Casa Haritiadi(s) – Bunescu
Locul și primul proprietar: parcela Haritiadis de pe Podul Târgului de Afară (1846–1895)
Parcela de la colțul uliței Cernica: Casa Haritiadis – Bunescu se află pe latura de est a Căii Moșilor, între strada Părintele Stăniloae, numită până după 1990 strada Cernica, și intrarea Nicolae Vermont (fostă Pictor Vermont), deschisă după 1934 prin parcelarea „Edificio”. Clădirea este așezată vizavi de Biserica Sfinților, cunoscută și ca biserica „cu Sfinți” sau „cu Sibile”, ridicată în 1728, într-o zonă care face legătura între vechea arteră comercială a Căii Moșilor și cartierul rezidențial Mântuleasa. Calea Moșilor purta în secolul al XIX-lea numele de Podul Târgului de Afară, după drumul domnesc care ducea spre Târgul de Afară, organizat anual de la începutul secolului al XVIII-lea.
Primele informații despre acest loc provin din planul cadastral întocmit în 1846–1852 de baronul Rudolf Artur Borroczyn, inginer topograf angajat la secția inginerească a Departamentului Treburilor din Lăuntru. Pe porțiunea în care strada își schimbă direcția dinspre nord-est spre est se aflau cinci parcele de formă poligonală neregulată, toate proprietatea unei femei consemnate ca „Piteșteanka”. Spre vest se afla o uliță cu traseu încă nedelimitat, viitoarea stradă Cernica, iar spre est urmau proprietățile paharnicului Stancu (în 1847) și ale Elenei Lamotescu. Toate parcelele erau ocupate de construcții dreptunghiulare dispuse la fața străzii, care acopereau circa 20–25% din teren.
Cele cinci loturi au fost reunite într-o singură proprietate înainte de trasarea definitivă a străzii Cernica, care apare delimitată pe planurile Orăscu (1894) și Göbl (1898). În 1872 terenul aparținea lui Iancu (Ion) Haritiadis și avea pe Calea Moșilor numărul 102. Parcela, mult mai mare decât cele din vecinătate, și-a schimbat de mai multe ori numerotarea: nr. 102 până în jurul anului 1894, nr. 122-128 (ulterior 122-130) după renumerotarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea, nr. 118-122 în perioada interbelică și nr. 116-122 după 1950. Indiferent de număr, documentele o identifică în mod constant ca proprietatea de pe Calea Moșilor de la colțul cu strada Cernica.
În actele de la începutul secolului al XX-lea, terenul apare ca o singură proprietate cu suprafața de 1.529,56 mp, cu o fațadă spre Calea Moșilor și două spre strada Cernica. Spre sud se învecina cu proprietatea Mănăstirii Cernica (metocul Cernichii), de pe strada Cernica nr. 7, iar spre est cu proprietățile familiei Ignațiu (Ignătescu) și ale doctorului E. Georgescu. Administrativ, locul aparținea în anii 1870 de mahalaua Popa Herea, iar ulterior de mahalaua Sfinți, în Ocolul I, zona centrală a orașului, unde regulamentele municipale impuneau condiții stricte de aliniere și de aspect al fațadelor.
Iancu Haritiadis, proprietar și arendaș
Iancu (Ion) Haritiadis, numele fiind scris în documente și Haritiadi, Hariatidis sau Haratidis, apare în actele vremii cu profesia de „proprietar”. În 1880 era arendaș al moșiei Pițigoaia, proprietate a Bisericii Sfântul Spiridon Nou din București; în acel an, grâul înmagazinat pe moșie a fost scos la licitație publică pentru acoperirea unor restanțe din arendă. Un articol din 2004 îl numește „moșierul Iancu Haritiadi”. Haritiadis mai deținea un imobil pe strada Polonă, pe care l-a vândut în 1892 bancherului I. Staehli, domiciliat pe strada Doamnei, actul fiind transcris la tribunalul Ilfov în 1894.
În 1872, pe parcela de pe Calea Moșilor nr. 102 se aflau o simigerie și o cârciumă, ambele cu acoperiș de olane, înlocuit ulterior cu tablă, precum și clădirea de locuit a proprietarului, a cărei dată de construire nu este cunoscută. În același an, Haritiadis cerea primăriei aprobarea unor reparații minime, adresându-se primarului pentru proprietatea sa „voind a întoarce olanele și a tencui pe ici, pe colea pe unde tencuiala este picată”. Cererea a fost aprobată, fiind prima dintr-un lung șir de solicitări depuse între 1872 și 1895.
În mai 1878, Haritiadis a cerut permisiunea de a construi în fundul curții o magazie de 56 mp, cu pereți din zid și paiantă, cu fața din scânduri și acoperiș de metal, de a împrejmui locul spre stradă și de a face un zid sub o pivniță. Arhitectul primăriei, Bonomeli, a autorizat magazia și o împrejmuire provizorie din scânduri „date la rindea și colorate”, în linie dreaptă, pe o lungime de 9,75 m. În septembrie 1878, cererea pentru repararea fațadei a fost semnată de Ștefan Solacoglu, probabil antreprenor; s-au autorizat repararea tencuielilor cârciumii și simigeriei, a jgheaburilor și burlanelor și vopsirea prăvăliilor, fără lucrări de zidărie.
Acoperișurile cereau reparații frecvente. În 1880, Haritiadis a primit aprobarea de a întoarce olanele, dar numai pe acoperișul prăvăliilor de lângă stradă, cu interdicția expresă a oricărei alte lucrări. Restricțiile repetate se explică prin faptul că primăria pregătea un nou plan de aliniere pentru Calea Moșilor, iar clădirile vechi de la fața străzii, aflate în afara noii linii, urmau să fie retrase sau demolate. Autoritățile puteau impune aceste măsuri doar atunci când proprietarul solicita lucrări importante, motiv pentru care fiecare cerere era analizată atât din punct de vedere constructiv, cât și urbanistic.
Meșteșugari, chiriași și prăvălii
Terenul amplu îi permitea proprietarului să închirieze porțiuni din el unor meșteri care își ridicau clădiri proprii. În 1879 funcționa aici atelierul de dogărie al meșterului Ioan Dumitru, care, din cauza unor construcții noi, a fost mutat de proprietar pe alt loc din aceeași parcelă. În 1882, un anume Iacob Anastasiu cerea autorizație pentru o prăvălie de zid în paiantă, acoperită cu tablă, la colțul Căii Moșilor cu strada Cernica, dar nu s-a mai prezentat pentru eliberarea actului. În 1884, firma comercială „Dimitrie Ionide”, cu magazinul principal pe strada Smârdan nr. 53, avea pe Calea Moșilor nr. 102 una dintre sucursalele sale de băuturi spirtoase.
În 1885, Consiliul comunal a rectificat alinierea Căii Moșilor în dreptul proprietății, iar planul străzii Cernica, aprobat încă din iulie 1875, a fost menținut, cu modificarea colțului. În ianuarie 1886, Haritiadis primea autorizația de a împrejmui terenul spre strada Cernica, cu scânduri date la rindea și vopsite, lăsând străzii o lățime de 10 m, colțul dinspre Calea Moșilor urmând să fie teșit printr-o linie dreaptă de 4 m. Tot în 1886, constructorul Ștefan Nicolae a ridicat pe terenul lui Haritiadis o prăvălie cu două camere, cu fațada de 8 m și înălțimea de 6 m, aprobată ca excepție de la regulamentul din 1878, care impunea pe Calea Moșilor clădiri cu cel puțin parter și etaj.
Simigeria de la colțul cu strada Cernica a avut un parcurs mai complicat. În mai 1886, cererea de reparare a acoperișului a fost respinsă, clădirea fiind „supusă retragerii și în categoria de dărâmat”. În iulie 1886, Haritiadis a obținut în schimb autorizația pentru o reparație radicală: zidul fațadei a fost refăcut pe noua aliniere, cu înălțimea de 6 m de la trotuar la cornișă, scara de pe trotuar a fost desființată, iar fațada trebuia să respecte regulile de arhitectură ale Ocolului I. La lucrare s-a folosit cărămidă Tonolla, produsă după 1870. Cuptorul de pâine fusese așezat, conform regulamentului contra incendiilor din vremea lui Cuza, la 1,5 stânjeni (2,95 m) de peretele dinspre stradă.
Simigeria a funcționat timp îndelungat: în 1917 era consemnată aici simigeria lui Pavel Bucerea, iar locuitorii mai vârstnici își aminteau de ea și în jurul anului 1930. În septembrie 1886, Haritiadis a construit case de zid lipite de prăvăliile de la stradă, acoperite cu metal, cu înălțimea interioară de 2,70 m, iar grajdul și șopronul din fundul curții au primit acoperiș de tablă. În 1891, casele vechi de la stradă, depășite de noua aliniere, puteau primi doar reparații simple de tencuială, fără atingerea zidăriei; autorizația limita la cel mult zece numărul cărămizilor care puteau fi înlocuite sub ferestre. La începutul anilor 1890, pe parcelă locuiau și chiriași precum căciularul Iancu Simionescu și jandarmul Constantin Vasilescu.
Casa Haritiadi(s): proiectul arhitectului John Elisée Berthet (1895–1918)
Alinierea și autorizarea din 1895
În 1895, la sfârșitul unui șir de reparații succesive, Iancu Haritiadis a decis înlocuirea casei vechi cu o clădire nouă, adaptată cerințelor epocii. Proiectul a fost încredințat arhitectului John Elisée Berthet (1848–1899), elvețian format la École des Beaux-Arts din Paris, activ în București între 1884 și 1899. Berthet a lucrat ca arhitect clasa I la Serviciul Studiilor al Primăriei Capitalei și a avut un birou propriu, cu ștampila „J. Berthet Architecte”. Printre lucrările sale se numără casa colonelului Grădișteanu de pe strada Romană (azi Nicolae Iorga, 1884), casa Alexandru Socec (1887), casa Oteteleșanu de pe strada Biserica Amzei (1890), casele Braicoff (1891), casa Macca și Școala Normală „F. Focșăneanu” (1896), proiectate în majoritate în stil eclectic.
La 16 martie 1895, Berthet a cerut primăriei, „pentru Haritiadis”, fixarea alinierii la proprietatea din Calea Moșilor „vizavi de Biserica cu Sfinți”, pentru a putea întocmi planurile. La verificarea pe teren, reprezentantul primăriei a constatat că lucrările la fundația noii clădiri începuseră înainte de autorizare și le-a oprit, trimițând o telegramă proprietarului. Separat, Ion Haritiadis a primit autorizația pentru racordarea canalului de scurgere al clădirii de la nr. 124 la canalul principal al străzii. Pichetarea axei alinierii, cerută la 18 martie de Serviciul Planului, a scos la iveală o diferență față de planul oficial.
Geometrul Popescu, trimis să verifice, a stabilit la 25 aprilie 1895 că eroarea provenea dintr-o cută apărută la cartonarea planului și a refăcut pichetarea după fața caselor Ignătescu și colțul casei Haritiadis. La 4 mai 1895, Berthet a depus cererea de autorizare, însoțită de planurile complete: subsol, parter, etaj, fațadă, secțiuni și planul de situație al construcțiilor existente și proiectate. Planul de situație arăta simigeria veche, în formă de L, ușor ieșită din aliniere, prăvălia veche, mult ieșită din aliniere, și clădirea nouă, cu calcan spre vecinul dr. E. Georgescu, plus o clădire secundară în fundul lotului.
Autorizația de construire a fost eliberată la 1 iunie 1895 și îi permitea lui Berthet să ridice pentru Haritiadis, la proprietatea nr. 124 și 126 de pe Calea Moșilor, „case de zid masiv, cu două caturi, acoperite cu metal”. Pivnițele trebuiau tencuite, conform regulamentului, iar fațada urma să fie executată pe aliniere, la 6 m de axul străzii, cu o retragere de 1,32 m față de casa existentă din dreapta. Taxa s-a achitat pentru 412,50 mp de construcție cu două niveluri; în realitate, clădirea avea trei niveluri: subsol, parter și etaj, la care se adăuga mansarda. Construcția a fost ridicată în 1895–1896.
Casa cu prăvălii și apartamente
Planul cadastral realizat de Institutul Geografic al Armatei între 1895 și 1899 surprinde casa în construcție. Printr-o ușoară prelungire a laturii de sud-vest, casa principală a fost lipită de clădirea prăvăliei existente, realizându-se frontul închis specific Căii Moșilor, fără a se impune retragerea prăvăliei de la nr. 124, rămasă în afara alinierii. La sfârșitul secolului, parcela cuprindea simigeria de la nr. 122, prăvălia de la nr. 124, casa principală de la nr. 126-128 și, în curte, un șir de clădiri secundare (grajd, șopron și construcții noi) pe limitele de est și de sud. Planul cadastral din 1911 arată aceeași configurație, cu mici modificări ale anexelor.
Proiectul lui Berthet prevedea un subsol întins sub întreaga clădire, acoperit cu bolțișoare de cărămidă pe grinzi metalice. Parterul respecta tradiția comercială a străzii și cuprindea șase prăvălii de mărimi diferite, toate cu acces din Calea Moșilor, fiecare cu încăperi anexe; prăvăliile mai mari aveau și o deschidere spre curte. Pe centru, un coridor ducea la scara principală, iar alte două scări secundare deserveau clădirea dinspre curte. Etajul, destinat locuirii, era format din încăperi înșiruite, cu ferestre spre stradă și spre curte, decomandate printr-un coridor central. Proiectul nu fixa funcțiunea fiecărei încăperi, aceasta fiind lăsată la alegerea locatarilor.
Fațada a fost rezolvată în stil eclectic sobru, combinând elemente de inspirație renascentistă cu detalii neoclasice: bosaje aparente la parter, un brâu între niveluri, panouri decorative deasupra ferestrelor etajului și un motiv în stucatură în lungul cornișei. Două balcoane din zidărie modelată, cu parapeți traforați, erau dispuse asimetric, urmând forma parcelei și unghiul din care clădirea era văzută dinspre Biserica Sfinților. Casa aparținea tipologiei clădirilor de raport, apărute în București în deceniul al optulea al secolului al XIX-lea, care combinau locuința proprietarului cu spații de închiriat, cu fațade îngrijite și interioare simple, ușor de întreținut.
Un inventar publicat în 1904 descrie în detaliu proprietatea. Imobilul de la nr. 122 avea un loc viran și prăvălia de simigerie, cu două camere și o sală; cel de la nr. 124, o prăvălie, trei camere, pivniță, antreu și sală; cel de la nr. 126, o prăvălie, o pivniță și un beci legat printr-un gârliciu de prăvălia vecină. Casa nouă, de la nr. 128, avea la parter șase prăvălii și trei camere, la etaj nouă camere și două bucătării, iar la mansardă patru camere, cu gang, scară principală și zece pivnițe. În curte se aflau un corp cu parter și două etaje, cu câte trei camere pe nivel, alte două bucătării, două grajduri, un șopron de trăsură cu pivniță și o cameră pentru vizitiu.
Datorii, moștenitori și indiviziune (1900–1918)
În ultimii ani ai vieții, Iancu Haritiadis a avut dificultăți financiare. Proprietatea era ipotecată la Societatea Creditului Funciar Urban încă din 1887 și 1895, iar în octombrie 1900 imobilul „Haritiadis Ion, calea Moșilor 122-126” figura pe lista proprietăților scoase de această societate la închiriere prin licitație. În 1904, Banca de Scont din București, cu sediul pe strada Lipscani, a cerut tribunalului Ilfov vânzarea la licitație publică a proprietății pentru o datorie ipotecară din 1899, licitația fiind fixată pentru 28 septembrie 1904. Vânzarea nu pare să se fi realizat, întrucât familia Haritiadis a rămas proprietară și în anii următori.
Ion Haritiadis a murit între 1904 și 1911, dată la care planul cadastral o consemna ca proprietară pe văduva sa, Elena Haritiadi, care intenționa la rândul ei să ridice clădiri noi pe parcelă. În 1914, tribunalul Ilfov a dispus scoaterea la licitație publică a imobilelor din Calea Moșilor nr. 122-130 pentru ieșirea din indiviziune. Moștenitorii erau Elena I. Haritiadi, Valeria-Elena I. Haritiadi și Florica N. Stelescu, soția lui N. Stelescu, toți domiciliați pe Calea Moșilor nr. 124, la care se adăuga Manole Diamandi, cumpărătorul drepturilor fiului Nicolae I. Haritiadi. Licitația a fost anunțată în presă pentru 13 mai 1914, cu mențiunea „colț strada Cernica”.
Anuarul Bucureștilor pe 1918, publicat de editura Jacques Roth în ediție bilingvă română și germană, în timpul ocupației, îi menționa ca proprietari ai imobilului de pe Calea Moșilor nr. 122-128 pe Elena Haritiadi, Nicolae Haritiadi, Florica Stelescu și Valeria Haritiadi. Expertiza întocmită pentru licitațiile din 1914–1919 împărțea proprietatea în cinci corpuri. Corpul A, casa proiectată de Berthet, avea o pivniță adâncă boltită în zidărie masivă, parter și etaj din zidărie tencuită cu var și acoperiș de metal. Prăvăliile aveau pardoseli de mozaic, iar apartamentele de la etaj aveau pereții și tavanele vopsite în culori de apă, cu desene realizate cu șablonul.
Lemnăria ușilor și ferestrelor era din brad vopsit în ulei, podul era pardosit cu cărămidă și avea două camere de depozitare, iar șarpanta era „solidă și în perfectă stare”. Corpul B, cu pivniță și parter, și corpul C, cu parter, ambele cu fațada pe Calea Moșilor, erau foarte vechi și rău întreținute, cu pereți crăpați și acoperișuri găurite. Corpul D, cu fațada spre strada Cernica, cuprindea grajdul, șopronul și camera vizitiului, din zidărie masivă cu cărămidă aparentă, grajdul fiind pardosit cu cărămidă, iar remiza cu ciment. Corpul E, cu două etaje, era destinat locuirii, avea o mică terasă de lemn și se afla într-o stare foarte bună.
Casa Bunescu: locuința negustorului și naționalizarea (1918–1950)
Cumpărarea casei de către Bucur Bunescu
La 14 decembrie 1918, la scurt timp după întoarcerea autorităților române în București, proprietatea a intrat în posesia negustorului Bucur Bunescu. Un anunț judiciar din 19 decembrie 1918 îl prezintă drept cumpărător al drepturilor Elenei Haritiadi, ale Valeriei-Elena Haritiadi și ale Băncii Marmorosch Blank & Co., banca preluând de la Manole Diamandi drepturile lui Nicolae I. Haritiadi. Singura coproprietară rămasă era Florica N. Stelescu, domiciliată tot pe Calea Moșilor nr. 124. Licitația pentru ieșirea din indiviziune, fixată pentru 23 ianuarie 1919, a fost restrânsă în aceeași zi la pătrimea indiviză a Floricăi Stelescu, care constituia averea sa dotală.
Anunțul de licitație pentru această pătrime a apărut în martie 1919, după care întreaga parcelă, cu casele de la nr. 122, 124 și 126-128, s-a aflat în proprietatea lui Bucur Bunescu. Achiziția avea loc într-un moment în care Bucureștiul devenea capitala României Mari, iar Calea Moșilor își păstra caracterul de arteră comercială, cu prăvălii la parter și locuințe la etaj. Tânărul proprietar, în vârstă de 42 de ani, se căsătorise de curând cu Valeria, născută Petrescu, iar casa de pe Calea Moșilor urma să devină locuința familiei.
Negustorul Bucur Bunescu
Bucur Bunescu s-a născut în 1876 în satul Turcheș, astăzi parte a orașului Săcele, lângă Brașov. Tatăl său, oier, a murit înecat cu turma la traversarea Dunării, când băiatul avea 11 ani. În 1887, Bucur Bunescu a venit la București, unde a intrat băiat de prăvălie la comerciantul Nicolae Popp, negustor de origine ardeleană, care ajunsese să-l considere ca pe propriul fiu și partener. În 1900 au înființat împreună firma Popp & Bunescu, specializată în comerțul cu produse textile aduse de la Brașov, cu prăvălii inițial pe strada Șepcari și apoi în zona Pieței Roma.
Firma s-a dezvoltat în următoarele decenii într-una dintre cele mai cunoscute case comerciale din București, transformată ulterior în societate anonimă. Cel mai important magazin al său a fost magazinul universal Popp & Bunescu de pe strada Bărăției, astăzi Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 36, ridicat în două tronsoane în 1929–1930 și 1939–1940, cunoscut după naționalizare ca Magazinul „București”. Spre deosebire de acest magazin, casa de pe Calea Moșilor a fost exclusiv proprietatea personală a lui Bucur Bunescu și a familiei sale.
Casa familiei Bunescu
Familia Bunescu locuia la etajul casei proiectate de Berthet, în timp ce la parter funcționau prăvălii și o manufactură. Proprietarul nu a intervenit major asupra clădirilor de pe parcelă. Spațiile comerciale erau închiriate prin intermediul firmei: în 1926, Popp & Bunescu, cu sediul pe strada Șepcari nr. 4, oferea spre închiriere pe Calea Moșilor nr. 122 un magazin cu pivniță mare și trei camere. În perioada interbelică, numerotarea s-a schimbat din nou, iar parcela a primit numerele 118-122.
Clădirea de la nr. 118, fostă 122, a rămas simigerie până după 1930. La nr. 120, fost 124, funcționa în 1934, conform Ghidului „Unirea”, restaurantul de clasa a II-a al lui Fira Grigorie. Clădirea de la nr. 122, fostă 126-128, casa Berthet, își păstra funcțiunea inițială, cu prăvălii la parter și locuințe la etaj. Bucur Bunescu a locuit aici până la începutul anilor 1940, când s-a mutat cu soția într-un imobil cumpărat pe Șoseaua Kiseleff, împreună cu un teren de 1.804 mp.
Donația din 1944 și naționalizarea
În 1944, casa din Calea Moșilor nr. 118-122 a fost dăruită fiicei lui Bucur Bunescu, Livia Rodica (Rada), căsătorită cu căpitanul medic Corneliu Chelaru, medic al Gărzii Regale, imobilul fiindu-i dat drept dotă. Livia Rodica Chelaru a rămas proprietară doar până în 1950, când, în urma naționalizării, imobilul din Calea Moșilor nr. 116-122 a trecut în proprietatea statului, în administrarea serviciului de gospodărie al raionului. Magazinul Popp & Bunescu de pe strada Bărăției fusese preluat de stat încă din 1948. Bucur Bunescu a murit la 20 septembrie 1965, la vârsta de 89 de ani, în două camere închiriate pe Bulevardul Hristo Botev nr. 28 (fost Bulevardul Domniței). Informațiile despre ultimii săi ani au fost transmise de descendenta sa, Oltea Doina Croitoru, și publicate în 2004 în rubrica „Nostalgia caselor de altădată”. Casa de pe Calea Moșilor rămâne, alături de clădirea fostului magazin „București”, una dintre cele două proprietăți bucureștene legate direct de numele negustorului.
Arhitectura casei, degradarea și restaurarea (1950–prezent)
Locuințe de stat (1950–2000)
După 1950, odată cu schimbarea punctului de pornire al Căii Moșilor, parcela a primit numerele 116-122. Forma și întinderea parcelei istorice s-au păstrat, la fel și amplasarea clădirilor, dar toate construcțiile, principale și secundare, au fost transformate în locuințe, ocupate de un număr mare de locatari, inclusiv în spații improprii, fără dotări sanitare minime. La nr. 116 se afla terenul neconstruit de la colțul cu strada Cernica. La nr. 118 a rămas clădirea fostei simigerii, transformată în atelier cu locuință în anexă; aici a funcționat la un moment dat un atelier de obiecte din masă plastică, pentru care peretele fostului cuptor de pâine a fost dărâmat.
La nr. 120, fosta prăvălie de la stradă, cu pivniță boltită din cărămidă îngustă, a devenit locuință (120A), iar clădirile secundare de pe latura de est, fostele grajduri și șoproane transformate în garaj și foste camere de servitori, construite din cărămidă Tonolla, au devenit și ele locuințe (120B și 120C). Un studiu realizat de studenții Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, publicat în 1975 în revista „Arhitectura”, sub coordonarea profesorului Gheorghe Curinschi și a lectorului Sanda Voiculescu, a analizat zona din jurul Bisericii Sfinților și a inclus clădirea de pe Calea Moșilor nr. 122 printre puținele construcții vechi păstrate în zonă.
Același studiu considera clădirile anexe de pe Calea Moșilor nr. 122 și strada Cernica nr. 1A, foste grajduri, „interesante documente ale arhitecturii secolului trecut” și propunea păstrarea lor sau, în cazul unei restructurări a zonei, mutarea pe alt amplasament. La cutremurul din 4 martie 1977, corpul de legătură dintre clădirile de la nr. 120 și nr. 122 a fost grav afectat și a fost demolat, rezultând un culoar de trecere între cele două clădiri. În anii 1980, la parterul casei de la nr. 122 funcționa un punct de primire a comenzilor al cooperativei „Constructorul”, care oferea lucrări de zugrăveli, reparații de învelitori și confecții de garduri.
În 1999–2000, clădirile de la nr. 118, 120A și 120B, aflate în stare de precolaps, au fost demolate pe baza unei autorizații a Primăriei Sectorului 2. Proprietatea de pe Calea Moșilor nr. 116-122 a rămas compusă dintr-un teren neconstruit de 1.064,84 mp și clădirea principală, cu suprafața de 347,02 mp. Casa păstra partiul original al lui Berthet în mare parte, dar cu accese între camere modificate pentru chiriașii multipli, cu grupuri sanitare adăugate, cu încăperi extinse pe latura de sud-est și cu podul transformat parțial în mansardă. Decorația interioară dispăruse, iar parterul era afectat de vitrine „modernizate”, uși înlocuite cu ferestre și culori diferite de la o prăvălie la alta.
Restaurarea și reconversia (2020–2023)
În 2020, clădirea și terenul adiacent au fost cumpărate de investitorul The Corner, prin societatea Biziteam, beneficiarul proiectului de restaurare și extindere. Casa se afla într-o stare avansată de degradare și prezenta numeroase modificări spontane. Proiectul a fost elaborat de biroul SSAT+, de arhitecții Ștefan Sava, coordonatorul proiectului, Cătălina Dana Preda, specialist în restaurare, Elena Georgiana Ivan și Alexandru Popescu. Proiectul de structură a fost realizat de inginerul Alexandru Neacșu (SET), iar execuția a revenit firmei SICOR. Lucrările s-au desfășurat între octombrie 2020 și martie 2023, iar clădirea a fost considerată primul monument istoric restaurat pe Calea Moșilor.
Restaurarea a conservat integral decorul și limbajul arhitectural original. Elementele din lemn ale acoperișului și tâmplăria au fost reconstituite de specialiști în prelucrarea lemnului, iar scara originală din lemn a fost refăcută din beton și placată cu lemn. Calcanele, inițial suprafețe opace, au fost transformate prin inserția unor bovindouri reinterpretate, păstrându-se textura originală a cărămizii aparente. Clădirea a fost reconvertită în imobil de birouri, cu o suprafață utilă de 977,33 mp, respectând tipologia parterului comercial, unde au fost amenajate spații pentru restaurant și cafenea.
Birourile ocupă etajul și mansarda. Mansarda, anterior inutilizabilă, a fost transformată într-un spațiu cu lumină naturală zenitală și acces la supante, având în centru o sală de conferințe închisă cu o piramidă de sticlă care iese din volumul acoperișului. Pe terenul liber de la colțul cu strada Părintele Stăniloae a fost ridicat un corp nou de locuințe colective cu cinci niveluri, separat de monument printr-o terasă amplă cu spații verzi și legat de acesta printr-un element de sticlă. Clădirea, finalizată în mai 2023, are 27 de apartamente, de la garsoniere la apartamente cu patru camere, și o suprafață utilă de 3.455 mp.
Corpul nou este retras de la stradă pentru a pune în valoare casa istorică, are parter comercial și un pasaj public acoperit, iar fațadele inferioare folosesc materiale apropiate de cele ale casei vechi, precum cărămida aparentă și tencuiala de culoare deschisă. La proiectarea locuințelor au mai participat arhitecții Bogdan Nistor și Andrei Palita. Ansamblul, comercializat sub numele „The Corner Armenească”, a fost prezentat în Anuala de Arhitectură București 2023, sub titlul „The Corner Armeneasca CV”. Casa Haritiadis – Bunescu este monument istoric de grupa B.
Descrierea arhitecturală
Casa are subsol, parter, etaj și mansardă și un volum paralelipipedic alungit, așezat pe linia Căii Moșilor, pe care o urmează și în porțiunea în care strada cotește. Structura este din zidărie de cărămidă, cu planșee de lemn și acoperiș de metal de culoare închisă, cu streașină din lemn. Fațada principală, tencuită în culoare crem deschis, este împărțită de un brâu profilat în două registre distincte. Pe una dintre laturi, calcanul din cărămidă roșie aparentă, păstrat și restaurat, este completat la partea superioară de un volum nou, placat cu tablă de culoare închisă, care reinterpretează bovindoul.
Parterul are un ritm regulat de deschideri mari, despărțite de pilaștri plați tratați cu bosaje orizontale în benzi, așezați pe un soclu continuu. Vitrinele și ușile prăvăliilor au tâmplărie din lemn reconstituită, cu parapet jos din lemn cu panouri și o bandă decorativă sculptată în partea superioară. Intrarea principală, descentrată, are o ușă dublă din lemn sculptat, cu două panouri vitrate terminate în arc, protejate de grilaje din fier forjat cu volute, încoronate de mici frontoane decorative, cu panouri pătrate sculptate în partea inferioară și un supralumină rectangular. Deasupra ușii, în banda dintre niveluri, se află un cartuș în stucatură cu un ornament central și ghirlande vegetale.
Cele două balcoane, dispuse asimetric, sunt susținute de console decorate cu mascaroane reprezentând capete masculine bărboase, așezate deasupra unor console verticale canelate. Parapeții balcoanelor sunt din zidărie modelată, cu stâlpișori și panouri traforate cu volute în formă de S, încoronate cu mici fleuroane; balconul mai amplu încadrează o ușă și o fereastră duble ale etajului. Ferestrele etajului sunt înalte, dreptunghiulare, cu tâmplărie din lemn în două canate și supralumină, încadrate de ancadramente profilate simple. Deasupra fiecărei ferestre se află un panou orizontal în stucatură, cu volute și rozete la capete, motiv care conferă etajului caracterul de „etaj nobil”.
Registrul superior al fațadei este marcat de o friză cu panouri dreptunghiulare decorate cu cartușe vegetale, despărțite de perechi de console care susțin cornișa. Cornișa are o bandă continuă de ornamente vegetale în stucatură, de tipul frunzelor de acant. La extremitatea dinspre imobilul vecin, în zidul parterului este amenajată o nișă dreptunghiulară cu o compoziție decorativă în relief: două ramuri de palmier și de laur care pornesc dintr-o rozetă, deasupra unor elemente încrucișate legate cu o panglică. După restaurare, fațada și-a recăpătat unitatea, inclusiv corespondența dintre golurile parterului și cele ale etajului, gândită de Berthet și alterată de intervențiile din a doua jumătate a secolului XX.
Personaje
Bibliografie
*
Casa Haritiadis: În 16 martie 1895, arhitectul John Elisee Berthet solicită alinierea în Calea Moșilor nr. 124 -126, vizavi de Biserica cu Sfinți, pentru a putea elabora planurile construcției proprietarului Haritiadis. Ținând cont de specificul zonei comerciale, clădirea avea pivnițe boltite, prăvălii mari la parter și apartamente la etaj. În 1911 proprietatea apărea cu numele Elenei Haritiadis. În decembrie 1918, este cumpărată de comerciantul Bucur Bunescu, care se căsătorise recent cu Valeria Petrescu. Bucur Bunescu se asociase cu Nicolae Popp în comerțul cu produse textile aduse din Brașov, având inițial prăvălii în str. Șepcari, apoi în Piața Romei. Mai târziu va construi magazinul "București". (Oana Marinescu)
*
Imobilul cunoscut ca fosta casă Popp-Bunescu, numită și Casa Haratidis, se află la intersecția străzilor Mântuleasa și Calea Moșilor, vizavi de Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Clădirea este monument istoric, încadrat în grupa B. Construcția a început în anul 1895, la comanda negustorului Iancu Haratidis, proiectul fiind realizat de arhitectul elvețian John Elisee (Jean) Berthet. Autorisațiunea nr. 48 din 1 iunie 1895 consemnează ridicarea unor case din zid masiv, cu două niveluri și acoperiș metalic, aliniate la frontul stradal al Căii Moșilor.
Arhitectura imobilului aparține curentului eclectic, combinând elemente de inspirație renascentistă cu detalii neoclasice. Casa reprezintă unul dintre proiectele arhitectului Berthet din centrul Bucureștiului, alături de exemple precum casa Macca și locuința Grădișteanu-Ghica. În anul 2020, clădirea se afla într-o stare avansată de degradare și prezenta numeroase modificări apărute în timp.
Restaurarea a urmărit conservarea integrală a decorului și a limbajului arhitectural original. Elementele din lemn ale acoperișului și tâmplăria au fost reconstituite, iar scara interioară, inițial din lemn, a fost refăcută din beton și placată cu lemn. Calcanele au fost remodelate prin inserția unor bovindouri reinterpretate, păstrând totodată textura originală de cărămidă.
Imobilul a fost reconvertit într-o clădire de birouri, păstrând tipologia parterului comercial, cu spații de lucru la etajul I și la mansardă. Mansarda a fost transformată într-un spațiu utilizabil, cu lumină naturală zenitală și acces la supante, iar sala de conferințe este marcată de o piramidă de sticlă care iese din volumul acoperișului. Separat de monument, printr-o terasă amplă cu spații verzi, a fost propus și un corp nou de locuințe, tratat cu materiale inspirate din construcțiile istorice, precum placarea cu cărămidă aparentă. Proiectul urmărește și îmbogățirea parcursului urban al Căii Moșilor. Intervenția a fost realizată de arhitecții Ștefan Sava, Cătălina Dana Preda, Elena Georgiana Ivan și Alexandru Popescu, în cadrul biroului SSAT+, și a fost prezentată în Anuala de Arhitectură 2023, sub titlul „The Corner Armeneasca CV”.
Mai 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.