Casa Iancu Cesianu: În 1892 Iancu Cesianu (1853-1933) devine proprietarul unui lot de teren pe strada Polonă nr. 63 (azi str. J. L. Calderon). Iancu Cesianu a fost căsătorit mai întâi cu Maria Gaillac, cu care a avut o fiică, apoi cu Maria Ghermani, cu care a avut trei copii. În 1893, Cesianu solicită autorizația de construcție, însă putem să presupunem că lucrările se prelungesc, căci în 1895 se împrumută la C.F.U. Antreprenorul lucrărilor a fost același Josef Piantini, cu care John Elisee Berthet a colaborat destul de mult. Suprafața construită era de 376mp, casa având trei nivele. Aici este, astăzi, Ambasada Ungariei. (Oana Marinache)
*
În articolul Arhitect Duiliu Marcu - Semicentenar 1966-2016 este menționat: „1920 Proprietatea George Ionescu (socrul arhitectului), București, str. Gogu Cantacuzino, nr. 65 (actual J. L. Calderon 65 – n.r.), după naționalizare Ambasada Ungariei – la parter era biroul arhitectului Duiliu Marcu.” Sunt două clădiri la această adresă, din articol nu reiese clar dacă ambele au aparținut socrului arhitectului și dacă arhitectul Duiliu Marcu a intervenit la ambele...
*
În București. Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XXVII/2013, Mihai Sorin Rădulescu scrie, la pag. 214: „Cesienii au lăsat în București câteva case remarcabile ca arhitectură: Ioan Cesianu, unul dintre frații lui Nicolae Cesianu, căsătorit cu Maria născută Ghermani, a locuit într-o casă, și ea impunătoare, pe strada Jean-Louis Calderon (fostă strada Alexandru Sahia, fostă strada Gogu Cantacuzino), în care astăzi se găsește Ambasada Ungariei.” De asemenea, în 1923, "Legațiunea Ungară" încă nu avea legătură cu această casă, ea figurând în Str. Boteanu 4, conform Tout Bucarest - Almanach du High-Life, 1923, însă aici este consemnat "Ionesco Gh. George et Mme Ionesco, née Stanian, 63bis, rue G. C. Cantacuzino, tel. 51/2" la pag. 240.
Legat de mutarea Ambasadei Ungariei aici, cel mai probabil scenariu este că imobilul de la 63–65 Gogu Cantacuzino a fost inițial o proprietate privată, iar după naționalizările comuniste a fost preluat de stat și atribuit Ambasadei Ungariei, care își instala aici sediul. Din formularea „după naționalizare, Ambasada Ungariei” din studiul despre Duiliu Marcu se poate însă deduce plauzibil că această mutare a avut loc la sfârșitul anilor ’40 sau în primul deceniu comunist, odată cu reconfigurarea masivă a proprietății imobiliare în zona centrală. Aceasta rămâne o deducție istoriografică, nu o dată explicită dintr-un document de arhivă. (n.r. dec. 2024)
Referințe:
- [Oana Marinache – John Elisée Berthet, Eleganța La Belle Epoque, Editura Istoria Artei, București 2021]
- Arhitect Duiliu Marcu - Semicentenar 1966-2016
- București. Materiale de Istorie și Muzeografie, vol. XXVII/2013 – mențiunea despre Ioan Cesianu la această adresă.
- Tout Bucarest - Almanach du High-Life, 1923 - mențiune la pag. 240/286
- Oameni care au construit Bucureștiul: Duiliu Marcu
- OMUL, ARHITECTUL ȘI PROFESORUL DUILIU MARCU - Arhitectura 1906
- Duiliu Marcu - arhitectul modernităţii (audio Radio România)
- Arhitect Duiliu Marcu - Arhiva de Arhitectură
- O PERSONALITATE PE ZI: Arhitectul Duiliu Marcu
- Duiliu Marcu - IDentitate
- Duiliu MARCU (Centrul cultural META)
- Traseu Duiliu Marcu
- Duiliu Marcu (Wikipedia)
Mai 2024:
