Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Alexandru Zaharia (ϯ)
(n. 1892 - d. ?)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: mediteraneean

Blocul Georgeta Costandaky
2-5 niveluri, 1932, art deco
Blocul Maria N. Pop
6-12 niveluri, 1947, modernist interbelic
Casa Alexandrina Cazimir
case/vile, 2-5 niveluri, 1935, mediteraneean, monument clasa B
Casa Ana și R. Carp
case/vile, 2-5 niveluri, 1936, mediteraneean
Arhitectul Alexandru Zaharia

Arhitectul Alexandru Zaharia

Alexandru Zaharia (Zachary / Zusman Zaharia) s-a născut la 18 ianuarie 1892 la Brăila, într-o familie evreiască de mici comercianți. Era fiul comerciantului Maier Zaharia (n. 1859) și al soției acestuia, Eva-Reduca, ambii născuți în România. Și-a satisfăcut stagiul militar la Arsenalul aeronautic, unde a ajuns la gradul de plutonier în 1923, an în care depune și cererea de încetățenire – procedură care îi va marca biografia profesională în anii ’30. În documentele Corpului Arhitecților din România apare sub numele Zachary Alexandru, în timp ce în viața privată folosește numele Alexandru Zusman Zaharia. Data și locul morții nu sunt cunoscute; se știe doar că a părăsit România în grabă, în toamna anului 1940, fără a mai reveni.

Alexandru Zaharia a fost una dintre figurile cele mai vizibile ale lumii mondene bucureștene din anii ’30. Memorialistica interbelică îl descrie la volanul unui automobil Cord alb decapotabil, alături de partenera sa Anișoara, ca simbol al reușitei profesionale și sociale. Pentru nou-îmbogățiți, „a avea o vilă iscălită Zaharia” devenise un țel, iar formula standard a reședințelor sale – cu fer-forgé, șeminee, coloane și firide – a fost intens imitată de alți arhitecți ai vremii. În paralel, presa și o parte a breslei au manifestat o ostilitate uneori virulentă față de „arhitectura de rit spaniol” sau „stilul Zaharia”, criticile fiind amestecate cu antisemitismul curent și cu suspiciunile privind diplomele obținute în străinătate.

Plecat în grabă din țară în octombrie 1940, odată cu prăbușirea regimului Carol al II-lea, Zaharia dispare aproape complet din documentele oficiale, iar biografia sa ulterioară rămâne necunoscută. Ceea ce se păstrează este portofoliul de vile și ansambluri mediteraneene din București și împrejurimi, astăzi parte importantă a patrimoniului interbelic și a cercetărilor dedicate „curentului mediteraneean” în arhitectura românească.

Formare și studii

Conform documentelor depuse la Corpul Arhitecților, Alexandru Zaharia a urmat mai întâi Școala Tehnică Superioară din Berlin, unde a absolvit examenul preliminar la 7 august 1914 cu calificativul „reușit”, obținând titlul de inginer. Ulterior își continuă studiile la Înalta Școală Tehnică Superioară Regală Bavareză din München, unde, la 3 august 1918, promovează examenul principal, obținând diploma de arhitect, tot cu calificativul „reușit”. Diploma este echivalată în România prin procesul-verbal nr. 224 din 30 iunie 1927, recunoașterea oficială fiind confirmată în 1933. În octombrie 1933 se înscrie în Corpul Arhitecților, primind legitimația nr. 376/1933. Deși născut în România, cu ambii părinți născuți în țară, este supus „furcilor caudine” ale legislației antisemite din epocă: cere și obține prin hotărâre judecătorească revizuirea cetățeniei, primind la 21 iunie 1938 cetățenia română de categoria I.

Carieră profesională și context instituțional

Ascensiunea lui profesională este legată de Bucureștiul anilor ’30, într-un moment de maximă efervescență pentru arhitecții de origine evreiască activi în țară. În 1937, într-o ședință a Corpului Arhitecților, diploma sa de arhitect obținută în Germania este contestată, fiind inclus pe o listă de arhitecți suspectați de diplome false. Verificarea îi este încredințată arhitectului Ion C. Roșu, prim-redactor al revistei „Arhitectura”, într-un context în care arhitectul Constantin Moșinschi publicase anterior un articol foarte critic la adresa „arhitecturii de rit spaniol”, atacând implicit și lucrările lui Zaharia.

Zaharia răspunde în scris și solicită verificarea tuturor documentelor de studii și cetățenie. Răspunsul lui Ion C. Roșu, din noiembrie 1938, rămâne ambiguu, transferând decizia către decanul Statian (Statie) Ciortan. Între timp, Zaharia este deja implicat în proiectul Palatului Regal de la Scroviștea, fără ca regele Carol al II-lea să intervină explicit în favoarea arhitectului său. În 1940, fiind perceput ca apropiat de camarila Elenei Lupescu și beneficiar al favorurilor regale, dar și pe fondul antisemitismului tot mai accentuat, părăsește definitiv România după lovitura de stat din 6 septembrie 1940. Nu există date clare despre destinație sau despre circumstanțele morții.

Profil arhitectural și „stilul Zaharia”

Perioada 1930-1940 este numită în evocările contemporanilor „epoca stilului Zaharia”, expresie folosită de Gh. Jurgea-Negrilești în „Troica amintirilor. Sub patru regi”.
Alexandru Zaharia este considerat cel mai important reprezentant al curentului mediteraneean în arhitectura interbelică românească, curent care valorifică modele italiene, hispanice și sud-mediteraneene, filtrate prin experiențe americane și prin gustul elitelor bucureștene ale deceniului patru.

Arhitectura sa se caracterizează prin volumetrii compacte, cu accente plastice mediteraneene: loggii, terase, pergole, scări exterioare, colțuri decupate, prin folosirea tencuielilor albe sau deschise, a acoperișurilor plate sau cu pante mici și a elementelor de tip fer-forgé pentru balcoane și garduri, prin detalii de inspirație florentino-maură la unele reședințe, apreciate sau contestate de contemporan, prin alternarea stilului mediteraneean cu eclectismul francez (de exemplu, proprietatea Vlahuți-Slătineanu de pe strada Roma 29) și cu un clasicism italian sobru în palatele Adinei Woroniecka de pe Șoseaua Kiseleff și din strada Atena. Deși critica vremii a fost adesea ostilă – combinând invidia profesională cu antisemitismul – rezultatul este o arhitectură puternic recognoscibilă, care a devenit marcă de statut pentru clienții săi: miniștri, diplomați, membri ai elitei economice și politice.

Biroul de arhitectură și colaboratori

Zaharia a lucrat într-un birou de arhitectură extrem de activ, cu adrese succesive: strada Sf. Constantin 30 bis, Piața Cantacuzino 4 (când colabora cu Ion Giurgea), bd. Brătianu 22, iar în final strada Zoe 4 (azi strada Atena 2 bis), în propriul imobil, în care locuia și el. Este documentată o formă de asociere profesională cu arhitectul Ion Giurgea, în special între 1934 și 1937, când apar împreună în autorizațiile de construire pentru vila lui Gheorghe Tătărescu din strada Polonă 19 și pentru sanatoriul St. Vincent de Paul / Spitalul Parhon de pe bd. Aviatorilor 34-36.

În biroul său au lucrat arhitecții Dori Galin Golingher și Leon Srulovici, aceștia fiind implicați ca colaboratori-angajați în proiecte importante, inclusiv vila Societății pentru Fundațiuni și Construcțiuni din Aleea Modrogan 22. Contemporanii evocă și un puternic talent de „om de afaceri” și „om de relații”, capacitatea de a obține clienți extrem de influenți (miniștri, familii princiare, personaje apropiate Casei Regale), dar și imaginea publică ostentativă – automobil de lux Cord alb decapotabil, frecventarea localurilor mondene, asociată cu „stilul Zaharia” ca semn de reușită socială.

Lista lucrărilor cunoscute

Lista de mai jos reunește lucrările confirmate documentar (dosare de autorizare, arhive profesionale, monografia lui Mădălin Ghigeanu și dicționarul lui Vasile Țelea), la care se adaugă mențiuni din presa și memorialistica recentă. Este, în mod declarat, o „listă deschisă”, susceptibilă de completări ulterioare.

Reședințe și vile particulare în București

  • Micul Palazzo al Adinei Woroniecka, str. Atena nr. 25 (azi str. Tache Ionescu) – 1929-1930. Transformarea corpurilor anexe situate în spatele casei lui Take Ionescu într-un mic palat urban de inspirație italiană, cu volumetrie compusă, terase și detalii mediteraneene.
  • Vila A. Nanu, Aleea General Lahovari (azi Ioan Movilă) nr. 33-35 – 1931. Vilă urbană de mari dimensiuni în parcelarea din jurul pieței Lahovari, în registru mediteraneean, cu loggii și balcoane în fer-forgé.
  • Vila Arethia și Gheorghe Tătărescu, str. Polonă nr. 19 – 1935–1936, în colaborare cu arh. Ion Giurgea. Reședință pentru prim-ministrul Gheorghe Tătărescu, într-un stil eclectic cu influențe neoflorentine și neoromânești; interiorul este decorat de sculptorița Milita Pătrașcu. Reședință și grădină (ansamblu). Arhitectura casei este completată de amenajări exterioare și de gardul de la stradă, înscrise coerent în estetica mediteraneeană a autorului. 
  • Palatul Adinei Woroniecka (născută Olmazu), Șos. Kiseleff nr. 7 / Arh. Ion Mincu nr. 19 – cca 1940. Vilă urbană de factură mediteraneeană, cu volumetrie articulată și detalii specifice (terase, balcoane metalice). Palat privat ridicat pentru Adina Woroniecka, văduva lui Take Ionescu, într-un registru de clasicism italian adaptat unei reședințe bucureștene, cu fațadă reprezentativă către bulevard și grădină retrasă.
  • Casele Principesei Woroniecka, ansamblu format din casa istorică a lui Take Ionescu și noile corpuri proiectate de Zaharia, inclusiv micul palazzo din str. Atena 25 și palatul de pe Kiseleff, într-o compoziție coerentă, de inspirație italiană.
  • Vila Lempart, Aleea Alexandru nr. 41 (azi Institutul Italian de Cultură). Vilă modernizată în manieră mediteraneeană pentru familia Lempart, ulterior adaptată pentru funcțiunea culturală actuală.
  • Vila ing. Alex. Scanavy, Aleea Modrogan nr. 20, loturile 34-35 – 1934, demolată. Reședință în zona parcelării Modrogan, în registru mediteraneean, parte din aliniamentul de vile de reprezentare din jurul Palatului Regal.
  • Vila Societății pentru Fundațiuni și Construcțiuni, Aleea Modrogan nr. 22, loturile 32-33 – 1939, realizată împreună cu arh. Dori Galin Golingher. Vilă-sediu reprezentativă, cu volumetrie mediteraneeană și elemente de clasicism italian.
  • Propr. Medeea N. Guranda, str. Tokio nr. 11, lotul 7 din parcelarea comunală – 1937. Casă urbană într-o parcelare modernă, cu detalii mediteraneene simplificate.
  • Propr. Radu Lobei, str. Vasile Alecsandri nr. 8 – 1939. Vilă de colț, cu tratament modernist-mediteraneean, ferestre orizontale și detalii plastice discrete.
  • Vila Merope și Richard Franasovici, str. Pitar Moș nr. 20 – 1936. Reședință urbană pentru omul politic și diplomatul Richard Franasovici, într-o variantă inițială de eclectism francez, ulterior modificată, păstrând totuși elemente mediteraneene.
  • Propr. Vlahuți Slătineanu, str. Roma nr. 29, parcelarea Bonaparte – 1931. Vilă urbană de inspirație franceză, cu detalii eclectice; exemplu de adaptare a repertoriului occidental la parcelările de lux din nordul Bucureștiului.
  • Propr. Viorel Tilea, str. Grigore Mora nr. 12 – doar proiectul de împrejmuire la stradă. Casa propriu-zisă, în stil apropiat de proiectele lui Octav Doicescu, aparține unui alt autor, dar gardul și poarta poartă semnătura lui Zaharia.
  • Casa Carp, parcelarea Mornand, loturile 33-34, str. Muzeul Zambaccian nr. 19 – 1936. Vilă urbană în cartierul Zambaccian, cu volumetrie mediteraneeană și detalii elegante, parte dintr-un front de vile de înaltă calitate arhitecturală.
  • Vila Elvira Godeanu, str. Docenților nr. 7, parcelarea Boerescu – 1939. Casă pentru cunoscuta actriță Elvira Godeanu, cu o arhitectură mediteraneeană rafinată, terase și retrageri care oferă intimitate și reprezentativitate.
  • Propr. Alexandrina Cazimir, str. Zoe nr. 4 (azi str. Atena nr. 2 bis) – 1935. Clădirea devine ulterior ultimul sediu al biroului și locuinței lui Alexandru Zaharia, până la plecarea din țară în toamna lui 1940. Volumetrie mediteraneeană, cu colț decupat și loggie la etaj.
  • Propr. Dr. Honig, str. Arh. Ion Mincu nr. 27 – 1936, lucrare inedită. Vilă urbană învecinată cu alte realizări ale sale din zona Ion Mincu.

Clădiri publice și ansambluri cu funcțiuni speciale

  • Sanatoriul St. Vincent de Paul – actualul Spital C.I. Parhon, Bd. Aviatorilor nr. 34-36 – 1936, împreună cu arh. Ion Giurgea. Ansamblu medical modern, cu volumetrii terasate către bulevard și curți interioare; un exemplu de adaptare a limbajului modernist și mediteraneean la programul spitalicesc.
  • Propr. Kalinderu și Danielopol, Piața Cantacuzino nr. 6 – 1934, lucrare inedită. Imobil de apartamente de categorie superioară în zona Kiseleff–Cantacuzino, într-un limbaj mediteraneean cu accente clasice.
  • Imobil Maria N. Pop, Bd. Dacia nr. 80 – 1933. Imobil de raport cu apartamente spațioase, într-un registru modernist-art deco cu influențe mediteraneene.
  • Imobil Dr. Ioana Gruia Ionescu și Dr. Maria Trancu, Bd. Dacia nr. 91 – 1933. Bloc de locuințe cu limbaj modernist art-deco, considerat în monografii un reper pentru modul de adaptare a detaliilor mediteraneene la un imobil de raport.
  • Proprietatea A.G. Constandaky, Str. Andrei Mureșanu nr. 11-13 – 1933, demolată. Imobil de apartamente în parcelarea de lux din zona Andrei Mureșanu.
  • Casa Christodopol Pappasoglu (proiect de transformare – nerealizat), București – 1936. Propunere de transformare a unui imobil existent proiectat inițial de arh. R. Monckton (1899), într-un registru mai apropiat de limbajul mediteraneean.
  • Casa Dinu Brătianu / proprietatea Djuvara, bd. Lascăr Catargiu colț cu str. Puțul de Piatră nr. 43 – 1933. Clădire existentă, cu proiect inițial de Dimitrie Maimarolu (1897) și transformări de Paul Smărăndescu (1912); Zaharia intervine doar cu lucrări de transformare și reparații, adaptând discret detalii și finisaje.

Lucrări pentru elite politice și diplomatice

  • Vila Grigore Gafencu, str. G.D. Mirea nr. 2 colț cu Șos. Kiseleff 53 – 1936-1938. Reședință modernist-mediteraneeană pentru ministrul de externe Grigore Gafencu, cu volumetrie clară și fațadă reprezentativă la bulevard, prezentată în presa interbelică și analizată în detaliu în literatura recentă.
  • Vila ministrului Grigore Gafencu, Șos. Kiseleff – serie de fotografii și descrieri care o prezintă ca vilă unifamilială modernistă, într-o zonă densă de reședințe diplomatice, construită după planurile lui Zaharia între 1936 și 1938.
  • Vila „Albă” a Elenei Lupescu, Băneasa – datată înainte de 1940, proiect cunoscut din memorialistica lui Gh. Jurgea-Negrilești; planurile nu sunt încă identificate în arhive. Casa este asociată cu imaginea publică a lui Zaharia ca „arhitect al camarilei”.
  • Palatul Regal de la Scroviștea, domeniul regal de la Scroviștea, Ilfov – lucrări începute în 1938, aflate încă în construcție în 1940, naționalizat în 1948 și demolat în 1959. Zaharia este autorul unei importante faze de dezvoltare a ansamblului, într-o cheie mediteraneeană adaptată programului rezidențial regal.

Lucrări incerte sau insuficient documentate

  • Vila Vittorio Possa, Aleea Alexandru nr. ?, București – datată în jurul anilor ’30, lucrare menționată în monografie; adresa exactă și detaliile de autorizare sunt încă incerte.
  • Vila George Negropontes, zona Floreasca – datată aproximativ în anii ’30; se cunoaște asocierea cu Zaharia, dar nu și localizarea exactă.
  • Casa E. Lempart / Lempart, Aleea Alexandru nr. 41 – deși în unele surse este legată de istoria Institutului Italian de Cultură, documentarea arhivistică privind autorul (Zaharia) rămâne parțială și necesită confirmări suplimentare.

Lista de referințe



Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index