Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Alexandru Clavel (ϯ)
(n. 1877 - d. 1916)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Casa Alexandru Plagino / Constantin Dissescu
case/vile, 1850, neoromânesc, monument clasa A
Casa Doctor Petre Herescu
case/vile, 2-5 niveluri, 1913, tudor
Casa Frederick și Cecilia Cuțescu Storck (casa)
case/vile, 2-5 niveluri, 1914, tudor, monument clasa B
Casa Ing. Victor Stăuceanu
case/vile, 1-2 niveluri, 1909, neoromânesc
Palatul Institutului de Arhitectură Ion Mincu (fațade)
educaționale, 2-5 niveluri, 1927, neoromânesc, monument clasa A
Alexandru Clavel

Arhitectul Alexandru / Alexandre Clavel

Alexandru / Alexandre Clavel (1877–1916) a fost un arhitect activ în principal la București și în alte orașe din România, în primele două decenii ale secolului XX. S-a născut la Iași și a murit la 39 de ani. După eșecul concursului pentru Palatul Municipal București, Clavel intră într-o perioadă de demoralizare profundă și dificultăți financiare. Suferind de ftizie, moare în toamna anului 1916, în Spitalul Pantelimon din București, în contextul intrării României în Primul Război Mondial.

Alexandru Clavel este descris în sursele de specialitate ca arhitect român de origine franceză. Tatăl său, August Richard Clavel, era originar din Tarn-Orban, Franța, iar mama sa, Jana Jaques Marie, născută Meves, provenea dintr-o familie cu educație occidentală. Tatăl său a venit în România în context cultural și intelectual, fiind asociat cu cercuri literare franceze; este menționată inclusiv apropierea de mediul lui Guillaume Apollinaire. A fost profesor de limbă și literatură franceză la Institutele Unite din Iași. În jurul anului 1883, familia se mută la București, unde tatăl devine profesor la Liceul „Vasile Alecsandri”, funcție pe care o deține până în 1891, când revine în Franța. Alexandru Clavel rămâne însă în România.

Între 1906 și 1909 beneficiază de o bursă privată care îi permite studii de arhitectură la München. Studiile sunt întrerupte înainte de obținerea unui titlu, din cauza morții subite a binefăcătorului său. Lipsa diplomei oficiale va marca decisiv statutul său profesional ulterior. După revenirea în țară, lucrează în birourile arhitectului André Lecomte du Noüy, unde își consolidează experiența tehnică și de șantier. De aceea, în biografia sa apare o perioadă de studii la München, în arhitectură, care nu s-a încheiat cu obținerea unei diplome. 

Contextul e important: tocmai lipsa unei diplome este invocată ca motiv pentru care a fost, în epocă, subevaluat în raport cu valoarea reală a operei sale. În schimb, formarea lui efectivă devine una practică, de atelier, iar cultura detaliului și a desenului rămâne una dintre semnăturile lui profesionale. Deși foarte talentat, Clavel nu deține diplomă de arhitect, fapt care îl împiedică legal să semneze proiecte. Din acest motiv, multe dintre lucrările sale sunt realizate în colaborare cu arhitecți titrați sau sub semnătura altor arhitecți, ori ca autor de concept, detaliu, fațade, interioare sau mobilier.

Înainte de a lucra pe cont propriu, Clavel își formează mâna ca desenator și ucenic în ateliere de prim rang din București, în special în mediul profesional care gravita în jurul marilor șantiere de sfârșit de secol XIX. Ulterior, Clavel este menționat ca arhitect-șef al Poștei Centrale din București, numit de Grigore Cerchez, sprijinit de ministrul Vasile Morțun. În această calitate, i se atribuie un program coerent de clădiri poștale în țară, unde folosește cu consecvență materiale și soluții compatibile cu limbajul neoromânesc, în special cărămida aparentă, ancadramentele de piatră și o compoziție echilibrată a fațadelor. Participă la concursuri importante (Palatul Municipal București, Palatul Bursei, Palatul Funcționarilor Publici), dar contextul politic și administrativ al epocii îl defavorizează. În paralel, lucrează pentru comanditari privați (vile, reședințe de artiști și intelectuali, case urbane), dar și pentru obiective publice și pentru lucrări cu caracter artistic-aplicat (mobilier, tâmple, monumente).

Profil arhitectural și caracteristici stilistice

De foarte tânăr, Clavel manifestă interes pentru arhitectură, artă și cultura materială tradițională românească. Este atras de arhitectura veche, de ornamentica populară, de cusături, sculptură în lemn și cromatica tradițională. Își începe formarea profesională ca desenator la Serviciul Tehnic al Primăriei București, apoi, pentru o perioadă scurtă, la Eforia Spitalelor Civile, iar apoi în atelierul arhitectului Paul Louis Albert Galleron, unde este remarcat pentru precizia și finețea desenului. În acest context îl cunoaște pe Ion Mincu, care va deveni pentru Clavel o figură de referință profesională și intelectuală. Este asociat cu afirmarea și rafinarea stilului neoromânesc, dar lucrează și în registre eclectice și „1900”, inclusiv cu influențe Tudor, în funcție de comandă și de colaboratori.

Clavel se vede cel mai bine în lucrările unde tratează arhitectura ca artă totală: volumetrie, detaliu, lemnărie, mobilier, scări, plafonări, feronerii și, uneori, dialog direct cu pictura sau sculptura. Principalele trăsături recurente ale operei sale, așa cum se conturează din portofoliu și din descrierile proiectelor: o preferință pentru limbajul neoromânesc în variante distilate, „sobru-decorative”, cu motive inspirate din arhitectura veche muntenească și din sculptura populară, o atenție specială pentru detaliul limpede, „citibil”, și pentru proporțiile dintre plin și gol, utilizarea controlată a cărămizii aparente și a pietrei în tratarea fațadelor la clădiri publice (mai ales clădiri poștale), disponibilitatea de a adapta repertoriul: de la eclectismul târziu și stilul „1900” până la interpretări Tudor (în special la unele reședințe bucureștene din anii 1913–1914).

Clavel a fost un desenator foarte bun, iar sensibilitatea lui de artist plastic e vizibilă atât în modul de a controla detaliul, cât și în preocuparea pentru prezentarea proiectului. Este menționat ca autor al unei serii de mărci poștale jubiliare (1906), ceea ce îl așază într-o zonă rară, de interferență între arhitectură, grafică și reprezentarea instituțională a statului. Clavel lucrează și interacționează cu o serie de personalități artistice ale vremii. Relațiile cele mai vizibile (prin proiecte concrete) sunt: colaborări în zona artistică a decorului și a interioarelor (ex. dialogul cu pictorul Ștefan Luchian); colaborări cu sculptori pentru monumente și lucrări funerare (ex. în Cimitirul Bellu); colaborări cu arhitecți consacrați ai perioadei, inclusiv în proiecte majore și în opera instituțională. Aceste legături explică de ce, deși cu viață scurtă, Clavel are un portofoliu neobișnuit de dens și variat.

Lucrări și proiecte cunoscute

Repertoriul de mai jos reunește lucrările explicit asociate cu Alexandru / Alexandre Clavel în surse și în informațiile furnizate de tine. Unde există incertitudini de atribuire sau de rol (proiectare integrală vs. fațade / decor / mobilier), s-au păstrat formulări neutre.

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Funcționarilor Publici, Piața Victoriei, București, 1900, împreună cu Nicolae Mihăescu (demolat în 1946).
  • Poșta „veche” / Palatul Poștei, Târgoviște (clădire poștală, neoromânesc; este citată și ca reper în seria de poști realizate de Clavel în țară).
  • Seria de localuri de poștă (aprox. 12) în mai multe orașe, menționate în mod repetat ca program: Palatul Poștelor, Târgoviște, 1906, Poșta din Curtea de Argeș, Poșta din Craiova, Poșta din Roman (singura păstrată integral) și altele.
  • Palatul de Justiție din Focșani (asociat cu proiectarea și/sau mobilierul, în funcție de sursa consultată), 1909–1912, în colaborare cu Constantin Băicoianu.
  • Palatul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, București (fațade / contribuție în colaborare cu Grigore Cerchez, în cadrul unui proiect amplu care se finalizează după 1916; atribuirea trebuie înțeleasă ca parte a unui șantier lung și a unei echipe).
  • Școala primară românească, comuna Cața, Transilvania, 1910.

Reședințe și vile particulare în București

  • Casa Alexandru Plagino / Constantin Dissescu, Calea Victoriei 196, București (reședință urbană, neoromânesc/neobrâncovenesc; proiect în colaborare cu Grigore Cerchez; asociat și cu intervenții de interior, scară și mobilier).
  • Vila Matilda, str. Oțetari nr. 2, București (asociată cu 1896–1897; rolul lui Clavel este menționat explicit în zona decorului și a colaborării artistice cu Ștefan Luchian; în funcție de sursă poate apărea și ca autor al proiectului). Interioare pictate de Ștefan Luchian.
  • Casa Frederick și Cecilia Cuțescu Storck (Muzeul Storck), str. Vasile Alecsandri 16, București (reședință de artiști, cu un profil stilistic complex, în zona „1900” și cu influențe Tudor; realizată în jurul anilor 1912–1913 în multe descrieri; în unele repertorii apare și 1914).
  • Casa dr. Petre Herescu, bd. Dacia 52 (fost nr. 26), București (reședință + cabinet; cronologia uzuală indică 1911–1913; rolul lui Clavel apare în vecinătatea școlii Cerchez, în funcție de descrierea proiectului).
  • Casa Stoenescu, bd. Lascăr Catargiu, colț cu str. Grigore Alexandrescu, București (datată frecvent în jurul lui 1909; apare și în colaborare în anumite repertorii).
  • Casa ing. Victor Stăuceanu, str. Eroului (azi Daniel Constantin 16), București (datată în jurul lui 1909; asociată cu neoromânescul).
  • Casa dr. Marinescu, zona Silvestru, București (menționată ca lucrare a sa; datele de adresă și an rămân de completat prin documente/autorizații).
  • Alte case bucureștene menționate în repertorii: casa N. Săveanu (fără adresă completă în mențiunile uzuale).
  • Atelierul gravorului Gabriel Popescu, județul Dâmbovița, la Gura Vulcănii / Vulcana (casă cu atelier de gravură; proiect important pentru profilul său neoromânesc sobru și pentru relația cu mediul artistic).
  • Conacul Alexandru Vlahuță, Dragosloveni (Dumbrăveni), jud. Vrancea, 1905–1906.
  • Restaurarea Casei Dissescu, București, 1910–1912; concept arhitectural atribuit în mare parte lui Clavel.
  • Restaurarea Hotelului Caraiman, 1911, în colaborare cu Jean Pompilian. 
  • Arhitectură de interior și mobilier: mobilierul bisericii noi a Mănăstirii Sinaia, 1900–1903, mobilierul și decorația interioară a Casei Dissescu, mobilierul Palatului de Justiție din Focșani.

Lucrări religioase și artă eclezială

  • Tâmpla (iconostasul) Bisericii Sf. Nicolae din Calafat, 1908–1910, expusă temporar la Ateneul Român (lucrare considerată de valoare artistică deosebită; este citată ca piesă originală, inspirată din sculptura populară).
  • Mobilier bisericesc la Sinaia (menționat ca lucrare de mobilier).
  • Cavoul Cazzavilan, Cimitirul Bellu, București.
  • Cavoul Stolojan, Cimitirul Bellu, București (menționat și în asociere cu colaborări cu sculptori).
  • Cavoul Gheorghieff, Cimitirul Bellu, împreună cu Ion Mincu.
  • Alte lucrări funerare atribuite în repertorii (ex. mențiuni de cavouri și capele proiectate în Bellu).
  • Crucea de piatră a lui Mihai Viteazul de la Călugăreni (atribuită ca proiect realizat în colaborare artistică).

Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări

  • Casa Porojan, Târgoviște (în unele mențiuni apare și ca „Casa Nicolin”, în funcție de istoria proprietății; perioada indicată frecvent este 1906–1911).
  • Școala românească, comuna Cața (Transilvania / Ardeal), 1910.
  • Reamenajări / intervenții la conacul/casa memorială Alexandru Vlahuță, Dragosloveni / Dumbrăveni (Vrancea), datate în jurul lui 1905–1906.
  • Mobilier pentru Palatul de Justiție din Focșani (menționat ca lucrare de mobilier, în logica „arhitecturii totale”).

Deși autodidact în sens academic, Alexandru Clavel este considerat de contemporani și de istoriografia ulterioară drept unul dintre cei mai înzestrați arhitecți ai generației sale. Opera sa demonstrează înțelegerea profundă a arhitecturii tradiționale românești, capacitatea de a integra utilul și frumosul, o viziune personală, lipsită de dogmatism. A fost profund integrat în viața artistică bucureșteană: prieten apropiat și susținător al pictorului Ștefan Luchian; colaborator al sculptorilor Dimitrie Paciurea, Oscar Späthe și Frederic Storck; colaborator al gravorului Gabriel Popescu; apropiat intelectual de Ion Mincu, fără a-i imita stilul, ci reinterpretându-l. Cazul său rămâne emblematic pentru dificultățile profesionale ale arhitecților fără diplomă într-o epocă dominată de academismul francez.

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index