Palatul Tinerimea Română

Palatul Tinerimea Română

Cadrul istoric și amplasamentul

Palatul Tinerimea Română se află la intersecția străzii Johannes Gutenberg nr. 19 cu strada Schitu Măgureanu nr. 4, în Sectorul 5 al Capitalei, la marginea Parcului Cișmigiu. Strada Schitu Măgureanu își trage numele de la biserica omonimă, ctitorită între 1751 și 1752 de marele logofăt Constantin Văcărescu și de soția sa Marica, fiica vornicului Iordache Crețulescu. Lăcașul inițial s-a degradat cu timpul și a fost înlocuit cu o nouă construcție, ridicată între 1881 și 1884, sfințită sub același hram, „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (Vovidenia) și Sfântul Ierarh Visarion. Zona, situată între Bulevardul Regina Elisabeta și strada Știrbei Vodă, s-a conturat de-a lungul secolului al XIX-lea ca una dintre cele mai reprezentative vecinătăți ale centrului bucureștean, alături de Cișmigiu.

Clădirea ocupă un teren de colț, cu fațade principale spre ambele străzi, fapt care i-a impus arhitectei o compoziție unitară vizibilă din mai multe unghiuri. Volumul se ridică pe șapte niveluri (subsol, parter și șase etaje, ultimul mansardat), iar la etajul superior sunt vizibile scenele în altorelief cu momente din istoria națională, element care marchează silueta clădirii în peisajul stradal. Poziția, la câțiva pași de Cișmigiu și de fostele instituții de învățământ din zonă, a fost aleasă cu intenția explicită de a oferi Societății „Tinerimea Română” un sediu reprezentativ, vizibil și accesibil tineretului bucureștean căruia i se adresa.

De la idee la teren (1889-1924)

Dorința membrilor Societății „Tinerimea Română” de a avea un sediu propriu a fost exprimată încă din anul 1889, la puțin peste un deceniu de la înființarea asociației. Lipsa unui spațiu propriu limita activitatea societății, care funcționa până atunci în încăperi împrumutate sau închiriate. Abia în anul 1912 Primăria Municipiului București a oferit societății un teren de 547 de metri pătrați, situat chiar la intersecția străzilor Schitu Măgureanu și Johannes Gutenberg, rezolvând astfel una dintre problemele stringente ale asociației.

Piatra de temelie a clădirii a fost pusă la 25 mai 1924. Costul lucrării era estimat la 32 de milioane de lei, sumă considerabilă pentru perioada interbelică, în condițiile în care vistieria societății dispunea la acel moment de doar 300.000 de lei. Finalizarea proiectului a necesitat o colectă publică, la care a contribuit și istoricul Nicolae Iorga cu o sumă importantă, precum și împrumuturi care urmau să fie restituite din chiriile spațiilor destinate închirierii, odată clădirea dată în folosință. Construcția s-a desfășurat, cu întreruperi determinate de lipsa fondurilor, între 1924 și 1927, iar finalizarea integrală a lucrărilor a fost amânată până în anul 1935.

Societatea „Tinerimea Română” — istoric, fondare, activitate

Înființarea și primii ani

Anul 1877 a adus Independența României, eveniment care a stârnit în societatea românească un elan de redeșteptare națională. Pe acest fond, un grup de elevi interni ai Liceului „Matei Basarab” din București — printre care Aurel Șeicaru, Dumitru Soreanu, frații Olănești, Alexandru Ionescu, Petre Popovici, Alimănescu și Nanu-Muscel — au hotărât să înființeze o societate literară și științifică, sub îndrumarea directă a școlii, care să se ocupe de creșterea tineretului român în spirit patriotic, cultural și creștin. Asociației i s-a dat numele „Tinerimea Română”. Site-ul oficial al instituției situează actul de înființare în anul 1878, la un an după evenimentul care i-a marcat nașterea.

Rolul hotărâtor în conturarea și consolidarea Societății i-a revenit profesorului Nae S. Dumitrescu, care a condus-o ca președinte timp de decenii, cu energie și entuziasm. Sub îndrumarea sa, obiectivul principal al asociației a devenit stimularea elevilor merituoși din școlile românești, prin concursuri pe diferite ramuri de activitate, cu acordarea de premii și medalii. Ideea de a organiza concursuri i-a aparținut lui Ion Zamoil, fost rector al Universității din București și membru onorific al Societății, iar de la propunerea sa aplicarea s-a extins treptat la nivel național, transformând „Tinerimea Română” dintr-o inițiativă de liceeni într-o instituție culturală de anvergură.

Concursurile școlare

Primele concursuri, organizate în anul 1885, au reunit școlile din București. În 1893 competițiile s-au extins și la școlile rurale, iar abia în 1897 au fost introduse concursurile pentru învățământul secundar. Tot din 1895 concursurile pur culturale au fost completate cu întreceri de lucru manual, iar din 1901 cu întreceri sportive. Concursurile anuale, numite de contemporani „olimpiadele școlare ale României”, nu urmăreau o simplă verificare a cunoștințelor asimilate în școală, ci puneau în valoare înclinațiile intelectuale și artistice ale elevilor, precum și atașamentul lor față de valorile naționale.

În anul 1897 a avut loc primul concurs de limba română organizat la nivel de țară. Profesorul Gr. Tocilescu, istoric cunoscut al vremii, a redactat un raport asupra desfășurării lui, precizând că alegerea subiectelor a fost condusă de convingerea că prin școală, și numai prin școală, se poate deștepta, întreține și conserva simțământul național. Societatea acorda o atenție deosebită și lecturii elevilor, oferind cărți cu sprijinul unor edituri și al unor oameni de bine, ca formă suplimentară de stimulare a performanței școlare.

Revista, conferințele și manifestările culturale

Între anii 1888 și 1944, Societatea „Tinerimea Română” a editat o revistă proprie, în care erau publicate în principal materiale legate de activitatea asociației, dar și informații din viața socială a vremii. Unul dintre conducătorii publicației a fost profesorul Vasile Pârvan, el însuși fost premiant al Societății, ajuns ulterior unul dintre cei mai importanți istorici și arheologi români. Prin intermediul revistei, „Tinerimea Română” își făcea cunoscută activitatea în rândul școlilor și al publicului larg, consolidându-și rolul de instituție de referință în educația extrașcolară a tineretului.

Un alt mijloc de acțiune al Societății a fost organizarea de conferințe susținute de mari personalități ale culturii și științei românești. La 24 ianuarie 1915, pe scena Ateneului Român — a cărui frescă interioară, reprezentând istoria poporului român, a fost realizată de pictorul Costin Petrescu, el însuși membru al Societății — Barbu Ștefănescu-Delavrancea a rostit un discurs memorabil despre patriotism, Octavian Goga a recitat versuri, iar George Enescu s-a aflat la pupitrul orchestrei. Evenimentul rămâne una dintre cele mai reprezentative manifestări culturale organizate de „Tinerimea Română” în perioada premergătoare Marii Uniri.

Excursiile, comemorările și alte manifestări

Excursiile la locurile istorice ale țării, la care participau atât cadre didactice, cât și elevi premianți, au constituit o altă componentă a activității Societății. Rămâne memorabilă excursia organizată în anul 1928 la Călugăreni, loc ce evocă vitejia ostașilor români în lupta cu oastea otomană din 23 august 1595. În perioada interbelică, „Tinerimea Română” a organizat și care alegorice și expoziții, menite să cinstească înaintașii și să mobilizeze tineretul, printre acțiunile sale numărându-se amplasarea unei troițe de lemn la mormântul lui Mihai Viteazul de la Câmpia Turzii și dezvelirea bustului compozitorului și dirijorului Ion Vidu, la Lugoj.

Societatea a organizat, de asemenea, omagii anuale la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I al Capitalei, în memoria celor care s-au jertfit pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918, precum și acțiuni legate de ridicarea de monumente ale eroilor în întreaga țară. Desenul și muzica ocupau, la rândul lor, un loc important în activitatea Societății, sub forma unor concursuri de cântece și jocuri populare, care au contribuit la sporirea interesului pentru arta populară românească, precum și a unor întreceri de coruri și fanfare, cu ecou important în epocă.

Construcția și arhitectura Palatului

Arhitecta și echipa de proiectare

Proiectul Palatului Societății „Tinerimea Română” a fost încredințat arhitectei Virginia Andreescu Haret (1894-1962), prima femeie arhitect din România. Absolventă cu distincție a Școlii Superioare de Arhitectură din București în anul 1919, ea a activat în cadrul Serviciului Tehnic al Ministerului Instrucțiunii Publice între 1922 și 1947 și a reprezentat România la congrese internaționale de arhitectură desfășurate la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Palatul Tinerimea Română s-a numărat printre primele sale comenzi de anvergură, alături de o operă ce avea să cuprindă peste 130 de clădiri, majoritatea licee și edificii de învățământ din București și din țară.

La proiectarea și ridicarea clădirii, Virginia Andreescu Haret a colaborat cu prof. arh. I. Pompilian, cu arhitectul Raul Negru și cu inginerii Aurel A. Beleș și Valer Paler, aceștia din urmă asigurând, alături de arhitectă, coordonarea tehnică a șantierului. Echipa a conceput o clădire multifuncțională, capabilă să găzduiască simultan toate programele necesare activității Societății — de la spații administrative și comerciale, la o sală de festivități și dependințele acesteia —, într-o vreme în care fondurile disponibile impuneau soluții economice, dar reprezentative pentru rolul cultural al instituției beneficiare.

Programul funcțional și stilul arhitectural

Edificiul a fost gândit pe verticală, cu funcțiuni distincte pe fiecare nivel. La subsol au fost amenajate o tipografie și o sală de restaurant, iar la parter o bancă proprie a Societății și spații destinate închirierii, menite să asigure venituri pentru întreținerea clădirii. Etajul I cuprindea sala de festivități și anexele acesteia, etajul al II-lea camere de dormit, iar etajul al III-lea administrația revistei Societății. Etajul al IV-lea reunea sala mare, un muzeu etnografic, biblioteca și administrația generală a asociației. Sala de spectacole, cu balcoane și decor de factură renascentistă, însumează în prezent aproximativ 1.200 de locuri.

Din punct de vedere stilistic, clădirea este o compoziție eclectică, în care elementele de limbaj clasic, specifice școlii de arhitectură Beaux-Arts, se îmbină cu elemente ale stilului neoromânesc. Fațadele dinspre cele două străzi sunt marcate, la nivelul etajului superior, de scene realizate în altorelief, înfățișând momente esențiale din istoria națională — Războiul de Independență din 1877, intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia și încoronarea regelui Ferdinand — alături de reprezentări alegorice. Ansamblul decorativ subliniază rolul pe care Societatea și-l asuma, acela de a educa tineretul în spiritul valorilor și al istoriei românești.

Finalizarea lucrărilor și inaugurarea

Construcția clădirii s-a desfășurat, cu întreruperi, între anii 1924 și 1927, ritmul lucrărilor fiind dictat de resursele financiare limitate ale Societății. La 15 septembrie 1927, președintele Nae S. Dumitrescu și secretarul N. Zlotescu au lansat, în numele inițiatorilor, un nou apel public pentru strângerea fondurilor necesare finalizării construcției, în speranța ca lucrările să se încheie chiar în anul aniversării a 50 de ani de la înființarea Societății, marcată în 1928. Finalizarea integrală a edificiului a necesitat însă o muncă suplimentară de aproape un deceniu.

Palatul Societății „Tinerimea Română” a fost inaugurat abia în anul 1935, în prezența istoricului Nicolae Iorga, cel care sprijinise financiar proiectul prin donații personale și ale cărui cuvinte despre educația tineretului deveniseră, între timp, un fel de crez al Societății. Inaugurarea, întârziată față de intențiile inițiale ale conducerii, a marcat totuși încheierea unui demers de peste patru decenii, de la primele gânduri privind un sediu propriu, exprimate în 1889, până la finalizarea efectivă a construcției.

Istoricul ulterior și statutul actual

Al Doilea Război Mondial și perioada comunistă

Cel de-al Doilea Război Mondial a adus noi sacrificii în rândul membrilor Societății „Tinerimea Română”, mulți dintre tinerii formați prin activitățile asociației aflându-se printre cei căzuți pe front. După încheierea războiului, apartenența la Societate, în loc să aducă foștilor membri recunoaștere, le-a atras, sub noul regim totalitar instaurat în România, numeroase neajunsuri. Clădirea însăși a avut de suferit: prin ignoranță și proastă gospodărire, ea s-a degradat treptat, atât din punct de vedere moral, cât și fizic, pierzându-și rolul inițial de sediu al unei societăți civice de educație a tineretului.

Palatul a fost atribuit succesiv Uniunii Tineretului Muncitoresc (U.T.M.) și apoi Uniunii Tineretului Comunist (U.T.C.), instituții care aveau ca sarcină promovarea cântecului și jocului popular, atât în țară, cât și peste hotare. În anul 1946, clădirea a găzduit Ansamblul artistic „Perinița”, iar în 1947 a luat naștere aici Ansamblul Artistic al Tineretului. De-a lungul deceniilor comuniste, instituția și-a lărgit treptat sfera de activitate, cuprinzând majoritatea genurilor artistice, iar în spațiile sale au activat mulți dintre artiștii importanți ai perioadei, chiar dacă numele originar al clădirii și legătura sa cu Societatea interbelică au rămas, oficial, nerecunoscute.

Revenirea numelui și clasarea ca monument istoric

După Revoluția din decembrie 1989, conducerea instituției a fost preluată de dirijorul Voicu Enăchescu, care, asemenea președinților care i-au precedat activitatea, s-a implicat activ pentru ca fosta „Tinerimea Română” să își recapete identitatea și rolul cultural. Demersurile sale au dat roade în anul 1991, când, aflându-se la conducerea Ministerului Culturii Andrei Pleșu, printr-o Hotărâre de Guvern instituția și-a recăpătat oficial numele de „Tinerimea Română”, punând capăt unei perioade de peste patru decenii în care clădirea funcționase sub alte denumiri administrative.

Recunoașterea valorii istorice și arhitecturale a edificiului a fost consfințită în anul 2015, când clădirea a fost clasată ca monument istoric, sub denumirea „Blocul Tinerimea Română”, cu codul LMI B-II-m-B-18891. Clasarea a marcat, alături de redobândirea numelui în 1991, recunoașterea oficială a rolului pe care Palatul l-a jucat în istoria culturală a Bucureștiului, atât ca sediu al Societății interbelice, cât și ca spațiu de manifestare artistică pentru generațiile care i-au urmat.

Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” astăzi

În prezent, clădirea găzduiește Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Culturii, care reunește mai multe formații artistice permanente: Corul de cameră „Preludiu”, Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților”, Ansamblul „Arcaeus”, Cvartetul „Arcadia”, Orchestra „Junior”, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Română de Tineret. Sala de spectacole, sălile de repetiție și spațiile administrative ale clădirii au fost supuse, de-a lungul ultimelor decenii, unor lucrări succesive de consolidare, modernizare și restaurare, finanțate de Ministerul Culturii.

De-a lungul timpului, cariera multor artiști români s-a legat de scena și de spectacolele găzduite în Palatul Tinerimea Română, printre nume regăsindu-se George Constantin, Nicolae Herlea, Marin Constantin, Pompei Hereșteanu, Ionel Budișteanu, Maria Ciobanu, Corina Chiriac, Angela Similea, Alexandru Tomescu, Valentin Gheorghiu și Silvia Popovici. Prezența acestor artiști confirmă rolul pe care clădirea l-a păstrat, dincolo de schimbările de regim și de denumire, acela de spațiu dedicat formării și afirmării tinerelor talente artistice ale României.

Personaje

• Nicolae Iorga (1871-1940) — istoric și om politic, autor al mottoului adoptat de Societatea „Tinerimea Română”; a contribuit financiar, prin donație personală, la colecta publică pentru ridicarea Palatului și a fost prezent la inaugurarea acestuia, în 1935.
• Nae S. Dumitrescu — profesor, președinte al Societății „Tinerimea Română” timp de mai multe decenii; sub conducerea sa, Societatea și-a definit obiectivul principal, stimularea elevilor merituoși prin concursuri școlare, și a demarat, în anii 1920, demersurile pentru ridicarea sediului propriu de pe Schitu Măgureanu.
• Virginia Andreescu Haret (1894-1962) — arhitectă, prima femeie arhitect din România; autoarea proiectului Palatului Tinerimea Română, realizat în colaborare cu prof. arh. I. Pompilian, arh. Raul Negru și inginerii Aurel A. Beleș și Valer Paler.
• Vasile Pârvan (1882-1927) — istoric și arheolog, fost premiant al Societății „Tinerimea Română” în tinerețe; a condus, la un moment dat, revista publicată de Societate între 1888 și 1944.
• Costin Petrescu (1872-1954) — pictor, membru al Societății „Tinerimea Română”; autor al frescei istorice de la Ateneul Român, unde a avut loc, în 1915, una dintre manifestările culturale importante organizate de Societate.
• George Enescu (1881-1955) — compozitor și dirijor; s-a aflat la pupitrul orchestrei în cadrul manifestării culturale organizate de Societatea „Tinerimea Română” la Ateneul Român, la 24 ianuarie 1915.
• Barbu Ștefănescu-Delavrancea (1858-1918) — scriitor, orator și om politic; a rostit un discurs memorabil despre patriotism cu prilejul manifestării Societății de la Ateneul Român, din 1915.
• Voicu Enăchescu — dirijor, a preluat conducerea instituției după 1989 și s-a implicat activ în demersurile care au condus, în 1991, la recăpătarea oficială a numelui „Tinerimea Română” pentru instituția și clădirea de pe Schitu Măgureanu.

Bibliografie

• Istoric (tinerimearomana.ro)
• Palatul Tinerimea Română (casedemuzicieni.ro)
• Palatul Societăţii Tinerimea Română (enciclopediaromaniei.ro)
• Tinerimea Română (cimec.ro)
• Doamne de România | Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect (danagont.ro)
• Blocul Tinerimea Română (merg.in)
• Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” (zilesinopti.ro)
• Descoperă România. Palatul Societății Tinerimea Română, opera primei femei arhitect din întreaga lume (editiadedimineata.ro)
• Maria Virginia Andreescu Haret, prima femeie architect din România (descopera.ro)
• B-dul Schitul Măgureanu (zilesinopti.ro)

*

Arhitecti: Raul Negru, Virginia Haret, Jean Pompilian (DavidC - Monumenteromania.ro)

• Palatul Tinerimea Română, Strada Schitu Măgureanu, București, 1935: Clădire neoromânească masivă, destinată activităților culturale ale Societății „Tinerimea Română”. Include săli de spectacole și spații de instruire, fiind monument istoric clasa B.
• Palatul Tinerimea Română, Strada Johann Gutenberg 19, București, 1923–1927: Faza anterioară a complexului, sediu cultural pentru repetiții, coruri, orchestră și evenimente educative.

Mai 2024: