Arhitectul Nicolae Nenciulescu
Nicolae Gr. Nenciulescu (1879–1973) a fost unul dintre arhitecții importanți ai primei jumătăți a secolului XX, reprezentant al tranziției de la academismul francez la neoclasic și apoi la modernismul temperat, cu accente art deco. S-a născut la 6 septembrie 1879 la București, într-o familie de mică boierime și funcționari, fiu al magistratului Grigore Nenciulescu și al Anei, născută Puică. A urmat Liceul „Sfântul Sava” din București, apoi studii de arhitectură la Școala Națională Superioară de Belle Arte / École des Beaux-Arts din Paris, în atelierul lui Victor Laloux, unde a obținut diploma în 1910. Diplomat al Școlii de Belle Arte în 1910, diploma i-a fost echivalată oficial la București abia în 1933, fapt consemnat în fișa sa profesională din Arhiva de arhitectură.
În 1912, după efectuarea stagiului militar (cu gradul de căpitan), intră prin concurs ca arhitect clasa II la Ministerul de Război, de unde este transferat în același an la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, în funcția de arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură. Va rămâne în această poziție până în 1947, coordonând o gamă foarte largă de investiții publice – de la clădiri administrative și locuințe de serviciu, la mari complexe industriale. Este atestat ca arhitect în registrele profesionale cu domiciliul profesional la București, str. G. Cantacuzino nr. 6 și str. Regală nr. 7, cererea de înscriere la corpul profesional fiind depusă în aprilie 1933 și aprobată în mai același an.
Provenind dintr-o familie boierească, Nenciulescu are rădăcini în lumea micii nobilimi și a elitelor administrative muntene, cu legături de rudenie cu familii precum Băbeni, Suțu, Filipești și Otetelișeni. Este căsătorit cu Alice Eftimiu, fiica Mariei Eftimiu, proprietara casei din str. Eremia Grigorescu 26, care devine dotă la căsătorie (act consemnat în 1915). Ultimele sale decenii se desfășoară discret, în mare parte dedicate activității tehnice din cadrul institutelor de proiectare și organizării propriilor arhive de proiecte și schițe. Anul decesului este 1973, la București.
Vasile Țelea sintetizează opera și biografia lui Nicolae Nenciulescu: îl prezintă ca arhitect născut la București în 1879, diplomat al Școlii de Arte Frumoase din Paris în 1910, arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură al Ministerului Agriculturii timp de circa 35 de ani, profesor la Facultatea de Arhitectură din București între 1928 și 1946, autor al refacerii Palatului Regal și al unor clădiri de locuințe și ansambluri industriale importante, precum și ca arhitect implicat în dezbaterile privind trecerea de la eclecticism și neoromânesc la „arta modernă universală”.
Carieră profesională și funcții publice
Cariera sa profesională este legată de trei mari paliere: administrația de stat, activitatea universitară și practica de arhitectură cu lucrări de referință în București și în țară. În administrație, Nenciulescu a fost, timp de circa 35 de ani, arhitect-șef al Serviciului de Arhitectură din Ministerul Agriculturii și Domeniilor. A proiectat sedii, ansambluri de locuințe pentru funcționari, depozite, grajduri, manejuri și unități industriale pentru domeniile agricole ale statului în București, Zlatna și Certejul de Sus. A fost membru în Consiliul Tehnic Superior al Ministerului Lucrărilor Publice și în comisiile de sistematizare a orașelor din țară, implicat în mai multe proiecte de urbanism, inclusiv în organizarea Pieței Palatului Regal.
În mediul universitar, devine în 1928 cadru didactic la Facultatea de Arhitectură din București, inițial ca suplinitor, apoi profesor la Catedra de Stereotomie și Teoria umbrelor, iar din 1938 la Catedra de Arhitectură generală (postul lăsat liber de Nicolae Ghica-Budești). Predă până în 1946, iar în 1942 este numit prodecan al Facultății de Arhitectură. După 1948 lucrează la Institutul de Proiectare a Construcțiilor (IPC), apoi devine șef al Secției Tehnice la ISPROR, ocupându-se de indicii tehnico-economici și de documentări grafice (schițe, relevee, machete) folosite ca material didactic și documentar. A fost decorat cu ordinul Coroana României și Steaua României în grad de ofițer, a primit Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în serviciul Statului” și a fost ofițer al Instrucțiunii Publice din Franța și al Legiunii de Onoare.
Profil arhitectural și evoluția stilistică
Nicolae Nenciulescu este reprezentativ pentru generația de arhitecți formați în mediul Beaux-Arts parizian, aduși apoi în România într-o epocă de căutări între academismul francez, neoromânesc și noile tendințe moderne. Primele sale lucrări rezidențiale din București și Bacău se înscriu într-un registru eclectic, cu vocabular neoclasic francez, fațade ordonate, registre clare și detalii academice. În anii ’20, la locuințele urbane și casele de raport păstrează compoziția clasică, dar simplifică decorul, accentuând proporția și ritmul golurilor, ceea ce le apropie de un neoclasic târziu. În anii ’30, odată cu Palatul Societății de Asigurări „Generala” și cu Abatorul de Export din Constanța, se orientează spre art deco și modernism, cu fațade plane, registru vertical sau orizontal accentuat, colțuri rotunjite, detalii geometrizate și suprafețe de piatră și tencuială simple.
Refacerea și amplificarea Palatului Regal, în stil neoclasic monumental, îi confirmă capacitatea de a lucra la scară mare, cu compoziții axiale, colonade, cornișe puternice și spații interioare ample, gândite mai ales pentru reprezentare oficială. În mod programatic, Nenciulescu se declară adept al „artei moderne universale”, după o perioadă în care asistă la dezbaterile dintre susținătorii eclectismului francez și cei ai neoromânescului. Această opțiune se vede în îmbinarea dintre rigoarea clasică, funcționalismul planurilor și deschiderea spre limbajul modern, fără exagerări avangardiste.
Activitate didactică și intelectuală
În calitate de profesor, Nenciulescu și-a construit reputația de dascăl riguros și foarte bine ancorat în tradiția stereotomiei și a desenului arhitectural. La catedrele de „Stereotomie și teoria umbrelor” și apoi la „Arhitectură generală”, pune accent pe precizia geometrică și pe înțelegerea structurii, ceea ce se reflectă și în claritatea planurilor și secțiunilor clădirilor proiectate de el.
A lăsat un „Album de schițe – Proiecte și clădiri executate”, păstrat în prezent la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, care cuprinde desene, fotografii de epocă, machete și relevee ale lucrărilor sale, utilizat ulterior ca sursă majoră în cercetările de istoria arhitecturii. A participat la expoziții de arhitectură și artă decorativă (de exemplu Salonul de Arhitectură și Artă Decorativă, unde proiectul de refacere al Palatului Regal primește Premiul I în 1930) și la expoziții ale Tinerimii Artistice (unde expune macheta Palatului Regal și proiectul de amenajare a pieței din fața acestuia).
Lucrări principale
Clădiri publice și administrative
Clădiri industriale și infrastructură economică
Clădiri de cultură și loisir
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Reședințe și vile particulare în București
Lucrări timpurii (până în jurul anului 1922), cu registrele stradale aproximative:
Lucrări în afara Bucureștiului
Publicații, planuri și documente păstrate
Nicolae Nenciulescu nu este cunoscut în primul rând ca autor de cărți, dar a lăsat o serie de documente de arhivă și texte tehnice:
Listă de referințe