Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Henrieta Delavrancea-Gibory (ϯ)
(n. 1894 - d. 1987)


Specializare: proiectare |
Stiluri dominante: modernist interbelic, art deco

Biserica Kretzulescu (Crețulescu) (intervenții pentru salvarea de la demolare, 1950)
creștin-ortodoxe, 1722, clădiri de cult, monument clasa A
Biserica Sfântul Gheorghe-Nou (restaurare, 1969–1987)
creștin-ortodoxe, 1707, clădiri de cult, monument clasa A
Blocul General Glatz
2-5 niveluri, 1938, modernist interbelic
Blocul Grigore (Piki) Arapu
2-5 niveluri, 10 apartamente, 1938, art deco
Casa Dimitrie Anagnostiade (atelier de pictură 1931)
case/vile, 1-2 niveluri, 1902, beaux-arts
Henrieta Delavrancea-Gibory

Arhitecta Henrieta (Henriette) Delavrancea-Gibory

Henrieta (Henriette) Delavrancea-Gibory se naște la București, într-o familie intelectuală de elită, fiică a scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea și a Mariei Lupașcu. Întreaga carieră se desfășoară în România, cu o componentă majoră în București și pe litoral (Balcic, Eforie, Techirghiol). Moare în 1987. Este una dintre primele femei arhitect admise la Școala/Academia Superioară de Arhitectură din București și o figură de prim plan a modernismului românesc interbelic.

Henrieta este mezina familiei Delavrancea, soră cu pianista și scriitoarea Cella Delavrancea. Mediul familial este intens cultural: tatăl – scriitor, avocat, om politic; mama – Maria Lupașcu, cu studii de filosofie și matematică, directoare a Școlii Centrale de Fete, ceea ce creează un context favorabil pentru alegerea unei profesii încă puternic masculine la începutul secolului XX. În 1918 se căsătorește cu ofițerul francez Emile (Émile) Gibory, cunoscut în perioada sa de infirmieră voluntară din Primul Război Mondial. Cuplul locuiește o scurtă perioadă la Paris, apoi la munte (Nehoiu), pentru ca arhitecta să revină ulterior la București și să-și continue studiile de arhitectură.

Formare și începuturile carierei

În 1913 (unele surse indică 1915) se înscrie la Școala Superioară de Arhitectură din București, într-o promoție cu puține studente. În 1916 își întrerupe studiile din cauza Primului Război Mondial și se înrolează ca infirmieră voluntară în spitale militare, experiență care marchează atât biografia ei personală, cât și orientarea ulterioară spre arhitectura medicală. După perioada petrecută în Franța și la Nehoiu, revine în 1924 la București, își reia cursurile și obține diploma de arhitect în 1926–1927, devenind una dintre primele arhitecte diplomat din România.

Conform fișei sintetice utilizate în documentările de patrimoniu, prima construcție proiectată a fost propria casă ridicată la Nehoiu, iar apoi, în 1925–1926, casa de pe Strada Mihai Eminescu 149 din București. În 1925 se angajează la Eforia Spitalelor Civile din București, specializându-se în construcții spitalicești, și în același an intră în biroul arhitectului Petre Antonescu. Această dublă apartenență (instituțional și în birou de arhitectură consacrat) o introduce simultan în arhitectura publică de sănătate și în practica profesională curentă.

Activitate profesională în perioada interbelică

Între 1925 și 1942 lucrează ca arhitect al Eforiei Spitalelor Civile, în paralel cu propriul birou de arhitectură, până la suprimarea dreptului de liberă practică în 1948. Este perioada în care realizează majoritatea lucrărilor de referință, atât clădiri sanitare, cât și locuințe urbane, conace și vile de vilegiatură. Din punct de vedere profesional, perioada interbelică poate fi rezumată prin câteva axe principale: specializarea în arhitectura medicală și de sănătate publică (pavilioane, institute, spitale), dezvoltarea unui portofoliu amplu de locuințe individuale urbane în București, crearea unui corpus excepțional de vile de vacanță la mare (Balcic, Eforie, Techirghiol), implicarea în lucrări publice și administrative (prefecturi, primării, bănci).

În 1927 câștigă concursul pentru Prefectura județului Caraș (astăzi Primăria Oravița), iar în 1932 câștigă concursul pentru sediul Institutului de Igienă și Sănătate Publică din București, învingând echipa condusă de Horia Creangă. Aceste două concursuri fixează statutul ei profesional într-o generație de arhitecți moderniști de vârf. În Balcic proiectează, între 1934 și 1938, un număr mare de vile pentru elita politică și culturală a vremii – Nae Ionescu, Ion și Maria Pillat, Eliza Brătianu, Mircea Cancicov, familiile Constantiniu, Gesticone, Iunian, Mugur ș.a. – contribuind decisiv la imaginea modernă a orașului de pe litoral. În București, în aceeași perioadă, semnează case urbane și imobile de raport moderniste, precum vila Vâlcovici din Strada Londra 44, imobilul Arapu din Strada pictor Barbu Iscovescu 44 și fațada modernistă a cinematografului Capitol.

Activitate profesională în perioada comunistă

După 1948 este integrată în Colectivul de proiectare al Ministerului Sănătății (inclus apoi în Institutul de Proiectări de Construcții) și lucrează aproximativ 19 ani la Institutul Proiect București, ulterior la DSAPC București / Institutul de Proiectări Ilfov. În această etapă, producția ei se concentrează pe mari ansambluri medicale: Spitalul Clinic Fundeni, pavilioane pentru Institutul Oncologic Filantropia, pavilioane pentru bolnavi contagioși la Spitalul „Victor Babeș”, clădiri de locuințe colective la București, Slobozia și Roșiorii de Vede, sediul sucursalei Băncii Naționale la Slobozia (1969).

În paralel, se implică în proiecte de restaurare de monumente istorice, printre care: restaurarea bisericii vechi a Mănăstirii Sinaia (1934), repararea Bisericii Kretzulescu după cutremurul din 1940, intervenție esențială pentru salvarea ei de la demolare în perioada comunistă, restaurarea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București (lucrări între 1978 și 1987), în echipa condusă de Ștefan Balș, unde militează pentru readucerea monumentului la forma inițială. Între 1960 și 1979 realizează studii de sistematizare și arhitectură populară în județele Mehedinți, Gorj, Ilfov, Buzău și Prahova, având ca scop identificarea de prototipuri valabile care să protejeze locuința rurală de uniformizarea arhitecturală generată de urbanizarea forțată.

Profil arhitectural și stilistic

Metacult rezumă critic poziția ei astfel: alături de Horia Creangă, G.M. Cantacuzino și Octav Doicescu, face parte din generația de arhitecți care au contribuit decisiv la formarea școlii de arhitectură modernă românească, arhitectura ei promovând „interpretarea modernă, funcționalistă, a tradiției naționale”. Caracteristici stilistice principale: modernism funcționalist, cu volumetrii simple, clare, și decorație redusă la minimum, preluarea tipologiilor și detaliilor din arhitectura tradițională românească (în special valahă și balcanică) și reinterpretarea lor într-un limbaj modern, atenție deosebită pentru proporții, raportul plin–gol și integrarea în contextul urban sau natural; în arhitectura de sănătate publică, accent pe lumină naturală, ventilare, fluxuri funcționale bine separate și organizarea clară a circulațiilor.

Gheorghe Cuninschi-Vorona, în „Istoria arhitecturii în România”, apreciază „interpretarea modernă, plină de sensibilitate a spațiului și formelor de detaliu autohtone” ca trăsătură definitorie a operei ei, iar arhitecta sintetiza programul său astfel: locuințele au „iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect și funcție, migălos aprofundate”. Vilele de la Balcic reprezintă laboratorul principal al acestei sinteze: pereți tencuiți alb, acoperișuri cu olane, streșini largi, ziduri de sprijin din piatră, terase, console și cornișe utilizate atât ca mijloc de expresie, cât și ca soluții tehnice pentru construcția pe faleză, cu fundații complexe. În arhitectura urbană bucureșteană, fațada cinematografului Capitol, vila Vâlcovici și imobilul Arapu sunt exemple reprezentative de modernism disciplinat, în care colțurile vitrate, ferestrele orizontale și volumele rotunjite sunt controlate de o geometrie riguroasă.

Lucrări (selecție)

Clădiri publice și administrative

  • Prefectura județului Caraș (azi Primăria Oravița) – Oravița, 1927–1932; clădire administrativă modernă, realizată în colaborare cu arh. Gheorghe Audisio, în urma câștigării concursului din 1927.
  • Primăria orașului Balcic – Balcic, 1934–1937; remodelare și extindere a vechii primării, singura clădire publică realizată pentru municipalitate; volum modern integrat în contextul urban în pantă.
  • Banca Comercială „M. Neamțu” – Drobeta-Turnu Severin, 1929; clădire bancară reprezentativă pentru modernismul interbelic provincial.
  • Consulatul Franței – Str. Biserica Amzei 13–15, București, 1935; amenajare în casele Marghiloman, în spirit modernist moderat.
  • Sediul BNR – sucursala Slobozia – Slobozia, 1969; clădire bancară modernă, parte a rețelei teritoriale a Băncii Naționale.

Arhitectură medicală și de sănătate publică

  • Amfiteatrul Spitalului Colțea – București, 1929; lucrare de arhitectură interioară în cadrul unuia dintre cele mai vechi spitale bucureștene.
  • Institutul de Medicină „Dr. N. Lupu” – Șos. Ștefan cel Mare 19–21, București, 1930–1933; pavilion de terapeutică pentru Spitalul Colentina, integrat într-un complex medical modern. Pavilion de terapeutică „Dr. Nicolae Lupu” – Spitalul Colentina, Șos. Ștefan cel Mare 19–21, București, 1933.
  • Institutul de Igienă și Sănătate Publică – Str. Dr. Leonte 1–3, București, 1932–1942; ansamblu modernist, proiect câștigat prin concurs, devenit referință pentru arhitectura sanitară românească.
  • Dispensar – Cavarna (Cavarna), Bulgaria, 1934; unitate medicală rurală în Cadrilater.
  • Spitalul Clinic Fundeni – București, 1949–1959; primele clădiri ale marelui ansamblu medical, proiect major al perioadei comuniste timpurii.
  • Institutul Oncologic – Filantropia – București, cca 1950–1960; pavilioane specializate în cadrul Spitalului Filantropia.
  • Pavilioane pentru bolnavi contagioși – Spitalul „Victor Babeș”, Șos. Mihai Bravu, București, 1953.

Reședințe și vile particulare în București

  • Casa proprie Henrieta Delavrancea-Gibory – Str. Mihai Eminescu 149, București, 1925–1926; compoziție simplă, inspirată din vernacularul otoman urban.
  • Casa Iosipovici – Str. Dr. Lister 75, București, 1927 (în colaborare cu arh. Grigore Ionescu).
  • Casa Blanche-Bernay – Str. Dr. Victor Babeș 10, București, 1928.
  • Casa dr. A. Urechea – Str. Luigi Cazzavillan 26, București, 1929 (astăzi dispărută).
  • Casa profesorului Gavrilă – Bd. Ferdinand I 166, București, 1934.
  • Casa M. Șerbescu – Str. Constantin Sandu Aldea 89, București, 1935 (modificată).
  • Vila ing. Emil Prager – Șos. Aviatorilor 92, București, 1936 (demolată în 2009).
  • Casa Cantuniari – Str. pictor G.D. Mirea 18, București, 1936.
  • Casa profesor Victor Vâlcovici – Str. Londra 44, București, 1936–1937; una dintre imaginile-cult ale modernismului bucureștean.
  • Vila comandorului Hrubeș – Str. Alexandru Donici 49, București, 1937 (dispărută).
  • Imobil P+2 pentru generalul Glatz – Str. Profesor Moise Nicoară 37, București, 1937–1938.

Vile și reședințe de vilegiatură (mare și stațiuni)

  • Casele Meia și Bildicea – Eforie Sud, 1922 (demolate la sistematizarea șoselei Constanța–Mangalia).
  • Vila „Cetatea de nisip” – Eforie Nord, 1934, pentru regele Carol al II-lea (dispărută).
  • Vila „Nova” – Eforie Nord, 1934; casă de vacanță pe faleză.
  • Vila „Vera” – Techirghiol (sau Eforie / litoral), 1934.
  • Vila Bogdan – Techirghiol, 1934.
  • Vila Leon Balian – Str. D.A. Sturdza 8, Constanța, 1931.
  • A doua vilă Balian – Constanța, 1939.

Conace și reședințe rurale

  • Conacul pictorului Eustațiu Stoenescu – Drăghiceni, jud. Olt, 1934–1939 (dispărut); interpretare originală a modelului casei tradiționale din Valahia.
  • Casă și atelier Eustațiu Stoenescu – București, 1931.
  • Conacul Logady – Măgura Odobeștilor, jud. Vrancea, 1938 (dispărut).
  • Conacul de la Moștiștea – cca 1935.
  • Conacul Florica și Sache Suchianu – Copăceni, 1939.

Imobile de raport și blocuri de locuințe

  • Imobil de locuințe P+3 – pentru Grigore (Piki) Arapu, Str. pictor Barbu Iscovescu 44, București, 1938–1939.
  • Imobil P+5 – Str. Brezoianu 46, București, 1946–1948.
  • Blocuri de locuințe – Slobozia și Roșiorii de Vede, cca anii ’60.

Lucrări religioase și restaurări

  • Biserica Sf. Nicolae – Oltenița, 1934.
  • Biserica din Vulturești – jud. Olt, 1934.
  • Biserica din Spanțov–Stancea – jud. Călărași, 1934.
  • Biserica din Șerpeni Ilanlâc (azi Zmeevo, Bulgaria), 1934.
  • Biserica din Drăghiceni – jud. Olt, 1937–1938.
  • Restaurarea bisericii vechi a Mănăstirii Sinaia – 1934.
  • Repararea Bisericii Kretzulescu – București, 1942–1943, după cutremurul din 1940 (intervenție importantă pentru salvarea monumentului).
  • Restaurarea Bisericii Sf. Gheorghe Nou – București, 1982–1987 (lucrări începute în 1978), în echipa lui Ștefan Balș.

Lucrări la Balcic (vile, primărie, ansamblu regal)

  • Vila „Vânturile, valurile” – pentru generalul Gh. Rasoviceanu, Balcic, 1934 (demolată în 2009).
  • Vila „Lupoaicei” – pentru Elena Popovici-Lupa și Nae Ionescu, Balcic, 1934 (dispărută).
  • Vila „Turnul lui Mugur” – pentru Gh. D. Mugur, Balcic, 1934.
  • Vila „Balcica” – pentru primarul Octavian Moșescu, Balcic, 1934.
  • Vila Ion și Maria Pillat – Balcic, 1934–1935 (astăzi restaurant).
  • Vila „Cuibul lui Roman” – pentru ing. Roman, Balcic, 1935 (dispărută).
  • Vila Grigore Iunian – Balcic, 1935 (dispărută).
  • Vila Mircea Cancicov – Balcic, 1936.
  • Vila „Ghiul Hane” – pentru Cecilia Constantiniu, Balcic, 1936 (dispărută).
  • Vila „Misterioasa” – pentru avocatul George și Amelia Gesticone-Nădejde, Balcic, 1936 (dispărută).
  • Modificarea casei „Hagi Geavid” – pentru Eliza Brătianu, Balcic, 1934–1935.
  • Vila „Ghiul Serai” – pentru C. Dimitriu-Dovlecel, Balcic, 1936.
  • Casa pentru principesa Ileana – Balcic, anii 1930 (menționată în surse ca parte a ansamblului regal).
  • Pavilionul de ceai al Reginei Maria – în incinta Palatului Regal Balcic, 1935 (astăzi în stare de ruină).
  • Pavilionul Grănicerilor (azi vila „Izbânda”) – incinta Palatului Regal Balcic, 1936.
  • „Vila cu terase în mare” – pentru Stelian Popescu, Balcic, 1937–1938 (demolată în 2009).

Proiecte nerealizate (selecție)

  • Muzeul Zambaccian – proiect la București, 1933, rămas neexecutat.
  • Hotelul Albatros – Balcic, 1940, proiect abandonat în contextul schimbărilor teritoriale și politice.

Concursuri, premii, recunoaștere profesională

Henrieta Delavrancea participă la concursuri de arhitectură încă din anii ’20:

  • 1925 – concurs pentru Monumentul Infanteriei (alături de arh. Nicolae Cucu și sculptorița Lidya Kotzebue).
  • 1925–1927 – concursul pentru Prefectura Județului Caraș, câștigat în 1927.
  • 1932 – câștigă concursul pentru Institutul de Igienă și Sănătate Publică.

În 1972, Uniunea Arhitecților din România îi acordă Premiul pentru întreaga activitate, recunoscând valoarea și amploarea operei ei.

Activitate publicistică și cercetare

Activitatea ei publicistică este mai restrânsă, dar notabilă: studiul „Case tradiționale în județul Mehedinți” (1972), rezultat direct din campaniile de documentare a arhitecturii populare pentru IPJ Ilfov, texte și confesiuni publicate în revista „Arhitectura”, inclusiv interviul din 1980 („Nu se mai caută demnitate și noblețe în profesiune”), în care reflectează asupra profesiei, tradiției și condiției femeii arhitect. După 1990, memoria ei profesională este reactivată prin studii, expoziții și monografia Militzei Sion, „Henrieta Delavrancea-Gibory – arhitectură 1930–1940”, care reunește planuri, fotografii și analize critice.

Posteritate și receptare critică

Critica recentă situează opera Henrietei Delavrancea în centrul modernismului românesc interbelic, cu accent pe rolul de pionieră a femeilor în profesia de arhitect, pe calitatea excepțională a locuințelor și vilelor de vacanță, pe contribuția la arhitectura medicală și la restaurarea monumentelor istorice, pe interpretarea modernă, funcționalistă, a tradiției naționale, așa cum subliniază fișa Metacult și analizele lui Emil Retegan și Militza Sion. Expozițiile și proiectele recente (Arhiva de Arhitectură, expoziții la Balcic, volume de istorie a arhitecturii) confirmă statutul ei de referință în patrimoniul arhitectural românesc al secolului XX.

Referințe




Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index