Arhitectul Ion Giurgea
Ion V. Giurgea (18 aprilie 1903, Tecuci – 12 iunie 1959, București) este unul dintre cei mai importanți arhitecți ai curentului mediteraneean din arhitectura interbelică românească. Se naște la Tecuci, fiu al lui Vasile Giurgea, președintele Tribunalului din Tecuci, și al Antoanetei, născută Eustațiu. Urmează școala primară la Tecuci și Galați, apoi liceul la Galați, absolvit în 1922. În același an vine la București și se înscrie la Școala/Academia de Arhitectură, pe care o frecventează cu întreruperi și o finalizează în 1930, obținând diploma de arhitect.
În perioada studenției este remarcat ca desenator foarte talentat și face parte din generația de absolvenți din 1930, alături de Octav Doicescu, George Damian, Tiberiu Niga, Grigore Ionescu, Toma Marinescu și alți arhitecți care vor marca arhitectura românească a secolului XX. Dosarul său profesional consemnează domiciliul în București, pe strada Aurel Vlaicu 48, și sediul biroului profesional în Piața Cantacuzino 4 și strada Viitorului 31; cererea de înscriere în Corpul Arhitecților este depusă în 1932, legitimația fiind eliberată în 1933. Moare la 56 de ani, în 1959, după o carieră foarte densă, care cuprinde peste două sute de proiecte, majoritatea realizate între 1930 și 1948.
Formare și începuturi profesionale
În timpul facultății, în 1925, lucrează ca desenator în colectivul condus de Florea Stănculescu, la Casa Centrală de Împroprietărire, alături de colegul său George Damian. Această experiență timpurie marchează atât formarea lui profesională, cât și evoluția ulterioară a lui Damian, care va recunoaște mai târziu influența considerabilă a lui Ion Giurgea asupra propriei cariere.
După obținerea diplomei, în 1930, își deschide birou propriu de arhitectură în București. Primele comenzi sunt, în principal, vile urbane pentru o clientelă înstărită: oameni politici, industriași, profesioniști liberali. Încă din prima parte a anilor ’30 se conturează preferința sa pentru un limbaj mediteraneean, cu accente „florentine”, „mauro-florentine” sau gotic-venețiene, adaptat cerințelor unei burghezii care își dorește case spectaculoase, dar perfect funcționale.
În 1934–1937 colaborează strâns cu arhitectul Alexandru Zaharia, cei doi împărțind sediul profesional din strada Gh. Cantacuzino 4. Din această asociere rezultă două proiecte majore: vila Arethia și Gheorghe Tătărescu din strada Polonă 19 și sanatoriul Saint Vincent de Paul, cunoscut ulterior ca Spitalul C.I. Parhon din bd. Aviatorilor 34–36; ambele proiecte sunt demarate împreună și finalizate de Ion Giurgea.
Activitatea interbelică și perioada „mediteraneeană”
Perioada de maximă intensitate a activității sale se desfășoară aproximativ între 1932 și 1947. În acești ani, Ion Giurgea proiectează și realizează un număr foarte mare de vile urbane și imobile de locuințe, în special în zonele de lux ale Bucureștiului interbelic: Parcul Jianu și bd. Jianu (astăzi bd. Aviatorilor), parcelarea Callimachi, străzile Polonă, Grigore Mora, Dr. Lister, Dr. Herăscu etc.
Reputația lui crește mai ales datorită arhitecturii mediteraneene spectaculoase, dar riguroase, aplicată atât la vile individuale, cât și la imobile de colț sau case-vilă cu două niveluri. Printre beneficiari se numără familia Tătărescu, personalități din lumea medicală și juridică, industriași, politicieni și personaje apropiate de Casa Regală (de exemplu Sultana Lambrino).
În paralel cu lucrările mediteraneene, abordează cu aceeași siguranță limbajul modernismului Art Deco, mai ales în cazul imobilelor de raport. Exemplul cel mai cunoscut este imobilul Leonida din bd. Ion C. Brătianu 28–30, o clădire cu 6–12 niveluri, ridicată la sfârșitul anilor ’30, astăzi considerată una dintre piesele importante ale modernismului bucureștean.
În anii ’30 realizează și lucrări importante în afara Bucureștiului, dintre care se detașează proiectul Mănăstirii Pissiota (jud. Prahova), concepută între 1928–1929 ca schit de călugări pe moșia lui Nicolae și Zoe Pissiota. Biserica mănăstirii este concepută ca o sinteză între Renașterea italiană și tradiția bizantină, cu un turn-clopotniță de 20 m și o compoziție volumetrică originală. Documentația de arhivă atestă, de asemenea, proiectarea teatrelor din Galați și Tecuci (în jurul anului 1932), confirmând deschiderea lui către programe culturale și clădiri publice, nu doar spre locuințe de lux.
Activitatea după 1945
După închiderea biroului său privat în 1943, în contextul mobilizării și al condițiilor de război, Ion Giurgea lucrează la întreprinderea „Titan–Nădrag–Călan”, unde se ocupă de proiectarea complexelor industriale, în special după 1942. După 1945 se angajează la Institutul Proiect București și la structurile de proiectare ale Ministerului Sănătății. În această perioadă realizează blocul IPROC din intersecția Căii Griviței cu Calea Victoriei, un bloc de locuințe pe șoseaua Mihai Bravu (neidentificat încă documentar) și alte lucrări de arhitectură civică și industrială. În 1943 obține Premiul II la concursul pentru Facultatea de Agronomie din București, proiect nerealizat care arată însă nivelul recunoașterii profesionale de care se bucura în mediul de specialitate.
Profil arhitectural și stilistic
Ion Giurgea este, alături de Alexandru Zaharia, unul dintre principalii creatori ai curentului mediteraneean în arhitectura interbelică din România. Cercetarea biografică arată că, prin anvergura și calitatea lucrărilor, poate fi plasat chiar înaintea lui Zaharia, dat fiind că succesul său nu se bazează pe conexiuni mondene, ci aproape exclusiv pe profesionalism și pe recomandări directe ale beneficiarilor.
Stilul său mediteraneean se caracterizează prin volumetrii compacte, de obicei cu 2–3 niveluri, cu terase, logii și pergole, acoperișuri plate sau cu învelitoare discretă, lipsite de pante abrupte, fațade tencuite, aproape întotdeauna în tonuri deschise, ordonate de registre de goluri alungite și ancadramente simple, detalii de factură hispanică sau gotic-venețiană (arce în plin cintru sau trilobate, colonete, logii înguste), reinterpretate însă într-o cheie modernă.
În paralel cu mediteraneeanul practică un modernism Art Deco sobru, cu registre verticale accentuate, colțuri rotunjite sau decroșate, volume repetate și o tratare atentă a parterelor comerciale. Blocul Leonida, dar și imobile precum cele din străzile Sf. Constantin, Armenească sau Polonă ilustrează foarte bine această versatilitate stilistică. O trăsătură constantă este atenția la contextul urban și la colțurile de perspectivă (de exemplu, Leonida sau blocurile din Sf. Constantin și Armenească), precum și capacitatea de a adapta „stilul la modă” la situații foarte diverse: vile înscrise pe loturi înguste, case în parcelări noi, imobile de raport sau clădiri monastice.
Lista lucrărilor cunoscute
Lista de mai jos este deschisă; include lucrările documentate până în prezent în dicționarele și monografiile consultate, în surse de arhivă și în repertorii recente. Datele de dată și funcțiune sunt redate după documente acolo unde sunt cunoscute; pentru unele proiecte atribuirea rămâne încă deschisă.
Reședințe și vile particulare în București
Lucrări atribuite sau cu documentare incompletă
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Clădiri publice, sanitare și religioase
Proiecte și concursuri
Referințe