Arhitectul Nicolae P. Cerkez
Nicolae P. Cerkez (în epocă apare frecvent ca „Nicu Cerkez”) a fost inginer constructor și arhitect, format și certificat în Franța, activ mai ales ca tehnician al statului și ca autor (sau coautor / supervizor) al unor mari clădiri publice din Bucureștiul perioadei Carol I. În paralel cu activitatea de șantier și de proiectare, a avut o carieră didactică îndelungată și o prezență publică importantă (comisii tehnice, poziții administrative, mandat politic). Sursele consultate îl tratează constant ca parte a elitei tehnice românești de la sfârșit de secol XIX.
Nicolae (Nicu) P. Cerkez provenea dintr-o familie numeroasă, bine ancorată în elita intelectuală și administrativă a României din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Tatăl său, maiorul Pandele Cerkez, ofițer de carieră, iar mama, Elisa Cerkez, născută Lahovary, aparținea unei familii cu legături solide în mediul boieresc și administrativ. Cuplul a avut nouă copii, dintre care au ajuns la maturitate cinci fii: Ion (Iancu), jurist și înalt consilier la Curtea de Casație și Justiție, membru al societății Junimea; Grigore (Gogu), arhitect de prim rang și una dintre figurile majore ale arhitecturii românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea; Nicolae (Nicu), inginer și arhitect al statului; Constantin, mort de tânăr, student la Paris; și Alexandru, general de cavalerie și profesor la Școala Militară. Toți cei cinci frați au beneficiat de studii superioare în străinătate, în special la Paris și la Saint-Cyr, fapt care a marcat decisiv profilul profesional și social al familiei Cerkez.
Nicolae Cerkez s-a căsătorit în 1887 cu Maria (Meta) Iacovaki, fiica lui Nicolae Iacovaki. Căsnicia lor a fost una stabilă și discretă, din care au rezultat trei fiice: Maria-Simona, Maria-Nicola și Maria-Cristina. Destinele acestora s-au legat prin căsătorie de familii cunoscute ale epocii – Koslinski, Hagi-Mosco și Carp – ceea ce a menținut familia Cerkez într-un cerc social cultivat, cu legături intelectuale și profesionale diverse. Numeroase fotografii și relatări păstrate de descendenți ilustrează o viață de familie coerentă, marcată de educație riguroasă, preocupări culturale și un cadru domestic atent construit.
Primul Război Mondial a marcat o ruptură temporară în viața familiei. Nicolae Cerkez a revenit în România cu întreaga familie în primăvara anului 1914, însă în mai 1917 a fost nevoit să părăsească din nou țara, plecând „în pribegie” prin Rusia până în Finlanda. Ulterior, familia s-a stabilit temporar la moșia de la Gârbovana, în județul Bacău, unde Cerkez a găzduit membri ai misiunii militare franceze, inclusiv curierul acesteia și membri ai escadrilei Farman. Acest episod ilustrează atât contextul istoric dificil, cât și legăturile internaționale ale familiei.
Nicolae Cerkez a murit la 22 februarie 1927 și a fost înmormântat la cimitirul Bellu, alături de mama sa. Ulterior, aici au fost înhumate și soția sa, Meta, precum și cele trei fiice. După moartea lui, casa din strada Mercur a continuat să fie locuită de soția și fiicele sale până în anul 1939, când Maria (Meta) Cerkez a vândut imobilul Clubului Tinerimea Română și s-a mutat împreună cu familia Koslinski într-o casă din cartierul Cotroceni, pe Bulevardul Ardealului.
Studii și formare profesională, carieră în administrație și instituții
Arhiva de arhitectură indică: primare la Pensionatul Schewitz (București), bacalaureat la Sf. Sava (1870–1871), apoi cursuri la liceele Louis-le-Grand și Saint-Louis (Paris, 1870–1872), după care „Școala de arte și meserii” (1872–1876), devenind inginer constructor „diplomat” al guvernului francez. A fost, la rândul lui, profesor de fizică industrială la Școala Națională de Poduri și Șosele (aprox. 1882–1911), pentru aproape trei decenii. După revenirea în țară (1876), apare rapid în infrastructura tehnică a statului:
Portretul care se desprinde din materialele atașate și din relatările de tur urban este al unui „arhitect/inginer al instituțiilor publice”, asociat masiv cu edificii oficiale și cu limbaje de reprezentare neoclasică/academistă (stil considerat adecvat instituțiilor). În același timp, în jurul numelui său apar frecvent roluri mixte: proiectare, antrepriză, conducere de șantier, supervizare, comisii tehnice, mobilier și detalii de execuție (în special în cazul Băncii Naționale).
Lucrări de arhitectură și proiecte documentate
Clădiri publice și administrative (București)
Reședințe și vile particulare (București)
Amenajări urbane, restaurări și intervenții
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
"Nicu Cerchez, cel a cărui activitate nu se va remarca decît în cadrul institutionalizat, în calitate de arhitect şef al Ministerului domeniilor şi finantelor, completează clădirile acestuia din Calea Victoriei (fosta casă Romaniti) prin supraetajarea aripii dinspre Calea Grivitei în 1881, iar ulterior, în 1884, prin construirea uneia noi pentru Ministerul agriculturii, industriei şi domeniilor cu fatada spre Calea Victoriei. El adoptă stilul eclectic cu dominantă neoclasică, realizînd o faţadă desfăşurată pe trei registre, a căror înălţime scade, ultimul fiind un atic. Fiecare primeşte o modenatură aparte, dar în echilibru cu celelalte, ritmul fiind determinat de succesiunea golurilor şi a pilaştrilor adosaţi. (Cezara Mucenic)
Casa lui Nicolae Cerkez
Casa familiei Cerkez din București a fost edificată în anul 1887, după planurile lui Nicolae Cerkez și sub directa sa conducere. Imobilul era situat pe strada Mercur, arteră care avea să poarte ulterior numele Dimitrie A. Sturdza, iar astăzi este cunoscută ca strada Pictor Verona. Amplasarea nu era întâmplătoare: casa se afla în vecinătatea reședinței socrului său, Nicolae Iacovaki, și în apropierea Muzeului Simu, fondat de Anastase/ Atanase Simu, ceea ce plasa locuința într-un perimetru urban de prestigiu cultural și social.
Reședința a fost concepută ca o casă urbană amplă, cu grădină, salon principal și spații de reprezentare, dar și cu zone bine delimitate pentru viața de familie. În anul 1893, casa a fost extinsă prin supraetajare, pentru a răspunde nevoilor unei familii în creștere. Noile încăperi au inclus dormitoare suplimentare, spații pentru copii și personal, precum și un budoar, indicând un mod de viață confortabil, dar lipsit de ostentație. Din descrierile și imaginile păstrate reiese o locuință ordonată, elegantă, cu o grădină atent amenajată, în care se aflau elemente artistice notabile, precum statuia Aruncătorul cu sulița, realizată de sculptorul Ion Georgescu.
Casa Cerkez a fost nu doar o locuință, ci și un spațiu de sociabilitate și viață culturală. În interiorul ei au avut loc întâlniri de familie, reuniuni și momente festive, surprinse în fotografii care documentează prezența copiilor și nepoților, atmosfera de sărbători și cotidianul unei familii de elită bucureștene. Salonul principal, grădina și curtea apar frecvent în aceste imagini, oferind o perspectivă rară asupra vieții domestice a unui inginer-arhitect al statului român.
Destinul clădirii a fost, însă, tragic: casa inginerului Nicolae Cerkez a fost demolată în anul 1964, pierzându-se astfel un exemplu reprezentativ de locuință urbană a elitei tehnice bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Memoria sa a fost păstrată prin documente, fotografii și mărturii de familie, care permit astăzi reconstituirea nu doar a unei arhitecturi dispărute, ci și a universului familial și social al unuia dintre arhitecții-ingineri care au contribuit decisiv la modernizarea Bucureștiului.
Notă: Relațiile de rudenie între arhitecții interbelici Cerkez/ Cerchez:
Referințe