Casa Scânteii Iosif Visarionovici Stalin / Vladimir Ilici Lenin

Combinatul Poligrafic Casa Scânteii Iosif Visarionovici Stalin

Casa Scânteii, denumită oficial astăzi Casa Presei Libere, este situată în nordul Bucureștiului, în Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, la intrarea în cartierul Băneasa. Clădirea marchează capătul nordic al axei istorice Șoseaua Kiseleff – Arcul de Triumf – Piața Presei, în imediata vecinătate a Parcului Regele Mihai I (fost Parcul Herăstrău), pe malul sudic al lacului Herăstrău. Între aproximativ 1956 și 2007 a fost cea mai înaltă clădire din București, cu o înălțime totală de circa 104 m (91,6 m corpul principal + circa 12,4 m antena). Denumirile succesive reflectă evoluția politică a regimului:

• inițial: Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii Iosif Visarionovici Stalin”;
• după destalinizare: Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii Vladimir Ilici Lenin”;
• uzual în perioada comunistă: Casa Scânteii / Casa Scînteii;
• după 1989: Casa Presei Libere.

Context istoric al amplasamentului

Înainte de construirea Casei Scânteii, terenul era ocupat de hipodromul Băneasa și de facilități sportive. Un hipodrom modern a fost realizat la începutul secolului XX, în jurul anului 1905, devenind principalul loc pentru curse de cai din București. În anii 1930, zona a fost integrată în amenajarea Parcului Herăstrău (astăzi Parcul Regele Mihai I), cu lac artificial regularizat pe Colentina și cu potențial de dezvoltare pentru agrement, cultură și sport. Amplasamentul Casei Scânteii a fost gândit deliberat „lipit” de parc, astfel încât silueta turnului să se reflecte în luciul de apă și să devină reper al întregului peisaj nordic al orașului. Decizia politică de a construi un „combinat poligrafic modern” este luată în iulie 1949, în plin proces de sovietizare a României. Clădirea urma să fie, în logica regimului, „far ideologic” la capătul nordic al orașului, dublând simbolic ansamblurile monumentale ridicate ulterior pe axa sudică a Capitalei.

Istoricul proiectului și al construirii

Decizia de investiție și programul inițial: La 25 iulie 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român aprobă realizarea unui „modern centru poligrafic” destinat să reunească toate publicațiile centrale, editurile și structurile de control și cenzură, sub o singură cupolă administrativă. Programul funcțional inițial prevedea trei corpuri distincte, dar strâns legate:

• Clădirea de producție – hale, ateliere, depozite de hârtie, utilaje poligrafice grele.
• Clădirea de administrație – birouri de gestiune, planificare, servicii.
• Clădirea principală / turnul – redacții, săli de ședințe, spații reprezentative și servicii pentru aparatul de partid și instituțiile culturale.

Planul urbanistic al ansamblului includea două aripi în „U” și clădiri pentru funcțiuni social-culturale (teatru, clădire sindicală), precum și un mic cartier de locuințe pentru angajați, dar aceste componente nu au mai fost realizate.

Etapele de execuție: Construcția efectivă începe la începutul anilor 1950. Sursele converg către următoarea cronologie de ansamblu:

• decizia politică și proiectarea: 1948–1949;
• începerea lucrărilor și a fundațiilor: aproximativ 1950;
• ridicarea principalelor volume: 1952–1956;
• finalizarea și punerea completă în funcțiune: circa 1957.

Organizarea șantierului a avut un caracter strategic. Documente analizate ulterior (inclusiv de CIA) arată că lucrarea a fost executată de Secțiunea nr. 1 București a Ministerului Forțelor Armate, deci practic de un trust de construcții militarizat; șantierul a concentrat resurse materiale și umane într-o măsură excepțională, alte investiții industriale fiind încetinite sau oprite pentru a permite finalizarea „clădirii model”; conducerea tehnică a șantierului a fost exercitată de inginerul Panaite (Panait) C. Mazilu, descris în documentele citate drept „șef de proiect” în faza de vârf a execuției. Se estimează că zeci de mii de muncitori au lucrat la Casa Scânteii în anii ’50, în regim de „șantier exemplar”, cu mobilizare de tineret, studenți și personal adus din alte sectoare.

Recepția și inaugurarea: Corpul principal și o parte din funcțiuni erau deja operaționale la mijlocul anilor ’50, când clădirea devine și suport pentru antena de emisie a Televiziunii Române, începând cu 1956. Casa Scânteii apare pe reversul bancnotei de 100 lei (seria 1952–1966), semn al rolului său simbolic în reprezentarea oficială a „noii Românii populare”.

Arhitecți, ingineri și echipa de proiect

Arhitecți principali: Conform sintezelor de specialitate și fișelor de patrimoniu, echipa de proiectare este condusă de arh. Horia Maicu (născut Haim / Harry Goldstein, 1905–1975), în asociere cu arh. Nicolae Bădescu, în colaborare cu alți arhitecți ai Institutului de Proiectare, între care sunt menționați adesea Marcel Locar și Mircea Alifanti. Profilul lui Horia Maicu (în linii foarte generale): activ interbelic la Constanța (vile, hoteluri și blocuri moderniste și art-deco); după 1945 devine una dintre figurile centrale ale arhitecturii oficiale; arhitect-șef al Bucureștiului între 1958–1969, autor sau coautor la Casa Scânteii, Sala Palatului, Teatrul Național, mausoleul din Parcul Carol etc.

Ingineri și specialiști: Structura de rezistență și coordonarea tehnică generală au fost asigurate de ing. Panaite C. Mazilu – inginer de structură, șef de proiect; numele său apare atât în surse românești de istorie a construcțiilor, cât și în sinteza în limba engleză; ingineri sovietici consilieri, menționați în documente ale epocii și în relatările ulterioare, ca parte a asistării tehnice pentru aplicarea principiilor de arhitectură și urbanism stalinist. Casa Scânteii este considerată, în literatura de specialitate, prima lucrare din România în care proiectanții includ explicit calculul la cutremur, preluând reglementări seismice italiene mai vechi (din perioada Mussolini), în lipsa unui cod național adaptat clădirilor înalte.

Descriere arhitecturală și volumetrică

Stil și influențe: Clădirea este un exemplu major de realism socialist în varianta „zgârie-norilor stalinist”, inspirat direct de clădirile din Moscova: în special de Universitatea Lomonosov de pe „Dealul Lenin”, dar și de alte „Seven Sisters” moscovite, precum hotelul Leningrad. Fațadele combină registrul clasic monumental (colonade, pilaștri, cornișe profilate), volumetria verticală accentuată a turnului central, detalii decorative inspirate din arhitectura tradițională românească (balustrade, brâuri și ancadramente cu motive florale asemănătoare celor de la Mănăstirea Hurezi).

Organizare volumetrică: Compoziția generală este alcătuită dintr-un turn central cu înălțime de circa 92 m până la cornișă, prelungit cu un pinaclu și antena TV până la aproximativ 104 m; două volume laterale mai joase, cu câte o „turelă” de colț, marcând racordarea spre aripile secundare; un soclu dezvoltat pe orizontală, cu aripi care se extind de-a lungul pieței și spre zona de hale poligrafice. Raportul între dezvoltarea orizontală și cea verticală este aproximativ 2:1 în favoarea extinderii orizontale, ceea ce face ca ansamblul să se perceapă ca un complex orizontal monumental cu un accent vertical dominant, mai degrabă decât un singur turn izolat.

Elemente de compoziție și decor: Elemente caracteristice:

• portalul principal înalt, cu goluri ample și registre decorative sculptate;
• medalioane cu stema Partidului Muncitoresc Român și, ulterior, a Partidului Comunist Român, dispuse pe toate cele patru fațade ale turnului;
• reliefuri cu secera și ciocanul, stea roșie și alte simboluri comuniste – multe dintre ele păstrate și astăzi, ceea ce face ca imobilul să fie singura clădire majoră din București care mai are vizibile asemenea embleme pe fațadă;
• o cornișă puternic profilată și balustrade pline, care marchează terasele intermediare;
• ritm de goluri relativ dens, adaptat cerințelor de iluminare a spațiilor de birouri și redactii.

Structură, materiale și finisaje: Studiul tehnic realizat pentru propunerea de includere pe Lista Patrimoniului Mondial descrie în detaliu soluția constructivă și finisajele:

• structură de beton armat și zidărie portantă, adaptată la încărcările mari ale utilajelor poligrafice și la dimensiunile neobișnuite ale halelor;
• deschideri mari în corpurile de producție (5–7 m între axe), pentru a permite poziționarea mașinilor de tipar;
• planșee robuste, cu grosimi mărite, în special în zona halelor și depozitelor de hârtie;
• utilizarea explicită a unui calcul de rezistență la cutremur, pe baza unui cod italian, ceea ce marchează un pas înainte pentru ingineria românească de după război.

Finisaje principale:

• aproximativ 8.600 m³ de piatră pentru fațade;
• circa 1.200 m³ de marmură românească pentru spațiile interioare reprezentative;
• în jur de 14.000 m² de faianță și 50.000 m² de pardoseli placate;
• aproximativ 25.000 m² de linoleum sau cauciuc pentru pardoselile de birouri.

În interior, spațiile majore (holuri, coridoare principale, scări) sunt decorate cu plafoane boltite cu picturi decorative, panouri de piatră și marmură, elemente grafice propagandistice (tema muncii, a presei, a „prieteniei româno-sovietice”).

Funcțiuni, utilizări și instituții găzduite

Funcțiunea inițială: Casa Scânteii a fost concepută ca centru unic al presei de stat din România, cu rol de sediu pentru redacțiile ziarului „Scânteia” (organ al Comitetului Central), ale „României libere”, „Scânteia Tineretului” și ale altor cotidiane și reviste centrale; sediu pentru edituri de stat și instituții editoriale; sediu pentru structurile de control, cenzură și coordonare a activității tipografice; combinat poligrafic modern, cu hale de tipar de mare capacitate. Studiile de istorie a arhitecturii o descriu ca un „mecanism fordian” de producție de informație ideologică, în care fluxurile de producție – de la redactare la tipărire și distribuție – sunt integrate într-un singur complex.

Evoluții în timpul regimului comunist: Pe lângă rolul central în sistemul presei, Casa Scânteii găzduiește pentru o perioadă emițătorul Televiziunii Române, prin antena instalată pe turn; apare recurent în iconografia oficială (afişe, cărți poștale, manuale), fiind percepută ca simbol al „noii capitale socialiste”; devine punct de referință pentru rețeaua de bulevarde noi și pentru marile ansambluri de locuințe din nordul și nord-vestul orașului, gândite în același spirit de realism socialist.

Situația după 1989: După 1989, complexul este rebotezat Casa Presei Libere. Funcțiunea sa rămâne preponderent de birouri pentru media și edituri, dar pe măsură ce presa se fragmentizează și redacțiile se mută în anii ’90–2000 aici își mai au sediul importante ziare („România liberă”, „Evenimentul zilei”, „Jurnalul Național”, „Adevărul”, „Cotidianul” etc.); ulterior, o parte semnificativă a spațiilor este ocupată de Compania Națională Imprimeriile Coresi (succesoarea combinatului poligrafic), de edituri precum Humanitas, de agenția de presă Agerpres și de diverse companii private; clădirea rămâne un pol de birouri, cu grad mixt de ocupare, dar continuă să fie asociată cu „zona presei”. În piața din față, statuia lui Lenin (instalată în 1960) este demontată în martie 1990, iar în 2016 este inaugurat monumentul „Aripi”, dedicat rezistenței anticomuniste.

Buncăre, infrastructură subterană și securitate: Literatura recentă și articolele de presă bazate pe documente desecretizate descriu existența sub clădire a unui sistem complex de adăposturi și spații tehnice: mai multe nivele subterane, dintre care cel puțin unul configurat ca adăpost antiatomic, cu pereți groși și dotări de filtrare a aerului; tuneluri tehnice care leagă Casa Scânteii de rețele de utilități și, conform unor relatări, de anumite puncte din rețeaua de transport subterană; rol strategic în planurile de continuitate a conducerii și propagandei în caz de război sau criză. Detaliile tehnice precise ale acestor buncăre nu sunt integral făcute publice, dar existența lor este confirmată de documente de epocă și de analize ulterioare.

Proprietate, statut juridic și protecția monumentului

După 1989, Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii” se transformă succesiv: în Regia Autonomă a Imprimeriilor „Coresi”; apoi, din 1999, în Compania Națională a Imprimeriilor Coresi S.A., prin reorganizarea regiei, compania având în gestiune și o parte importantă din Casa Presei Libere. Fișa elaborată în cadrul programului Docomomo indică, pentru anul 2012, faptul că procedura de clasare ca monument istoric de importanță națională (grupa A) era în curs, Casa Scânteii fiind considerată reprezentativă pentru patrimoniul realist-socialist românesc. Statusul exact al clasării trebuie verificat în Lista Monumentelor Istorice actualizată, dar în practica de documentare a patrimoniului clădirea este deja tratată ca monument major al arhitecturii comuniste de secol XX.

Casa Scânteii a fost, prin concepție, clădire ne-rezidențială. Programul inițial nu prevedea apartamente de locuit în corpul principal sau în halele combinatului, ci exclusiv spații de birouri pentru redacții și administrație, hale de producție poligrafică, spații tehnice, depozite și servicii conexe. Proiectele de blocuri de locuințe din jurul Pieței Scânteii, gândite ca „colonie” pentru angajați, au rămas parțial neexecutate, iar acolo unde au fost construite, locuirea s-a realizat în imobile separate, nu în corpul principal al Casei Scânteii. Clădirea este strâns asociată cu activitatea unui număr foarte mare de jurnaliști, redactori, scriitori, artiști grafici și funcționari de partid, care au lucrat aici de-a lungul deceniilor.

Planuri de arhitectură, documentație și arhive

Planuri de epocă și publicații tehnice: În lipsa accesului direct la arhivele instituționale, căutările online indică următoarele surse relevante pentru planuri și documentație tehnică:

• articole din revista „Arhitectura R.P.R.” de la începutul anilor ’50, în care sunt prezentate planuri de situație, secțiuni și detalii ale Casei Scânteii; aceste materiale sunt menționate explicit în studiile recente;
• fișa Docomomo pentru Casa Scânteii / Casa Presei Libere, care include planuri de releveu și fotografii ale interiorului și exteriorului; fișa poate fi descărcată ca PDF și cuprinde schițe, planuri de nivel și secțiuni;
• studiul Ruxandrei Nemteanu, publicat în volumul ICOMOS „Socialist Realism and Socialist Modernism. World Heritage Proposals from Central and Eastern Europe”, unde sunt reproduse planuri, fotografii și diagrame.

Arhive instituționale probabile: Pe baza practicilor curente și a informațiilor publice, planurile originale și documentația completă se regăsesc, cu mare probabilitate, în arhiva proiectantului (fondul Horia Maicu, recuperat parțial și depozitat în instituții culturale și arhive specializate); Arhivele Naționale ale României și arhiva fostului Institut de Proiectare, unde sunt păstrate proiectele majore ale epocii; arhive și biblioteci universitare (în special UAUIM, prin fișele și studiile dedicate realismului socialist). Pentru consultarea efectivă a planurilor, este însă necesar accesul direct în aceste instituții, deoarece nu toate materialele sunt digitizate sau disponibile online.

Fișă tehnică

• Denumire oficială: Casa Presei Libere (denumiri istorice: Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii I.V. Stalin”, apoi „Casa Scânteii V.I. Lenin”, Casa Scânteii / Casa Scînteii).
• Adresă și localizare: Piața Presei Libere nr. 1, sector 1, București; capătul nordic al axei Șos. Kiseleff – Arcul de Triumf – Piața Presei; la marginea Parcului Regele Mihai I (Herăstrău), lângă lac.
• An proiectare / decizie politică: Decizia de construire a unui „centru poligrafic modern” – iulie 1949; elaborarea proiectului în anii 1948–1949.
• Perioadă de construire: Lucrări începute în jurul anului 1950; ridicarea corpului principal în intervalul 1952–1956; finalizare și punere în funcțiune circa 1957.
• Regim de înălțime / parametri principali: Înălțime totală aproximativ 104 m (circa 91,6 m corpul principal + 12,4 m antena TV); volum aproximativ 735.000 m³; suprafață construită desfășurată în jur de 32.000 m².
• Arhitect(ți): Arh. Horia Maicu (Haim / Harry Goldstein) – autor principal; arh. Nicolae Bădescu – coautor; alți colaboratori menționați în literatura de specialitate: Marcel Locar, Mircea Alifanti.
• Ingineri și proiectanți de structură: Ing. Panaite C. Mazilu – șef de proiect și inginer de structură; echipe de ingineri români asistate de consultanți sovietici.
• Proiectant general / beneficiar inițial: Institut de Proiectare pentru construcții civile, sub coordonarea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român; beneficiar funcțional – sistemul presei de stat (ziarul „Scânteia”, editurile și organele de cenzură).
• Constructor / antreprenor: Secțiunea nr. 1 București a Ministerului Forțelor Armate, în regim de șantier strategic; mobilizare de personal civil și militar pe scară largă.
• Funcțiune inițială: Combinat poligrafic național și sediu unificat al presei centrale și al editurilor de stat; spații de birouri pentru redacții, hale de tipar, depozite, spații administrative și tehnice.
• Funcțiune actuală: Clădire de birouri predominant administrativă și editorială: Compania Națională Imprimeriile Coresi, edituri (inclusiv Humanitas), Agerpres, entități media și companii private; grad de ocupare variabil, dar funcțiune publică și de servicii.
• Stil arhitectural: Realism socialist de tip „zgârie-nor stalinist”, cu influențe din „Seven Sisters” moscovite și cu inserții de detaliu inspirate din arhitectura tradițională românească (decor floral, ancadramente, brâuri).
• Structură și materiale: Structură de beton armat și zidărie; calcul la seism pe baza codurilor italiene; fațade placate cu piatră naturală (circa 8.600 m³); interioare cu marmură românească (1.200 m³), pardoseli ceramice și din linoleum / cauciuc pentru birouri; planșee robuste pentru mașini de tipar grele.
• Statut de protecție: Procedură de clasare ca monument istoric de importanță națională (grupa A) inițiată în jurul lui 2012, conform fișei Docomomo; trebuie verificat statutul actual în Lista Monumentelor Istorice.
• Stare de conservare: Clădire funcțională, cu finisaje exterioare și interioare parțial degradate în anumite zone; decorația comunistă (secera și ciocanul, stea, stemă) este în mare parte păstrată pe fațade.
• Intervenții și transformări majore: Demontarea statuii lui Lenin în 1990 și amplasarea monumentului „Aripi” în 2016; adaptarea spațiilor interioare la nevoile noilor chiriași; menținerea volumetriei exterioare și a expresiei originale.

Referințe

• The “Scânteia House” in Bucharest – a Proposal for Nomination to the World Heritage List (ICOMOS – Hefte des Deutschen Nationalkomitees)
• Casa Scânteii – articol enciclopedic (Wikipedia, limba română)
• House of the Free Press (Wikipedia, limba engleză)
• Istorie – Casei Presei Libere și Compania Națională a Imprimeriilor Coresi (CNI Coresi)
• Casa Scînteii – House of the Spark / Casa Presei Libere – Bucharest (Michael Harrison – Socialist Realism)
• Casa Scanteii – “House of the Spark” (1957) (Bucharest Uncovered)
• Casa Scânteii, un monument cu o arhitectură și istorie impresionantă (Descoperă)
• Infama poveste a Casei Presei Libere, fostă Casa Scânteii (Evenimentul Zilei)
• Istoria secretă. Casa Scînteii, „scanată” de CIA. Document desecretizat (Evenimentul Zilei)
• Casa Scânteii, mega-construcția din Capitala anilor ’50. Ce ascundeau buncărele interzise (stiri.blog)
• Secretele „Casei Scânteii” (romania-misterioasa.ro)
• Casa Scânteii – articol de sinteză istorică (Semnal – jurnalism adevărat)
• Casa Scânteii (House of the Free Press) – fișă istorică (Tactile Images Encyclopedia)
• Casa Scânteii / Casa Presei Libere, fișă de obiectiv și fișă Docomomo (DoCoMoMo România)
• De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București 1945–1989 (Anuala de Arhitectură București – fișă de carte)
• Horia Maicu – articol enciclopedic (Wikipedia, limba română)
• Harry Goldstein (Horia Maicu) – fișă biografică (Architectuul)
• De la Haim Goldstein la Horia Maicu – arhitectul burghez al Bucureștiului comunist (Turism Istoric)
• De la Harry Goldstein la Horia Maicu: arhitectul care a „stalinizat” Bucureștiul (HotNews)
• Horia Maicu, arhitectul constănțean lăsat uitării (Trompeta Carpaților)
• Horia Maicu – Arhitect al Secolului XX (expoziție) (Cotidianul)
• O istorie cu final fericit: a doua viață a arhivei Horia Maicu (Historia)
• Horia Maicu (Haim Goldstein) – fișă biografică (Metacult / UAUIM)
• From Casa Scânteii to Casa Poporului and Back. Architecture as Icon of a Totalitarian Regime (UAUIM – Studii de Istorie și Teorie a Arhitecturii)

2024: