Arhitectul Ziegfried Kofszynski
Siegfried Kofczinsky (în documente și ca Ziegfried Kofszynski, Kofsinski, Kofcinsky, Kofșinski) s-a născut în 1858 la Lemberg, în Galiția, oraș aflat atunci în Imperiul Austro-Ungar (astăzi Lviv, Ucraina). A murit la București, în 1932. Era de origine poloneză și a urmat studii de arhitectură la Academia Tehnică / Politehnica din Lvov în anii 1872-1876, înscriindu-se astfel în tradiția școlii central-europene de limbaj istoricist și eclectism vienez. În 1879 este adus în România de profesorul său, arhitectul Johannes Schultz, pentru a lucra în echipa internațională de arhitecți angajată la Castelul Peleș din Sinaia. Această experiență, legată de șantierul regal și de atmosfera neogotică și neorenascentistă a Peleșului, îi va marca definitiv sensibilitatea și interesul pentru vocabularul gotic de inspirație germană.
În 1888 se stabilește definitiv la București, unde va lucra atât ca arhitect liber-profesionist, cât și în cadrul administrației de stat, în special pe lângă Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice și apoi în structurile tehnice ale Ministerului de Interne. Știm că este integrat în mediul burgheziei urbane și că întreține relații strânse cu familia Mircea (proprietarii Carului cu Bere) și cu o serie de mari industriași și profesioniști ai capitalei.
Carieră și poziție profesională
Primele sale proiecte bucureștene sunt locuințe unifamiliale și vile urbane, adesea în colaborare cu arhitectul Alois Pesch, prieten și partener constant în anii 1890. Autorizațiile și planurile de arhivă menționează de timpuriu semnătura comună „Z. Kofcinsky & A. Pesch, arhitecți”, în special pentru propria casă de pe strada Popa Chițu și pentru casa lui Alexandru Barbu de pe strada Popa Soare.
În timp, Kofczinsky devine unul dintre arhitecții străini cel mai bine integrați în mediul bucureștean, colaborând cu nume majore ale arhitecturii românești – Alexandru Săvulescu, Dimitrie Maimarolu, Ion D. Berindey, Constantin Crețoiu – și fiind cooptat în proiecte de mare vizibilitate, de la Palatul Poștelor din București la Palatul Comunal din Buzău, Cazinoul din Constanța sau Palatul de Justiție / Palatul Culturii de la Iași.
Între 1900 și 1915 în atelierul său lucrează și arhitectul Alfred Popper, tânăr de origine poloneză născut la Brașov, ceea ce confirmă rolul lui Kofczinsky de nucleu profesional pentru generația de arhitecți din jurul anilor 1900. În paralel, el este implicat în proiecte ale administrației centrale, mai ales în perioada de după Primul Război Mondial, când participă – în cadrul Societății Mărăști – la reconstrucția satului Mărăști, la clădiri civice, școli și instituții comemorative din zonă.
Profil arhitectural și stilistic
Opera lui Siegfried Kofczinsky este dominată de un historicism de factură central-europeană, cu o componentă puternică de romantism german, în care se amestecă eclectism vienez, neoclasicism decorativ și un neogotic spectaculos, rar întâlnit în Bucureștiul sfârșitului de secol XIX. Trăsături recurente ale proiectelor sale:
- utilizarea pinioanelor neogotice și a frontoanelor în trepte;
- turnulețe cilindrice cu acoperișuri înalte, conice, inserate adesea asimetric în compoziția fațadei;
- ancadramente bogat sculptate în piatră sau stuc, cu detalii florale sau geometrice, care marchează ferestre, loggii și portaluri;
- combinații de cărămidă aparentă și tencuieli decorative, în registre alternate, inspirate de arhitectura bizantino-balcanică, mai ales la lucrările religioase;
- fațade extrem de atent compuse, cu ax central marcat prin arc triumfal, loggie sau un fronton dominant, în spiritul eclectismului vienez.
În zona interioarelor, Kofczinsky se remarcă prin grija pentru detaliu: lambriuri sculptate, mobilier conceput împreună cu arhitectura, vitralii colorate și programe decorative complete – picturi murale, feronerie artistică, detalii de stuc policrom. Restaurantul „Caru’ cu Bere” este exemplul cel mai cunoscut al acestei abordări integrale. Spre finalul vieții, trece treptat către un limbaj neoromânesc mai reținut, vizibil la casa din strada Gândului (azi Iuliu Valaori) și în unele proiecte tardive de locuințe urbane.
Lucrări
Lucrări publice și administrative
- Palatul Poștelor, București, Calea Victoriei (astăzi Muzeul Național de Istorie a României): Proiect inițial al arhitectului Alexandru Săvulescu, început în 1894; Kofczinsky devine copartener și arhitect proiectant adjunct, cu rol important la scările monumentale, coridoare și unele elemente de decor interior, unde apar inserții neogotice în cadrul unei compoziții exterioare neoclasice.
- Palatul Comunal (Primăria Buzău), Piața Daciei, Buzău: Clădire eclectică inspirată de palatele italiene din secolul al XIX-lea, cu loggii și detalii brâncovenești. Proiectată de Alexandru Săvulescu, începută în 1899; după moartea acestuia (1902), lucrările sunt continuate și duse la capăt de Kofczinsky, care devine arhitect responsabil de finalizarea edificiului până la inaugurarea din 1903.
- Palatul de Justiție / Palatul Culturii, Iași: În cadrul echipei coordonate de arhitectul Ion D. Berindey, Kofczinsky contribuie la proiectarea detaliilor unui ansamblu neogotic monumental, construit între 1906 și 1925, unde vocabularul său gotic este perfect compatibil cu opțiunea generală pentru un „neo-gotic de reprezentare”.
- Cazinoul din Constanța, Constanța: La începutul anilor 1910 colaborează, ca arhitect al Ministerului de Interne, cu Daniel Renard la construcția cazinoului, una dintre cele mai importante clădiri Art Nouveau de pe litoralul Mării Negre. Contribuția sa este legată de detalii arhitecturale și de coordonarea unor aspecte tehnice în șantier.
- Proiecte pentru satul Mărăști, județul Putna (astăzi Vrancea): După Primul Război Mondial, în cadrul Societății Mărăști, Kofczinsky este arhitect adjunct și participă la proiectarea caselor tip pentru locuitorii satului, la școala „Regina Maria”, la biserică și la amenajări urbane și cimitir, într-un program complex de reconstrucție rurală.
Lucrări religioase
- Biserica Amzei, București: Lăcaș ortodox de mari dimensiuni, reconstruit la sfârșitul secolului XIX. Kofczinsky îl secondează pe Alexandru Săvulescu în proiect și pe șantier, fiind responsabil mai ales de volumetrie și de decorația de inspirație occidentală: exonartex cu arc triumfal trilobat, pinion dantelat, turnulețe laterale și un parament alternând cărămidă aparentă și similipiatră.
- Biserica și ansamblul comemorativ de la Mărăști: În cadrul programului Societății Mărăști contribuie la proiectarea ansamblului religios și comemorativ (biserică, construcții auxiliare, înaintea Mausoleului de la Mărăști), într-un limbaj sobru, potrivit temei memoriale.
Proiecte industriale și funcțiuni speciale
- Casa Hermann Rieber și Fabrica de trăsuri „Hermann Rieber”, str. Romulus 15-17, București: Ansamblu neogotic spectaculos, compus din vilă urbană și hală industrială legate printr-o pasarelă suspendată, construit în jurul anului 1899 pentru industriașul Hermann J. Rieber. Clădirea este considerată astăzi unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură industrială din București, cu detalii neogotice elaborate și o compoziție de mare impact vizual.
- Fabrica și garajele Rieber, str. Romulus 15-17, București: În aceeași proprietate, hala destinată inițial fabricării trăsurilor este adaptată ulterior pentru automobile, devenind „Marele Autogarage Hermann I. Rieber și Fabrica de Trăsuri”, sediu de reprezentanță și service pentru automobile Mercedes, ceea ce conferă ansamblului un rol simbolic în istoria mobilității bucureștene.
- Extinderea dependințelor proprietății Carol Goebl, str. Doamnei 16, București (1911): Intervenție asupra unei proprietăți comerciale și rezidențiale centrale, în care Kofczinsky tratează volumele anexe cu aceeași grijă pentru compoziție și detaliu ca la clădirile principale.
Imobile de raport și clădiri comerciale
- Restaurantul și imobilul „Caru’ cu Bere”, str. Stavropoleos 5, București (1898-1899; extinderi până în 1924): Cea mai cunoscută operă a lui Kofczinsky: ansamblu cu parter comercial (restaurantul) și etaje de locuințe și birouri, într-o zonă central-comercială. Proiectul este semnat împreună cu Alois Pesch; fațada eclectică, de inspirație romantică germană, combină elemente neoclasice cu detalii neogotice, iar interiorul este tratat ca un „total design”: mobilier, lambriuri, picturi și vitralii concepute integrat.
- Imobilul cu funcțiune de raport din str. Caimatei 10, București: Clădire de locuințe urbane, menționată în dicționarul lui Vasile Țelea, probabil în registrul eclectismului 1900, cu detalii neogotice discrete.
- Imobile comerciale și de colț în zona Lipscani – Stavropoleos – Lipscani 4-6 (probabil dispărute - n.r. 2025), București: Kofczinsky este implicat și în proiecte de extindere și remodelare a ansamblului legat de Caru’ cu Bere spre strada Lipscani, cu proiecte de imobile noi cu parter comercial și etaje de birouri și locuințe, datând din jurul anului 1910-1924.
Reședințe și vile particulare în București
- Casa proprie (Casa arhitect Zygfried Kofszynski), str. Popa Chițu 3 (actuala Alexandru Donici. Foarte probabil este vorba despre numerotarea veche a străzii Popa Chițu, pe vremea în care începea din Vasile Lascăr, înainte de unirea cu strada Lipcanului, care începea din Luca Stroici și se termina în Vasile Lascăr. Odată cu acea unificare Popa Chițu + Lipcanului, s-au redistribuit și numerele poștale, pe noua stradă Alexandru Donici.
- n.r.), București (1892, neoclasic; monument istoric, clasă B): Proiect de casă urbană cu parter și eventual etaj, semnat împreună cu Alois Pesch, în care influența academismului vienez este evidentă în ordonanța fațadelor și în tratamentul neoclasic al detaliului. - Casa Alexandru Barbu, str. Popa Soare 38, București (1892): Locuință unifamilială elegantă, proiectată împreună cu Alois Pesch, cu decorație eclectică de influență vieneză.
- Casa I. Alexi, str. Polonă, București (c. 1900): Casă de oraș semnată exclusiv de Kofczinsky, cu fațade bogat decorate și compoziție simetrică, tipică planurilor sale de locuințe 1900.
- Casele Aron Iacob (atribuire), str. Jean Louis Calderon 48-50, București (c. 1898-1900, neogotic; monument istoric, clasă A): Două imobile gemene cu decorație neogotică, așezate în oglindă, atribuite pe criterii stilistice lui Kofczinsky; actuala clădire de la nr. 48 este sediul Uniunii Arhitecților din România.
- Casa Nanu / Casa dr. Gheorghe Nanu, str. Icoanei 50 (fostă G-ral Lahovary 60), București (1911-1914): Hôtel particulier urban, subsol + parter + etaj, cu loggie centrală și cornișă bogat decorată, rezultat al colaborării Kofczinsky – C. Crețoiu; decorația este un exemplu reușit de eclectism vienez romantic.
- Casa Nicu N. Negri, str. Ion Slătineanu 16 (fostă str. Nisipari 16), București (1912): Locuință urbană unifamilială, subsol + parter + etaj, proiectată împreună cu Constantin Crețoiu; fațadă simetrică, decor floral fin, baluștri neoclasicizanți și frontoane triunghiulare marcând intrarea.
- Casa Teodor Guilnain, str. Atena (posibil Atena 9? - n.r.), București (1913): Casă de oraș, cu detalii eclectice și inserții neogotice, parte din seria de vile rezidențiale 1900 ale arhitectului.
- Casa arhitect Octave Calleya, Piața Romană 3 / str. Căderea Bastiliei 45, București (1912, beaux-arts – neoromânesc): Vilă urbană de mari dimensiuni, proiectată pentru arhitectul Octave Calleya, într-o colaborare Kofczinsky – C. Crețoiu. Clădirea, amplasată în Piața Romană, este o compoziție bogată, de inspirație Beaux-Arts, cu elemente neo-românești.
- Casa Bălăceanu-Stolnici, str. Gina Patrichi 4, București: Vilă urbană atribuită lui Kofczinsky în cercetările recente, parte a ansamblului de locuințe reprezentative din zona Piața Victoriei – Lascar Catargiu.
- Casa din str. Gândului 13 (azi Iuliu Valaori 13), București (1927, neoromânesc): Locuință unifamilială în stil neoromânesc, proiectată pentru avocatul Grigore Popescu; Kofczinsky notează pe planuri că nu va asigura supravegherea execuției, iar proiectul este considerat nereprezentativ pentru stilul său obișnuit, dar relevă interesul tardiv pentru limbajul neoromânesc.
- Casa Maria și Toma Nifon / Ion și Victoria Rușanu, București (1929, neoromânesc): Casă / vilă cu 2-5 niveluri, într-un limbaj neoromânesc, menționată în repertorii recente ca fiind asociată numelui Kofczinsky. Casa Maria și Toma Nifon / Ion și Victoria Rușanu – și eventual alte reședințe urbane – ilustrează faza finală a carierei sale, cu adaptări la gustul interbelic pentru neoromânesc și eclectic regional.
- Cristofor Columb 5, București (casă / vilă, 1-2 niveluri, eclectic regional): Locuință de dimensiune medie, cu detalii regionale, atribuită arhitectului în documentări recente.
Imobile de raport și blocuri de locuințe
- Casa Josef Jojan (casa inițială), București (1940, risc seismic III): Imobil de raport cu 7 apartamente, asociat numelui lui Kofczinsky în repertorii recente. Din punct de vedere cronologic, anul menționat este ulterior morții arhitectului; asocierea este probabil legată de o fază de proiectare anterioară sau de confuzii de autor, astfel încât atribuirea trebuie tratată cu prudență.
- Alte imobile de raport și clădiri de apartamente: În lipsa unor documente de arhivă clare, o parte a imobilelor asociate numelui său în liste recente rămân în zona de atribuire stilistică, pe baza detaliilor neogotice și a eclectismului vienez caracteristic.
Lucrări în afara Bucureștiului
- Lucrări la Castelul Peleș, Sinaia (din 1879): Ca tânăr arhitect, Kofczinsky participă în echipa condusă de Johannes Schultz la lucrările de la Castelul Peleș, în special la componentele de detaliu și finisaj, experiență care îi va consolida limbajul neogotic și sensibilitatea pentru decorul interior integrat.
- Primăria Buzău (Palatul Comunal Buzău) – a se vedea secțiunea „Clădiri publice”.
- Satul Mărăști, Putna / Vrancea – lucrări de reconstrucție (case, biserică, școală, amenajări) în cadrul Societății Mărăști.
- Lucrări punctuale în Constanța (Cazinoul) și, probabil, în alte localități din țară, ca arhitect al ministerelor centrale, încă insuficient documentate.
Colaborări profesionale
Cariera lui Siegfried Kofczinsky este aproape inseparabilă de colaborările sale:
- cu Alois Pesch – la propriul imobil, la casa Alexandru Barbu, la Caru’ cu Bere și probabil la alte case și imobile urbane;
- cu Alexandru Săvulescu – la Palatul Poștelor, Palatul Comunal Buzău, Biserica Amzei și alte proiecte ministeriale;
- cu Dimitrie Maimarolu – în cadrul unor proiecte de reprezentare pentru administrația centrală;
- cu Ion D. Berindey – la Palatul de Justiție / Palatul Culturii din Iași;
- cu Constantin Crețoiu – la casa Nicu N. Negri, casa dr. Nanu, Casa Calleya și alte vile urbane din București;
- cu Daniel Renard – la Cazinoul din Constanța;
- cu Alfred Popper – colaborator în atelierul său între 1900-1915.
Aceste colaborări reflectă atât statutul său de arhitect străin integrat în bresla autohtonă, cât și un anumit conservatorism al epocii, care l-a împins adesea să semneze alături de un arhitect român sau de un coleg deja consacrat. Dicționarul arhitectului Vasile Țelea – „Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010” – reia și sintetizează aceste date biografice și profesionale, confirmând atât rolul său la Castelul Peleș, cât și implicarea în lucrări importante din București și din țară.
Moștenire și receptare
Kofczinsky rămâne în istoria Bucureștiului mai ales prin clădirea restaurantului „Caru’ cu Bere”, devenită reper turistic și de identitate urbană, dar și prin ansamblul industrial Hermann Rieber de pe strada Romulus, prin casele neogotice și eclectice din centrul orașului și prin contribuția la marile edificii publice ale timpului (Palatul Poștelor, Palatul Comunal Buzău, Palatul Culturii Iași, Cazinoul Constanța). Cercetările recente în arhive și studiile istorice – inclusiv proiecte precum Arhiva de arhitectură sau inițiativele de documentare ale patrimoniului polonez în București – continuă să adauge piese noi la lista lucrărilor sale și să clarifice atribuiri, ceea ce sugerează că opera lui Kofczinsky este încă departe de a fi complet inventariată.
Referințe