Academia Română

Palatul Academiei Române (Calea Victoriei nr. 121–127, Sector 1, București)

Palatul Academiei Române, unul dintre cele mai prestigioase și simbolice edificii din Capitală, reprezintă nu doar sediul central al Academiei Române, ci și un reper major al arhitecturii neoclasice bucureștene de sfârșit de secol XIX. Clădirea actuală, construită pe locul fostei case boierești Cesianu, a fost proiectată de arhitectul Filip (Felix) Xenopol și inaugurată oficial în anul 1898. Ansamblul a fost ulterior completat de Biblioteca Academiei Române, edificiu ridicat între 1935 și 1937 după planurile arhitectului Duiliu Marcu, aflat în spatele grădinii.

Pe terenul actual al Academiei Române se afla, în prima jumătate a secolului XIX, casa familiei Cesianu, una dintre cele mai vechi familii boierești din Țara Românească. Clădirea a fost achiziționată de Academia Română în 1890, pentru a deveni sediul permanent al instituției fondate în 1866. Proiectul reconstrucției și extinderii a fost încredințat arhitectului Filip (Felix) Xenopol – fratele istoricului Alexandru D. Xenopol –, personalitate a arhitecturii academiste românești, format la Paris, la École des Beaux-Arts. Xenopol a gândit o clădire monumentală, cu o fațadă sobră și elegantă, dominată de volumetria centrală a Aulei Academiei, ridicată peste un subsol înalt, în acord cu tradiția edificiilor neoclasice franceze.

Lucrările s-au desfășurat între anii 1890 și 1897, iar inaugurarea oficială a avut loc la 3 martie 1898, în prezența președintelui Academiei, Nicolae Kretzulescu, care a rostit celebrul discurs: „Domnilor colegi, deschizând astăzi sesiunea generală a anului 1898 în noul edificiu clădit dinadins pentru această înaltă instituție, mă simt împreună cu dumneavoastră toți fericiți de a ne întruni în noua sală.” În anii următori, palatul a devenit centrul vieții științifice, culturale și academice românești, adăpostind aule, săli de ședință, arhive, birouri și spații de reprezentare. În 1935–1937, complexul a fost extins cu o clădire separată în spatele grădinii — Biblioteca Academiei Române, proiectată de Duiliu Marcu într-un stil neoclasic modern, sobru și monumental. Cele două edificii formează astăzi un ansamblu unitar, de o mare valoare arhitecturală și istorică, clasat ca monument istoric de clasa A.

Arhitectura Palatului Academiei Române

Arhitectul Filip (Felix) Xenopol a conceput clădirea într-o manieră academist-neoclasică de influență franceză, specifică școlii Beaux-Arts, aplicând principiul tripartiției clasice în ordonarea volumelor și în compoziția fațadei.

Registrul inferior (subasmentul) corespunde bazei vizuale a edificiului, cu soclul masiv din piatră, ferestre înalte și ancadramente simple. Subasmentul, deși sobru, este ridicat pentru a accentua monumentalitatea fațadei. Registrul median (piano nobile) conține ferestrele principale și antablamentul, compus din: Arhitrava, plasată între partea superioară a golurilor și mulura dreaptă aflată în consolă; Friza, complet netedă, fără decorație, trăsătură ce conferă rigoare compoziției; Cornișa, perimetrală, formată din mai multe profile drepte suprapuse, susținute la rezalitul central de un rând de denticuli și console colosale. Registrul superior (acoperișul) este discret, fără lucarne, menținând proporțiile echilibrate și simetria.

Rezalitul central, corespunzător Aulei Academiei, reprezintă elementul dominant al fațadei. Pereții plini sunt ritmați de patru coloane ionice angajate, alternând cu trei panouri verticale ornamentate cu ghirlande fitomorfe terminate în butoni decorativi și flori cu cinci petale – un motiv derivat din ornamentația arhitecturii academiste franceze din perioada celui de-al Doilea Imperiu. Coloanele și panourile sunt tratate în bosaje de tip „nut adâncit”, care creează efecte de umbră și profunzime, accentuând plasticitatea fațadei. Golurile ferestrelor nu au chei decorative, ci sunt încadrate simplu, într-un ritm ordonat.

Interiorul: Aula principală, situată în corpul central, este o sală monumentală, cu o acustică perfectă și o decorație sobră, definită prin lambriuri din lemn de esență nobilă, coloane angajate și cornișe clasice. Alte încăperi – birourile, sălile de consiliu și spațiile de arhivă – respectă aceeași rigoare geometrică și simplitate ornamentală, definind un stil academic, rațional și elegant.

Semnificație urbană și simbolică

Palatul Academiei Române este una dintre cele mai importante clădiri publice din București, un simbol al excelenței intelectuale și al continuității culturale românești. Prin sobrietatea compoziției și echilibrul proporțiilor, el exprimă spiritul clasic al rațiunii, ordinii și proporției — valori care definesc însăși menirea instituției. În spatele grădinii se află Biblioteca Academiei Române, proiectată de arh. Duiliu Marcu și construită între 1935 și 1937, într-un stil neoclasic modern. Fațada sa, ordonată pe registre verticale și ritmată de coloane și pilaștri, armonizează perfect cu sobrietatea clădirii principale. Biblioteca deține unul dintre cele mai importante fonduri de manuscrise, documente și arhive științifice din Europa de Est. Împreună cu Biblioteca Academiei, edificiul formează un ansamblu de o coerență arhitecturală remarcabilă, care domină elegant segmentul central al Căii Victoriei și contribuie la identitatea urbană a zonei.

Fișă tehnică

• Denumire: Palatul Academiei Române și Biblioteca Academiei Române
• Adresă: Calea Victoriei nr. 121–127, sector 1, București
• Anul construcției: 1890–1897 (inaugurat 1898); Biblioteca – 1935–1937
• Arhitect: Filip (Felix) Xenopol (palatul); Duiliu Marcu (biblioteca)
• Regim de înălțime: Subsol, parter, etaj
• Stil arhitectural: Neoclasic academist (palatul); Neoclasic modern (biblioteca)
• Structură și materiale: Zidărie portantă din cărămidă; decorații din piatră și stuc; antablament din profile suprapuse; acoperiș din tablă de cupru-zinc; coloane și pilaștri angajați ionici
• Elemente distinctive: Fațadă ritmată de coloane ionice și panouri cu ghirlande; friză lisă; cornișă cu denticuli și console; volum central al Aulei; proporții clasice tripartite
• Intervenții și restaurări: extinderi succesive (sf. sec. XIX – sec. XX); lucrări de consolidare (post-1977); restaurări periodice
• Cod LMI: Palatul Academiei Române – B-II-m-A-18703, Biblioteca Academiei Române – B-II-m-A-18704
• Situație actuală: sediul Academiei Române și al Bibliotecii Academiei Române
• Stare de conservare: bine întreținută și restaurată periodic
• Semnificație urbană: reper major al Căii Victoriei; monument reprezentativ pentru arhitectura neoclasică românească
• Destinație actuală: sediul Academiei Române; Aula Academiei; Biblioteca Academiei; spații administrative și arhive științifice

*

În cazul descrierii palatului Academiei Române am următoarele observații majore:

• Edificiul actual este rezultatul alipirii, transformării, modernizării și adaptării, în decursul a peste 140 de ani, a mai multor corpuri de clădire
• Principiul clasic al tripartiției nu constă din proiectarea unei clădiri care va avea pe verticală (în elevație) trei etaje! Principiul tripartiției - aplicat la oricare clădire, indiferent de numărul de niveluri al acesteia - constă din armonizarea și punerea în proporție a trei registre compoziționale, la exterior și la interior. La exterior, cele trei registre sunt:
  • Registrul inferior, adică subasmentul - de la cota de călcare a terenului amenajat (exterior) din jurul clădirii respective până la linia pervazului (solbancul) golurilor ferestrelor de la parter; subasmentul include și soclul clădirii. Cu cât este mai înaltă clădirea, cu atât mai mult se înalță (crește) subasmentul, contribuind la sublinierea monumentalității edificiului
  • Registrul median sau piano nobile - de la linia solbancului ferestrelor parterului până la cornișă; include antablamentul, care este format din arhitravă, friză și cornișă (din nou trei elemente) - vezi mai jos
  • Registrul superior sau acoperișul, cu sau fără atic - registru desfășurat între cornișă și coama acoperișului. Coama poate fi simplă sau decorativă (ornamentală), în sec. XVIII- prima jumătate a sec. XX fiind (uneori) compusă din elemente modulare din cupru-zinc al căror design - privit de departe - pare asemănător cu un gard scund. Aticul (a nu se confunda cu attic = pod în limba Engleză), atunci când există, poate avea înălțime variabilă, dar, indiferent cât de mare este aceasta, aticul nu este inclus în registrul median.

Antablamentul palatului Academiei Române:

1. Arhitrava se desfășoară între limita de sus a golului unei ferestre și partea de deasupra a mulurii (de tip „profil drept tras”) care iese în consolă
2. Friza este cuprinsă între profilul amintit și linia de pornire a cornișei (cu sau fără denticuli / consolete / console etc); în cazul edificiului Academiei Române, friza este complet lisă, fără nici o decorație. În alte cazuri, pornind de la Arhitectura Greco-Romană, friza conține un șir de metope sculptate - gradul de detaliere variind de la epocă la epocă, de la clădire la clădire
3. Cornișa este simplă, perimetral fiind alcătuită din mai multe profile drepte trase. În cazul rezalitului central al clădirii (care exprimă la exterior volumul Aulei), partea inferioară a cornișei este „susținută” de un rând de denticuli mărunți, deasupra lor fiind dispus un rând de console inspirate din consolele de tip colosal. Pentru rezolvarea estetico-plastică a peretelui opac, fără nici un gol, al Aulei, arhitectul și beneficiarul au ales ritmarea acestuia cu o serie de patru coloane angajate ionice (după stilul capitelurilor lor) în alternanță cu trei mari panouri al căror registru superior este prevăzut cu câte o ghirlandă fitomorfă, în al cărei ax vertical este montat câte un „buton” („bumb”); atât câmpurile panourilor, cât și fusurile coloanelor sunt decorate cu imitații de bosaje de tip „nut adâncit”. Fiecare ghirlandă are cele două capete sprijinite și înfășurate în jurul a câte unui buton conic mai mic; butonii mari, din axul ghirlandelor, se închid printr-un motiv ornamental de tip „floare cu cinci petale” - ceea ce trimite la motivul pentagramei. Compoziția ghirlandă-buton-câmp este specifică perioadei de vârf a arhitecturii academiste (predominant neoclasică) cultivată de către arhitecții absolvenți ai Beaux-Arts Paris, din timpul Celui de-al Doilea Imperiu Francez („II-eme Empire”), până către declanșarea Primului Război Mondial...

Golurile ferestrelor: la partea superioară nu au chei decorative

Registrul superior (acoperișul): nu cuprinde un al treilea nivel (niciodată podul nu este echivalent cu un etaj decât atunci când este transformat în mansardă), nu are lucarne decorative, nu are nici un alt element arhitectural distinctiv. (Dr. Arh. Dan D. Ionescu - preluat din comentariul de mai jos, feb. 2025)

*

Din cauza noii constructii care practic imbraca vechea cladire nu se pot pune imagini luate dinspre Prelungirea Dacia. Am una singura luata dinspre Moxa. Biblioteca Academiei Romane, precum si Academia, sunt obiective NATO. Nu ai voie sa faci poze. Risti sa fii arestat, batut, jefuit, maltratat si tratat ca un terorist. (Ștefan)

*

Arhitect Richard Bordenache: Transformarea sălii de ședințe și a corpului central al sediului Academiei R.P.R., București (1948–1949)

Referințe:

• Istoria clădirii Academiei Române – la 120 de ani (Academica, revista Academiei Române, aug 2019) - articol detaliat
• Din istoria clădirii Academiei Române
• Calea Victoriei 2: De la Piaţa Revoluţiei la Piaţa Victoriei    
• Casele Bucureştilor (XX). Anonimii/ de dr. Alexandru Popescu (mențiune: "arhitectul constructor Ion Poteca, ajutor al Şefului Serviciului Alinieri la Primăria Capitalei, proiectantul clădirii sălii de şedinţe a Academiei Române")          

August 2023: