Arhitectul Romeo Belea
Romeo Ștefan Belea (născut la 28 iulie 1932, Tulcea) este unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai ultimei jumătăți de secol, cu o carieră care acoperă arhitectură, urbanism, design și o activitate didactică și publică foarte vizibilă. Copilăria și liceul le parcurge la Craiova: între 1939 și 1943 urmează școala primară germană „Sf. Anton”, iar între 1943 și 1951 este elev la Colegiul Național „Carol I” (ulterior „Nicolae Bălcescu”).
În 1951 este admis la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, unde studiază timp de șase ani. Obține diploma în arhitectură și urbanism în februarie 1958, iar în 1973 își susține doctoratul în arhitectură cu teza „Spațiul teatrului de dramă contemporan”, axată pe problematica spațiului scenic și a sălilor de spectacol. În 1976 beneficiază de o bursă Ford de specializare în urbanism și amenajarea teritoriului, la Bruxelles, experiență care îi consolidează perspectiva asupra marilor intervenții urbane și asupra planificării teritoriale. Este căsătorit și are o fiică.
Carieră profesională și poziții ocupate
După absolvire, lucrează ca arhitect proiectant la Direcția de Studii și Proiectări Constanța (1957–1958), participând încă dinainte de diploma de arhitect la proiectarea Sălii Sporturilor din Constanța. Între 1958 și 1973 este arhitect-șef de proiect la Institutul de Proiectare „Proiect București”, perioadă în care se implică în mari șantiere ale capitalei: Sala Palatului, ansamblurile de cămine studențești din Grozăvești și Regie, clădiri administrative și hoteliere de referință. Ulterior, activitatea sa se diversifică prin colaborări pentru clădiri de cultură, hoteluri, ansambluri universitare și rezidențiale, proiecte de urbanism, atât în România, cât și în străinătate (Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord).
Pe linie profesională și asociativă, ocupă numeroase poziții: membru și apoi membru al conducerii Uniunii Arhitecților din România (din anii ’60), președinte al Fondului de Arhitectură (1980–1990), membru al comisiilor de urbanism ale Primăriei Municipiului București, ale Ministerului Transporturilor și ale Primăriei Sectorului 1, membru fondator al Ordinului Arhitecților din România (2002). Este membru corespondent al Academiei Române (din 2010) și rămâne activ mult după pensionare, implicat direct în proiecte de restaurare și reconfigurare pentru clădirile sale emblematice, în special Teatrul Național București și Sala Palatului. În ultimele decenii, imaginea lui publică este aceea a unui arhitect–profesor lucid și foarte activ, care își privește critic propria generație, dar în același timp încurajează puternic participarea tinerilor arhitecți la viața cetății și la dezbaterile asupra orașului.
Activitate didactică și instituțională
Din 1963 începe cariera universitară la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, unde parcurge toate treptele până la profesor universitar, șef de atelier și conducător de doctorate. A format generații întregi de arhitecți, foarte mulți devenind ulterior nume importante ale profesiei. Este prezent și în mediul universitar privat, fiind implicat în dezvoltarea și modelarea campusului și a programelor Universității „Spiru Haret”, pentru care proiectează complexul universitar din Bd. Expoziției. În paralel, are o prezență constantă în dezbaterile profesionale: președinte de onoare al Bienalei Naționale de Arhitectură, invitat la interviuri și conferințe, pledând insistent pentru o implicare mai mare a arhitecților în viața publică.
Lucrări reprezentative – clădiri publice și culturale
Lista lucrărilor semnate sau co-semnate de Romeo Belea este foarte amplă; mai jos sunt principalele clădiri și ansambluri, cu accent pe București și Constanța:
Clădiri hoteliere și comerciale
Ansambluri de locuire, campusuri și urbanism
Proiecte industriale și administrative
Lucrări în afara Bucureștiului și proiecte internaționale
Pe lângă Sala Sporturilor din Constanța și Teatrul Municipal Tulcea, Romeo Belea are o activitate consistentă în străinătate, mai ales în anii ’70–’80:
De asemenea, participă la concursuri internaționale de mare prestigiu: sedii ONU–ONUDI–AIEA la Viena, sistematizarea zonei centrale a orașului Karlsruhe (Germania), Opera Națională din Sofia, concursuri pentru centre de conferințe și teatre în Casablanca și Damasc.
Notă: Arhitectul Romeo Belea a devenit, după absolvire, asistent al profesorului arh. Horia Maicu, a desfăşurat o îndelungată şi deosebit de apreciată activitate didactică în cadrul Institutului de Arhitectură din Bucureşti, iar din anul 1983 a devenit profesor de atelier, beneficiind de bogata sa experienţă generaţii de arhitecţi care ulterior s-au afirmat ca buni profesionişti. De aceea veți regăsi mai multe clădiri comune în listele ambilor arhitecți, profesor - asistent.
Concursuri de arhitectură – premii și mențiuni
Participă activ la concursuri naționale încă din primii ani de carieră, obținând premii și mențiuni la:
Aceste concursuri confirmă rolul său nu doar de proiectant de obiect, ci și de gânditor al structurii urbane, preocupat de spații publice și de relația dintre arhitectură și oraș.
Cărți, articole, activitate publicistică, premii și distincții
Romeo Belea are și o activitate teoretică și publicistică semnificativă. Lucrarea cea mai importantă este „Desenul în arhitectură, construcții și urbanism”, coautor, Editura Tehnică, 1962 (ediții și reeditări ulterioare). Pe lângă carte, semnează sau inspiră numeroase articole și interviuri în reviste de specialitate („Arhitectura”, „Revista Construcțiilor”), precum și interviuri pentru Agerpres, presa generalistă și televiziune, în care vorbește despre rolul arhitectului, istoria clădirilor emblematice din București și relația arhitecturii cu societatea.
De-a lungul carierei primește numeroase distincții:
Pe lângă acestea, este invitat frecvent ca președinte de juriu sau președinte de onoare la bienale de arhitectură și primește recunoaștere în presa culturală și generală pentru întreaga activitate.
Profil profesional și stil arhitectural
În declarațiile sale, Arhitectul Romeo Belea se declară „adept al sculpturalității în arhitectură”, interesat de volume care captează diferit lumina și umbra și provoacă privitorul să gândească și să reinterpreteze imaginea clădirii. Arhitectura, fiind foarte longevivă, trebuie – în viziunea sa – să intre firesc în viața comunității, fără gesturi gratuite, dar cu o expresie clară și puternică. Operele sale combină o mare rigoare funcțională (săli de spectacol, hoteluri, campusuri universitare), un simț acut al spațiului public și al secvențelor urbane ,preocuparea pentru memoria locului (Novotel cu porticul vechiului Teatru Național, Teatrul Național București readus la imaginea inițială), o atenție deosebită pentru tehnică și structură, în special în clădirile de mari dimensiuni.
Referințe