Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Ion D. Berindey (ϯ)
(n. 1871 - d. 1928)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: eclectic

Blocul Sindicatului Ziariștilor
2-5 niveluri, 1922, eclectic, risc seismic I (pericol public)
Casa actriţei Marioara Voiculescu
case/vile, 2-5 niveluri, 1914, eclectic
Casa Alexandru G. Florescu / Burileanu
case/vile, 2-5 niveluri, 1902, neoclasic, monument clasa B, risc seismic Consolidat
Casa Ana Berindey
case/vile, 1-2 niveluri, 1923, neoromânesc
Casa Assan
case/vile, 1-2 niveluri, 1914, beaux-arts, monument clasa B
Ion D Berindey

Arhitectul ION D. BERINDEY (1871–1928)

Ion D. Berindey s-a născut la 28 iunie 1871, la București, în familia arhitectului și omului politic Dimitrie (Dumitru) Berindey și a Anei, născută Slătineanu. A urmat pentru scurt timp Școala de Poduri și Șosele la București, apoi, din 1887, s-a pregătit la Paris în atelierul arhitectului Duray și a fost admis în 1889 la École des Beaux-Arts (Secția Arhitectură), unde i-a avut profesori pe Charles Girault, Honoré Daumet și Pierre Esquié. A obținut diploma de arhitect în 1897 și s-a întors în România în același an. În iunie 1899 – martie 1901 a fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne; între 1900 și 1906 a predat la Școala de Belle-Arte (Secția de Arhitectură). A fost vicepreședinte al Societății Arhitecților din București (1900–1905; 1916–1919) și inspector general al Expoziției Generale Române din 1906 (Câmpul Filaretului), coordonând pavilioane și amenajări publice. A murit la 29 septembrie 1928, la București, și este înmormântat la Cimitirul Șerban Vodă (Bellu).

Face parte dintr-o dinastie de arhitecți: tatăl său, Dimitrie; fiul său, Ion I. Berindei. A avut trei căsătorii. Prima: cu Eliza Zănescu (din 1895), cu care a avut doi copii (Ion și Alexandru). A doua: cu Ecaterina Eugenia Laptev (din 1902), cu care a avut doi copii (Dumitru și Ana-Maria). A treia: cu Roxana Mavrocordat (din 1921). A locuit și a lucrat în București; propria locuință este menționată pe strada Paris nr. 7.

Profil profesional și stil

A fost unul dintre cei mai prolifici arhitecți ai Bucureștiului de început de secol XX. Opera sa îmbină filonul Beaux-Arts (eclectism clasic francez) cu romantism, accente neorococo, elemente neoromânești și detalii moderne de concepție „1900”, vizibile în compoziția volumelor, în axele și registrele fațadelor, în decorația bogată și în soluțiile tehnice. Peste 60 de lucrări i se atribuie cu certitudine; dintre acestea, un număr semnificativ sunt monumente istorice.

A fost arhitect-șef, MAI (1899–1901), profesor (1900–1906), Școala de Belle-Arte, Secția Arhitectură, vicepreședinte, Societatea Arhitecților din București (1900–1905; 1916–1919), director/expert pentru Expoziția Generală Română (1906): pavilioane (Comisiunea Europeană a Dunării; Casa Staadecker) și supervizare ansamblu Parcul Carol; participare la concursul pentru Palatul Păcii de la Haga (1906), proiect reținut și premiat.

Nu a publicat cărți de autor cunoscute ca monografii; activitatea sa scrisă este legată de articole, rapoarte și poziții în presa de specialitate (de ex., text programatic în primul număr al revistei „Arhitectura”, 1906). Opera sa a fost ulterior documentată în monografii și studii de specialitate.

Lucrări selectate – grupate pe categorii (cu adrese și note sintetice)

(Notă: lista este extinsă, dar nu exhaustivă; include și atribuiri identificate recent în arhive. Reunește lucrări atestate și atribuiri documentate în repertorii preluate în cea mai mare parte din fișele Fundației Culturale META, care are listele cele mai complete disponibile online)

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Administrativ/Palatul Culturii, Iași (1906–1925). Edificiu reprezentativ, stil neogotic, cu turn central, finisaje și dotări moderne la epocă; reconversie culturală din 1955.
  • Corpul Avocaților, anexă la Palatul de Justiție, Splaiul Independenței 5, București (c. 1909).
  • Palatul Sindicatului Ziariștilor (azi Teatrul Foarte Mic), Bulevardul Carol I 21 colț cu Jean-Louis Calderon, București (1912–1921).
  • Hipodromul Băneasa, București (c. 1905; demolat în anii ’50).

Reședințe și vile particulare (București)

  • Casa general Heracle Arion, Bd. Lascăr Catargiu 15 (1896).
  • Vila Vasile Gănescu, Șos. Kiseleff 9 (1901).
  • Casa diplomat Alexandru D. Florescu, str. Henri Coandă 22 (1902).
  • Vila Solacolu, str. Visarion 8 (1905).
  • Vila/casa Bazil G. Assan („Casa Assan” – Piața Lahovari), București (1906).
  • Muzeul Kalinderu/Casa Ion Kalinderu, str. Vasile Sion (1908–1909; demolată).
  • Vila amiral Vasile Urseanu (Observatorul Astronomic), Bd. Lascăr Catargiu 21 (1908–1910).
  • Vila Maria Ioanidi, Bd. Dacia 79 (1911).
  • Casa (Leonida) Gussi, str. Nicolae Filipescu 40 (1911).
  • Vila Emanuel Crețulescu, str. Henri Coandă 18 (1911).
  • Vila D. Emanoil–Procopiu, str. Dumbrava Roșie 5 (1911).
  • Vila Căpitan Alexandru Tărtășescu, str. Dumbrava Roșie 9 (1912).
  • Vila Emil Costinescu, str. Polonă 4 (1913).
  • Vila Iatan (Ing. Nicolae) Poenaru, str. Polonă 2 (1912–1913).
  • Vila Hugo Staadeker (Staadecker) – Cecilia Arghiropol, str. Dumbrava Roșie 4 (1913–1915; ulterior supraetajări).
  • Casa Toma Stelian (astăzi sediu de partid), Șos. Kiseleff 10 (c. 1912).
  • Casa Grigore N. Filipescu, str. Nicolae Filipescu (1915).
  • Casa Ion Cămărășescu, Bd. Lascăr Catargiu 39 (c. 1920).
  • Vila Săbăreanu–Leonida, Bd. Dacia 81 (1921–1926).
  • Vila Bălănescu (Imobil avocat Bălănescu), Bd. Dacia 75 (1925–1927).
  • Casa Ana, str. Maria Rosetti 26A (dat. neprecizată).
  • Casa Daniel Patrulius, str. Dionisie Lupu 43 (colț cu Arthur Verona) (1905; atribuire din arhive).
  • Casa Dumitru Apostol (astăzi Biblioteca Metropolitană – filiala „Ion Creangă”), str. Christian Tell 10 (1907; atribuire din arhive).
  • Casa Eliza Zănescu, str. Emil Balaban 6 (1909; atribuire din arhive).
  • Casa Nicolae Titulescu/Leopold Gsur, Șos. Kiseleff 47 (1911; atribuire din arhive).
  • Casa Sever I. Pleniceanu, str. Jean-Louis Calderon 20 (1912; atribuire din arhive).
  • Casa Alexandru Zamfirescu, str. Ion Slătineanu 22 (1912; atribuire din arhive).
  • Casa Gheorghe Stoicescu, str. Jean-Louis Calderon 82 (1914; atribuire din arhive).
  • Imobil de raport Ion și Maria Sterian, Piața Pache Protopopescu 9 (1914; atribuire din arhive).
  • Imobil de raport Aurel și Margot Orăscu–Dârvari, str. Franceză 9 (1915; atribuire din arhive).
  • Locuința proprie (menționată), str. Paris 7 (dat. neprecizată).

Palate, ansambluri, reședințe de prestigiu

  • Palatul Cantacuzino („Casa cu Lei”), Calea Victoriei 141, București (1902; azi Muzeul Național „George Enescu”).
  • Palatul Cantacuzino de la Florești („Micul Trianon”), Prahova (proiect; începuturi c. 1910s; ansamblu inspirat de Trianon-urile de la Versailles).

Proiecte urbanistice și parcelări: A participat activ la proiectarea construcțiilor din Parcelarea Ioanid (astăzi Parcul Ion Voicu și fronturile învecinate), București (1909–1910). Regulamente, aliniamente și tipologii urbane pentru un „bloc de vile” modern la epocă.

Lucrări religioase: Biserica din Miroși (jud. Argeș), ctitorie Macca (1908; antreprenor Thoma Kanzler; pictură Costin Petrescu, 1908–1909).

Proiecte industriale și anexe

  • Extindere Fabrica de ciocolată „C. Berindey”, str. Puțul cu Apă Rece 37, București (1921–1922; demolată).
  • Seră pentru casa Macca (azi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”), str. Henri Coandă 11 (1911, intervenție de peisaj/seră).

Lucrări de asistență socială și sănătate

  • Azilul „Regina Elisabeta” (astăzi Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”), str. Căldărușani 9, București (c. 1902–1915).
  • Leagănul „Sfânta Ecaterina”, București (c. 1899; lângă Arcul de Triumf).

Lucrări în afara Bucureștiului

  • Palatul Administrativ/Palatul Culturii, Iași (1906–1925).
  • Conacul Popeci (locuința bancherului N. N. Popp), comuna Drănic, sat Padea, jud. Dolj (c. 1907).

Expoziția Generală Română (1906) – rol și lucrări: A supervizat lucrările din Câmpul Filaretului (Parcul Carol). A proiectat Pavilioanele Casei Staadecker și al Comisiunii Europene a Dunării. A fost în comitetul inițial al revistei „Arhitectura” (1906) și a semnat textul de deschidere „Către cititori!”.

Institutii și arhive cu fonduri/documente

Fonduri relevante se regăsesc la Muzeul Național de Artă al României (Cabinetul de Desene și Gravuri – Fond Ion D. Berindei), Arhivele Naționale Istorice Centrale (Direcția Municipiului București), Arhiva Primăriei Municipiului București, Biblioteca Națională a României – Fondul Saint-Georges, precum și în fonduri județene (Dolj, Iași). Identificări recente de paternități s-au bazat pe aceste colecții.

Fișă de identificare

  • Nume: Ion D. Berindey (ortografiat și „Berindei”)
  • Naștere: 28 iunie 1871, București, România
  • Deces: 29 septembrie 1928, București, România
  • Naționalitate: română
  • Formare: École des Beaux-Arts, Paris (absolvit 1897); profesori Girault, Daumet, Esquié
  • Funcții: arhitect-șef MAI (1899–1901); profesor (1900–1906); vicepreședinte SAB (1900–1905; 1916–1919)
  • Domenii: arhitectură publică, reședințe private, urbanism (parcelări), pavilioane expoziționale
  • Stil: Beaux-Arts/eclectic, cu influențe neoromânești și „1900”
  • Ateliere și colaborări: sculptură decorativă (diverși artiști ai epocii; în unele proiecte, feronerie și mobilier importate/realizate în Franța); antreprenori locali
  • Moștenire: peste 60 de lucrări atestate; numeroase monumente istorice în București și Iași

Referințe (familia de arhitecți Berindey):


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index