Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Nicolae Nenciulescu (ϯ)
(n. 1879 - d. 1973)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Carol 70 (?)
6-12 niveluri, 12 apartamente, 1912, modernist interbelic, risc seismic U2
Casa Arhitect Louis Pierre Blanc - Elena Suțu (extindere 1923)
case/vile, 1-2 niveluri, 1888, neoclasic
Casa Bacaloglu
case/vile, 2-5 niveluri, 1919, neoromânesc
Casa Maria di Urbani / Legația Spaniei
case/vile, 2-5 niveluri, 1927, neoromânesc
Casa Maria Eftimiu / Arhitect Nicolae Nenciulescu (casa actuală)
case/vile, 1-2 niveluri, 1922, neoclasic, monument clasa B
Arhitect Nicolae Nenciulescu

Arhitectul Nicolae Nenciulescu

Nicolae Gr. Nenciulescu (1879–1973) a fost unul dintre arhitecții importanți ai primei jumătăți a secolului XX, reprezentant al tranziției de la academismul francez la neoclasic și apoi la modernismul temperat, cu accente art deco. S-a născut la 6 septembrie 1879 la București, într-o familie de mică boierime și funcționari, fiu al magistratului Grigore Nenciulescu și al Anei, născută Puică. A urmat Liceul „Sfântul Sava” din București, apoi studii de arhitectură la Școala Națională Superioară de Belle Arte / École des Beaux-Arts din Paris, în atelierul lui Victor Laloux, unde a obținut diploma în 1910. Diplomat al Școlii de Belle Arte în 1910, diploma i-a fost echivalată oficial la București abia în 1933, fapt consemnat în fișa sa profesională din Arhiva de arhitectură.

În 1912, după efectuarea stagiului militar (cu gradul de căpitan), intră prin concurs ca arhitect clasa II la Ministerul de Război, de unde este transferat în același an la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, în funcția de arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură. Va rămâne în această poziție până în 1947, coordonând o gamă foarte largă de investiții publice – de la clădiri administrative și locuințe de serviciu, la mari complexe industriale. Este atestat ca arhitect în registrele profesionale cu domiciliul profesional la București, str. G. Cantacuzino nr. 6 și str. Regală nr. 7, cererea de înscriere la corpul profesional fiind depusă în aprilie 1933 și aprobată în mai același an.

Provenind dintr-o familie boierească, Nenciulescu are rădăcini în lumea micii nobilimi și a elitelor administrative muntene, cu legături de rudenie cu familii precum Băbeni, Suțu, Filipești și Otetelișeni. Este căsătorit cu Alice Eftimiu, fiica Mariei Eftimiu, proprietara casei din str. Eremia Grigorescu 26, care devine dotă la căsătorie (act consemnat în 1915). Ultimele sale decenii se desfășoară discret, în mare parte dedicate activității tehnice din cadrul institutelor de proiectare și organizării propriilor arhive de proiecte și schițe. Anul decesului este 1973, la București.

Vasile Țelea sintetizează opera și biografia lui Nicolae Nenciulescu: îl prezintă ca arhitect născut la București în 1879, diplomat al Școlii de Arte Frumoase din Paris în 1910, arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură al Ministerului Agriculturii timp de circa 35 de ani, profesor la Facultatea de Arhitectură din București între 1928 și 1946, autor al refacerii Palatului Regal și al unor clădiri de locuințe și ansambluri industriale importante, precum și ca arhitect implicat în dezbaterile privind trecerea de la eclecticism și neoromânesc la „arta modernă universală”.

Carieră profesională și funcții publice

Cariera sa profesională este legată de trei mari paliere: administrația de stat, activitatea universitară și practica de arhitectură cu lucrări de referință în București și în țară. În administrație, Nenciulescu a fost, timp de circa 35 de ani, arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură din Ministerul Agriculturii și Domeniilor. A proiectat sedii, ansambluri de locuințe pentru funcționari, depozite, grajduri, manejuri și unități industriale pentru domeniile agricole ale statului în București, Zlatna și Certejul de Sus. A fost membru în Consiliul Tehnic Superior al Ministerului Lucrărilor Publice și în comisiile de sistematizare a orașelor din țară, implicat în mai multe proiecte de urbanism, inclusiv în organizarea Pieței Palatului Regal.

În mediul universitar, devine în 1928 cadru didactic la Facultatea de Arhitectură din București, inițial ca suplinitor, apoi profesor la Catedra de Stereotomie și Teoria umbrelor, iar din 1938 la Catedra de Arhitectură generală (postul lăsat liber de Nicolae Ghica-Budești). Predă până în 1946, iar în 1942 este numit prodecan al Facultății de Arhitectură. După 1948 lucrează la Institutul de Proiectare a Construcțiilor (IPC), apoi devine șef al Secției Tehnice la ISPROR, ocupându-se de indicii tehnico-economici și de documentări grafice (schițe, relevee, machete) folosite ca material didactic și documentar. A fost decorat cu ordinul Coroana României și Steaua României în grad de ofițer, a primit Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în serviciul Statului” și a fost ofițer al Instrucțiunii Publice din Franța și al Legiunii de Onoare.

Profil arhitectural și evoluția stilistică

Nicolae Nenciulescu este reprezentativ pentru generația de arhitecți formați în mediul Beaux-Arts parizian, aduși apoi în România într-o epocă de căutări între academismul francez, neoromânesc și noile tendințe moderne. Primele sale lucrări rezidențiale din București și Bacău se înscriu într-un registru eclectic, cu vocabular neoclasic francez, fațade ordonate, registre clare și detalii academice. În anii ’20, la locuințele urbane și casele de raport păstrează compoziția clasică, dar simplifică decorul, accentuând proporția și ritmul golurilor, ceea ce le apropie de un neoclasic târziu. În anii ’30, odată cu Palatul Societății de Asigurări „Generala” și cu Abatorul de Export din Constanța, se orientează spre art deco și modernism, cu fațade plane, registru vertical sau orizontal accentuat, colțuri rotunjite, detalii geometrizate și suprafețe de piatră și tencuială simple.

Refacerea și amplificarea Palatului Regal, în stil neoclasic monumental, îi confirmă capacitatea de a lucra la scară mare, cu compoziții axiale, colonade, cornișe puternice și spații interioare ample, gândite mai ales pentru reprezentare oficială. În mod programatic, Nenciulescu se declară adept al „artei moderne universale”, după o perioadă în care asistă la dezbaterile dintre susținătorii eclectismului francez și cei ai neoromânescului. Această opțiune se vede în îmbinarea dintre rigoarea clasică, funcționalismul planurilor și deschiderea spre limbajul modern, fără exagerări avangardiste.

Activitate didactică și intelectuală

În calitate de profesor, Nenciulescu și-a construit reputația de dascăl riguros și foarte bine ancorat în tradiția stereotomiei și a desenului arhitectural. La catedrele de „Stereotomie și teoria umbrelor” și apoi la „Arhitectură generală”, pune accent pe precizia geometrică și pe înțelegerea structurii, ceea ce se reflectă și în claritatea planurilor și secțiunilor clădirilor proiectate de el.

A lăsat un „Album de schițe – Proiecte și clădiri executate”, păstrat în prezent la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, care cuprinde desene, fotografii de epocă, machete și relevee ale lucrărilor sale, utilizat ulterior ca sursă majoră în cercetările de istoria arhitecturii. A participat la expoziții de arhitectură și artă decorativă (de exemplu Salonul de Arhitectură și Artă Decorativă, unde proiectul de refacere al Palatului Regal primește Premiul I în 1930) și la expoziții ale Tinerimii Artistice (unde expune macheta Palatului Regal și proiectul de amenajare a pieței din fața acestuia).

Lucrări principale

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Regal (refacere și aripă nouă): Calea Victoriei 49–53, București: Refacere după incendiul din 1926; proiect prezentat în 1928, lucrări 1928–1937; stil neoclasic monumental; colaborare de șantier cu ing. Emil Prager; aripa spre Biserica Crețulescu finalizată de arh. Artur Lorenz în 1937.
  • Ministerul Agriculturii și Domeniilor – proiect de extindere (nerealizat): Proiect început 1923–1925, cu o fațadă neoclasică amplă spre piața I. C. Brătianu, păstrată în schițele și fotografiile de epocă ale arhitectului.
  • Cămine de studenți și sală de festivități pentru Ministerul Agriculturii: Splaiul Independenței, București (azi complex universitar IEFS): Ansamblu de locuințe și spații comune pentru studenți, finalizat în jurul anului 1940.
  • Legația Spaniei (astăzi casă de locuit): Str. Orlando 6, actuală str. Gina Patrichi 8 (probabil eroare, Legația Spaniei figurează șa nr. 6 în documentație - n.r.), București: Proiect 1927; clădire urbană reprezentativă, cu volumetrie neoclasică și detalii rafinate; ulterior folosită ca reședință și apoi ca sediu de instituții. Gina Patrichi 6; actual sediu al Fundației Româno-Americane; inițial clădire reprezentativă interbelică, cu elemente neoromânești și art deco.
  • Diverse clădiri pentru Ministerul Agriculturii și Domeniilor: Grajduri, manejuri, clădiri administrative și de locuit pe Splaiul Independenței (București), în Zlatna (jud. Alba) și Certejul de Sus (jud. Hunedoara), pentru personalul Societății Minelor de Aur.

Clădiri industriale și infrastructură economică

  • Antrepozite și Abatorul de Export Constanța: Constanța, zona portului: 1933–1936; mare complex industrial în stil art deco; la inaugurare a participat regele Carol al II-lea; considerat la momentul respectiv cel mai mare ansamblu de acest tip din România; din păcate demolat după 2017.
  • Stabiliment maritim de băi calde de nămol: Eforie (Eforie Nord): Sanatoriu de băi de nămol, cu pavilioane, bazin și construcții moderniste, datat în jurul anilor 1933–1936; păstrat în machete și fotografii de epocă.

Clădiri de cultură și loisir

  • Teatru și Cinema Capitol / Teatrul de vară Alhambra / Cinema Clasic: Bd. Regina Elisabeta 14, București: Teatru de vară realizat în 1916, cu fațadă și portal baroc-eclectic; ulterior, în 1938, ansamblul cinematograf este remodelat art deco de arh. Henrieta Delavrancea. Clădirea este astăzi monument istoric. Teatrul de vară Sărindar: Str. C. Mille 13, București: Teatru de vară realizat înainte de 1916; parte din ansamblul de loisir urban al centrului Bucureștiului de la începutul secolului XX (menționat în dicționarul Vasile Țelea).

Imobile de raport și blocuri de locuințe

  • Imobilul Societății de Asigurări „Generala” – „Imobilul Generala”: Calea Victoriei 100, București: 1929; imobil de raport cu spații comerciale la parter și apartamente de categorie superioară la etaje; stil art deco, cu volume simplificate, colțuri rotunjite, fațadă ritmată; realizat în colaborare cu arhitectul Gh. Negoescu.
  • Bloc de locuințe, bd. Carol I 90, București: Imobil urban cu apartamente, indicat ca lucrare timpurie (ante 1922), cu vocabular eclectic-neoclasic; menționat în dicționar și în articolul lui Vasile Țelea.
  • Cămine de studenți și sală de festivități, Splaiul Independenței (azi IEFS): Menționate și la categoria clădiri publice; au și funcție de locuire colectivă.

Reședințe și vile particulare în București

Lucrări timpurii (până în jurul anului 1922), cu registrele stradale aproximative:

  • Locuință pentru administrația fabricii Letea: Bacău (1914) – reședință de serviciu, cu volum simplu, decor moderat eclectic.
  • Locuință individuală, str. Eremia Grigorescu 26, București (1914): Casă urbană cu elemente clasice; proprietatea va intra în familia Nenciulescu prin cumpărarea de către Maria Eftimiu și constituirea ca dotă pentru fiica sa Alice, la căsătoria cu arhitectul.
  • Locuință individuală, str. Radu de la Afumați 44, București (1919)
  • Locuință individuală, str. Speranței 42, București (circa 1919–1922)
  • Locuință individuală, str. Ionel Perlea 8–10, București (1922)
  • Locuință individuală, Piața Gh. Cantacuzino 6, București: Casă de locuit a arhitectului, situată în Piața Gheorghe (Gogu) Cantacuzino; clădirea actuală este rezultatul suprapunerii unei case din 1888, realizată de arhitectul Louis Blanc, și al intervențiilor din 1923 atribuite lui Nenciulescu (extinderi, remodelări). Casa Arhitect Louis Pierre Blanc – Elena Suțu / intervenție Nicolae Nenciulescu: Casă urbană, neoclasică; clădirea inițială datată 1888
  • Locuință individuală, Intrarea I. L. Caragiale 1, București
  • Locuință individuală, str. Sf. Constantin 12A, București (1920s)
  • Casa Arhitect Nicolae Nenciulescu / Barbu Ștefănescu Delavrancea: Piața Alexandru Lahovari 4, București: Casă/vilă, 1922, stil neoclasic; clădirea este monument istoric de clasă B; asociată cu familia scriitorului Barbu Ștefănescu-Delavrancea și cu arhitectul, prin legăturile familiale ale acestuia (căsătoria cu Alice Eftimiu).
  • Casa Mihăilescu: Casă/vilă, 1911, stil eclectic; asociată în fișa Property INDEX portofoliului Nenciulescu.

Lucrări în afara Bucureștiului

  • Locuință pentru administrația fabricii Letea: Bacău (1914) – casă de serviciu pentru administrația fabricii de hârtie.
  • Locuințe pentru personalul Societății Minelor de Aur: Zlatna și Certejul de Sus, jud. Hunedoara (în jurul anului 1942) – ansambluri de case pentru muncitori și personal tehnic; proiect realizat în contextul politicilor sociale ale Ministerului Agriculturii și Domeniilor.
  • Sanatoriu/hotel sanatorial la Eforie Nord: Stabiliment de băi calde de nămol, cu volumetrii moderniste, parte a dezvoltării turistice a litoralului în anii 1930.
  • Abatorul de Export din Constanța: Menționat deja la categoria industrială – unul dintre cele mai importante ansambluri industriale interbelice românești.

Publicații, planuri și documente păstrate

Nicolae Nenciulescu nu este cunoscut în primul rând ca autor de cărți, dar a lăsat o serie de documente de arhivă și texte tehnice:

  • „Album de schițe – Proiecte și clădiri executate”: Manuscris realizat în 1965, păstrat la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, cuprinzând schițe, planuri, machete și fotografii ale lucrărilor sale.
  • Răspunsuri la chestionarul Institutului de Istoria Artei (1965): Material folosit pentru identificarea curentelor din arhitectura românească; conține comentarii asupra propriei opere și asupra orientărilor epocii.
  • Diverse articole și interviuri de epocă, citate în studiile recente (Simina Stan, Emanuel Bădescu), în care comentează despre Palatul Regal și rolul arhitectului în statul modern românesc.

Listă de referințe

  • [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880–2010, Editura Rentrop & Straton, 2014].



Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index