Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Edmond van Saanen-Algi (ϯ)
(n. 1882 - d. 1938)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoclasic

Casa Istrate Micescu (fostă Arion) (reproiectare 1930)
case/vile, 1-2 niveluri, 1911, neoromânesc
Casa Manole Diamandi (amenajări și reamenajare interioară, 1915)
case/vile, 1-2 niveluri, 1915, neoclasic
Casa Manu - Auschnitt (interioare)
case/vile, 1-2 niveluri, 1915, neoclasic
Cristofor Columb 5 (amenajări)
case/vile, 1-2 niveluri, 1916, eclectic regional
Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale / ASE (arhitectul principal al Palatului)
educaționale, 2-5 niveluri, 1926, neoclasic, monument clasa B
Edmond van Saanen Algi

Arhitectul Edmond Francois Louis van Saanen-Algi

Edmond François Louis van Saanen-Algi s-a născut la 21 octombrie / 5 noiembrie 1882, la București, într-o familie cosmopolită aparținând burgheziei urbane, cu rădăcini olandeze, italiene și franceze, deja integrată de mai multe generații în societatea românească. Originea olandeză a patronimului Van Saanen, provenit din zona Hoorn, nu mai reflecta la momentul nașterii sale o condiție de „străin”, deoarece familia se stabilise în Țara Românească încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, devenind activă atât în mediul comercial, cât și în cel cultural.

Pe linie paternă, Edmond era fiul lui Robert van Saanen (n. 1857), personaj implicat în viața publică și administrativă a epocii, și descendent al unei familii cu tradiție în comerț și servicii administrative, stabilită în spațiul românesc încă din epoca domniei lui Gheorghe Bibescu. Bunicul său, Pierre van Saanen, originar din Smirna, reprezenta deja o generație adaptată mediului românesc, fiind implicat în activități comerciale și educaționale, inclusiv ca profesor de limbi străine. Această ramură familială ilustrează tipologia negustorilor și funcționarilor occidentali integrați în societatea românească modernizatoare din secolul al XIX-lea.

Pe linie maternă, Edmond provenea din familia Bruzzesi, de origine italiană. Mama sa, Luiza Bruzzesi (1864–1938), era fiica lui Francesco Bruzzesi, participant la mișcările Risorgimento-ului italian și ulterior stabilit la București, unde a dezvoltat activități comerciale (inclusiv un magazin cunoscut pe Calea Victoriei). Această componentă italiană aduce în biografia arhitectului o dimensiune culturală și politică distinctă, legată de idealurile naționale și de mobilitatea elitelor europene în epocă.

Copilăria și formarea lui Edmond au fost puternic influențate de evoluțiile din viața mamei sale. După divorțul de Robert van Saanen, aceasta se recăsătorește cu colonelul Alexandru Algiu, care îl adoptă pe Edmond, conferindu-i ulterior numele compus sub care va rămâne cunoscut. După moartea acestuia, Luiza Bruzzesi se recăsătorește cu Constantin C. Arion, personalitate politică importantă, ministru de externe și membru al elitei intelectuale românești. Prin aceste alianțe familiale succesive, Edmond pătrunde în cercurile înalte ale societății bucureștene, beneficiind de relații sociale și culturale privilegiate încă din tinerețe.

Această poziționare socială explică în mare măsură atât educația sa rafinată, cât și accesul ulterior la comenzi importante în carieră. Mediul familial îl plasează la intersecția dintre aristocrația culturală, burghezia prosperă și mediul politic, ceea ce îi oferă nu doar resurse materiale, ci și o rețea socială extinsă. În același timp însă, această apartenență la cercuri mondene va avea și un efect ambivalent: îl va integra într-un sistem de comenzi private și relații sociale care, paradoxal, îi vor limita participarea la marile concursuri publice de arhitectură și afirmarea pe deplin profesională.

Familia extinsă includea numeroși membri implicați în administrație, comerț, cultură și educație, ceea ce sugerează un mediu intelectual divers și cosmopolit. În această atmosferă, Edmond dezvoltă nu doar o sensibilitate artistică timpurie, ci și o deschidere către influențe internaționale, caracteristică întregii sale generații de arhitecți formați între Occident și România.

În plan personal, Edmond van Saanen-Algi va continua tradiția alianțelor sociale strategice prin căsătoria cu Aurelia Melania Vasiliu-Bolnavu, fiica filantropului Constantin Vasiliu-Bolnavu, consolidându-și astfel poziția în cadrul elitei românești. Ulterior, va avea și o căsătorie cu o scriitoare de origine americană, Marie-Louise Rutledge, ceea ce reflectă din nou caracterul cosmopolit al mediului său familial și social. Astfel, familia lui Edmond van Saanen-Algi nu reprezintă doar un context biografic, ci un factor determinant al formării sale: un amestec de tradiții occidentale, capital social și acces la elitele românești, care îi va modela atât traseul educațional, cât și cariera.

Studiile și formarea profesională

Formarea lui Edmond van Saanen-Algi reflectă modelul clasic al elitei intelectuale românești de la începutul secolului al XX-lea: o combinație între educația locală și specializarea în marile centre culturale europene. Educația sa începe în București, la pensionatul Schewitz-Thierrin, instituție cunoscută pentru standardele ridicate și orientarea sa occidentală. Ulterior, își finalizează studiile liceale la Iași, unde obține diploma de bacalaureat, confirmând o pregătire generală solidă, specifică tinerilor din mediul burghez cultivat.

Primul pas către formarea tehnică îl reprezintă studiile de la Școala Politehnică Regală Bavareză din München, între 1901–1902. Aici urmează un program riguros, care include discipline fundamentale pentru arhitectură: matematică superioară, geometrie descriptivă, fizică experimentală, mecanică, precum și cursuri de desen tehnic și ornament. Această etapă este esențială pentru formarea sa inginerească, oferindu-i o bază solidă în știința construcțiilor și în rigoarea tehnică a proiectării.

După o scurtă perioadă de tranziție, Edmond își continuă studiile la Paris, la prestigioasa École nationale supérieure des Beaux-Arts, unde va rămâne aproximativ un deceniu (circa 1905–1914). Această etapă este decisivă pentru formarea sa artistică și arhitecturală. În cadrul școlii pariziene, studiază sub îndrumarea unor arhitecți importanți și intră în contact direct cu tradiția academismului Beaux-Arts, caracterizată prin rigoare compozițională, monumentalitate și integrarea decorului artistic în arhitectură.

Viața sa pariziană nu se limitează la studiul academic. Edmond devine un frecvent vizitator al muzeelor, al sălilor de concert și al teatrelor, fiind profund influențat de mediul cultural al capitalei franceze. În special, spectacolele avangardiste ale Baletelor rusești îi marchează sensibilitatea artistică, determinându-l să realizeze numeroase desene ale dansatorilor celebri ai epocii, precum Nijinski sau Isadora Duncan. Această activitate artistică paralelă nu este marginală, ci contribuie la dezvoltarea unei viziuni interdisciplinare asupra artei, în care arhitectura, scenografia și desenul se influențează reciproc.

În această perioadă organizează și prima sa expoziție importantă la Paris, în 1914, fapt care confirmă recunoașterea talentului său artistic în mediul cultural occidental. Totuși, studiile sale la École des Beaux-Arts sunt marcate de o durată neobișnuit de lungă, ceea ce sugerează o combinație între perfecționism, diversitate de interese și o anumită lipsă de disciplină constantă, aspect remarcat și de contemporani.

Experiența pariziană este completată de călătorii și contacte internaționale, inclusiv o vizită în Statele Unite, unde intră în contact cu arhitectura zgârie-norilor. Această influență va avea consecințe directe asupra operei sale ulterioare din București, în special asupra participării la proiectarea Palatului Telefoanelor, una dintre primele clădiri moderne de tip „skyscraper” din capitală.

În ansamblu, formarea lui Edmond van Saanen-Algi este caracterizată de dubla sa dimensiune: tehnică (dobândită la München) și artistică (dezvoltată la Paris). Această combinație îl plasează într-o categorie aparte de arhitecți ai epocii, capabili să opereze atât în registrul academic Beaux-Arts, cât și în cel al modernismului emergent. În același timp, educația sa reflectă și un anumit tip de personalitate: deschisă, curioasă, atrasă de multiple forme de expresie artistică, dar uneori dispersată. Această complexitate explică atât originalitatea operei sale, cât și dificultatea de a-și construi o carieră coerentă și recunoscută pe deplin în contextul arhitecturii românești interbelice.

Perioada Paris – New York

Perioada petrecută de Edmond van Saanen-Algi la Paris, între aproximativ 1902 și izbucnirea Primului Război Mondial, reprezintă etapa definitorie a formării sale artistice și intelectuale, dar și momentul în care își conturează identitatea complexă de arhitect, desenator și spirit cosmopolit. Stabilit în capitala franceză după studiile tehnice din München, el se integrează rapid în mediul artistic parizian, frecventând nu doar cursurile École des Beaux-Arts, ci și cercurile culturale, saloanele și spectacolele care animau viața artistică a epocii.

Un element central al acestei perioade îl constituie fascinația sa pentru artele spectacolului, în special pentru fenomenul Baletelor rusești, care devine pentru el o veritabilă revelație estetică. Între 1909 și 1914, van Saanen-Algi asistă cu regularitate la reprezentațiile companiei conduse de Serghei Diaghilev, urmărind spectacolele inovatoare care redefiniseră gustul artistic european. Din aceste experiențe se naște o vastă serie de desene – probabil peste o mie – realizate rapid, adesea chiar în timpul reprezentațiilor, cu un duct sigur și fluid, capabil să surprindă mișcarea, ritmul și expresivitatea corpului uman.

Aceste crochiuri nu urmăresc redarea fidelă a fizionomiilor, ci mai degrabă captarea energiei și dinamismului dansului. Siluetele sunt sintetizate în linii esențiale, iar identitatea personajelor devine recognoscibilă prin comparație cu costumele și iconografia epocii. Astfel pot fi identificate figuri celebre precum Tamara Karsavina, Anna Pavlova sau Vaslav Nijinski, în spectacole precum Les Sylphides (1909), Shéhérazade (1910), Le Spectre de la rose (1911) sau L’après-midi d’un faune (1912). În același univers vizual apar și Isadora Duncan, Josephine Baker și alți artiști ai avangardei coregrafice, ceea ce indică deschiderea lui van Saanen-Algi către noile forme de expresie artistică ale începutului de secol XX.

Pentru artist, dansul devine nu doar subiect, ci și metodă de înțelegere a artei. În reflecțiile sale ulterioare, el afirmă că a urmărit „expresia vieții” și dinamismul, preferând corpul în mișcare reprezentării statice. Această concepție va influența modul în care va gândi ulterior arhitectura, nu ca pe o simplă compoziție formală, ci ca pe o expresie a energiei și funcțiunii.

În paralel cu această activitate intensă de desenator, van Saanen-Algi participă la viața artistică oficială pariziană. În 1914 organizează la Galerie Devambez prima sa expoziție importantă, dedicată desenelor de dansatori. Evenimentul se bucură de o primire favorabilă din partea criticii și marchează momentul afirmării sale publice ca artist. Expoziția este însoțită de texte elogioase și chiar de contribuția unor personalități culturale, confirmând integrarea sa în mediul artistic francez.

Tot în această perioadă participă la Salonul „Société des Artistes Français”, unde expune la secțiunea de arhitectură și obține o mențiune de onoare, semn că activitatea sa nu era limitată la desen, ci includea și preocupări arhitecturale consistente. Această dublă orientare – artistică și arhitecturală – îl situează într-o zonă de interferență specifică epocii Beaux-Arts, dar și deschisă către modernitate.

Viața sa pariziană este marcată și de un cerc social extrem de variat. Frecventează familii influente, artiști, muzicieni și intelectuali, printre care George Enescu, Hariclea Darclée sau Paul Dukas. În acest mediu, arta, muzica și literatura se intersectează constant, contribuind la formarea unei sensibilități artistice complexe. Atelierul său devine un spațiu de întâlnire și dialog cultural, unde desenul, muzica și conversația coexistă într-un spirit tipic Belle Époque.

Un moment important în viața sa personală și socială îl reprezintă căsătoria, în 1911, la Londra, cu Marie-Louise Gibson Rutledge, o scriitoare americană provenită dintr-un mediu influent din New York. Această alianță deschide pentru van Saanen-Algi accesul către lumea americană și, implicit, către o nouă etapă a experienței sale internaționale. Soția sa, educată în cercuri culturale occidentale și activă în presa literară americană, va contribui la extinderea rețelei sale sociale și culturale dincolo de Europa.

Legătura cu Statele Unite devine concretă prin itinerarea expoziției sale la New York, unde lucrările sunt prezentate publicului american și comentate în presa vremii, inclusiv în New York Times. În acest context, van Saanen-Algi este perceput ca un „pictor al mișcării”, un artist capabil să redea energia modernității urbane și dinamismul vieții contemporane. Experiența americană îi oferă un contact direct cu ritmul accelerat al metropolei și cu noile forme de expresie artistică și socială.

Impresionat de arhitectura verticală a New York-ului, el dezvoltă reflecții asupra zgârie-norilor, pe care îi consideră expresia unei energii specifice Americii. Observația sa privind caracterul stratificat al acestor clădiri și evoluția lor către forme originale sugerează o înțelegere timpurie a modernismului arhitectural. Această experiență va avea ecouri în activitatea sa ulterioară, mai ales în raport cu proiectele moderne din București.

În paralel, Marie-Louise van Saanen-Algi își continuă cariera literară, publicând romane și colaborând cu reviste importante precum Vanity Fair, Harper’s Bazaar sau Cosmopolitan. Cuplul devine astfel parte a unei elite culturale transatlantice, în care arta, literatura și societatea se intersectează.

Ultimii ani ai perioadei pariziene sunt marcați de intensitate artistică, dar și de tensiunile care preced izbucnirea războiului. În 1914, pe lângă succesul expoziției, van Saanen-Algi este implicat indirect în inițiative culturale și filantropice, prin intermediul soției sale, care participă la organizarea unor acțiuni de sprijin pentru artiști și intelectuali. Această implicare reflectă spiritul solidar al mediului artistic parizian în fața crizei iminente.

În ansamblu, perioada Paris – New York definește profilul lui Edmond van Saanen-Algi ca artist cosmopolit, aflat la intersecția dintre tradiția academică europeană și modernitatea emergentă. Experiența pariziană îi oferă rafinamentul și cultura artistică, iar contactul cu America îi deschide perspectiva asupra unei arhitecturi dinamice și inovatoare. Această dublă influență va rămâne fundamentală pentru întreaga sa activitate ulterioară.

Mai jos este o sinteză amplă, construită exclusiv pe baza paginilor trimise de tine în această conversație, reunind atât setul anterior, cât și ultimele pagini. Am păstrat ordinea cronologică și am separat clar: lista simplă a lucrărilor, lista comentată și apoi capitolele narative despre viața și poziționarea profesională a lui Edmond van Saanen-Algi în România.

Întoarcerea în țară și reinserția în mediul românesc

Revenirea lui Edmond van Saanen-Algi în România, în 1915, nu înseamnă o simplă repatriere, ci începutul unei noi etape de adaptare profesională. Format în mediul francez, familiarizat cu academismul Beaux-Arts, cu lumea expozițiilor și a cercurilor artistice pariziene, el intră în peisajul românesc prin două porți privilegiate: marea proprietate aristocratică și mediul artistic bucureștean. Primele comenzi, de la Ghidigeni și din București, îl așază direct în cercul unei clientele rafinate, capabile să ceară nu doar clădiri, ci ansambluri de viață, decor, reprezentare și agrement.

În același timp, participarea la Salonul „Tinerimea Artistică” în 1915 arată că nu vine în România doar ca arhitect, ci și ca artist deja format. Această dublă identitate va rămâne definitorie pentru întreaga sa carieră românească: nu este doar un constructor de clădiri, ci un autor de interioare, desene, scenografii, embleme, machete și conferințe.

Clientela și rețelele sale sociale

Una dintre marile chei de înțelegere a traseului său românesc este rețeaua de relații. Van Saanen-Algi lucrează pentru familii precum Chrissoveloni, Micescu, Arion, Vasiliu-Bolnavu, pentru instituții precum O.N.E.F., pentru mediul teatral al lui Constantin Tănase, pentru legații străine și, în cele din urmă, pentru Ministerul Afacerilor Străine. Aceste conexiuni nu sunt întâmplătoare. Ele se explică prin originea sa socială, prin alianțele familiale și prin cultura sa cosmopolită, foarte potrivită pentru mediile diplomatice și aristocratice.

Cariera lui românească pare să se fi dezvoltat mai puțin prin concursuri câștigate spectaculos și mai mult prin recomandări, legături personale, încredere socială și cercuri de elită. Din acest motiv, multe dintre lucrările sale au caracter rezidențial, diplomatic sau decorativ, iar proiectele sale oficiale mari rămân adesea neexecutate.

Arhitect, decorator, scenograf

Un fir constant al activității sale este refuzul limitării la arhitectura de zidărie în sens strict. La Ghidigeni sau Reșița, el intervine în interioare, mobilier, panouri decorative, săli de consiliu, spații reprezentative. La „Cărăbuș” pune în joc și instinctul de scenograf. În proiectele diplomatice, reconfigurează trasee ceremoniale, vestibuluri, saloane, sufragerii, scări și relații între spațiile de recepție.

Această dimensiune îl apropie de tipul arhitectului-decorator francez de început de secol, pentru care arhitectura nu este numai volum și structură, ci și punere în scenă a vieții sociale. Tocmai aici stă una dintre originalitățile lui în peisajul românesc: este mai puțin un arhitect de serie, specializat într-un singur registru, și mai mult un creator de atmosferă, de ceremonial și de decor total.

Relații tensionate cu unii comanditari

Materialul transmis arată și latura mai puțin favorabilă a carierei sale. În mai multe episoade apar dificultăți de plată, depășiri de buget, neînțelegeri sau modificări cerute de clienți. La Legația Greciei, costurile se triplează și comanditara îi reproșează că nu a avertizat la timp. La Predeal, generalul Gorski îi schimbă radical proiectul. La Ciumești și în relația cu Istrate Micescu, ruptura pare să fie profundă; până în 1937 arhitectul încă scria cu amărăciune despre datoria mare pe care i-o lăsase acesta.

Aceste episoade nu trebuie văzute doar ca accidente biografice, ci și ca simptome ale unei poziții profesionale fragile. Van Saanen-Algi lucra pentru o elită pretențioasă, uneori capricioasă, în contexte unde arhitectul nu controla mereu execuția, bugetul sau programul final. Tocmai de aici poate veni impresia unei opere fragmentare, risipite și uneori mutilate de circumstanțe.

Legătura cu statul și cu diplomația

În anii 1920 și 1930, Van Saanen-Algi intră tot mai des în relație cu instituțiile statului. Este arhitect-șef provizoriu la Direcția Tehnică din Ministerul Instrucțiunii, este trimis în misiuni la Viena, Roma și probabil Praga pentru evaluarea unor sedii diplomatice, primește însărcinări pentru proiecte de anvergură precum Palatul Justiției sau Primăria Sectorului de Verde și susține numeroase conferințe radiofonice.

Această dimensiune instituțională este foarte importantă, pentru că îl arată nu doar ca profesionist de salon sau al marii proprietăți, ci și ca expert cultural. În rapoartele privind imobilele diplomatice se vede un arhitect atent la funcțiune, la reprezentare, la soliditate, la costuri și la adecvarea clădirii la rolul său public. Prin aceste misiuni, Van Saanen-Algi apare ca un intermediar între gustul artistic și interesul statului.

Conferențiar și om de cultură

Una dintre cele mai surprinzătoare imagini care reies din material este aceea a lui Van Saanen-Algi ca intelectual public. În 1930 și 1931 ține numeroase conferințe radiofonice: despre lumina artificială, despre lumina în arhitectură, despre fântâni, despre cum trebuie făcută casa, despre arhitecții lui Napoleon. Conferențiază și la Fundația Vasiliu-Bolnavu. În 1932 vorbește despre arhitect și rolul său istoric, iar mai târziu despre reprezentarea femeii în plastica Renașterii italiene și despre Michelangelo. Aceste teme arată o cultură largă, care depășește strict profesia. Nu vorbește doar despre tehnică, ci și despre estetică, istoria artei, igienă, viața domestică, urbanitate și ceremonie. Portretul care se conturează este cel al unui arhitect-savant, pentru care profesia are o dimensiune pedagogică și morală.

Muzica, teatrul și lumea artistică

Van Saanen-Algi nu se desprinde niciodată complet de artele spectacolului. Compune muzică, scrie pentru librete, lucrează la scenografii și costume, colaborează cu teatrul de marionete și cu baletul. În 1932 realizează scenografia și schițele de costume pentru baletul „Taina”, după un libret al Reginei Maria și pe muzica lui Mihail Andricu. Mai compune pentru alte texte și spectacole. Este și membru al Cercului Amicilor Muzicii București. Această continuitate este esențială. Ea arată că Parisul nu rămâne doar o amintire biografică, ci continuă să iradieze în practica sa românească. Chiar și când proiectează clădiri, el gândește adesea teatral, decorativ, muzical.

Viața personală și turbulențele biografice

În plan personal, anii românești sunt marcați de reconfigurări importante. În 1924 se căsătorește cu Aurelia Melania Vasiliu-Bolnavu și intră într-un nou cerc familial și social, legat de filantropie și de lumea universitară. Cuplul locuiește în fosta casă a lui C. C. Arion. Totuși, în 1932 are loc divorțul de Aurelia, care se va recăsători. Din informațiile răzlețe privind adresele sale și datoriile moștenite, se vede că stabilitatea lui financiară și domestică nu a fost una deplină. În același timp, interesul său pentru politică și mediile conservatoare este atestat de apartenența la Liga „Vlad Țepeș” și de plata cotizației la Partidul Conservator. Departe de a fi un simplu artist retras, Van Saanen-Algi rămâne un participant activ la viața publică, chiar dacă nu neapărat într-o poziție dominantă.

Distincții, recunoaștere și marginalitate

Este decorat de statul român, de Grecia, de Franța și de Cehoslovacia. Primește mențiuni onorabile, este invitat în jurii, participă la saloane, este membru în cercuri culturale și sportive. Toate acestea indică o recunoaștere reală. Și totuși, lectura întregului material lasă impresia unei cariere incomplete, fragmentate, în care multe proiecte rămân pe hârtie, iar altele sunt deformate, abandonate sau uitate.

Această tensiune între prestigiu și nereușită practică este, probabil, una dintre caracteristicile cele mai profunde ale biografiei sale românești. Van Saanen-Algi a fost suficient de apreciat pentru a fi chemat mereu, dar nu suficient de consolidat pentru a impune decisiv o operă monumentală comparabilă cu a marilor arhitecți interbelici ai generației sale. Privită în ansamblu, activitatea lui Edmond van Saanen-Algi în România se organizează în jurul câtorva direcții clare: moșii și reședințe aristocratice, interioare și decor, arhitectură diplomatică, proiecte culturale și teatrale, proiecte oficiale adesea nerealizate, precum și o intensă viață publică de artist și conferențiar. El nu este autorul unui număr mare de clădiri canonice ușor de recunoscut, ci al unei practici largi, rafinate, cosmopolite, risipite între arhitectură, desen, muzică, decor și pedagogie culturală.

Lucrări documentate - lucrări realizate

1915 – Domeniul Chrissoveloni de la Ghidigeni

Aceasta este una dintre primele și cele mai importante comenzi românești ale lui Van Saanen-Algi. Intervențiile priveau nu doar conacul, ci întregul ansamblu de agrement și reprezentare al moșiei: transformări la arcadele pavilionului de administrație, sala mare de concert și tenis, pavilionul de vânătoare, casa administratorului, pergole, colonadă și terenul de tenis. Din materialul transmis reiese că terenul de tenis era remarcabil în epocă fiind acoperit, ceea ce îl făcea utilizabil inclusiv iarna. Domeniul mai cuprindea mausoleu neoclasic, fabrici și dotări rurale. Unele surse din volum îi atribuie și monumentul funerar de la Ghidigeni, datat în 1915. Ansamblul arată foarte bine tipul de practică al arhitectului: nu doar clădiri noi, ci amenajări complete de moșii, interioare, pavilioane și echipamente de loisir pentru marea elită proprietară.

1915 – Casa Diamandi, București

Este menționată scurt ca lucrare de amenajare în București, la adresa str. Columb nr. 3. Informația este sumară, fără detalii privind natura exactă a intervenției, dar confirmă că încă de la începutul revenirii sale în țară Van Saanen-Algi lucra simultan pentru mari proprietari din provincie și pentru case urbane din București.

1916 – Legația Greciei din București

Este unul dintre șantierele sale cele mai bine conturate documentar. Primește comanda în martie 1916, probabil prin rețeaua Chrissoveloni și prin legăturile diplomatice grecești. Proiectul includea unirea a două saloane într-o sufragerie, instalarea unui sistem de încălzire, refacerea scării principale, modificarea deschiderilor spre hall și casa scării, reconfigurarea unor spații de la etaj, lucrări la pavilioanele din grădină și intervenții asupra fațadei către grădină. În corespondență se solicitau opțiuni inspirate de stilurile Ludovic XIV și Ludovic XVI. Lucrările au depășit costurile prevăzute, iar comanditara i-a reproșat ulterior arhitectului creșterea majoră a cheltuielilor. Totuși, la finalul șantierului din 1916 Van Saanen-Algi a fost decorat cu Ordinul grec al „Mântuitorului”, în grad de Cavaler, semn că intervenția a fost considerată importantă.

1918 – Extinderea școlii din Ghidigeni

Este menționată ca proiect comandat tot de Jean Chrissoveloni. Chiar dacă nu avem descrieri ample, faptul că moșia îl reangajează după lucrările anterioare arată că relația profesională se menținuse.

1919 – Teatrul „Cărăbuș”, București

Aceasta este una dintre lucrările sale cele mai cunoscute din mediul cultural bucureștean. La comanda lui Constantin Tănase, arhitectul transformă radical fosta Grădină „Ambasador / Amicii Orbilor” într-un nou teatru de vară. Materialul relevă atât caracterul urgent al șantierului, cât și ingeniozitatea adaptării la un teren lung și îngust. Van Saanen-Algi însuși își justifica soluția prin recursul la elemente de arhitectură egipteană simplificată, unde scarabeul ptolemeic juca un rol decorativ. Lucrarea îl impune în lumea spectacolului bucureștean și confirmă o latură foarte importantă a practicii sale: arhitectura scenică și de divertisment.

1924 – Casa Anticarilor, București

Pavilionul destinat Societății Anticarilor, amplasat în Piațeta Belvedere, între Vama Poștei și Grand Hôtel (în spatele clădirii CEC, azi demolată - n.r.), este o lucrare urbană foarte interesantă. Clădirea avea plan elipsoidal, pridvor circular și șapte magazine, cu apă și lumină electrică. Materialul sugerează că stilul neoromânesc ar fi putut fi impus de comanditar sau de context. Pavilionul a fost distrus în 1943. Lucrarea arată capacitatea arhitectului de a concepe arhitectură comercială urbană cu un puternic caracter reprezentativ.

1926 – Amenajarea foaierului studenților / Căminul studenților pentru O.N.E.F.

Este menționată ca realizare, dar fără descriere amplă. Ea confirmă menținerea relației cu O.N.E.F. și interesul pentru arhitectura instituțională legată de educație și sport.

1926–1927 – Reșița, U.D.R.

Aici Van Saanen-Algi nu proiectează uzinele, ci este implicat în interioarele și decorația unor spații reprezentative ale Palatului Administrativ al Uzinei: sala de consiliu, biroul directorului general, camera prezidențială, antreuri și coridoare. Colaborează cu pictorul Ștefan Popescu și cu Steriadi pentru panouri decorative. Contractul îi remunera lucrările de arhitectură separat față de colaborările artistice. Episodul este important deoarece îl arată foarte bine ca arhitect-decorator, format în cultura Beaux-Arts, preocupat de interioare, mobilier și ansambluri ornamentale.

1928–1929 – Vila Istrate Micescu, București

Transformările la vila lui Istrate Micescu priveau adăugarea unei intrări pe stâlpi, demolări și completări la parter, amenajarea birourilor secretarilor în mansardă, uși, ferestre, dușumele, parchete și acoperiș. Volumul descrie vila ca având elemente neoromânești și italiene și o siluetă impunătoare, cu terase și turn-foișor. Este una dintre lucrările sale rezidențiale urbane importante, chiar dacă desfășurată în colaborare tensionată cu inginerul Koranyi / Corani.

1928–1929 – Conacul Micescu de la Ciumești și Casa Muzelor

În paralel cu lucrările de la București, Van Saanen-Algi este însărcinat să realizeze și conacul Micescu de la Ciumești, jud. Argeș, precum și Casa Muzelor de pe moșie. Nu s-au păstrat planurile sau corespondența completă, însă se menționează colaboratori concreți: Gheorghe Ungureanu la șarpante, sculptorul Jurcă la decorații și Ruffer la șeminee. Este o lucrare de mare interes pentru practica sa aristocratică și pentru relația cu Istrate Micescu, deteriorată ulterior grav. Din scrisoarea-testament din 1937 reiese că arhitectul se simțea înșelat și îi reproșa lui Micescu o datorie mare neplătită.

1929 – Casa Lucaciu, București

Rolul său a fost de verificare a tâmplăriei Drexler la Casa Lucaciu, proprietate a Academiei Române. Nu pare să fie un proiect de autor în sens deplin, ci mai curând o expertiză / verificare tehnică și artistică.

1929–1931 – Legația Egiptului, București

Se ocupă de amenajarea Legației Egiptului în vila E. Arion de pe bulevardul Lascăr Catargiu, construită după planurile lui Ion D. Berindey. Și aici este probabilă o comandă venită prin rețeaua familiei Arion. Materialul nu descrie exact amploarea intervențiilor, dar e clar că a lucrat din nou asupra unei reședințe diplomatice, domeniu în care avea deja experiență de la Legația Greciei.

1930 – Ordinul „Ferdinand I”

Propune mai multe variante pentru însemnele ordinului, dintre care unele sunt reținute pentru confecționare. Nu este o lucrare de arhitectură, dar ține de desenul heraldic și de designul oficial, domeniu unde formarea sa artistică era utilă.

1930 – Placheta Marcel Lalouette

Realizează macheta pentru placa dedicată aviatorului Marcel Lalouette, modelată de sculptorul André Lavrillier. Este o lucrare de colaborare între arhitectură, medalistică și memorial.

1936 – Evaluări diplomatice la Viena, Roma și Praga

În 1936 devine un fel de expert al Ministerului Afacerilor Străine pentru alegerea și adaptarea unor sedii diplomatice. La Viena evaluează două imobile pentru Legație și Consulat; la Roma recomandă achiziția unui imobil de pe via Pergolesi 9, tranzacție care nu se face din motive financiare; la Praga, după cumpărarea unui imobil în Nerudova nr. 5, propune reparații și modernizări costisitoare. Aici nu mai avem doar arhitectul-proiectant, ci și arhitectul-consilier al statului.

1938 – Intervenții pentru Legația Franței din București

După cumpărarea fostei reședințe Marghiloman pentru Legația Franței, i se cer lui Van Saanen-Algi soluții pentru unirea și adaptarea ansamblului: refacerea intrării principale, înlocuirea unor uși cu tâmplărie de fier forjat, corectarea infiltrațiilor și diferențelor de nivel la terasă, demolarea unor ziduri și a unei magazii din fundul curții pentru deschiderea perspectivei. Este una dintre ultimele sale lucrări documentate și confirmă prestigiul său în mediul diplomatic.

Lucrări nerealizate / neconfirmate / abandonate

1916 – Posibila capelă a Legației Greciei

În septembrie 1916, noul ministru al Greciei solicita lucrări suplimentare, inclusiv o anexă. În volum apar și reproduceri ale proiectului nerealizat al capelei Legației, semnat de Paul Petricu în 1899. Din lipsa planurilor nu se poate stabili dacă Van Saanen-Algi a intervenit efectiv asupra acestui proiect sau doar asupra extensiei cerute atunci. Aici trebuie păstrată prudența.

1922 – Proiect de stadion pentru O.N.E.F.

Oficiul Național de Educație Fizică alege proiectul lui pentru a-l trimite la Expoziția Internațională de la Philadelphia. Nu s-au păstrat planurile, iar stadionul realizat ulterior a fost construit după proiectele lui Horia Creangă și Marcel Iancu. Chiar nerealizat, episodul este important pentru că arată interesul lui Van Saanen-Algi pentru programe moderne și pentru arhitectura sportivă.

1923 – Proiect pentru Ministerul Justiției

Este menționat ca nerealizat și reluat ulterior în 1928. Avem prea puține date ca să-i precizăm configurarea, dar el marchează ambiția arhitectului de a intra pe terenul comenzilor oficiale de mare scară.

1927 – Azilul Copiilor Abandonați, Kiseleff

Proiectul era prevăzut pentru Șoseaua Kiseleff, dar nu s-a realizat. Totuși, faptul că în 1934 va expune o perspectivă a Azilului arată că îl considera un proiect important în portofoliu.

1928 – Primăria Sectorului de Verde

I se oferă 50.000 lei pentru o schiță de ansamblu și fațade în stil vechi românesc adaptat cerințelor moderne. Proiectul nu este executat după planurile sale. Este încă un exemplu de comandă publică importantă pierdută sau deviată.

1928 – Noul Palat al Justiției

Semnează o convenție pentru noul Palat al Justiției de pe str. G. Cantacuzino, proiect care urma să integreze părți din vechea construcție a Președinției Consiliului de Miniștri. Avea atribuții de direcție, supraveghere, utilități și mobilier. Proiectul nu s-a materializat. Dacă ar fi fost realizat, ar fi reprezentat probabil una dintre cele mai mari opere ale sale.

1930 – Pavilioanele de la Ecrene

Mărgărita Miller-Verghy îi cere patru schițe pentru pavilioanele de la Ecrene, destinate Reginei Elisabeta a Greciei. Din sursele menționate nu rezultă că s-au realizat. Ele confirmă însă plasarea sa în cercurile aristocratice și diplomatice internaționale.

1930 – Concursul Fundațiunea Dalles

Primește mențiune onorabilă la concursul de schițe. Clădirea va fi realizată după proiectul lui Horia Teodoru. Episodul e util pentru înțelegerea statutului său: prezent și apreciat, dar adesea devansat la marile realizări definitive.

1933 – Proiect pentru o catedrală ortodoxă în București

Este menționat ca nerealizat. Faptul că apare într-un moment relativ târziu arată că Van Saanen-Algi continua să aspire la programe monumentale.

1934 – Așezămintele „Sf. Spiridon” de la Slănic-Moldova

Proiectează clădirile epitropiei, dar lucrarea rămâne nerealizată. Din nou, avem un exemplu de proiect mare, de interes public și filantropic, care nu depășește faza de proiect.

1934 – Legația Serbiei din București

Solicită vești și plata pentru proiectul de transformare și lărgire a Legației Serbiei. Programul prevedea o sală de ședere, transformarea vestibulului, sufrageriei și dependințelor. Proiectele fuseseră înaintate cu peste un an înainte, dar au fost abandonate după asasinarea regelui Alexandru la Marsilia. Este un caz foarte clar în care istoria politică a întrerupt direct o lucrare de arhitectură.

1934 – Mausoleu pentru Sindicatul Artiștilor Dramatici și Lirici

I se cere o machetă pentru un mausoleu de 110 mp, destinat cimitirului Bellu. Proiectul nu va fi realizat. Chiar și așa, cererea arată încrederea de care se bucura în mediul artistic.

1934 – Vilă la Predeal

Generalul Alexandru Gorski îi cere proiectul unei vile la Predeal. Arhitectul se plângea că proiectul i-a fost radical modificat și cerea plata de 20.000 lei pentru studii și planuri. Avem aici încă un episod de relație dificilă cu clientul.

1935 – Palatul Telefoanelor, studiu pentru hol

Nu este vorba despre autorul clădirii, ci despre un studiu expus privind holul Palatului Telefoanelor. Totuși, în economia operei sale, Palatul Telefoanelor rămâne un reper central, iar interesul continuu pentru acest obiectiv este important.

1936 – Posibil imobil pe bulevardul Eroilor Sanitari nr. 25

Volumul menționează doar posibilitatea ca în ultimii ani de creație să fi realizat planurile acestui imobil. Fără documente suplimentare, lucrarea rămâne ipotetică.

*

Arhitectul Edmond Francois Louis van Saanen-Algi (sinteză)

Edmond Francois Louis Van Saanen-Algi (numit frecvent Edmond Van Saanen-Algi) s-a născut la București, la 21 octombrie / 5 noiembrie 1882 (stil vechi / stil nou). A murit la București la 2 mai 1938 și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Edmond era fiul lui Robert Van Saanen și al Luizei Bruzzesi. În copilărie a fost adoptat de al doilea soț al mamei sale, Alexandru Algiu, de unde și numele compus. Monografia

Oana Marinache și Gabriel Badea-Păun detaliază monografic genealogia familiei Van Saanen (origine olandeză, legături comerciale vechi), precum și ramificații familiale stabilite în Țara Românească înainte de nașterea arhitectului. În plan conjugal, în materialul atașat apar două căsătorii: prima cu Marie-Louise Rutledge (născută Gibson-Goetchins), încheiată prin divorț (1916), iar a doua, în 1924, cu Aurelia Metania Vasiliu-Bolnavu.

Activitate profesională și contexte instituționale

Fișa Metacult sintetizează parcursul educațional astfel: studii inițiale în București (internatul Schewitz-Thierrin), apoi liceu la Iași (internatul „C. Negruzzi”, 1900); 1901–1902 studii de arhitectură la Politehnica din München; 1905–1914 studii de arhitectură la Școala de Arte Frumoase din Paris (zona Beaux-Arts). Alte surse completează, pentru perioada pariziană, repere de atelier și contexte de formare în zona Beaux-Arts, cu accent pe componenta dublă tehnică–artistică ce va rămâne definitorie pentru el.

În timpul Primului Război Mondial, este menționat ca lucrând în structuri tehnice legate de construcții sanitare/militare. În 1927 apare ca arhitect-șef (provizoriu) la Direcția Tehnică din Ministerul Instrucțiunii / Educației, ceea ce indică o poziționare administrativă de nivel bun în epocă. În paralel, activitatea lui a fost una „hibridă”: proiectare de arhitectură (construcții și transformări), amenajări interioare, plus o componentă consistentă de scenografie, desen și expoziții, vizibilă mai ales în legătură cu mediul parizian și apoi cu teatrul bucureștean.

Profil profesional și caracteristici stilistice

În sursele critice, Van Saanen-Algi este descris ca un autor dificil de încadrat într-o singură „școală”, tocmai pentru că lucrează pe o paletă largă: de la neoclasicism și academism Beaux-Arts la Art Deco și modernism. În practică, această paletă se vede în două direcții majore: arhitectură publică și de reprezentare, unde colaborarea și sistemele constructive moderne (structuri, standarde funcționale, imagine urbană) devin esențiale; intervenții pe reședințe existente și interioare, unde accentul cade pe scenografie domestică, detaliu, tâmplării, finisaje, „regie” a spațiului. Un element important, reliefat explicit în fișa Metacult, este că multe proiecte rămân greu de identificat astăzi (o parte neexecutate, o parte pierdute în arhive private sau în documente de creditare), ceea ce explică de ce opera lui apare fragmentar în istoriografia clasică.

Activitate artistică (desen, pictură, scenografie, expoziții)

Sursele notează explicit interesul lui pentru viața artistică pariziană (muzee, concerte, teatru, avangardă) și pentru spectacolele Baletelor Ruse, pe care le-a desenat intens, organizând inclusiv expoziții. Este menționată o expoziție la Paris (Galeria Devambez), inițiată de Isadora Duncan (31 martie – 14 aprilie 1914), dedicată desenelor cu dansatori. Această experiență se leagă direct de colaborările bucureștene de mai târziu, inclusiv cu Constantin Tănase (Grădina/Teatrul Cărăbuș), unde componenta de scenografie și decor devine relevantă în proiectare. Fișa Metacult subliniază explicit activitatea de desenator/pictor și componenta expozițională (inclusiv expoziția de la Paris din 1914) și indică existența unei arhive cu lucrări muzicale și poezii, considerate de autor „amator”.

Lucrări documentate

Clădiri publice și administrative

  • Palatul Telefoanelor, Calea Victoriei, București (1931–1933), în colaborare cu arh. Louis Weeks și antreprenor/constructor asociat.
  • Academia de Înalte Studii Industriale și Comerciale / Academia de Studii Economice (ASE), Piața Romană, București (aripi realizate în intervalul 1923–1938), împreună cu Grigore P. Cerkez și Arghir Culina.
  • Proiect pentru stadion ONEF (1922), nerealizat.
  • Cămin/foaier studențesc – Oficiul Național de Educație Fizică (ONEF), București (proiect/amenajare, 1926).
  • Proiect pentru un nou Palat al Justiției, str. G. Cantacuzino nr. 11–13, București (1928), nerealizat.
  • Proiect pentru Primăria „Sectorului de Verde” (fațade și schiță de ansamblu; participare la concurs cu premiul III în 1927), București (1927–1928), nerealizat.
  • Proiect pentru Pavilionul României la Expoziția Universală de la Paris (1936–1937), menționat ca propunere/nominalizare. (metacult.ro)
  • Palatul Ligii Națiunilor, Geneva (1926), proiect necâștigător.
  • Concursul pentru Fundația Dalles (1930), menționat cu mențiune onorabilă.

Reședințe și vile particulare (inclusiv transformări)

  • Casa Istrate Micescu (fostă Arion), Intrarea Ioan Zalomit nr. 8–10 (în PropertyIndex apare ca Zalomit 12), București (transformare 1928; intervenții asupra unei case existente).
  • Proiecte repetate pentru imobilul ing. Văideanu, str. Basarab nr. 65, București (1923–1930), serie de proiecte (statut final neclar).
  • Casa Manole Diamandi, str. Columb nr. 5 (azi str. Cristofor Columb nr. 3), București (amenajări și reamenajare interioară, 1915).
  • Proiect de casă pentru familia Koșlinsky, Bd. Eroii Sanitari nr. 25, București (1938).
  • Vilă pentru Alice Demetriade (menționată în corespondență ca fiind construită după planurile lui; locație neprecizată), 1935.
  • Casă neidentificată pentru principesa Alexandrina Cantacuzino (menționată documentar), 1934.
  • Vilă pentru Maria V. Thohaet-Antilals (menționată documentar), 1926.
  • Monument funerar al familiei Lenș/de Linche, Cimitirul Bellu, București (1927–1929): Van Saanen-Algi este menționat cu realizarea părții arhitectonice, după proiectul arh. A. Galeron.

Proiecte industriale și amenajări specializate

  • Uzinele de Fier și Domeniile Reșița (U.D.R.), amenajări interioare pentru palat (1926–1927).
  • Verificări și elemente de interior (tâmplărie) pentru Casa Lucaciu, str. Romană (astăzi Mihai Eminescu) colț cu str. Polonă, București, proprietatea Academiei Române (1929).
  • Arhitectură de spectacol, pavilioane, proiecte temporare
  • Grădina/Teatrul Cărăbuș (amenajarea fostei grădini „Ambasador” și construcție teatru de vară), str. Academiei, București (1919), menționat ca ars/distrus.
  • Casa Anticarilor / Pavilionul Anticarilor (inițiativă Nicolae Iorga și Asociația Anticarilor), „în spatele CEC”, București (1924), menționat ca demolat ulterior.

Lucrări în afara Bucureștiului

  • Amenajări la conacul Chrissoveloni, Ghidigeni (jud. Galați): pavilion administrație (arcade), sală mare de concert/tenis, pavilion vânătoare, casa administratorului, pergole, colonadă, teren de tenis (1915).
  • Conacul Istrate Micescu, moșia Ciumești, jud. Argeș (1928/1935).
  • Vilă T. Antic, Belgrad (1925).
  • Proiecte pentru „pavilioane regale” la Ecrene, Bulgaria (cerere prin Margarita Miller-Verghi; nerealizat), 1930.

Anexă: Artistul Edmond François Louis van Saanen-Algi

Edmond François Louis van Saanen-Algi (1882–1938) este una dintre figurile cele mai cosmopolite și mai greu de încadrat strict în tipologia arhitectului clasic din România interbelică. Viața și profilul său sunt reconstituite în articolul Edmond van Saanen semnat de istoricul Georgeta Filitti, publicat în revista Arhive bucureștene / Biblioteca Bucureștilor (Anul VIII, nr. 4), pe baza arhivei personale păstrate la Biblioteca Națională, în fondul St. Georges.

Această arhivă oferă nu doar date despre activitatea profesională, ci mai ales o imagine amplă a rețelelor sociale, culturale și internaționale în care Edmond van Saanen a fost integrat, dezvăluind un personaj reprezentativ pentru elita europeană a Bucureștiului dintre războaie.

Van Saanen provenea dintr-o familie de origine occidentală stabilită în spațiul românesc încă din secolul al XIX-lea, cu ramificații importante în București și Brăila. Articolul urmărește genealogia familiei, evocând membri activi în administrație și economie, precum Edmund Petru van Saanen, funcționar al Ministerului Afacerilor Externe, și Robert van Saanen, implicat în lucrările preliminare pentru înființarea Băncii Naționale și ulterior devenit antreprenor industrial la Brăila. Robert dezvoltă o întreprindere modernă, cu activități comerciale și industriale diversificate, fiind nevoit să călătorească frecvent în străinătate, iar situația sa materială îi permite să ofere fiului o educație solidă și un statut care îl va propulsa nu doar în societatea românească, ci și în mediul european al epocii.

Edmond van Saanen s-a născut la București la 21 octombrie 1882 și a murit tot acolo în mai 1938. În 1907 își adaugă cognomenul Algi, după numele celui de-al doilea soț al mamei sale, Algiu, sub această formă rămânând cunoscut în istorie: Edmond van Saanen-Algi.

Parcursul său educațional este profund european: urmează Politehnica din München începând cu 1901, iar apoi este admis la École Nationale des Beaux-Arts din Paris, fapt confirmat printr-o scrisoare de felicitare primită de la arhitectul francez Gottereau, autorul planurilor Palatului CEC. Această dublă formare, tehnică și artistică, explică personalitatea sa complexă, situată la intersecția arhitecturii cu artele vizuale, scenografia și cultura muzicală.

În timpul Primului Război Mondial, Edmond van Saanen lucrează în cadrul Ministerului de Război, la Marele Cartier General, în direcția Serviciului Construcțiilor Sanitare, fiind decorat cu Ordinul Steaua României pentru destoinicia cu care a coordonat lucrările sanitare. În perioada interbelică ajunge să conducă serviciul de resort din Ministerul Instrucțiunii, ceea ce indică poziția sa importantă în administrația tehnică a statului român.

Viața personală și mediul său social sunt reconstituite din numeroase invitații păstrate în arhivă, care arată o intensă activitate mondenă și culturală. Edmond van Saanen este căsătorit între 1924 și 1935 cu Aurelia Melania Vasiliu Bolnavu, iar în anii interbelici frecventează cercuri diplomatice și intelectuale de cel mai înalt nivel. Primește invitații la concerte, conferințe și ceaiuri organizate de personalități precum Alexandra Cantacuzino, familia Titulescu, diplomați ai Egiptului, Poloniei sau Țărilor de Jos, participă la recepții culturale și academice și se află în contact direct cu elitele artistice ale capitalei.

Lista corespondenților săi este impresionantă: George Enescu, Anastase Simu, Ion Bianu, Ion Jalea, Ionel Perlea, pictori importanți precum Petrașcu și Vermonț, colecționari și oameni politici, ceea ce confirmă statutul său de arhitect integrat într-o rețea europeană de relații culturale.

Dincolo de arhitectură, Edmond van Saanen-Algi se remarcă printr-o activitate artistică de excepție. El desenează constant, organizează expoziții în țară și în străinătate, expune inclusiv la New York și participă la Bienala de la Veneția din 1936. Arhiva sa cuprinde aproape o mie de desene dedicate lumii dansului, studiilor pentru spectacolele Isadorei Duncan, schițe inspirate de baletele rusești ale lui Diaghilev și Nijinski, caiete de călătorie din Cairo, Alexandria, Capri, Roma, Viena, București și alte locuri. Această componentă îl apropie mai degrabă de figura artistului complet, de spiritul renascentist, decât de cea a arhitectului specializat exclusiv în construcții.

În paralel, scrie texte memorialistice și literare, impresii de călătorie și reflecții despre artă și muzică. Printre titlurile păstrate în arhivă se numără O călătorie în Italia, Roumanie en 1936. Impressions laconiques, Esquisses venitiennes, Reflexions sur la musique et l’art, Impresii din Roma. Sf. Petru și Vatican, Mânăstirea Hurezi, precum și piese dramatice precum Moș Niță.

Un aspect rar întâlnit la un arhitect este cultura sa muzicală și activitatea de compozitor: între 1928 și 1938 lasă sute de partituri, lieduri, suite, sonatine și piese dedicate unor artiști precum Grigoraș Dinicu. Această ușurință cu care trece de la desen la muzică și literatură întărește imaginea unui creator polivalent, reprezentativ pentru rafinamentul interbelic.

Spre finalul vieții, căsătoria cu Aurelia Vasiliu Bolnavu se destramă în jurul anului 1932, iar arhitectul întocmește un inventar minuțios al bunurilor personale, temător de eventuale pierderi. Acest inventar descrie o ambianță de mare rafinament: mobilier prețios, covoare orientale din Tunis, Bukkhara sau Caraman, bibliotecă de 1.400–1.500 volume, bronzuri, icoane, vase japoneze, haine exotice, colecții de artă europeană.

Colecționează tablouri de artiști români precum Petrașcu și Grigorescu, dar și lucrări occidentale achiziționate la licitații pariziene, gravuri vechi și obiecte rare, ceea ce îl plasează în aceeași categorie cu marii estetizanți și colecționari ai epocii.

Georgeta Filitti încheie cu observația că astăzi prea puțini bucureșteni mai știu cine a fost Edmond van Saanen, deși el reprezintă unul dintre cei mai europeni români ai deceniilor interbelice, un arhitect, artist și intelectual complet, a cărui arhivă rămâne un document fundamental pentru înțelegerea atmosferei culturale și mondene a Bucureștiului dintre războaie. (sinteză din Edmond van Saanen, de Georgeta Filitti, Arhive bucureștene / Biblioteca Bucureștilor, Anul VIII, nr. 4)

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index