Arhitectul John (Jules) Elisée Berthet
În bibliografia despre Bucureștiul de la sfârșitul secolului XIX, și în special în cercetarea recentă a Oanei Marinache despre arhitectul elvețian John Elisée Berthet, se menționează că este născut în 1851, activ la București din 1882 și urmărit documentar până în anii 1910–1920, cu anul și locul morții neclarificate. Într-o fișă mai veche, dicționarul lui Vasile Țelea, apare „Jules Berthet (1848–1899)”, cu un set de lucrări celebre și cu mențiunea că ar fi fost numit arhitect la Serviciul Tehnic al Primăriei București în 1886. Însă cele două fluxuri de informații se întâlnesc în aceleași clădiri (de exemplu casa Oteteleșanu, casa Butculescu/ Socec, Pasajul Român), ceea ce indică destul de credibil că este vorba despre același arhitect, însă asupra sa existând neconcordanțe de date – explicabile, de altfel, prin depărtarea perioadei în care a trăit.
John Elisée Berthet este prezentat ca arhitect de origine elvețiană, născut la 31 iulie 1851 în Geneva, Elveția. În monografia Oanei Marinache, nașterea este sprijinită de documente de stare civilă din arhiva de stat a cantonului Geneva, inclusiv martorii și data înregistrării oficiale (2 august 1851). Despre deces, Oana Marinache subliniază repetat că nu este cunoscut anul și locul morții și că, pe baza unei mențiuni mai vechi (Toma T. Socolescu), se poate doar presupune o întoarcere „către bătrânețe” în Franța, fără dată precisă. Acest „gol” biografic este confirmat și în prezentări publice dedicate subiectului (conferințe, fișe online), unde apare aceeași formulare: 1851–?
Datele personale sunt puține și apar fragmentar. Un indiciu important prezentat de Oana Marinache este apariția numelui soției (Sophie Berthet, din Geneva) într-un anuar al societății elvețiene (Société Suisse de Bucarest, XXXVIeme rapport annuel, exercice de 1910 – n.r.), corelat cu aceeași adresă. De asemenea, autoarea menționează un eveniment din 1928: căsătoria unui Lucien Jean Berthet, comerciant, domiciliat în Piața Amzei, interpretat ca fiind foarte probabil fiul arhitectului.
Studii și formare profesională
În lectura Oanei Marinache, traseul educațional are trei trepte: Școala municipală de desen, ornament și arhitectură din Geneva (1866–1870), cu profesori identificați prin documente; Încercări de admitere la École des Beaux-Arts (Paris) în 1871 și 1872, fără finalizare atunci; Înscriere în 1873 la secția de arhitectură, cu profesorul Jean-Louis Pascal menționat ca referință de atelier; în același timp, autoarea insistă că lipsa fișei matricole în dosar nu permite certitudinea cursurilor urmate complet și a unei diplome obținute. Această nuanță (înscris la Beaux-Arts, dar fără dovadă completă de parcurs/diplomă în dosar) e importantă, pentru că explică de ce în unele sinteze apare formularea relativ vagă „a studiat la Paris”.
Sosirea la București și integrarea profesională (1882–cca. 1926)
Oana Marinache fixează anul 1882 ca moment în care Berthet este deja la București (în contextul înscrierii într-o societate elvețiană locală), apoi reconstituie rețeaua de adrese, denumiri și „adaptări” ale prenumelui: „John”, „Ion”, „Jean” în anuare și în documente. În aceeași logică, ea urmărește atelierul de pe Piața Amzei și mutările ulterioare (Calea Dorobanți, Calea Victoriei, Pitar Moș, apoi zona Maria Rosetti). Berthet apare în Serviciul Tehnic al Primăriei Municipiului București cu funcția de „arhitect clasa I” (Serviciul Studiilor) în jurul anului 1886. Mai multe ziare din presa bucureșteană menționează, în ianuarie 1889, că „postul de prim arhitect comunal, care era ocupat de d. Berthet, a fost suprimat de la 15 ianuariu curent”.
Profil profesional și stil
În interpretarea Oanei Marinache, John Elisée Berthet este un arhitect al rezidenței urbane elegante, lucrând pentru familii boierești, industriași și comunitatea francofonă, iar repertoriul lui stilistic rămâne consecvent epocii: neoclasic, neorenaștere, neogotic, cu eclectism de tip „Belle Époque” ca limbaj comun. În practică, el operează ca „arhitect al reprezentării sociale”: fațade cu ordine clasice sau vocabular renascentist, plus intervenții „spectaculoase” în neogotic (cazul Oteteleșanu), unde exteriorul devine semn de prestigiu, iar interiorul poate urma o cu totul altă logică decorativă, dictată de gustul proprietarului și de meșterii disponibili.
Oana Marinache insistă că primele comenzi importante vin dinspre familia Grădișteanu, apoi portofoliul se lărgește către nume care devin repere ale elitei bucureștene: Cesianu, Berindei, Socec, Macca, Ghica, Samuelescu-Horbatsky, plus străini și oameni de afaceri (de tip Braikoff, Suter etc.). Astfel, lucrările și beneficiarii permit o „hartă socială” coerentă a carierei sale.
Lucrări și clădiri proiectate
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări: Activitatea documentată este predominant bucureșteană. Singura intervenție documentată în afara Bucureștiului a fost găsită la Iași, într-un anunț în ziarul Evenimentul, decembrie 1893, Anul I, nr. 197–269.: „Noul palat comunal (Iași – n.r.). Se pune la vot locul unde se va clădi noul palat comunal; se votează locul hanului turcesc, a cărui fațadă e mult mai mare cît acea a palatului Rosnovanu. Ca model se alege fațada primăriei de la Limoges, care este un adevărat cap d’operă, în stil Renaissance. Se votează aducerea din București a d-lui arhitect Berthet, care, în timp de 2 luni să alcătuiască planurile și devizele pentru noul palat. Se mai votează un credit de 5000 lei, pentru întimpinarea cheltuelilor cu facerea planurilor, remunerarea arhitectului Berthet și pentru 3 desenatori ce-i vor da concurs. Cu votarea acestui credit s’a tranșat cestiunea palatului comunal. Era și timp! Ședința continuă.”
Notă: Oana Marinache a reușit identificarea urmelor documentare: dosare tehnice (ANDMB – fond PMB Tehnic), planuri (ANR – Planuri Ilfov), mențiuni în anuare, plus dosarul de la École des Beaux-Arts (microfilm consultat). În același sens, fișele Arhiva de Arhitectură notează explicit câteva lucrări și trimit la fonduri arhivistice (PMB Tehnic, Arhiva PMB), inclusiv pentru Pasajul Român (dosar 288/1899).
Referințe
*
Articol din ziarul Adevĕrul (numărul de marți, 14 august 1901), în care este menționat d. Berthet ca proprietar al „caselor” din Pasagiul Romîn:
Incendiul din Pasagiul Romîn
Alarmă
Nu eraŭ aseară încă ceasurile 9, cînd din aripa Pasagiului Romîn, partea din spre strada Sf. Ionică, se auziră mai multe ţipete. Reporterul nostru, care trecea tocmai în acel moment prin strada Cîmpineanu, împreună cu alţi ciţî-va trecători, intrară în curtea acelei aripi a pasagiului, tocmai cînd de-asupra scărei No. 2 izbucniseră flăcări. Se dădu imediat alarma de foc şi comisarul Bădulescu, de la secţia 6, sosit numai de cit, anunţă pompierii de la postul central.
Înainte însă de a sosi pompierii, citeva persoane îndrăzneţe s’aŭ repezit sus pe scara No. 2 în camerile de la etajul al II-lea de unde se auzeau ţipete şi aŭ început să aducă lucrurile de valoare, mai de seamă. Mai întîiŭ s’aŭ dat jos lucrurile din camera d-şoarei Lavinia Georgescu, artistă la Teatrul Naţional. D-şoara Georgescu, în camera căreia a izbucnit întîiŭ focul, leşinată de spaimă şi sufocată de fum, a fost dată jos pe braţe. S’aŭ adus apoi jos lucrurile din camera d-luî Cuţarida, artist de la Teatrul Naţional. Mai era însă un apartament la etajul al II-lea al d-neî Alexandrescu, tot artistă la Teatrul Naţional, care lipsind din Capitală totul era încuiat. Din apartamentul d-nei Alexandrescu nimic nu s’a dat jos şi nici uşa nu era descuiată. Camera a rămas intactă.
Panica
O mare panică a cuprins la alarma de foc pe numeroşii locatari ai acelei părţi a Pasagiului Romîn. Fumul pătrunsese în toate apartamentele de sus şi a contribuit a mări panica şi zăpăceala locatarilor. Care cum putea în grabă îşi lua lucrurile din camere şi le aducea jos în curte. Aceasta s’a putut face pînă în momentul cînd fumul în apartamentele de sus a devenit atît de des încît era sufocant.
Sosirea pompierilor
Peste cite-va minute sosiră şi pompierii de la postul central, sub comanda d-lor căpitan Sachelaride şi locotenenţi Svorana şi Moscuna. Cu mare curaj locotenentul Svorana se repezi prin fumul des şi prin flăcări sus, la mansardele scărei No. 1 unde se încinsese focul şi începu lucrările de localizare şi pompele se puseră în funcţionare. Se potolise incendiul în camera d-reî Lavinia Georgescu, în sufrageria din mansardă şi din pod, cînd flăcările izbucniră deasupra scărei No. 1. Pompierii trecură şi în apartamentele de la scara No. 1 şi lucraŭ pentru a stinge focul în acea parte. Pomparea se făcea din curte, din Pasagiu şi din strada Cîmpineanu.
Localizarea
Fumul răzbise prin tot podul acelei părţi a pasagiului pînă la scara No. 5, unde la etajul al 3-lea, d. Antonescu, fost comisar, închinase un apartament. Aci se concentrase fumul, ne mai avînd eşire. La un moment dat se aprinsese şi mansarda de la scara No. 3; pompierii însă aŭ reuşit să localizeze repede şi aici focul. Încă odată flăcările aŭ mai izbucnit în mansardele de la No. 1 şi apoi la No. 3, dar focul a fost stins, fără a se întinde. În acest timp în camerile de la etajul al 3-lea de la scările No. 4, 2 şi 3, curgea apa din tavan şi era teamă de prăbuşirea tavanului. O doamnă anume Angela Sirboaica, cu foarte mare greutate a fost scoasă din apartamentul său de la etajul al 2-lea, scara No. 3, unde apa pătrunsese prin tavan şi era teamă de prăbuşire.
Cauza incendiului
Cauza incendiului este inexplicabilă. D-şoara Lavinia Georgescu, în camera căreia aŭ ajuns întîiŭ flăcările, spune că focul a izbucnit în podul de lîngă sufrageria d-şoarei Georgescu, unde însă uşa era încuiată. Casele, proprietatea d-luî Berthét, sînt asigurate. Pasagiul a mai ars aproape cu desăvîrşire acum şase ani. Astăzi se va proceda la o anchetă spre a se dovedi provenienţa focului. Funcţionarii superiori ai poliţiei, cari au fost la faţa locului, aŭ luat deja de aseară primele informaţiuni.
Incidente
Pînă la orele 10 şi jumătate, cînd a fost localizat incendiul, s’aŭ întîmplat cite-va incidente. Aşa caii de la o pompă eraŭ să calce pe o d-nă, care locueşte la scara No. 1. Artistul N. Hagiescu reclamase poliţiei că în îmbulzeală i s’a furat ceasornicul din buzunar. După localizarea incendiului însă ceasornicul d-luî Hagiescu a fost găsit în lucrurile d-şoarei L. Georgescu. Artistul dăduse ajutor la căratul lucrurilor şi ceasornicul îi căzuse pe nişte haine. Circulaţia tramvaielor pe strada Cîmpineanu a fost întreruptă aproape două ore.
La un moment dat, vîntul nebătînd de loc, fumul se lăsase în curtea pasagiului, din care cauză nu se mai putea sta în curte. Lumea pleca, însă femeile nu se mişcau şi-şi păzeau lucrurile. Stînd lîngă ele plîngeau şi se văitau că le dor ochii de fum. Artistul Cuţarida ducea mare grijă că i-a rămas în cameră un mops. Cînd incendiul a fost sfîrşit şi-a găsit căţeluşa credincioasă, de care publicul făcea mult haz. Din fericire nu a fost nici un accident de persoane. După ce lumea adunată se răspîndi, poliţia procedă la arestarea cîtor-va servitoare, între cari şi servitoarea artistei Georgescu, spre a stabili modul cum a izbucnit incendiul. Rep.