Palatul Poștelor

Palatul Poștelor, azi Muzeul Național de Istorie a României; Calea Victoriei nr. 12, Sector 3, București. Clădirea a fost ridicată între 1894–1900, arhitect Alexandru Săvulescu; funcțiunea de muzeu din 1972. Imobilul este amplasat în capătul sudic al Căii Victoriei istorice, pe frontul estic, între strada Franceză și strada Lipscani, cu deschidere amplă către Calea Victoriei. Parcela ocupă o parte din fosta moșie Bălăceni, nucleu al unei zone comerciale și administrative centrale. Terenul a fost folosit succesiv pentru han, spații de divertisment și târguri, înaintea edificării palatului poștal.

Istoric de parcelă (sec. XVII–XIX)

Moșia familiei Bălăceanu a inclus casele marelui agă Constantin Bălăceanu. După conflictul politic din anii 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu a preluat locul și a ridicat Hanul lui Constantin Vodă. Hanul a funcționat până la mijlocul secolului al XIX-lea; a fost demolat în 1856. Pe teren a apărut apoi café-concertul Walhalla, urmat de circuri ambulante (Soulié, Suhr, Hütemann), iar zona a devenit un loc frecvent pentru discursuri publice.

Proiectare și execuție (1892–1900)

În contextul modernizării serviciilor poștale, guvernul a decis construirea unui sediu monumental. Alexandru Săvulescu este desemnat arhitect, realizând proiectul după o documentare în marile capitale europene; soluția adoptată urmărește tipologia palatelor poștale occidentale. Lucrările au început în 1894, iar inaugurarea ca Palat al Poștelor a avut loc în 1900 (piatra de temelie este consemnată la 20 octombrie 1894). Proiect inițial al arhitectului Alexandru Săvulescu, început în 1894; Arhitectul Siegfried Kofszynski devine copartener și arhitect proiectant adjunct, cu rol important la scările monumentale, coridoare și unele elemente de decor interior, unde apar inserții neogotice în cadrul unei compoziții exterioare neoclasice.

Arhitectură și stil

Volumetria este compactă, de palat urban, pe un soclu înalt, cu trei niveluri supraterane principale. Fațada principală are un portic pe întreaga lungime, susținut de 10 coloane dorice, accesat printr-o scară amplă. Extremitățile sunt marcate de două volume înălțate cu cupole.

Stilul ansamblului: neoclasic cu vocabular academic francez, într-o compoziție monumentală reprezentativă pentru sfârșitul secolului al XIX-lea; sursele de inspirație includ palatele poștale din Geneva/Europa Occidentală. Programul sculptural al fațadei include alegorii realizate de Ștefan Ionescu-Valbudea (Mercur și Mecanica). Ţesătura structurală este tradițională pentru epocă, cu zidării masive și planșee adaptate încărcărilor instituționale.

Palatul concentrează ideea de monumentalitate administrativă a statului de la 1900: fațadă-portic pe întreaga lungime, ordonanță dorică, simetrie și expresie severă. Inserarea în țesutul comercial al Lipscaniului a produs un reper urban de tranziție între piața vechiului târg și axul reprezentativ al Căii Victoriei. Conversia în muzeu a conservat imaginea publică a clădirii și a înnobilat spațiul central cu o funcțiune culturală de rang național.

Intervenții și starea actuală

Clădirea a funcționat ca Poșta Centrală până la sfârșitul anilor 1960. În 1970 a fost decisă transformarea în muzeu național; 8 mai 1972 este data deschiderii pentru public a Muzeului Național de Istorie a României. Astăzi găzduiește expozițiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian și Lapidarium, plus expoziții temporare.

În perioada 1970–1972 s-au executat lucrări de amenajare și adaptare la funcțiunea de muzeu. Ulterior au fost programate etape de consolidare/modernizare ale infrastructurii muzeale și intervenții asupra anvelopei. Imobilul este clasat Monument istoric, cod LMI B-II-m-A-19843.

Edificiul este unul dintre reperele arhitecturale ale Căii Victoriei și unul dintre puținele palate publice de la 1900 păstrate în configurație aproape integrală. Transformarea în muzeu i-a asigurat continuitate funcțională și vizibilitate națională, integrând patrimoniul construit cu patrimoniul mobil al istoriei României.

Etape și lucrări (sinteză)

Construcția Palatului Poștelor (1894–1900) – ridicare integrală a unui palat administrativ pentru poștă și telegraf; proiect arh. Alexandru Săvulescu; execuție conform licitației publice din 1894. Amenajarea pentru funcțiunea muzeală (1970–1972) – recompartimentări și dotări expoziționale pentru deschiderea MNIR; reconfigurarea parțială a spațiilor interioare pentru circulații publice și lapidarium. Campanii de reparații, restaurări și modernizări (după 2000) – lucrări etapizate de consolidare, reabilitare a fațadelor, modernizare tehnică și de securitate pentru funcțiunea muzeală.

Fișă tehnică (sinteză)

• Denumire oficială: Muzeul Național de Istorie a României – sediu: fostul Palat al Poștelor.
• Adresă: Calea Victoriei 12, Sector 3, București 030026.
• Clasare LMI: B-II-m-A-19843 (monument istoric categoria A).
• Funcțiune inițială: Palat al Poștelor, Telegrafului și Telefoanelor (PTT).
• Funcțiune actuală: Muzeu național de istorie; deschis publicului din 8 mai 1972.
• Arhitect: Alexandru Săvulescu (1847–1902/1904, École des Beaux-Arts Paris).
• Proiectare / execuție: 1892–1894 documentare și proiect; 1894 începerea lucrărilor; 1900 inaugurarea Palatului.
• Stil arhitectural: Neoclasic academic; portic colosal cu 10 coloane dorice; volume laterale cu cupole.
• Sculptură arhitecturală: Alegorii pe fațadă realizate de Ștefan Ionescu-Valbudea (Mercur, Mecanica).
• Regim și organizare: Subsol înalt, parter, două niveluri principale; scară exterioară pe toată lungimea fațadei; accente cupolate la colțuri.
• Situație juridică: Proprietate publică a statului, administrare MNIR (instituție de rang național).
• Expoziții permanente: Tezaurul Istoric; Copia Columnei lui Traian; Lapidarium.
• Stare tehnică / intervenții: Amenajări muzeale 1970–1972; programe de modernizare și consolidare în derulare în ultimele decenii.

Notă: în literatura mai veche apar mențiuni atribuite familiei Storck pentru decorul statuar; documentarea instituțională actuală indică însă lucrări semnate de Ștefan Ionescu-Valbudea pe fațada principală. Am păstrat mai sus varianta confirmată de MNIR. 

*

Locul pe care se ridică astăzi clădirea Muzeului Național de Istorie - fost Palatul Poștelor - a aparținut, în vechime, marii familii a boierilor Bălăceni, a caror moșie se întindea în perimetrul delimitat acum de Calea Victoriei, străzile Franceză, Smârdan și Stavropoleos. Același Constantin Brâncoveanu, de al cărui nume e atât de legată istoria Bucureștilor, și-a pus pecetea și asupra destinului Bălăcenilor. Îl ura pe ruda lui prin alianță, Aga Constantin Bălăceanu, ginerele voievodului Șerban Cantacuzino, unchiul și marele dușman al lui Brâncoveanu. Aga Constantin a fost ucis în lupta de la Zărnești; Brâncoveanu i-a dărâmat casele, a poruncit să i se taie capul și să i se aducă la București unde, înfipt într-o suliță, a fost pus pe ruinele caselor sale. Acolo unde azi se ridică palatul Muzeului de Istorie, acum 300 de ani a stat înfipt în par, timp de peste un an, capul marelui Aga. Brâncoveanu a pus stăpânire asupra moșiei, pe care a construit un han, cunoscut sub numele de "hanul lui Constantin Vodă", ale cărui splendide pivnițe s-au păstrat până astăzi.

Ca toate hanurile din epocă, Hanul lui Constantin Vodă era alcătuit din clădiri solide, fortificate. El adăpostea nu numai camere destinate găzduirii vizitatorilor orașului, ci și prăvălii de tot felul. Hanul a dăinuit până în 1856, când a fost dărâmat. Pe locul rămas gol a existat o vreme un café concert, numit Walhalla, loc de întâlnire al tinerilor boiernași, după desființarea căruia s-au așezat aici mai multe circuri (circurile Soulié, Suhr, Hütemann. Despre fiica lui Hütemann, frumoasa Henriette, și despre calul ei arăbesc, Bonbon, povestește Caragiale în schița care poartă numele calului). După dispariția circurilor, maidanul rămas a servit de Hyde Park al bucureștenilor: aici veneau politicenii să țină discursuri în fața locuitorilor.

Muzeul Național de Istorie a României ființează în clădirea fostului Palat al Poștelor, ridicat între anii 1894-1900, după planurile arhitectului Al. Săvulescu. Construcția a costat la vremea aceea suma enormă de 4 milioane lei aur. Palatul are o fațadă în stil neoclasic, cu un vast portic sprijinit pe zece coloane dorice angajate la pilaștri solizi. Decorul statuar este opera sculptorilor Carol și Frederic Storck. Din 1971 a fost transformat în muzeu de istorie a României. (Extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)

Referințe

• Palatul Poștelor – o clădire emblematică a Bucureștilor de la începutul veacului XX, Muzeul Naţional, vol. XXI 2009
• Pagina principală – Muzeul Național de Istorie a României (MNIR)
• Istoric clădire – Muzeul Național de Istorie a României (MNIR)
• Palatul Poștelor din București (Wikipedia)
• Muzeul Național de Istorie a României – 8 mai 1972, deschiderea pentru public (MNIR)
• Trecutul României, închis în depozit. De 23 de ani, Muzeul Național de Istorie este un șantier continuu (Press One)
• MNIR – Raport de management 2017–2021 (PDF) (MNIR)
• MNIR – Raport de activitate 2018 (PDF) (MNIR)
• Muzeul Național de Istorie a României împlinește 50 de ani de la inaugurare (Ministerul Culturii)
• Palatul Poștelor – reportaj de popularizare (Știrile Pro TV)
• Palatul Poștelor – evoluția amplasamentului (Walhalla, circurile) (merg.in)
• Istoria unei clădiri „de un lux nebun” la vremea sa (Ziarul Lumina)
• Palatul Poștelor – studiu de istorie și muzeografie (PDF) (Muzeul Municipiului București)
• SĂVULESCU, Alexandru – fișă biografică (Metacult)
• Alexandru Săvulescu (arhitect) (Wikipedia)
• Alexandru Săvulescu (architect) (Wikipedia EN)
• Palatul Poștelor – Enciclopedia României (Enciclopedia României)

Mai 2024:

ChatGPT despre stilul arhitectural al Palatului Poștelor din Calea Victoriei 12:

The Palatul Poștelor, located at 12 Calea Victoriei in Bucharest, is a prime example of neoclassical architecture. Designed by the renowned architect Alexandru Săvulescu and completed in 1900, this building is a Class A monument, signifying its historical and cultural importance. The Palatul Poștelor, or Palace of the Post, stands as a testament to the grandeur and elegance of neoclassical design, reflecting the architectural ambitions and the urban development of Bucharest at the turn of the 20th century.

The building's facade is a striking display of neoclassical elements, characterized by its symmetry, grandiose scale, and the use of classical orders and decorative details. The facade is constructed of finely dressed stone, which provides a sense of durability and timelessness. The stonework is meticulously arranged, with horizontal banding that enhances the building’s visual stability and grandeur.

One of the most prominent features of the facade is the series of colossal Corinthian columns that span the central portion of the building. These columns are fluted and topped with intricately carved capitals, which include acanthus leaves and volutes, typical of the Corinthian order. The columns support a massive entablature, which is decorated with a detailed frieze and dentil molding, adding to the building’s classical appearance.

The entrance to the Palatul Poștelor is grand and imposing, situated in the center of the facade. The entrance is framed by a series of arches, supported by smaller Corinthian columns and pilasters, which create a sense of depth and perspective. Above the entrance, there is a large, arched window that allows natural light to flood the interior, emphasizing the building's openness and inviting nature. This window is framed by ornate moldings and a decorative keystone, further enhancing the entrance’s prominence.

Flanking the central entrance are large, rectangular windows that are evenly spaced and symmetrically arranged. These windows are framed by simple yet elegant moldings, and each is topped with a decorative pediment that adds to the classical aesthetic. The regularity and symmetry of the window arrangement contribute to the building’s overall sense of order and balance.

At the corners of the building, there are projecting pavilions that add to the structure’s three-dimensional quality. These pavilions are topped with domes, which are covered in slate tiles and punctuated by small dormer windows. The domes add a vertical counterpoint to the horizontal emphasis of the facade, creating a harmonious and dynamic silhouette. The corners of these pavilions are adorned with pilasters and intricate carvings, which emphasize the building’s classical roots and add to its visual richness.

The upper portion of the facade is crowned with a grand cornice, which is supported by a series of modillions and decorated with egg-and-dart and dentil moldings. Above the cornice, a balustraded parapet runs along the roofline, adding a touch of elegance and completing the building’s classical profile. The parapet is punctuated by ornamental urns and finials, which add to the building’s decorative appeal.

The Palatul Poștelor’s interior is likely as grand as its exterior, with spacious halls and high ceilings that reflect the neoclassical emphasis on grandeur and openness. The use of classical orders and decorative elements would continue inside, creating a cohesive and immersive architectural experience.

The building’s design not only reflects the neoclassical style but also demonstrates a deep understanding of classical architecture and its principles. The emphasis on symmetry, proportion, and the use of classical orders and decorative details are all hallmarks of the neoclassical style. This architectural approach was part of a broader trend during the late 19th and early 20th centuries, where architects sought to revive classical architecture and adapt it to modern needs.

The Palatul Poștelor’s location on Calea Victoriei, one of Bucharest’s most important thoroughfares, further emphasizes its significance. Calea Victoriei is known for its architectural heritage, with many buildings reflecting the historical and cultural evolution of Bucharest. The presence of the Palatul Poștelor along this street underscores the building’s importance as a landmark and its role in the city’s urban fabric.

In conclusion, the Palatul Poștelor at 12 Calea Victoriei is a masterpiece of neoclassical architecture. Designed by Alexandru Săvulescu and completed in 1900, the building exemplifies the grandeur, symmetry, and classical detailing that define the neoclassical style. Its finely dressed stone facade, colossal Corinthian columns, grand entrance, and decorative cornice all contribute to its distinguished appearance. As a Class A monument, the Palatul Poștelor is a significant part of Bucharest’s architectural heritage, reflecting the city’s historical and cultural evolution. This building not only serves as a functional space but also stands as a testament to the enduring appeal and elegance of neoclassical design.