Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Toma Dobrescu (ϯ)
(n. 1862 - d. 1934)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Biserica Sfântul Ștefan - Cuibul cu Barză (restaurare radicală, 1898)
creștin-ortodoxe, 1-2 niveluri, 1760, clădiri de cult, monument clasa B
Casa D. Dobrescu
case/vile, 1-2 niveluri, 1900, eclectic regional
Casa Hagi Theodoraki
case/vile, 1-2 niveluri, 1911, neoromânesc, monument clasa B
Casa Mironescu
case/vile, 2-5 niveluri, 1911, beaux-arts
Casa Pictor G. D. Mirea / Jean Miclescu (?)
case/vile, 2-5 niveluri, 1900, neoromânesc, monument clasa B
Arhitectul Toma Dobrescu

Arhitectul Toma (Thoma) Dobrescu

Toma (Thoma) Dobrescu (1862–1934) a fost arhitect român, născut și decedat la București, aparținând primei generații de arhitecți formați în mediul academic parizian. În „Anuarul Bucureșcilor” (1895) este menționat cu reședința pe Str. Știrbey Vodă nr. 146, într-o casă veche a familiei. Este menționat ca fiu al lui Dobre Nicolau (1821–1897), cunoscut în epocă drept „maimarbașa” (staroste/maestru al breslei constructorilor), antreprenor implicat în realizarea unor edificii importante din Bucureștiul secolului al XIX-lea. În 1897 s-a căsătorit cu Maria Protopopescu-Pake (1875–1947). Sunt menționați ca îngropați împreună în cavoul familiei de la Bellu. În documentarea de pe Arhiva de arhitectură apare și un fiu, Dimitrie Dobrescu (n. 1888), arhitect, cu formare la Paris (Școala Specială de Arhitectură) și activitate ulterioară în administrație.

Studii și formare profesională

Dobrescu a avut o pregătire dublă. A urmat studii de arhitectură la Paris, la Școala de Arte Frumoase, pe care ar fi absolvit-o în 1890 (în unele prezentări apare mențiunea clasei 1890 și a unei frecventări parțiale a ciclului de studii). Este indicat și profesorul sub îndrumarea căruia s-a format la Paris (Jean Louis Pascal). În paralel, este consemnat ca licențiat în Drept (în jurul anului 1900), cu o lucrare/teză dedicată răspunderii profesionale în construcții („Responsabilitatea arhitecților și antreprenorilor…”).

În timpul Expoziției Universale de la Paris, a lucrat cu inspectorul-arhitect Gontier, la clasa „instalațiuni”, ca și coordonator al acelor lucrări. Revenit în țară, activitatea sa bucureșteană este fixată începând cu 1890; între 1891–1896 a lucrat la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. A deținut și poziții asociative și administrative: vicepreședinte al Clubului „Tinerimea română”, consilier (în 1904 este menționat ca fiind consilier în Consiliul județean Ilfov) și președinte al Camerei de meserii din București.

Pe lângă profesia de arhitect, textul îl descrie ca administrator de fabrici de cărămidă și cherestea, proprietar de terenuri și crescător de animale, participant la expoziții agricole și medaliat pentru produse, tip de profil frecvent întâlnit la antreprenorii și arhitecții cu activitate economică diversificată în epocă. A fost decorat cu ordinele „Coroana României” și „Steaua României”, în grad de ofițer. În plan profesional-formativ, sunt amintite și nume de ucenici/desenatori/arhitecți formați în atelierul său (Monkton – 1899, Gruenfeld – 1905, Tilică Ștefănescu și vărul său Nicolau), informație relevantă pentru rolul său de centru de formare practică.

Activitate profesională, funcții și roluri publice

În biografiile contemporane apare asociat cu o activitate foarte intensă de proiectare și construire, atât în București, cât și în numeroase orașe din Regatul României, cu un portofoliu care acoperă clădiri publice, reședințe private, programe educaționale, hoteluri/cazinouri și edificii religioase. În cariera sa apar poziții în administrația publică și în organizațiile profesionale ale arhitecților:

  • activitate ca arhitect în cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (menționat pentru intervalul 1891–1896);
  • implicare în întemeierea Școlii de Arhitectură și a Societății Arhitecților Români (S.A.R.);
  • activitate didactică la Școala Superioară de Arhitectură, unde a predat „Legislația clădirilor”, ceea ce se leagă direct de specializarea sa juridică;
  • participare la concursuri, inclusiv concursul din 1911 pentru Catedrala din Galați, unde proiectul său a fost între cele reținute;
  • în documente de arhivă este întâlnit și în rol de expert evaluator (de exemplu, în contexte de exproprieri/demolări și stabilire a pagubelor), ceea ce indică o poziție recunoscută profesional în raport cu instanțele și administrația.

Profil arhitectural și caracteristici stilistice

În ansamblu, Toma (Thoma) Dobrescu este descris ca un arhitect cu formație academistă, legată de filiera franceză (beaux-arts), activând însă într-un registru eclectic, adaptat cererii locale și programelor foarte variate pe care le-a proiectat. În lucrările sale apar compoziții academiste și limbaj beaux-arts (în special în reședințe urbane reprezentative din București); intervenții și proiecte asociate stilului neoromânesc (inclusiv exemple consacrate din zona Kiseleff și clădiri educaționale); un caz notabil de filiație neo-maură, asociat clădirii/complexului „Minerva” din Craiova (menționat explicit ca referință pentru decorul de tip „salon/hol maur”). Pentru segmentul rezidențial bucureștean, informațiile de arhivă sugerează și o preocupare pentru planimetrie și organizarea spațiilor în logica confortului modern (încăperi de reprezentare, circulații distincte, spații de serviciu, subsol funcțional), tipice locuinței urbane de sfârșit de secol XIX–început de secol XX.

Lucrări reprezentative și portofoliu 

Clădiri publice și administrative

  • Pavilionul Camerei de Comerț, Expoziția Generală/Expoziția Jubiliară din 1906 (Parcul Carol, București) – pavilion ulterior demolat.
  • Administrația Financiară din Caracal (menționată ca lucrare; în alte listări apare și „Biblioteca municipală” la Caracal, datată 1906).
  • Palatul administrativ (Ploiești) – menționat împreună cu liceul local.
  • Primăria din Târgu Jiu (datată 1904 în lista atașată).
  • Palatul Camerei de Comerț din Galați.
  • Palatul Episcopal din Galați.
  • Posibile lucrări tehnico-industriale menționate în unele repertorii (de tip „cărămidărie și berărie”, Bucureștii Noi) – atribuire care merită verificată punctual pe dosare de autorizație.

Educație, cultură, clădiri de loisir

  • Liceul Carol I (Craiova) – menționat ca lucrare majoră, în jurul anilor 1893–1895.
  • Liceul „Sf. Petru și Pavel” (Ploiești) – datat în listări 1895–1898.
  • Școala Normală (Constanța).
  • Școala de Arte Frumoase (Iași).
  • Școala silvică din Brănești (Ilfov) – asociată Ministerului Domeniilor/structurilor statului.
  • Liceul Comunal de Fete Obor / Colegiul Național „Iulia Hașdeu” – Bd. Ferdinand I nr. 91, București (1929), în colaborare (menționat și Nicolae Stănescu).
  • Hotel Minerva / Palatul „Minerva” (Craiova) – menționat ca lucrare; asociat și cu registrul neo-maur (decor interior).
  • Hotel Minerva (1898) (posibilă suprapunere de denumire/etape).

Lucrări religioase

  • Biserica Sf. Ion Botezătorul (Brăila).
  • Bisericile de la Cilic Dere și Cocoș (jud. Tulcea).
  • Refacerea Bisericii Sf. Ștefan „Cuibul cu Barză” (București), datată 1898, ca intervenție de restaurare/reconstrucție asociată tradiției familiale.
  • Participare la concursul pentru Catedrala din Galați (1911) – proiect reținut între propuneri.

Reședințe și vile particulare (București)

  • Casa Sava Șomănescu – Str. C. A. Rosetti nr. 35, București (1899/1900), monument istoric clasa B (asociere de autor, menționat și Dimitrie Maimarolu).
  • Casa Hagi Theodoraki – Șos. Kiseleff nr. 57, București (1910–1911).
  • Casa Mironescu – Bd. Lascăr Catargiu nr. 46, București (1911) (clădire restaurată în epoca recentă).
  • Casele Nicolae Ioanid – Bd. Lascăr Catargiu nr. 44–46, București (1912).
  • Casa Racoviceanu – Str. Gen. H. Berthelot nr. 43, București (1914).
  • Casa magistratului P. Hagiopol (str. Sălcii nr. 20).
  • Vila Cincinat Sfințescu – Șos. Kiseleff nr. 25, București (1925). (probabil eroare de atribuire; în Revista Arhitectura din 1925 apare ca Arhitect C. Dobrescu - vezi foto din galerie; mențiunea cu Toma Dobrescu arhitect al Vilei Cincinat Sfințescu din Kiseleff 25 apare, totuși, în mai multe surse, inclusiv în Dicționarul lui Vasile Țelea n.r.)
  • Casă cu atelier – Șos. Kiseleff nr. 35, București (1900).
  • Locuință proprie (menționată ca atare în lista atașată) – Str. Știrbei Vodă nr. 104, București (1911). (vezi mai jos detalii legate de locuințele proprii)
  • Casa proprie din Bd. Independenței (azi Eroii Sanitari) nr. 13 (1913) (vezi mai jos detalii legate de locuințele proprii)
  • Casa din Str. Halelor nr. 7 (provenită din partea soției) (1924) (vezi mai jos detalii legate de locuințele proprii)
  • Vilă – Str. Roma nr. 38, București (1929).
  • Imobil – Șos. Kiseleff nr. 29, București (1934).
  • Alte reședințe bucureștene, menționate nominal (fără adresă completă): Manolescu, Dr. Tomescu; N. Fundescu (str. Sărindar); Tănăsescu; Al. Juca; Dr. Gheorghiu; gen. N. Constantinescu; doamna Groschl; Frederic Dame, str. Solon; căpitan Marcovici; grajduri G. Bădescu; case în Bd. Pake Protopopescu; Str. Râmniceanu, str. Romulus; diverse case pentru clienți enumerați în repertorii.

Reședințe și vile particulare (în afara Bucureștiului)

  • Vilele Take Ionescu și Dobre Nicolau (Sinaia).
  • Vila Săvulescu (Bușteni).
  • Castelul „Iulia Hașdeu” (Câmpina), datat 1896.
  • Craiova: Vila „Madona Dudu”; casele Popp, Căzănescu, Gârleșteanu (menționate ca ansamblu de comenzi private).
  • Conacul Hagileodoraky (Chirculești).
  • Conacul Calomfirescu (Ilfov) – menționat fără localizare mai precisă.
  • Casa Frumușanu (Târgu Jiu).

Proiecte și intervenții documentate prin arhive

  • Proprietăți ale familiei Dobrescu în zona Știrbey Vodă – Berthelot – Berzei, identificate pe planul cadastral (1911) la mai multe numere și străzi, cu reconstituiri pe baza dosarelor tehnice ale Primăriei și ale Arhivelor Naționale.
  • Planuri realizate de T(h)oma Dobrescu pentru casa lui Dobre Nicolau (colț Știrbey Vodă cu Berzei), datate 1892, demolată în 2010 (menționate în studiu ca planuri realizate de fiu).
  • Dosare/autorizații de construire pentru intervenții în curți și anexe pe Știrbey Vodă (inclusiv nr. 142 și nr. 146, în prezentări de tip repertoriu).
  • Proiect/planuri pentru dependință la Știrbey Vodă nr. 104 (1902), cu semnătură de arhitect.
  • În contextul exproprierilor și al alinierilor de străzi, apare ca expert evaluator și semnatar al unor planuri pentru construcții afectate de intervenții urbane (cazuri datate în jurul anilor 1903–1904).

Casele sale și proprietățile Dobrescu din București

(sinteză din studiul Oanei Marinache „Istorie şi reconstrucţie: casele arhitecţilor Dobre Nicolau şi T(h)oma Dobrescu”, Bucuresti, Materiale de Istorie si Muzeografie XXIX 2015)

T(h)oma Dobrescu a fost arhitect bucureștean, fiul antreprenorului și „maimarbașa” Dobre Nicolau (1821–1897), familie care a deținut un număr mare de proprietăți în zona Berthelot–Știrbey Vodă–Berzei. Studiul Oanei Marinache folosește ca punct de plecare planul cadastral din 1911, unde apar membri ai familiei Dobrescu la mai multe adrese din această arie, inclusiv pe Știrbey Vodă (nr. 89, 98, 104–106, 142, 146), pe fosta str. Lueger (azi Gen. H. Berthelot), pe Căprioarei (azi Timișana) și în alte puncte din țesutul central.

Studiul urmărește mai ales linia proprietăților: tatăl, Dobre Nicolau, este descris ca antreprenor foarte prolific al Bucureștiului secolului al XIX-lea, cu carieră începută în 1842, legat de multiple lucrări publice, și cu rol de staroste/maimarbașa. Acest fundal explică direct infrastructura materială (terenuri, case, anexe) care rămâne asociată numelui familiei și în generația lui T(h)oma.

În studiul de față, „casele” lui T(h)oma Dobrescu sunt prezentate în primul rând ca proprietăți familiale din zona Știrbey Vodă–Berzei–Berthelot, documentate prin plan cadastral (1911) și dosare tehnice de arhivă. Autorii subliniază că, din păcate, casele familiei Dobrescu de pe Știrbey Vodă nu mai există, fiind ruinate și demolate (inclusiv în contextul magistralei Uranus–Berzei), iar articolul urmărește reconstituirea lor și reconstrucția virtuală a unor imobile demolate recent.

Reședința de pe Str. Știrbey Vodă nr. 146 (casa părintească folosită de arhitect)

În „Anuarul Bucureșcilor” din 1895, T(h)oma Dobrescu apare cu reședința la Știrbey Vodă nr. 146, într-o casă mai veche a tatălui său, construită probabil la mijlocul secolului al XIX-lea, aflată „vizavi” de casa de la nr. 89. Descrierea reține: parter înalt și etaj, acces prin curte, fațadă cu decor romantic de factură neoromanică („Stilul Arcului Rotund”), cu motive florale și ancadramente la ferestrele etajului. Este sugerată și ipoteza unei prime extinderi spre curte la sfârșitul secolului al XIX-lea, posibil realizată chiar de tânărul arhitect.

La 19 februarie 1908, T(h)oma Dobrescu depune cerere de construire pentru două corpuri noi în curte, la nr. 142, unul în dreapta și altul în spatele casei părintești, plus separarea curții cu zăbrele de lemn. Programul anexelor este explicit: la parter – 5 spații pentru servitori, 3 bucătării și 3 cămări; la pod – spații de depozitare și pentru rufe. La naționalizarea din 1950, apare ca proprietar un posibil fiu: Dobrescu Nic. Th., cu 6 apartamente la Știrbey Vodă 146. Textul notează că, din vechile construcții, nu se mai păstrează nimic recognoscibil în planuri/fotografii satelitare.

Proprietatea de pe Str. Știrbey Vodă nr. 104 (dependințe și situație ulterioară)

Textul consemnează că „D. Dobrescu” (în contextul studiului, legat de moștenirea proprietăților) a moștenit și proprietatea de la nr. 104, iar la 22 iulie 1902 și-a extins proprietatea cu o dependință în fundul curții; planurile sunt semnate de arh. T(h)oma Dobrescu și vizează pivnițe la subsol și, la parter, bucătărie, toaletă și odăi de serviciu. Este menționată și o posibilă confuzie/transfer de proprietate în raport cu apariția numelui în planul cadastral din 1911, parcela fiind descrisă ca o suprafață trapezoidală între Fontanei/Lueger și Știrbey Vodă, cu mai multe corpuri. La nr. 104 apare o „casă dublă”, cu două corpuri în oglindă. În 1950 sunt naționalizate apartamente pe numele unor membri ai familiei (Mircea D. Dobrescu și Corneliu D. Dobrescu), probabil fii ai lui Dimitrie Dobrescu, iar după 2000 sunt descrise demolări parțiale și integrarea unei treimi restaurate într-o clădire de birouri.

Proprietatea din Bd. Independenței (azi Eroii Sanitari) nr. 13

La 21 septembrie 1913, T(h)oma Dobrescu solicită autorizație pentru construirea unei case de zid, cu un etaj și dependințe (valoare estimată: 20.000 lei) în Bd. Independenței nr. 13, vizavi de Facultatea de Medicină. Terenul aparținuse anterior unui Alexandru Iacobescu. Planurile sunt semnate de arhitect ca proprietar, iar casa este descrisă ca mai modestă decât cele de pe Știrbey Vodă, posibil cu funcțiuni economice și probabil pentru închiriere.

Proprietatea din Str. Halelor nr. 7 (provenită din partea soției)

În 1924, arhitectul solicită Primăriei o transformare pe proprietatea sa provenită din partea soției; din planul de situație reiese existența a două construcții în oglindă, iar el dorea transformarea fațadei longitudinale în zona intrării. La dosar nu apar documente vizuale pentru restul caselor. La naționalizarea din 1950, apare ca proprietară o rudă: Dobrescu Maria Th., cu 10 apartamente la Halelor 7.

Dosar bucureștean cu rol de expertiză și planuri semnate (Calea Victoriei nr. 100)

Studiul include un episod documentat: în 1903, Dobrescu este implicat în reconstrucția unei proprietăți pe Calea Victoriei nr. 100 (între str. Clemenței și str. Vămii), afectată de exproprieri/aliniamente urbane; planurile din 1903 sunt semnate de arh. Toma Dobrescu, iar el apare și ca expert evaluator al pagubelor din partea Curții, cu detalii despre proces, despăgubiri și emiterea autorizației (25 iunie 1904). Construcția nu mai apare în planul cadastral din 1911, fiind demolată pentru lărgirea Pieței Regale.

Ce s-a pierdut și ce reconstruiește studiul (contextul caselor Dobrescu)

Textul indică explicit demolarea casei Dobre Nicolau–Dobrescu de pe colțul Știrbey Vodă nr. 89 cu Berzei, în decembrie 2010, în timpul lucrărilor la magistrala Uranus–Berzei, în ciuda eforturilor de clasare și salvare; terenul a rămas viran. Studiul descrie inițierea unei reconstrucții digitale/virtuale a caselor demolate recent pentru recuperarea memoriei.

Deși aceasta este casa tatălui, ea este legată direct de activitatea lui T(h)oma Dobrescu: planurile din 1892 pentru casa de colț (Știrbey Vodă–Berzei) sunt realizate de fiul său (T(h)oma), iar descrierea planimetrică detaliată oferă o imagine foarte clară despre modul în care lucra și despre tipul de locuire pe care îl propunea (intrări separate, spații de reprezentare vs. camere familiale, spații de serviciu și subsol funcțional cu pivnițe, bucătărie, spălătorie). Stilul este caracterizat ca influențat de formația beaux-arts, de factură neoclasică.

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index