lui Constantin Iarca, fostul primar al Buzăului. Casa Iarca a rămas, pentru un timp, o reședință privată, distinctă de terenul alăturat, cumpărat câțiva ani mai târziu de un alt proprietar. Cele două proprietăți, aflate una lângă cealaltă pe Șoseaua Kiseleff, aveau să fie reunite abia peste un deceniu, după ce ambele intraseră în posesia Casei Regale.
Prințul George Valentin Bibescu și Casa Bibescu
În 1911, terenul alăturat Casei Iarca a fost cumpărat de prințul George Valentin Bibescu (1880-1941), descendent al familiei domnitoare Bibescu, cunoscut mai ales ca pionier al aviației românești și fondator, în 1905, al Federației Aeronautice Internaționale. Pentru noua sa proprietate, Bibescu i-a comandat arhitectului Grigore Cerchez construirea unei case în stil neoromânesc, cu etaj și cu o terasă cu arcade sprijinite pe coloane, dispusă pe latura dinspre șosea. Clădirea a fost fotografiată și publicată în 1924 de revista „Arhitectura”, sub titlul „Casa Bibescu, Șos. Kisseleff”, cu mențiunea că fusese între timp transformată în reședință a Principelui Moștenitor.
Grigore Cerchez (1850-1927), inginer, arhitect și profesor, a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai curentului neoromânesc din arhitectura românească a începutului de secol XX, autor al unor lucrări precum Teatrul Odeon, Academia de Studii Economice sau extinderea Palatului Cotroceni. Comanda primită de la Bibescu pentru casa de pe Șoseaua Kiseleff s-a înscris în seria de reședințe elegante realizate de arhitect pentru familii înstărite din Capitală, în deceniul premergător Primului Război Mondial.
Unificarea Casei Iarca și a Casei Bibescu
Casa Iarca a intrat în posesia Casei Regale într-un moment neclar documentat, sursele indicând ani diferiți — 1909, 1911, 1920 sau 1921 — pentru achiziția destinată reședinței Principelui Moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. Discrepanța dintre surse nu a fost până acum lămurită printr-un document unic, dar toate variantele converg asupra aceleiași destinații: transformarea proprietății într-o reședință a familiei regale. În 1922, Casa Iarca și Casa Bibescu, aflate alăturat pe Șoseaua Kiseleff, au fost unite printr-un corp de legătură nou construit, cuprinzând un turn cu foaier în stil neoromânesc. Lucrarea de unificare este atribuită arhitecților Grigore Cerchez și Jean Ernest, acesta din urmă cunoscut ca arhitect aflat în serviciul Domeniilor Regale. Din unirea celor trei construcții — cele două case inițiale și corpul de legătură — a rezultat ansamblul unitar cunoscut ulterior drept Palatul Principelui Moștenitor, denumit astăzi Palatul Kiseleff.
Reședință a Casei Regale
Principele Moștenitor Carol și Principesa Elena
După unificarea din 1922, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a devenit reședința Principelui Moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea, și a soției sale, Principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei. Cei doi se căsătoriseră în 1921, iar la 25 octombrie același an li s-a născut fiul, Principele Mihai. Locuința de pe șosea, cunoscută în epocă drept Palatul Principelui Moștenitor, a găzduit astfel, pentru câțiva ani, nucleul familiei care avea să dea doi regi ai României. În 1925, Principele Carol a renunțat la calitatea de moștenitor al tronului și a părăsit țara, stabilindu-se pentru o vreme în străinătate. În urma acestei renunțări, la 31 decembrie 1925, fiul său, Principele Mihai, în vârstă de patru ani, a fost desemnat noul Principe Moștenitor. Mihai a continuat să locuiască în clădirea de pe Șoseaua Kiseleff împreună cu mama sa, Principesa Elena, care a asigurat creșterea și educația copilului în absența tatălui.
Regele Mihai I și Principesa-Mamă Elena
La 20 iulie 1927 a murit regele Ferdinand I, iar a doua zi, 21 iulie 1927, Principele Mihai, în vârstă de șase ani, a fost proclamat rege al României sub numele de Mihai I, domnia sa fiind exercitată, din cauza minoratului, printr-o regență. Familia regală a continuat însă să locuiască în clădirea de pe Șoseaua Kiseleff, unde tânărul rege își petrecea copilăria alături de mama sa, devenită între timp Principesa-Mamă Elena. Presa vremii și relatările ulterioare menționează un mod de viață apropiat de vecinătate, copilul rege fiind văzut jucându-se cu copiii din cartier, care își legau uneori săniile de automobilul său pentru a prinde viteză pe zăpadă. La 8 iunie 1930, Carol s-a întors din străinătate și a fost proclamat rege sub numele de Carol al II-lea, punând capăt primei domnii a fiului său. Mihai a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia și a continuat să locuiască în clădirea de pe Șoseaua Kiseleff până în 1940, în vreme ce Principesa-Mamă Elena, aflată în relații tensionate cu fostul soț, a fost nevoită să părăsească țara în 1932.
Plecarea din 1940 și donația către Ministerul Educației
La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai I a redevenit rege al României, de această dată pentru a doua sa domnie, care avea să dureze până în decembrie 1947. Odată cu reluarea tronului, Mihai I a părăsit clădirea de pe Șoseaua Kiseleff, unde își petrecuse cea mai mare parte a copilăriei, și s-a mutat la reședința oficială a monarhiei, Palatul Regal de pe Calea Victoriei. În anii următori plecării familiei regale, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a fost donată Ministerului Educației, în timpul celui de-al doilea război mondial, încheindu-se astfel perioada în care aceasta a funcționat ca reședință a Casei Regale a României. Denumirile de „Palatul Principelui Moștenitor” și „Palatul de la Șosea”, folosite pentru clădire în această perioadă, au rămas ulterior în memoria locului, alături de cea, mai veche, de „Casa Iarca”.
Naționalizarea și perioada comunistă
Abdicarea forțată și schimbarea regimului de proprietate
La 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost obligat de noile autorități comuniste să abdice, iar România a fost proclamată republică populară. Fosta reședință a Casei Regale de pe Șoseaua Kiseleff, aflată încă din 1940 în proprietatea Ministerului Educației, a intrat, odată cu acest moment, într-un nou regim de folosință, statul comunist preluând controlul deplin asupra tuturor bunurilor legate de familia regală înlăturată de la domnie. În anii care au urmat, clădirea și-a pierdut complet destinația inițială de locuință și a fost pusă la dispoziția unor instituții ale noului regim. Ca și în cazul altor foste reședințe boierești sau regale din București, schimbarea de destinație a fost însoțită de adaptări interioare, impuse de noile funcțiuni, fără ca aspectul exterior al clădirii, definit de arhitectura neoromânească a lui Grigore Cerchez, să fie alterat major.
Centrul cultural al Ambasadei URSS
După naționalizarea proprietăților foste regale, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a fost pusă la dispoziția Ambasadei Uniunii Sovietice la București, funcționând ca un club, respectiv centru cultural al acesteia. Alegerea clădirii pentru o asemenea funcțiune s-a înscris în practica mai largă a autorităților comuniste de a atribui fostele reședințe boierești și regale unor instituții sovietice sau românești aflate sub controlul noului regim. Perioada de funcționare ca centru cultural sovietic a marcat o etapă distinctă în istoria clădirii, diferită atât de cea de reședință regală, cât și de cea, ulterioară, de sediu bancar. Informațiile disponibile despre activitatea concretă desfășurată în această perioadă rămân limitate, sursele menționând în special funcția generală de club atribuită clădirii, fără detalii suplimentare despre evenimentele găzduite acolo.
Căminul studențesc
Începând din 1981, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a primit o nouă destinație, fiind transformată în cămin studențesc. Această schimbare de funcțiune a continuat șirul de reconversii succesive suferite de clădire de-a lungul secolului XX, de la reședință boierească, la reședință regală, apoi la instituție culturală sovietică, iar în final la spațiu de cazare pentru studenți. Funcționarea ca cămin studențesc a durat până la sfârșitul anilor 1980, clădirea aflându-se, la momentul Revoluției din decembrie 1989, într-o stare care avea să impună, în deceniul următor, lucrări ample de renovare pentru a-i reda un aspect corespunzător noii sale destinații, aceea de spațiu de birouri.
Renașterea postdecembristă și sediul bancar
De la ODCD la RAPPS
După Revoluția din decembrie 1989, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a rămas proprietate a statului român, administrarea ei revenind Oficiului de Deservire a Corpului Diplomatic (ODCD), condus la acea vreme de Dumitru Enăchescu. ODCD a fost ulterior reorganizat sub numele de Locato, instituție care i-a succedat în administrarea patrimoniului imobiliar destinat, în trecut, corpului diplomatic și oficialităților statului. Locato a fost, la rândul său, înlocuită de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAPPS), care administrează în continuare clădirea. La scurt timp după 1989, clădirea, aflată într-o stare deteriorată în urma deceniului de funcționare ca cămin studențesc, avea nevoie de lucrări ample de renovare pentru a putea fi din nou folosită ca spațiu reprezentativ. Statutul juridic al proprietății a rămas neschimbat de-a lungul acestei perioade, clădirea rămânând, așa cum este și astăzi, în proprietatea statului român.
Renovarea realizată de Peter Peterson
Omul de afaceri Peter Peterson, cunoscut la începutul anilor 1990 drept patronul firmei Bond și, ulterior, al complexului Forum Business Center, a obținut de la Locato dreptul de a folosi și subînchiria clădirea de pe Șoseaua Kiseleff pentru o perioadă îndelungată, estimată la aproximativ 25 de ani, cu condiția de a o renova pe cheltuială proprie. Peterson a dus la îndeplinire această condiție, realizând o renovare de o calitate ridicată, care a redat clădirii un aspect apropiat de cel din perioada interbelică, stare în care aceasta se păstrează, în linii mari, și în prezent. După finalizarea renovării, Peterson și-a stabilit el însuși sediul în clădire și a subînchiriat spații și altor chiriași, printre care firma de avocatură a lui Gilbert Wood. Ulterior, Peterson a identificat chiriași pe termen lung, capabili să ocupe întreaga clădire, marcând astfel începutul folosirii acesteia ca sediu al unor instituții bancare.
De la ING Bank la Exim Banca Românească
Timp de aproximativ 17 ani, clădirea de pe Șoseaua Kiseleff a funcționat ca sediu central al ING Bank România, filiala locală a grupului financiar olandez ING. Această perioadă a consolidat, în percepția publică bucureșteană, asocierea dintre fosta reședință regală și funcțiunea de sediu bancar, clădirea fiind cunoscută, pentru mulți locuitori ai Capitalei, drept „sediul ING” de pe Șoseaua Kiseleff. Din octombrie 2013, clădirea găzduiește sediul central al Exim Banca Românească (EximBank), instituție financiară aflată în proprietatea statului român, care oferă acolo aproximativ 6.000-7.000 de metri pătrați de spații de birouri. Palatul a rămas, de-a lungul acestei ultime etape a istoriei sale, proprietate a statului, aflată în administrarea RAPPS, fiind cunoscut astăzi, în egală măsură, sub numele istoric de Palatul Kiseleff și sub cel, mai vechi, de Casa Iarca.
Personaje
*
Pe locul acestei clădiri a fost o casă boierească aparţinând familiei Candiano-Popescu, ce a fost cumpărată de Constantin Iarca, deputat liberal, apoi vândută în 1909 familiei regale. De transformarea şi extinderea fostei case boiereşti s-a ocupat arhitectul Grigore Cherchez. Au locuit acolo patru capete încoronate ale României, după care familia regală doneaza clădirea Ministerului Educaţiei, în timpul celui de-al doilea război mondial.
*
La nr. 5, locuia Scarlat Iarca, dintr-o familie de boieri rîmniceni, el fiind soţul Arabellei, care a publicat în franţuzeşte o carte de amintiri (de fapt, anecdote şi frivolităţi). La sfîrşitul secolului al XIX-lea, un Constantin Iarca fusese deputat liberal, dar cu adresa la Buzău, deci fără casă în Bucureşti. Terenul a fost cumpărat în 1911 de prinţul George Valentin Bibescu, pentru care arhitectul Cerchez a construit o frumoasă casă, avînd la etaj o terasă cu arcade. Acolo, din 1927 a fost palatul Regelui Mihai, pînă în 1930, şi al Principesei-Mame Elena, pînă în 1932. (Andrei Pippidi)
Palatul Kiseleff , cum este cunoscut astăzi, este situat pe Șoseaua Kiseleff 13-15 din București, cu intrare și str. Barbu Ștefănescu Delavrancea nr. 6A, sectorul 1 - care este și adresa poștală oficială actuală. În decursul timpului, vila a primit mai multe denumiri: Palatul Kiseleff, Vila de la Șosea, Casa de la Șosea, Casa Iarca sau Palatul Prințului Moștenitor. Casa a fost ridicată de Alexandru Candiano-Popescu, ulterior aceasta fiind achiziționată cu tot cu teren de Constantin (Costică) Iarca, moșier, om politic liberal, deputat și fost primar al Buzăului. În prezent (2024), Palatul Kiseleff este sediul central al Exim Banca Românească din octombrie 2013, după ce înainte, timp de 17 ani, a fost sediul central al băncii ING.
Palatul aparține în continuare statului, aproape sigur, prin RAPPS. La scurt timp după revoluție, Peter Peterson, un cunoscut om de afaceri din vremurile acelea (patronul cunoscutei firme pe atunci Bond, dar și al Forum Business Center), a obținut de la Locato, predecesoarea RAPPS și succesoarea comunistei ODCD (Oficiul de Deservire a Corpului Diplomatic), condus de Dumitru Enăchescu, dreptul de a folosi și subînchiria Palatul Kiseleff pentru o anumită perioadă (25 de ani, se pare) cu condiția să-l renoveze. Ceea ce Peter Peterson a și făcut, la o calitate destul de înaltă – dovadă starea în care se găsește și astăzi. Peter Peterson a avut sediul acolo, a subînchiriat și lui Gilbert Wood, cu firma lui de avocați, pentru ca apoi să găsească chiriașii pe termen lung citați mai sus.
*
Arhitectul Scarlat Petculescu a contribuit la construcția Halei Radu Negru din Drobeta Turnu Severin (1904-1906) (probabil ca antreprenor). A colaborat cu fostul său coleg Ştefan Burcuş la concursul pentru Palatul Administrativ din Craiova, la proiectul pentru statuia ing. G. Duca din scuarul Gării de Nord, la catedrala episcopală din Galaţi (în 1911, alături de Petre Antonescu şi Toma Dobrescu). A proiectat numeroase clădiri în București (Casa Elena Protopopescu, Kiseleff nr. 11, actual sediu ING) (Muzeul Școlii de Arhitectură - pagină Facebook) - informație surprinzătoare publicată în 2020, desemnând cu siguranță această clădire (chiar dacă adresa e menționată greșit), de vreme ce sediul central al băncii ING a fost aici multă vreme. Nu am reușit, încă, să confirmăm și din alte surse denumirea „Casa Elena Protopopescu” și legăturile cu arhitectul Scarlat Petculescu. (n.r. mai 2025)
Referințe:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.