Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck se află pe strada Vasile Alecsandri 16. Patrimoniul muzeului constituie donația făcută în 1951 de către Cecilia Cuțescu-Storck și de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck și Cecilia Frederica Storck-Botez, către Primăria Capitalei. Casa, monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 și 1913 (1914 după alți autori), arhitect Alexandre Clavel, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici.
Carol Storck (1854-1926) – sculptor, fiul lui Karl Storck, este autorul a trei dintre alegoriile care decorează Palatul de Justiţie din Bucureşti şi a monumentului “Gen. Dr. Carol Davila”, aflat în faţa Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Karl Storck (1826-1887) – sculptor, a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată de Theodor Aman. Este autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, care se păstrează și astăzi – Spătarul Mihail Cantacuzino.
Cecilia Cuțescu Storck (1879-1969) – pictor, soția sculptorului Frederic Storck, a fost prima femeie profesor într-o academie de arte, de stat, din Europa. A predat pictura şi artele decorative în Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti. Frederic Storck (1872-1942) – sculptor, fiul lui Karl Storck, a fost profesor la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.
Colecția „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuș și cărbune, pasteluri, acuarele și guașe. La acestea se adaugă o serie de plachete și medalii lucrate în bronz și alte obiecte de colecție, monede antice și icoane. În prezent, muzeul funcţionează în baza unui contract cu fraţii Alvaro şi Alexandru Botez, care au oferit imobilul din Strada Vasile Alecsandri 16, pentru expunerea şi conservarea colecţiei. (Muzeul Municipiului București)
În această casă au locuit generaţii ale familiei Storck: sculptorul Frederic (Fritz) Storck, fiul sculptorului Karl Storck, a construit actuala casă împreună cu soţia lui, pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck. Stilul ei este romantic, aşa cum se cuvine unei case de artişti, amintind vechile case gotice germane. Pe faţada de un roşu adânc sunt încrustate reliefuri de piatră, sculptate de Fr. Storck. Fiica lui Frederic şi a Ceciliei, Cecilia, alintată Lita, ceramistă, a fost căsătorită cu fiul lui Jean Bart, pe numele lui adevărat Eugeniu Botez, autorul romanului Europolis. Clădirea muzeului se mai află încă în patrimoniul urmaşilor familiei. (Silvia Colfescu)
*
Casa Storck – Muzeul Storck
Casa Storck reprezintă una dintre cele mai coerente expresii ale continuității artistice din România modernă. Ea nu este doar o locuință, ci spațiul concret în care se poate urmări evoluția unei veritabile dinastii de artiști, de la mijlocul secolului al XIX-lea până în a doua jumătate a secolului XX. În acest loc, arta nu a fost doar practicată, ci asumată ca mod de viață și ca formă de misiune culturală.
Karl Storck, sosit la București în 1849, întemeietor al școlii românești de sculptură și profesor al primelor generații de sculptori formați la Școala de Belle-Arte, este figura fondatoare a acestei tradiții. Fiii săi, Carol și Frederic Storck, au continuat arta tatălui, iar prin căsătoria lui Frederic cu pictorița Cecilia Cuțescu, familia a devenit nucleul unei adevărate genealogii artistice. Din această continuitate s-au născut arhitecți, ceramiști, sculptori și designeri, iar casa lor din București a devenit martorul și depozitarul acestei moșteniri.
În 1951, atelierele artiștilor au fost deschise permanent publicului, transformându-se în Muzeul Storck, în timp ce familia a păstrat spațiul de locuit. Patrimoniul muzeului este constituit în mare parte din donațiile Ceciliei Cuțescu Storck și ale fiicelor sale, incluzând sculpturi, desene, picturi, grafică, plachete și medalii, dar și colecții de sculptură religioasă și artă populară.
Arhitectura casei
Casa Storck, declarată monument de arhitectură, a fost construită între anii 1911–1913, după planurile arhitectului Alexandre Clavel, în strânsă colaborare cu Frederic și Cecilia Storck. Arhitectura sa este inspirată din modele germanice, cu accente care amintesc de Normandia – evocare a anilor de studiu ai Ceciliei. Bârnele de lemn, ancadramentele de piatră ale ferestrelor, terasele romantice și culoarea distinctă a fațadei, roșu pompeian, exprimă gustul clasic al proprietarilor, format în urma călătoriilor de studii în spațiul mediteraneean.
Se pot recunoaște influențe renascentiste, adaptate într-o formulă personală. Renașterea, pătrunsă relativ târziu în spațiul românesc, este reinterpretată aici într-o cheie modernă, filtrată prin sensibilitatea unui sculptor și a unei pictorițe profund atașați valorilor clasice. Grădina avea un rol esențial în ansamblul reședinței, perspectiva deschizându-se dinspre terasă. Deși alterată în timp, ea păstrează încă elemente romantice și decorative – coloane, capiteluri, sculpturi integrate cu grijă în ambient.
Fațada și simbolismul exterior
Frederic Storck a conceput și amplasat personal elementele decorative ale fațadei. Inspirate din plastica religioasă, acestea includ și simboluri masonice, sugerând legătura cu tradiția breslelor și cu spiritul constructiv al masoneriei, important în modernizarea României. Pe fațada dinspre stradă se remarcă basoreliefuri de inspirație romanică și o friză amplasată sub cornișă, deasupra terasei mici, în care profilul lui Frederic este flancat de lei înaripați și personaje feminine înlănțuite – simboluri ale implicării sale profesionale și ale devoțiunii față de artă. Intrarea principală în ateliere este ornamentată cu un motiv al viței-de-vie, evocând arborele vieții din iconografia religioasă. Textul „pisaniei” sculptate în piatră este susținut și protejat de doi îngeri, accentuând ideea atelierului ca spațiu sacralizat.
Organizarea interioară
Atelierele au fost concepute separat de spațiul familial, dar în viziunea soților Storck ele reprezentau un adevărat templu al artei. Holul central este dominat de plafonul pictat de Cecilia Cuțescu Storck, o compoziție simbolistă care imaginează ființe delicate, arbori și păsări într-o armonie paradisiacă, cromatica evoluând de la tonuri intense spre nuanțe estompate, într-o atmosferă de liniște și echilibru. Din hol, privirea este condusă printr-o arcadă susținută de o coloană monolit din marmură verde, cu capitel din bronz inspirat de modele venețiene, către atelierul de pictură.
În fundalul atelierului se află celebrul diptic „Dragostea pământească și Dragostea spirituală”, inspirat din volumul lui Ellen Key. Compoziția opune iubirea profană și iubirea ideală, într-o arhitectură atemporală, cu figuri stilizate și cromatică stinsă, armonioasă. În spațiile de expunere sunt prezente portrete în marmură și bronz, statuete, capete de expresie și nuduri feminine semnate de Frederic Storck, lucrări în care se regăsesc influențe ale sculpturii franceze și ecouri rodiniene, dar și o preocupare constantă pentru anatomie și finisaj. Holul lung, luminat prin vitralii circulare, adăpostește colecția de sculptură religioasă adunată de familie. Atelierul de sculptură, auster, păstrează machete, studii și lucrări ale celor trei sculptori Storck, între care se distinge macheta bisericii episcopale din Curtea de Argeș realizată de Karl Storck.
Profilul artistic al familiei Storck
Karl Storck a introdus sculptura monumentală modernă în România, realizând, între altele, „Spătarul Mihail Cantacuzino” (1869) și „Domnița Bălașa” (1881), lucrări care marchează începuturile sculpturii monumentale bucureștene. Carol Storck a continuat tradiția prin sculptură funerară și monumentală, iar Frederic Storck, format la München, a integrat influențe clasice, Jugendstil și rodiniene într-o operă coerentă, afirmându-se și ca profesor la Școala de Belle-Arte.
Cecilia Cuțescu Storck a fost prima femeie profesor într-o academie superioară de artă din Europa și a impus pictura murală laică de amploare în România. Lucrările murale din propria casă au deschis seria unor comenzi importante pentru Banca Marmorosch-Blank, Academia de Studii Economice și Palatul Regal. Casa Storck este mai mult decât o reședință transformată în muzeu: este un ansamblu artistic unitar, în care arhitectura, sculptura, pictura și decorul se integrează într-o viziune coerentă despre artă ca vocație și destin. În acest spațiu, dimensiunea temporală pare suspendată. Opera familiei Storck se constituie într-un univers în care tradiția și modernitatea coexistă, iar ideea de perenitate domină întregul ansamblu, confirmând rolul muzeului ca păstrător fidel al unui patrimoniu esențial pentru cultura română.
Referințe:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.