Există o ambiguitate legată de numele casei din str. Negustori 1, dar mai ales de arhitectul care a proiectat-o. Oana Marinescu o numește Casa Drăghiceanu, cu John Elisée Berthet architect, pe baza documentației din arhive, prezentând și numărul dosarului. Dar aceeași casă este prezentată drept Casa Negropontes de către proprietarii sau utilizatorii actuali (Școala Evrika), în Lista Monumentelor Istorice, în fișa IDentitate a Ordinului Arhitecților și pe Wikipedia. Pe toate acestea (mai puțin LMI) clădirea este atribuită arhitectului Leonida Negrescu, dar fără să menționeze surse de arhivă. De luat în calcul și varianta ca cei doi arhitecți să fi intervenit la momente diferite, și la fel, Drăghiceanu și Negropontes să o fi avut și ei la momente diferite. (n.r. dec. 2025)
*
Este foarte posibil ca această comandă să îi fi venit lui Berthet după lucrările efectuate la Fabrica de frânghii, la care asociatul lui loan C(h)ristescu apărea cu numele Drăghiceanu. Terenul din strada Negustori făcuse parte din zestrea Elenei Filitti, care îl vânduse lui Matache Dumitrescu. În 1881, proprietatea a fost vândută lui Anton Heim; care imediat o vinde mai departe profesorului Theodor Ștefănescu și în același an intră în posesia lui G. Drăghiceanu. În august 1890 se solicită autorizația de a se ridica o casă, documentele fiind semnate de către arhitectul J. Berthet. Casa avea subsol și parter înalt, fațadele indicând o decorație neoclasică, cu bosaje puternice la nivelul soclului și a colțurilor. Ancadramentele ușii de intrare și ferestrelor prezentau o decorație bogată. (Oana Marinache)
*
Campus Şcoala din Centru: amplasată în inima Bucureștiului, în Casa Negroponte – o bijuterie arhitecturală cu o poveste fascinantă – Școala Evrika beneficiază de o poziție centrală și ușor accesibilă. Proiectat la sfârșitul secolului al XIX-lea de arhitectul Leonida Negrescu, acest edificiu are o suprafață de 1370 mp, o curte interioară de 1200 mp și a beneficiat de ample lucrări de renovare. (Școala Evrika)
Referințe:
August 2023:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.