Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Construcții:

Iosif Piantini
(n. aprox. 1850)

|
Stil dominant: eclectic

Academia Română
educaționale, 2-5 niveluri, 1898, neoclasic, monument clasa A
Biserica Sfântul Visarion
creștin-ortodoxe, 1-2 niveluri, 1913, clădiri de cult
Casa Alecu Niculescu - Grigore Constantinescu Monteoru
case/vile, 1-2 niveluri, 1884, neoclasic, monument clasa A, risc seismic U2
Casa Doctor Nicolae Turnescu
case/vile, 2-5 niveluri, 1895, eclectic, monument clasa B
Casa Filip Lenș - Gheorghe Vernescu
case/vile, 1-2 niveluri, 1821, neoclasic, monument clasa A

Constructorul și antreprenorul Iosif Piantini

Iosif / Iosef / Josef / Joseph Piantini apare în documentele de epocă drept antreprenor și constructor italian, activ în București cel puțin între anii 1887 și 1913. Este menționat constant ca „antreprenorul italian Josef (Iosef) Piantini” sau „antrepriza I. Piantini”, asociat cu realizarea unor clădiri importante din centrul capitalei și cu colaborări cu arhitecți de prim plan, precum Ion Mincu, John-Elisee Berthet, August Reisz, Daniel Renard sau Ernest Doneaud. Iosif Piantini a fost antreprenor de construcții (constructor general), cu o firmă proprie („antrepriza I. Piantini”). Cariera sa poate fi reconstituită indirect, după cronologia șantierelor:

  • 1887–1889 este deja în relație contractuală cu arh. Ion Mincu, ca antreprenor pentru șantiere importante de pe Calea Victoriei (Casa Vernescu, Casa Monteoru).
  • 1890–1900 apare ca antreprenor pentru reparații și transformări la casa proprie a lui Ion Mincu, pe strada Pictor Arthur Verona.
  • 1896–1897 antrepriza I. Piantini câștigă, prin contract cu Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, execuția lucrărilor de extindere a clădirii Academiei Române, cu un corp nou și o nouă aulă.
  • în jurul anilor 1891–1912 este asociat cu realizarea Casei Macca și a dependințelor acesteia, una dintre cele mai importante reședințe bucureștene de la sfârșitul secolului XIX.
  • 1902 își construiește propria casă pe strada Viitorului nr. 76, după proiectul arhitectului Daniel Renard.
  • 1909–1913 apare ca antreprenor pentru casa generalului Vasile Zottu, str. C.A. Rosetti 7 / N. Golescu 1, precum și pentru extinderea cu garaj și locuința șoferului.
  • 1910–1913 este menționat indirect ca antreprenor al șantierului bisericii Sf. Visarion (Piața Romană), proiectată de arh. Ernest Doneaud, care este inclusă explicit în lista lucrărilor executate de antrepriza Piantini pentru stat (Ministerul Învățământului și biserici).

Acest parcurs arată o carieră solidă, de peste două decenii, în care antrepriza I. Piantini ajunge să gestioneze atât șantiere private de elită (reședințe ale familiilor Macca, Zottu, Robescu, Vlădoianu, Manolescu-Vitzu), cât și lucrări publice importante (Academia Română, Ministerul Învățământului, biserici de oraș). Elementele clare din documente:

  • în paginile Arhivei de Arhitectură, casa de pe strada Viitorului este definită drept „Casa antreprenorului italian Josef Piantini”, proiectată de arhitectul Daniel Renard; Piantini este beneficiar și antreprenor, nu proiectant.
  • în studiile dedicate lui Ion Mincu, lucrările unde apare Piantini sunt descrise explicit ca „restaurarea Casei Vernescu împreună cu antreprenorul Iosef Piantini”, „proiecte de reparații ale casei Ion Mincu, antreprenor Iosef Piantini” etc.
  • în articolul despre Casa Zottu se precizează: „Casa a fost proiectată de arhitectul August Reisz și executată de antreprenorul italian Josef Piantini”.
  • în istoria clădirii Academiei Române, contractul de execuție este atribuit „antreprizei I. Piantini”.

Profil profesional și rol în șantiere; Din lucrările documentate se conturează câteva caracteristici ale activității lui:

  • antreprenor de încredere pentru arhitecți importanți, în special Ion Mincu și John-Elisee Berthet, care i-au încredințat reședințe ale înaltei societăți și intervenții delicate pe clădiri reprezentative de pe Calea Victoriei;
  • capabil să coordoneze șantiere de mare complexitate tehnică și reprezentativitate simbolică, precum extinderea clădirii Academiei Române și construirea unui corp nou, adaptat la exigențe de siguranță la incendiu pentru colecții și arhive;
  • specializare practică în execuția de reședințe urbane de mare lux, cu structuri complicate, bovindouri, logii vitrate și detalii neoromânești ori neobaroc-eclectice (Casa Macca, Casa Zottu, casele Monteoru, Manolescu-Vitzu etc.);
  • capacitatea de a lucra în echipă cu arhitecți diferiți ca stil (Mincu – neoromânesc, Berthet – eclectic cu elemente proto-Art Nouveau, Reisz – neoromânesc oriental, Doneaud – eclectic academic) și de a transpune în șantier vocabularul lor complex.

Lucrări principale (ca antreprenor / constructor)

Informația de mai jos este limitată la ce apare explicit în documentele consultate. Ordinea este aproximativ cronologică.

Extinderea clădirii Academiei Române, Calea Victoriei: Lucrările de extindere a sediului Academiei Române, cu un nou corp și o aulă de ședințe, au fost realizate după contractul semnat în 1896, între 25 iulie 1896 și 30 septembrie 1897. Proiectul îi aparține arhitectului Constantin Băicoianu, arhitect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice. Execuția a fost încredințată antreprenorului Iosif Piantini, a cărui firmă a câștigat contractul general de lucrări.

Clădirea Ministerului Învățământului de pe strada Berthelot: La sfârșitul secolului al XIX-lea, Iosif Piantini este menționat în mod expres ca fiind constructorul clădirii Ministerului Învățământului situate pe strada Berthelot (astăzi Ministerul Educației). Deși articolele nu indică o dată exactă a construcției, mențiunea directă în contextul altor lucrări semnate de antrepriza Piantini îl situează printre cele mai importante proiecte publice ale sale din acea perioadă.

Casa Macca: Casa Macca, una dintre reședințele importante ale Bucureștiului sfârșitului de secol XIX, a fost ridicată în 1891 pe strada Popa Cosma (astăzi Henri Coandă), în zona Pieței Romane. Proiectată de arhitectul elvețian John-Elisee Berthet, casa a fost executată de antreprenorul italian Iosif (Josef) Piantini, fapt documentat și prin acte de familie – contracte și chitanțe. În anul 1898, Piantini a realizat și dependințele proprietății: grajduri, șoproane și alte anexe.

Casa Monteoru, Calea Victoriei 115: Între 1887 și 1889, Ion Mincu a condus lucrările de restaurare ale Casei Monteoru, una dintre reședințele reprezentative de pe Calea Victoriei. Execuția i-a fost încredințată antreprenorului Iosif Piantini, prezent în documentele care enumeră șantierele bucureștene ale lui Mincu. Restaurarea a contribuit la transformarea reședinței într-un imobil de mare rafinament urbanistic.

Casa Vernescu, Calea Victoriei 133: Casa Vernescu a beneficiat de o serie de intervenții în care colaborarea dintre Ion Mincu și Iosif Piantini este constantă. În 1887, Mincu a coordonat restaurarea casei, executată împreună cu antreprenorul Piantini. În 1890, aceeași echipă a construit dependințele reședinței, iar în 1890 și 1900, proiectele de reparații ale clădirii îl menționează din nou pe Piantini ca responsabil pentru execuție. Seria acestor intervenții arată încrederea pe care marele arhitect o acorda antreprizei sale.

Casa Manolescu-Vitzu: În 1888, reședința particulară Manolescu-Vitzu a fost construită după planurile arhitectului Ion Mincu, executant fiind antreprenorul Iosif Piantini. Lucrarea este inclusă în lista șantierelor bucureștene în care cei doi au colaborat. Dispărută, se afla pe Bd. Colței (acum Bd. Nicolae Bălcescu), pe segmentul cuprins între strada C.A. Rosetti şi actuala stradă Dem Dobrescu.

Casele A. Robescu și Ștefan Vlădoianu: În anul 1889, Piantini figurează din nou ca antreprenor în cadrul a două reședințe proiectate de Ion Mincu: casele A. Robescu (în Galați) și Ștefan Vlădoianu (București, demolată). Șantierele se înscriu în seria tot mai numeroasă a colaborărilor dintre arhitect și antreprenor.

Casa Ion Mincu (reparații și transformări), strada Pictor Arthur Verona 19: Între 1890 și 1900, propria reședință a lui Ion Mincu a fost supusă unor lucrări de reparații și modificări. Documentele menționează în mod explicit prezența lui Iosif Piantini ca antreprenor al execuției, confirmând colaborarea lor de lungă durată și în proiectele personale ale arhitectului.

Casa generalului Vasile Zottu: Reședința generalului Vasile Zottu, situată la intersecția străzilor C.A. Rosetti și Nicolae Golescu, a fost construită în 1909 pe baza proiectelor arhitectului August Reisz, încadrați la Ministerul de Război. Construcția principală a fost executată de antreprenorul italian Josef Piantini, menționat explicit ca realizator al lucrării. În 1913, același Piantini a construit extinderea proprietății, constând într-un garaj și locuința șoferului.

Casa I. Piantini, strada Viitorului 76: În 1902, Iosif Piantini și-a construit propria locuință pe strada Viitorului nr. 76, proiectul fiind semnat de arhitectul Daniel Renard. Imobilul, cunoscut datorită planșelor de arhivă, reflectă nivelul de confort și reprezentativitate pe care antreprenorul și le permitea, fiind în același timp o mărturie a statutului său profesional.

Casele Turnescu: Casele Turnescu apar menționate în sursele dedicate activității antreprenorului Iosif Piantini drept lucrări executate de firma sa, alături de clădirea Ministerului Învățământului și de casele Take Ionescu. Localizarea și data exactă nu sunt specificate, însă includerea lor într-o listă restrânsă de lucrări majore sugerează un nivel ridicat de importanță în portofoliul antreprizei.

Casele Take Ionescu: Reședințele politicianului Take Ionescu, situate în zona centrală a Bucureștiului (Bulevardul Colțea/Brătianu/Take Ionescu, ulterior Magheru–Bălcescu), sunt menționate ca fiind ridicate înainte de 1916. Iosif Piantini apare în documentele istorice drept constructorul acestor case, aflate printre lucrările de referință ale antreprizei sale.

Biserica Sfântul Visarion (Visarion Vechi), Piața Romană: Între 1910 și 1913 a fost construită Biserica Sfântul Visarion din Piața Romană, după planurile arhitectului Ernest Doneaud, arhitect-șef al capitalei. În documentele care enumeră principalele lucrări ale antreprizei Iosif Piantini, edificiul este menționat alături de clădirea Ministerului Învățământului și de casele Turnescu și Take Ionescu, ceea ce indică faptul că Piantini a fost, cu mare probabilitate, antreprenorul de execuție și pentru acest lăcaș de cult.

Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări: Nu există dovezi documentare sigure privind lucrări realizate de antrepriza Piantini în afara Bucureștiului, deși dimensiunea portofoliului sugerează posibilitatea altor șantiere. Colaborările certe sunt cu arhitecții Ion Mincu, John-Elisee Berthet, August Reisz, Daniel Renard și Ernest Doneaud, cu care Piantini a realizat o serie de lucrări importante din arhitectura bucureșteană de la cumpăna secolelor XIX–XX.

Documente de arhivă și planuri

O parte dintre lucrările lui Iosef Piantini sunt bine documentate în arhive, iar prezența lui este explicită în fișele de arhivă:

  • Casa I. Piantini, str. Viitorului 76: fișa Arhivei de Arhitectură indică păstrarea planurilor (fațadă, secțiune) în Arhivele Naționale ale Municipiului București, fond P.M.B., dosar 104/1902.
  • Șantierele legate de Ion Mincu (Casa Vernescu, Casa Monteoru, casele Robescu și Vlădoianu, Manolescu-Vitzu, casa Mincu) sunt documentate în fondul tehnic S al Primăriei capitalei, citat în studiile despre „case bucureștene uitate din creația arh. Ion Mincu”.
  • Lucrările pentru Academia Română (noua aripă de pe Calea Victoriei) sunt detaliate în documente din Arhivele Naționale (fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice) și în Arhiva Academiei Române, unde este menționat contractul cu „antrepriza I. Piantini” și valoarea acestuia.
  • Pentru Casa Macca, studiile Asociației Istoria Artei menționează explicit contracte, facturi și chitanțe păstrate în arhive, care includ numele antreprenorului italian Josef Piantini.

Chiar dacă nu a fost arhitect, Iosif Piantini are un rol important în istoria construcțiilor din București: este antreprenorul a două repere majore: clădirea Academiei Române (aripa de la 1896–1897) și clădirea Ministerului Învățământului de pe strada Berthelot; este constructorul uneia dintre cele mai valoroase reședințe istorice din oraș, Casa Macca, și al unei case neoromânești de referință, Casa generalului Vasile Zottu; șantierele sale au contribuit la consolidarea reputației unor arhitecți de vârf (Mincu, Berthet, Reisz, Doneaud), ceea ce indică un nivel ridicat de încredere în capacitatea lui tehnică și organizatorică.

Mențiuni documentare

În pagina 34 a studiului Ruxandrei Nemțeanu „Interferențe culturale. Antreprenori și meșteri italieni – Protagoniști ai stilului neoromânesc”, Piantini este menționat nominal în text ca unul dintre marii antreprenori italieni și colaborator al arhitectului Ion Mincu. Citatul exact (pagina 34, partea stângă), în contextul colaborării Mincu–antreprenori italieni, spune că: „[…] o altă confirmare a importanței meșterilor italieni la configurarea stilului autohton o regăsim și în monografia dedicată lui Ion Mincu, de către prietenul său N. Petrașcu, prin colaborarea îndelungată cu antreprenorul italian Piantini. Chiar locuința lui Ion Mincu din Strada Pictor Verona a fost modificată și extinsă de acest antreprenor.” Această frază confirmă că Piantini a fost confirmat oficial ca antreprenor italian de vârf. Nu era doar un constructor oarecare, ci unul dintre cei mai importanți antreprenori italieni implicați în șantierele reprezentative ale stilului neoromânesc. De asemenea, confirmă că a colaborat direct și constant cu arhitectul Ion Mincu. Acest detaliu este esențial pentru profilul său profesional: Piantini era considerat suficient de priceput încât să fie partenerul de execuție al celui mai important arhitect român din perioada 1880–1900. Figura lui ilustrează modelul antreprenorului de construcții de la sfârșit de secol XIX, de origine occidentală (italiană), care aduce capital, echipe și know-how într-un București aflat în plină modernizare și urbanizare.

Altă mențiune: La 11 mai 1896, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice publică organizarea licitației pentru „darea în întreprindere a construcțiilor noi și dezvoltării sălii de ședințe a Academiei Române”. Ofertele prezentate au fost deschise în ziua de 13 iulie 1896 în prezența membrilor comisiei de licitație, cât și a concurenților. Lucrările de construcție au fost încredințate antreprizei Iosif Piantini care făcuse oferta cea mai avantajoasă – un rabat de 9,62% sub deviz. La 17 iulie 1896, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a încheiat contractul de execuție a lucrărilor cu antrepriza I. Piantini, pentru valoarea de 144 608 lei, „adică cu un scăzământ de 9,62% față de devizul de 160 000 lei”. Amintesc că Iosif Piantini a fost constructorul, printre altele, al clădirii Ministerului Învățământului din strada Berthelot, al Caselor Turnescu și Take Ionescu, precum și al Bisericii „Sf. Visarion”. Se încheie contractul de execuție cu I. Piantini. Lucrările de construcție au început la 25 iulie 1896 și s-au terminat la 30 septembrie 1897.Evoluția realizării construcției, de-a lungul timpului, poate fi urmărită cu exactitate din situațiile provizorii de lucrări prezentate spre decontare de Iosif Piantini, care se păstrează la arhive. Toate situațiile erau semnate de verificatorul arhitect-conductor Artur Lardel și supravizate de arhitectul șef Constantin Băicoianu. Primele situații provizorii au fost prezentate la 5 septembrie 1896 și 15 octombrie 1896. Din ele reiese că în toamna anului 1896 s-a finalizat „construcția de roșu” a corpului nou adăugat localului Academiei. (Nicolae Noica)

Referințe



Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index