„Palatul Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului / Arhivele Statului” include în catalogul nostru două clădiri, cu stiluri diferite, construite la distanță mare în timp:
În acest moment, ambele clădiri sunt în renovare – aparent în faza finală (cel puțin exteriorul). Pe panoul de șantier al clădirii 2 din strada Johann Gutenberg 2 scrie: „Restaurarea sediului central monument istoric al Arhivelor Naționale, Bd. Regina Elisabeta 49; data finalizării lucrărilor: 01.12.2022”. Se pare că aici, în clădirea 2, va fi amenajat un muzeu al Arhivelor Statului. Vom reveni cu informații legate de istoricul fiecărei clădiri în parte și le vom separa dacă vom ajunge la concluzia ca trebuie tratate diferit/ separat. (n.r. august 2024)
lncepând cu 1960, activitatea Arhivelor Statului s-a desfăşurat şi în fostul sediu al "Monitorului Oficial": de pe bulevardul Elisabeta, devenit sediul oficial după demolarea complexului de la Mihai Vodă din 1986. Astăzi aici se află Arhivele Naţionale Istorice Centrale. Realizată de inginerul Nicolae P. Cerkez, clădirea este modificată în 1931 după planurile arh. Statie Ciortan, de către antreprenorii ing. loanovici şi ing. Pedratzolli.
Palatul „Monitorul Oficial / Imprimeriile Statului / Arhivele Naționale”; Bd. Regina Elisabeta nr. 49, București
Imobilul din Bd. Regina Elisabeta nr. 49 este unul dintre cele mai importante palate publice din București, construit inițial pentru Imprimeria Statului și Monitorul Oficial la sfârșitul secolului al XIX-lea și transformat ulterior în sediu al Arhivelor Statului / Arhivelor Naționale. Clădirea este astăzi cunoscută în special ca „Palatul Arhivelor Naționale ale României” și domină vizual segmentul de bulevard aflat vizavi de Grădina Cișmigiu.
Ansamblul cuprinde, în practică, două corpuri principale, cu istorie și stiluri diferite, dar strâns legate funcțional: corpul principal de pe Bd. Regina Elisabeta 49, cu deschidere largă către bulevard și curtea din spate, și un corp secundar, mai mic, cu adresă pe strada Johann Gutenberg nr. 2. În documentarea de față, accentul cade pe clădirea principală; corpul secundar este prezentat separat, în măsura informațiilor disponibile.
Amplasament urban și context
Palatul ocupă o parcelă întinsă pe frontul nordic al Bd. Regina Elisabeta, între Piața Mihail Kogălniceanu și zona Primăriei Municipiului București, având fațada principală orientată spre Grădina Cișmigiu. În spate, lotul se prelungește până la strada Johann Gutenberg, unde apare corpul secundar al ansamblului și curțile de serviciu.
Clădirea se înscrie într-un front de edificii publice monumentale ridicate de-a lungul bulevardului tăiat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Imprimeria Statului (actualul Palat al Arhivelor), Eforia Spitalelor Civile, Liceul „Gheorghe Lazăr”, Ministerul Lucrărilor Publice (astăzi Primăria Capitalei), Facultatea de Drept și Casa Corpului Didactic. Palatul a fost prima clădire importantă ridicată pe acest tronson nou de bulevard, în anii 1885–1887, devenind un reper pentru țesutul urban nou creat și pentru definirea caracterului reprezentativ al Bulevardului Elisabeta / Regina Elisabeta.
Istoric cronologic al clădirii
Construcția inițială (1885–1887) – Imprimeria Statului și Monitorul Oficial
În anii 1885–1887 se construiește pe noul bulevard Elisabeta o clădire de mari dimensiuni, proiectată de arhitectul și inginerul Nicolae (Nicu) Cerkez, pentru a adăposti Imprimeria Statului și Monitorul Oficial.
Edificiul este gândit ca o tipografie modernă pentru epocă, cu săli mari, cu înălțimi generoase, capabile să primească utilaje grele de tipar, depozite de hârtie și spații administrative pentru redacțiile Monitorului Oficial și ale altor tipărituri oficiale. Alegerea amplasamentului vizavi de Cișmigiu și în imediata vecinătate a viitorului sediu al Ministerului Lucrărilor Publice a fost legată de ideea de concentrare a principalelor instituții ale statului pe acest nou bulevard reprezentativ.
În planul cadastral din 1911, clădirea apare deja sub denumirea de „Imprimăria Statului”, confirmând funcțiunea tipografică și rolul său de infrastructură tehnică pentru administrația centrală.
Transformările din 1931 – intervenția arhitectului Statie Ciortan
În 1931 are loc o transformare majoră a palatului, condusă de arhitectul Statie (State) Ciortan, reprezentant de prim plan al stilului neoromânesc. Intervenția sa presupune supraînălțarea clădirii cu un etaj, consolidarea structurii și remodelarea fațadelor, astfel încât expresia arhitecturală finală este astăzi mai degrabă asociată cu Ciortan decât cu Cerkez.
Prin această etapă, palatul capătă un caracter pronunțat monumental, coerent cu evoluția Bulevardului Regina Elisabeta ca axă de clădiri publice de mari dimensiuni. Elemente de vocabular neoromânesc – decorații inspirate din arhitectura tradițională, masivitatea volumelor, proporțiile fațadei – sunt integrate peste scheletul eclectico-clasic inițial.
Funcționarea ca Imprimerie a Statului și sediu al Monitorului Oficial
Până în anii 1950, palatul continuă să găzduiască Imprimeriile Statului și Monitorul Oficial, instalațiile de tipar funcționând în corpurile principale, în timp ce spațiile de birouri și de depozitare sunt adaptate continuu cerințelor tipografice. După instaurarea regimului comunist, Monitorul Oficial este desființat ca publicație și înlocuit cu Buletinul Oficial, integrat într-o structură editorială controlată direct de stat. Activitatea tipografică se mută treptat către Casa Scânteii, iar rolul inițial al clădirii de pe Bd. Elisabeta se diminuează.
Preluarea de către Arhivele Statului / Arhivele Naționale
În decembrie 1959, clădirea este alocată Direcției Generale a Arhivelor Statului, care își mută treptat o parte din fondurile arhivistice din vechiul ansamblu Mihai Vodă în noul palat de pe Bd. Elisabeta. Deși, până în anii 1980, sediul principal al Arhivelor Statului a rămas încă la mănăstirea Mihai Vodă, ansamblul din Bd. Regina Elisabeta devine tot mai mult centru de depozitare, sală de studiu și spațiu de lucru pentru arhiviști. După demolarea complexului Mihai Vodă în 1984, rolul clădirii de pe bulevard crește decisiv, devenind principala infrastructură pentru Arhivele Naționale ale României.
Degradare structurală și expertiza din 2017
Timp de decenii, palatul este folosit intens ca depozit de arhivă, fără intervenții de amploare asupra structurii și instalațiilor. Cutremurele succesive și proximitatea râului Dâmbovița determină apariția unor probleme grave de umiditate și fisurare a elementelor structurale. În 2017 este realizată o expertiză tehnică ce constată afectarea rezistenței, infiltrații extinse, degradări ale acoperișului și instalațiilor, precum și o uzură morală generală a clădirii.
Restaurarea și modernizarea recentă
Ca urmare a expertizei, este demarat un proiect amplu de consolidare, restaurare și modernizare, care vizează creșterea gradului de protecție seismică, refacerea acoperișului, restaurarea fațadelor și a spațiilor interioare, modernizarea instalațiilor și amenajarea unor spații muzeale și de evenimente la parter și etajul 1. Lucrările, programate cu termen de finalizare 1 decembrie 2022 conform panourilor de șantier, se află în momentul descrierii dumneavoastră (august 2024) într-o fază avansată, cel puțin pentru exterioare.
Planul instituției este ca palatul să fie deschis publicului prin tururi ghidate ale spațiilor reprezentative, expoziții tematice cu documente de arhivă, conferințe, sesiuni științifice și activități educative, transformând clădirea dintr-un simplu depozit în spațiu cultural activ.
Descriere arhitecturală; Volumetrie și compoziție
Clădirea principală are un plan aproximativ dreptunghiular, cu o fațadă principală foarte lungă spre Bd. Regina Elisabeta, articulată printr-un registru central ușor ieșit în avant-corp și două rezalituri laterale. Supraetajarea realizată în 1931 uniformizează cornișa și accentuează masivitatea ansamblului, conferindu-i o imagine coerentă în raport cu clădirile publice vecine.
Fațadele sunt puternic ritmate de ferestre dispuse regulat, de pilaștri și elemente verticale care subliniază monumentalitatea. La nivelul parterului și al primului etaj se remarcă golurile ample, adaptate inițial sălilor tipografice și spațiilor de birouri. În spate, corpul principal este completat de aripi secundare și curți interioare utilizate pentru servicii și depozitare, conectate cu accesul din strada Johann Gutenberg.
Stil și detalii
Construcția inițială a lui Nicolae Cerkez se înscria în spiritul eclectic al epocii Carol I, cu referințe clasice și o compoziție ordonată, adecvată unei clădiri tehnice importante. Intervenția lui Statie Ciortan din anii 1930 aduce un strat puternic de limbaj neoromânesc monumental: accentuarea soclului, tratarea registrelor superioare cu elemente inspirate din arhitectura tradițională, folosirea unor detalii decorative care dau volum și textură fațadelor.
În interior, scara de onoare din marmură, cu balustrade din fier forjat și lemn, marchează centrul de reprezentare al clădirii și este unul dintre elementele cele mai valoroase, conservat și restaurat în proiectul actual. Spațiile principale – foste săli de lectură și birouri – păstrează proporții ample și o decorație moderată, adaptată funcțiunii publice.
Organizarea funcțională
În configurația originară, parterul și demisolul au găzduit halele de tipărire și depozitele de hârtie, cu acces direct pentru aprovizionare din curțile interioare. Etajele superioare au fost rezervate birourilor, redacțiilor și administrației Imprimeriei Statului.
După preluarea de către Arhivele Statului, o parte a acestor spații a fost transformată în depozite de documente, cu rafturi înalte și densitate mare de încărcare, iar alte încăperi au devenit săli de studiu, oficiu, laboratoare de restaurare sau spații administrative. Proiectul recent de restaurare reechilibrează această structură: păstrează funcțiunea de depozit și de lucru în zonele mai puțin vizibile, dar deschide parterul și o parte a etajului 1 pentru expoziții, tururi și evenimente culturale.
Corpul secundar din Str. Johann Gutenberg nr. 2
Pe latura din spate a ansamblului, cu adresă pe strada Johann Gutenberg nr. 2, se află un corp secundar mai mic, articulat cu clădirea principală prin curți și circulații de serviciu. Acest corp a avut, cel mai probabil, funcțiuni tehnice și administrative: spații de birouri, anexe pentru depozite, ateliere și camere de instalații.
Documentarea disponibilă online este limitată; nu apar, deocamdată, date clare privind anul construirii sau arhitectul acestui corp. Pe panoul de șantier al lucrărilor în curs este indicat proiectul „Restaurarea sediului central monument istoric al Arhivelor Naționale, Bd. Regina Elisabeta 49”, ceea ce sugerează tratarea ansamblului ca un tot, incluzând și corpul de pe Johann Gutenberg. Observațiile de pe teren și comunicările publice ale Arhivelor indică intenția de a amenaja aici un muzeu dedicat istoriei instituției și a arhivelor din România.
Până la apariția unor studii istorice sau dosare de șantier publice, informațiile despre cronologia și autorul corpului 2 rămân provizorii, iar ansamblul este tratat unitar, sub denumirea „Palatul Arhivelor Naționale”.
Proprietate, utilizatori și personalități
Imobilul a fost de la început proprietate publică, legat de instituțiile statului. Terenul a aparținut comunei / statului și a fost pus la dispoziția Imprimeriei Statului și Monitorului Oficial ca infrastructură de interes național. Ulterior, în perioada comunistă, clădirea a rămas în proprietatea statului, fiind alocată Direcției Generale a Arhivelor Statului și apoi Arhivelor Naționale ale României.
Nu există indicii că palatul ar fi avut vreodată o funcțiune rezidențială cu apartamente permanente pentru persoane particulare. Principalii „locatari” au fost instituțiile și funcționarii lor: tipografi, funcționari ai Monitorului Oficial, arhiviști, cercetători. Personalitățile marcante asociate clădirii se regăsesc mai ales la nivelul conducerii Arhivelor Statului / Arhivelor Naționale – directori, istorici, paleografi –, însă nu ca rezidenți, ci ca utilizatori ai sediului.
Situația actuală și rolul cultural
După finalizarea principalelor lucrări de consolidare și restaurare, palatul este readus la un nivel arhitectural comparabil cu vecinul său, Palatul Primăriei Capitalei, și repus în circuitul public. Arhivele Naționale își propun să folosească spațiile de la parter și etajul 1 pentru expoziții, conferințe, ateliere, vizite ghidate și manifestări culturale, în timp ce depozitele de documente rămân în zonele controlate din punct de vedere climatic și de securitate. Palatul devine astfel, dintr-un spațiu perceput mai degrabă ca „închis”, o clădire-simbol a memoriei instituționale, deschisă publicului și integrată în circuitul turistic și cultural al Bulevardului Regina Elisabeta.
Arhitecții clădirii
Nicolae (Nicu) Cerkez – proiectantul clădirii inițiale
Nicolae Cerkez face parte din generația de pionieri ai arhitecturii românești moderne, activă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A studiat la Paris și a avut un rol important în organizarea profesiei, fiind asociat cu înființarea Societății Arhitecților Români.
Ca inginer arhitect, Cerkez a fost implicat atât în proiectarea unor edificii importante, cât și în supravegherea unor construcții majore, precum Palatul Băncii Naționale a României, unde a coordonat punerea în operă a proiectului francez.
Palatul Imprimeriei Statului de pe Bd. Elisabeta reprezintă una dintre operele sale de referință în București, ilustrând capacitatea de a combina exigențele tehnice ale unei clădiri industriale cu reprezentativitatea arhitecturii publice de epocă.
Statie (State) Ciortan – autorul transformării neoromânești
Statie Ciortan (1876–1940) este unul dintre cei mai importanți arhitecți neoromânești din perioada interbelică. A absolvit Școala de Arhitectură din București în 1904, avându-i profesori pe Ion Mincu și Ermil Pangratti, și a fost un promotor consecvent al stilului național.
A deținut funcții de conducere în profesie: președinte al Societății Arhitecților Români (1929–1932) și decan al Corpului Arhitecților (1932–1940). În calitatea sa de arhitect-șef și director al Direcției Tehnice a Ministerului de Finanțe, a coordonat un program vast de sedii ale administrațiilor financiare, locuințe pentru funcționari și amenajări urbane, fiind interesat de conceptul de „oraș-grădină”.
Transformarea palatului Imprimeriei Statului / Monitorului Oficial din 1931, prin supraetajare și remodelarea fațadelor în cheie neoromânească, este una dintre lucrările sale reprezentative și contribuie la imaginea actuală a Bulevardului Regina Elisabeta.
Lucrări reprezentative (selecție)
Lista de mai jos este orientativă și include câteva dintre cele mai importante proiecte legate de cei doi arhitecți, cu accent pe Statie Ciortan:
Fișă tehnică a imobilului
De altfel, bulevardul Regina Elisabeta va fi considerat un spaţiu de valoare pentru clădiri publice, iar prezenţa parcelelor proprietate a Comunei sau a statului va simplifica această folosire. Categoriei clădire publică, dar evident cu programe arhitecturale particulare în funcţie de specificul activităţii publice, se vor construi, în ordine cronologică: Eforia Spitalelor Civile (1882 - 1887); Liceul "Gh. Lazar" (1889). arhitect Filip Montaureanu; Ministerul Lucrărilor Publice (1906), arhitect Petre Antonescu; Imprimeria Statului (clădirea primă în deceniul 8 al sec. al XIX-lea, iar cea nouă intre 1929 - 1930), arhitect State Ciortan; Facultatea de drept (1933 - 1935), arhitect Petre Antonescu sau Casa corpului didactic (1936), arhitect Constantin lotzu. (Cezara Mucenic) În planul cadastral al Bucureștiului din 1911, în acest loc de pe Bulevard Elisabeta (numele de atunci) figurează o clădire cu numele „Imprimăria Statului” (n.r.)
Referințe:
Imprimeria Statului (foto din fișa arhitectului Nicolae Cerkez)
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.