Arhitectul Ionel George (Jean) Pompilian
Ionel George Pompilian, cunoscut frecvent în surse și sub numele Jean (I.) Pompilian, a fost arhitect și profesor, activ din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În documentările disponibile apare cu anii de viață 1872–1938 , iar pentru data și locul nașterii există o precizare foarte utilă din arhivele școlii franceze: este indicat ca născut la București la 18 aprilie 1872.
Pentru data decesului, o sursă românească de tip fișă de stare civilă indică 2 iulie 1938 și menționează decesul la domiciliul din strada Iacob Negruzi 32 (fostă strada Șincai), plus numele părinților (Gheorghe Ioachim Pompilian și Elena Pompilian, născută Constantinescu). Există însă un element memorial important: monumentul funerar al familiei Pompilian, descris ca un cavou în formă de piramidă, datat 1897, cu sculpturi atribuite lui Boris Caragea, unde este înhumat arhitectul.
Carieră profesională și funcții publice
Pompilian aparține generației de arhitecți români formați la Paris, în tradiția École des Beaux-Arts. Din fișele de arhivă ale școlii rezultă traseul său în atelierele unor profesori importanți (Henri Duray, apoi Julien Guadet și Edmond Paulin), cu admitere în 2e classe și apoi în 1re classe, până la obținerea diplomei la sfârșitul anilor 1890. În prezentările sintetice este menționat explicit faptul că a obținut diploma de arhitect la Paris în 1899. În logica formației Beaux-Arts, opera lui Pompilian rămâne conectată la eclectismul târziu și la un registru clasicizant, dar cu capacitatea de a lucra coerent și în vocabular neoromânesc atunci când programul, comanda sau colaborările au cerut-o.
Repere biografice principale: naștere la București (România), formare la Paris, carieră preponderent în București și în instituții publice, plus intervenții și proiecte în mai multe orașe din țară, în special Iași și Sinaia. Pe lângă practica de proiectare, Pompilian a avut o carieră administrativă importantă, fiind asociat cu roluri de arhitect-șef în mai multe instituții ale statului sau ale serviciilor publice: Eforia Spitalelor Civile, Ministerul de Interne, Direcția Poștelor, Casa Școalelor și Ministerul Instrucțiunii. Acest profil instituțional explică, în bună măsură, diversitatea programelor pe care le abordează: clădiri și pavilioane spitalicești, instituții de învățământ, amenajări industriale, plus intervenții de restaurare la monumente. Tot în plan profesional, este menționat ca președinte al Societății Arhitecților Români în intervalul 1926–1927.
Un fir constant al biografiei sale este activitatea universitară. Pompilian a fost profesor de Teoria Arhitecturii la Academia (Școala) de Arhitectură din București, ocupând această catedră pe o durată excepțional de lungă, între 1900 și 1938. Această continuitate îl plasează între formatorii de generații ai arhitecturii românești din prima jumătate a secolului XX, iar statutul său de profesor explică, uneori, și modul în care apare în documente: „arhitect prof. univ.”
Profil profesional și caracteristici stilistice
În sursele de sinteză, Pompilian este descris direct ca arhitect de orientare eclectică. În practică, această orientare se vede în capacitatea lui de a adapta limbaje diferite la programe diferite, fără a abandona disciplina compoziției academice. În colaborările cu Virginia Andreescu-Haret, apar proiecte majore de locuire colectivă și clădiri publice în registru neoromânesc sau clasicizant, iar în zona Domeniilor Coroanei (Segarcea) apar combinații de elemente neoromânești și motive decorative Art Nouveau. În cazul intervențiilor la lăcașuri de cult, apar lucrări de restaurare și completare (Zlătari) sau lucrări de interior (Mănăstirea Sinaia), realizate în colaborare, ceea ce sugerează un profil de arhitect capabil să lucreze în echipe și să gestioneze șantiere complexe.
Lucrări documentate
Clădiri publice și administrative
Imobile de raport și locuire colectivă
Proiecte industriale și utilitare
Lucrări religioase și restaurări
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
Lucrări grafice, stampe și contribuții la filatelie
Un capitol aparte îl reprezintă activitatea lui Pompilian ca autor de desene și imagini oficiale. În documentarea provenită din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași este menționat ca autor de stampe realizate cu ocazia „40 de ani de domnie a lui Carol I ca Domn și Rege” (1906) și ca realizator al desenelor (gravate de Gabriel Popescu) pentru emisiuni de mărci poștale, atât în tehnică gravată (1908/1910), cât și tipografiată (1909/1914), plus machetarea seriei imprimate în gravură la Bradbury Wilkinson & Cie Ltd (Londra). Informații filatelice publice despre „designs by architect Jean Pompilian” și despre concursul din 1904 apar și în literatura specializată de filatelie. Tot din aceeași zonă de documentare ieșeană provine și mențiunea unor desene ale lui Pompilian pentru Palatul Universității din Iași, păstrate în colecția de stampe a bibliotecii.
Referințe