Vila Hugo Staadecker din Strada Dumbrava Roșie 4
Cu toate că imobilul din Strada Dumbrava Roșie nr. 4 a fost construit în aceeași perioadă cu marea majoritate a vilelor din Parcul Ioanid, terenul nu a constituit o parcelă cu număr în cadrul lotizării, deoarece nu a aparținut proprietății Ioanid. In planul din 1911 este trecut ca proprietar al terenurilor de lângă lotizare, d-nul Niță Șoimescu, care fusese parțial expropriat pentru deschiderea Străzii Dumbrava Roșie. Aflat în imediata vecinătate a lotizării Ioanid, noul proprietar, domnul Hugo Staadecker, a fost obligat să respecte regulamentul de construcție al blocului de vile din fosta grădină Ioanid.
Imobilul rămâne în posesia proprietarului de drept până în intervalul 1946-1948, când H. Staadecker este expropriat. Ulterior anului 1948, imobilul este o perioadă îndelungată de timp nelocuit, fiind transformat în depozit, apoi închiriat Secției Comerciale a Ambasadei fostei R.D.G., iar subsolul transformat în grădiniță pentru copiii corpului diplomatic. Imobilul este apoi repartizat din 1990, prin contract de închiriere, Secției Consulare a Ambasadei Regatului Norvegiei.
Clădirea se delimitează de celelalte vile din lotizare prin plastica de factură neo-renascentistă, urmărită atât în compoziția, cât și în distribuția echilibrată și ornamentica fațadelor. Pe toate fațadele se regăsesc trei registre: cel al demisolului format dintr-un soclu scund ce constituie și parapetul ferestrelor, registrul parterului marcat cu nuturi adânci în tencuială și registrul etajului având o tencuială lisă.
Delimitările între registre se realizează print-un brâu puternic între subsol și parter și unul profilat între parter și etaj, subliniat de o friză decorativă continuă, încheindu-se cu o cornișă proeminentă, formată dintr-un șir de denticuli, și susținută de console cu frunze de acant. Acoperișul cu învelitoare din tablă are în partea superioară la coamă un luminator, element des întâlnit la casele acelei perioade în București.
Din punct de vedere al compoziției arhitecturale, mai special tratate sunt fațada principală și cea posterioară - compoziții de inspirație palladiană. Fațada principală perfect simetrică atrage atenția prin: intrarea marcată de un fronton triunghiular susținut de două coloane renascentiste de factură franceză tip coloane cu tamburi, ale căror fuse sunt ritmate de tamburi cu caneluri, alternați cu tamburi liși și prin logia amplasată central deasupra intrării, închisă prin trei arcade în plin cintru susținută de coloane subțiri. In desenul original al fațadei, găsit în arhivă, în frontonul triunghiular, cât și în interspațiile dintre arcadele logiei din etaj, erau propuse trei medalioane de inspirație barocă. Presupunem că nu au fost realizate niciodată sau s-au pierdut în timp.
Ușa corespunzătoare intrării, în două canate, terminată la partea superioară în semicerc, este lucrată în lemn masiv de stejar. In contrast cu simplitatea ornamentală a ferestrelor parterului, în compoziția ancadramentelor ferestrelor din registrul superior, intră în laterale două coloane cu capiteluri compozite surmontate de un fronton triunghiular, întregul fiind susținut de două console puternice la partea inferioară a solbancului.
Fațada din spate are o volumetrie fărâmițată, elementul care atrage însă atenția și ordonează oarecum compoziția este corpul central decroșat, format dintr-o logie renascentistă în parter, iar deasupra la etaj, o terasă. Logia este închisă în traveea centrală printr-un mare arc în plin cintru susținut lateral de câte două coloane, este boltită în interior cu bolți cu muchii și are parapeți decorați cu baluștrii. Accesul din exterior se realizează printr-o scară în două rampe amplasată pe laterala sudică.
Terasa de la etaj preia același detaliu de parapeți conferind unitate întregului volum. Pe latura nordică a imobilului se află un spațiu acoperit, inițial deschis pe două laturi, destinat adăpostirii trăsurii, ulterior transformat în garaj. în plan, spațiile interioare se grupează în parter în jurul unui hol central, cuprinzând: antreu unde prin intermediul unei scări de marmură și a unui glasvand se intră în holul de primire; în capătul opus intrării, sufrageria orientată către grădină, cu acces în logia din spate; în laterala stângă biroul către stradă continuat print-un glasvand cu uși glisante de un salon cu șemineu, iar în partea dreaptă un dormitor de musafiri cu grup sanitar; iar legate printr-un culoar, spațiile anexă - scara de serviciu, care leagă toate nivelele din subsol până in pod, bucătăria, laveria, oficiu și cămara.
Piesa principală, holul central, căruia i s-a acordat o atenție deosebită, cuprinde scara integral din lemn, în trei rampe ce urcă la etaj, amplasată în partea dreaptă lângă dormitorul de musafiri. Plafonul de deasupra holului este decupat într-o formă poligonală lăsând să se vadă luminatorul amplasat în planșeul de peste etaj luminat zenital prin luminatorul vizibil din exterior, aflat în șarpanta acoperișului - formulă des folosită la această tipologie de vile. Același detaliu se întâlnește și la Casa Olănescu, lotul nr. 18, astăzi Institutul Francez, sau la Casa Elena Sturdza-Scheianu, lotul nr. 2.
In etaj, în jurul galeriei formate, sunt grupate: către stradă în partea dreaptă a logiei, un studio, în partea stângă camera de culcare, continuată cu o toaletă, astăzi spațiul numit dressing, și cu baia. Către grădină sunt amplasate cele două dormitoare de copii, cu acces pe aceeași terasă, și cu o baie comună. Particularitatea spațiilor etajului rezultă din amplasamentul central al logiei de pe fațada principală, iluminând puternic holul. Demisolul, denumit și suprasol în planul original, cuprindea: spațiul corespondent holului central din parter, ocupat de sufrageria slugilor, în partea stângă erau grupate camerele servitorilor, garderoba, debaraua, iar în dreapta camera feciorului, cea de cărbuni, caloriferul, baia slugilor, spălătoria, cămara, pivnița.
Unitatea decorației imobilului rezultă din folosirea unor leitmotive ornamentale, de inspirație renascentistă care se regăsesc în decorul interior al parterului și etajului. In antreul casei se întâlnesc păstrate din decorația originală de orientare clasică: pardoseala din mozaic, de dimensiuni relativ mici, ce descriu o ornamentație de factură antică - motivul meandrub grecesc, pe pereți un fragment de friză în basorelief, reprezentând un tânăr (efeb sau zeu) însoțit de un animal fantastic și un grup de nimfe, aplicele cu abajururi din cristal, lucrate în forma cupei de floare cu bumb, de inspirație renascentistă.
Holul central delimitat de sufragerie printr-un glasvand format din patru foi mobile cu ochiuri din cristal bizotat, prezintă pe latura de nord un șemineu masiv, lucrat în imitație de piatră decorat cu ove și denticuli, cu glaf din stuco-marmură albă și cu două uși metalice în ornamentația cărora identificăm elemente comune decorației feroneriei luminatorului, de la etaj. Deasupra șemineului este fixată o oglindă venețiană din cristal, cu ancadramente din stuc.
Plafonul holului este casetat și are o decorație bogată - elemente vegetale sau geometrice, distribuite simetric în casete de formă rectangulară sau poligonală neregulată. Plafonul de la etaj, mult mai sobru în decorație, este particularizat de prezența luminatorului central de formă octogonală cu o structură metalică și sticlă mată. Plafonul sufrageriei atrage atenția prin friza cu fructe de la baza scafei înguste, friză ce descrie o succesiune continuă de perechi de mere, pere și frunze. Etajul este mai puțin decorat, se remarcă profilatura delicată a dormitorului principal - medalioane în ghirlande de frunze și flori, coș de dori și baghete subțiri răsucite, - executată cu mult rafinament în stil rococo.
Vila, de asemenea, foarte aparte în cadrul operelor arhitectului Ion D. Berindei, demonstrează încă o dată rafinamentul acestuia, talentul pentru detalii și proporții, și capacitatea de a construi într-un anumit stil, urmărind până la ultimul detaliu plastica aleasă. (Bianca Enache – Lotizarea și Parcul Ioanid, Editura Simetria, 2010)
*
Referitor la vila din strada Dumbrava Roșie nr. 4, sunt câteva inexactități (în articolul "Povestea Dumbrăvii Roșii" n.r.): după 1948 a fost locuită de familia avocat Popescu, poate și înainte, nu îmi mai amintesc, apoi s-a împărțit etajul 1, și au fost adăugați alți chiriași, familia Popescu având în folosință 2 camere. Creșa funcționa la parter, nu la subsol. Când s-a extins Ambasada Germaniei de Est, care avea sediul la nr. 6, clădirea a fost eliberată complet. (comentariu Doina Buzăianu, ian. 2026)
Referințe:
- Cristina Woinaroski - Lotizarea și parcul Ioanid, Editura Simetria, 2006
- Oana Marinache - ARHITUR, Parcelări publice și private I, Asociația și Editura Istoria Artei, 2019
- Ion D. Berindey (1871-1928)
- Familia Berindei. Portretul unor aristocrați ai spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei
- Ion D. Berindey ne dezvăluie bogăția din Bucureștiul aristocrat
- Traseul Cultural Berindey – micul PARIS cu adevarat
Iulie 2014:
