Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Constantin Ciogolea (ϯ)
(n. 1881 - d. 1956)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Academiei 1 (probabil intervenții)
2-5 niveluri, 1890, eclectic regional, risc seismic I (pericol public)
Blocul Bortu
6-12 niveluri, 1926, beaux-arts, monument clasa B
Blocul Frații Ceneri
2-5 niveluri, 1920, neoromânesc
Blocul Frații Zamfirescu
2-5 niveluri, 1930, art deco
Blocul Isidor Cristea
6-12 niveluri, 1914, neoromânesc, risc seismic I (pericol public)
Arhitectul Constantin Ciogolea

Arhitectul Constantin Ciogolea

Constantin Ciogolea s-a născut la 19 iunie 1881 la Târgu Ocna, într-o familie cu rădăcini boierești vechi, cu ramificații genealogice documentate în Moldova (Ciogoleștii) și în familii înrudite din mediul boieresc și intelectual al secolelor XIX–XX. Formarea lui Constantin Ciogolea este una solidă și complexă. A făcut liceul la „Sf. Sava”, apoi a obținut diploma de arhitect în 1903 de la Academia de Arhitectură din București, instituție care, la începutul secolului XX, funcționa după modele academice franceze și punea accent pe rigoarea compoziției, desenul arhitectural și cultura istorică a stilurilor. Această bază academică este completată, în 1909, de absolvirea Școlii Speciale de Geniu din Belgia, o instituție orientată spre inginerie, construcții și infrastructură. Această dublă formare – arhitecturală și inginerească – explică în mare măsură profilul său profesional ulterior, centrat pe clădiri și ansambluri de mari dimensiuni, pe organizarea șantierelor și pe coordonarea proceselor constructive complexe.

A locuit întreaga viață într-o casă proiectată de el, în stil neoromânesc, pe strada Gheorghe Lazăr nr. 12 (înainte: strada 11 Februarie), în zona Cișmigiului, unde rămâne vizibilă și astăzi amprenta sa de arhitect prin mai multe clădiri semnate. S-a căsătorit la 2 iunie 1911, în București, cu Maria Ștefănescu (1886–3 februarie 1942), provenită dintr-o familie conectată la mediul administrativ și intelectual al vremii; aceste legături de familie explică, în anumite cazuri, comenzi directe pentru persoane înrudite sau apropiate (de pildă, reședințe pentru membri ai familiei Ionescu-Dolj, Staicovici, Gheorghiu etc.). A avut cel puțin doi fii: Constantin (1912–1983), care a devenit arhitect, și Ion (n. 1916), inginer agronom, cel din urmă punând la dispoziția autorului articolului („Constantin Ciogolea - arhitectul Teatrului Pastia” – vezi în lista de referințe) lista de lucrări a tatălui său (august 1988), listă pe care se bazează integral inventarierea de mai jos.

Carieră și roluri instituționale

Traiectoria lui Ciogolea are două mari etape, foarte clar delimitate. În prima etapă (1907–1920), este arhitect-șef al Serviciului lucrărilor noi al Căilor Ferate Române. În această poziție, arhitectura nu este doar „clădire”, ci parte din infrastructura de modernizare a țării: gări (edificii-simbol ale orașelor), clădiri tehnice și ansambluri urbane conectate la rețelele de transport. În această perioadă proiectează gara de la București-Est (Obor), gara din Piatra Neamț și refacerea gării din Buzău, iar pe lângă componenta feroviară realizează și proiecte cu funcțiuni publice majore în Târgu Ocna (liceu și abator) și la Focșani (Teatrul Municipal). A doua etapă (1920–1942) îl plasează în centrul producției de arhitectură a societății „Clădirea Românească”, unde este arhitect-șef. În această poziție, opera lui se extinde mult: clădiri de raport, hoteluri, institute, școli, vile, blocuri și proiecte pentru clienți privați, cu o diversitate stilistică neobișnuită pentru epocă.

În 1932, este înscris în Corpul Arhitecților din România (de la înființare), iar candidatura sa la conducerea Corpului arată că era o prezență cunoscută și respectată, chiar dacă nu a fost ales în primele poziții. Rolul lui Constantin Ciogolea în cadrul Societății de Construcții Clădirea Românească îl plasează într-o poziție-cheie în mecanismele de producere a arhitecturii interbelice. El face parte din categoria arhitecților care, deși mai puțin vizibili ca autori individuali, au avut un impact major asupra peisajului construit prin capacitatea de a coordona și realiza un număr mare de proiecte, adesea în colaborare cu alți arhitecți, ingineri și antreprenori. După Al Doilea Război Mondial, Ciogolea ajunge într-o poziție profesională mai degrabă tehnică, de „controlor tehnic” la Ministerul Industriei Alimentare (1949–1956). Moare la 6 septembrie 1956, în urma unui accident, într-un moment în care era deja „foarte străin” de noul regim și se adaptase probabil cu dificultate noilor condiții.

Profil arhitectural și stiluri practicate

Portretul care rezultă din sursele consultate este cel al unui arhitect cu o mobilitate stilistică rară, care trece conștient între registre estetice diferite, în funcție de programul clădirii și de profilul comanditarului. Comentatorii insistă asupra acestei „disponibilități” de a opera cu estetici foarte diverse, explicând-o atât prin adaptarea la gusturi și cerințe, cât și printr-o căutare personală de soluții.

O parte a operei sale se înscrie în eclectismul francez și într-un neoclasicism târziu, elegant, potrivit mediului social al burgheziei și al elitelor administrative. În paralel, o dimensiune majoră a creației lui este legată de stilul neoromânesc, în care proiectează atât gări, cât și numeroase case bucureștene, folosind balconașe pe coloane, arcade trilobate, arce în acoladă, firide, lemn aparent și un repertoriu decorativ inspirat din arhitectura tradițională (laică și ecleziastică), uneori într-o variantă considerată de autor „retorică”, adică exuberantă în ornament.

În zona modernității interbelice, Ciogolea are contribuții importante în Art Déco și într-un modernism „geometrizant/internațional”. Hotelul Royal Palace (Royal Palas) este prezentat ca una dintre cele mai importante realizări Art Déco ale sale, într-un nod urban de dialog cu alte clădiri reprezentative ale centrului Bucureștiului; iar imobilul profesorului I. S. Gheorghiu din bd. Dacia nr. 46 este dat ca exemplu de stil internațional, sobrietate și geometrizare, la care se adaugă blocuri moderne (de pildă cel de la Intrarea R. Păun) cu linii cubiste.

Teatrul Pastia și rolul proiectului în cariera sa: punctul de plecare al articolului lui Mihai Sorin Rădulescu este Teatrul Pastia din Focșani, construit între 1909–1913, o clădire de arhitectură „belle époque” cu influență franceză pronunțată, care devine un reper pentru oraș și un simbol al înfloririi arhitecturale din epoca lui Carol I și din interbelic. Teatrul este prezentat ca o operă de tinerețe ce anticipează o carieră prolifică, ulterior confirmată prin numeroase lucrări în București și în țară.

Constantin Ciogolea se conturează ca un arhitect pragmatic, orientat spre eficiență, funcționalitate și fezabilitate tehnică. Practica sa este mai puțin legată de căutări stilistice personale sau de formularea unui limbaj arhitectural recognoscibil și mai mult de integrarea arhitecturii în procesele industriale și instituționale ale construcției. Formarea inginerească din Belgia și activitatea îndelungată în cadrul CFR și al unei mari societăți de construcții explică această orientare.

În plan stilistic, activitatea sa se înscrie în registrul arhitecturii oficiale și utilitare ale primei jumătăți a secolului XX, cu soluții care îmbină elemente academice, eclectice sau neoclasice – specifice perioadei de început – cu tendințe de simplificare și raționalizare a expresiei arhitecturale în perioada interbelică. Accentul cade pe claritatea planurilor, pe organizarea funcțională și pe durabilitatea construcțiilor, mai degrabă decât pe expresivitatea decorativă. Rezultă, în ansamblu, un arhitect care poate fi citit nu ca autor al unui singur „stil-semnal”, ci ca practician cu paletă largă, capabil să dea răspunsuri stilistic coerente pe programe foarte diferite: infrastructură feroviară, clădiri culturale (teatru), instituții, clădiri de raport, locuire unifamilială, blocuri și hoteluri.

Lista lucrărilor (după lista furnizată de fiul său)

Mai jos este lista integrală a lucrărilor așa cum apare în anexa articolului lui Mihai Sorin Rădulescu (august 1988), păstrând ordinea și formularea funcțională, cu clarificări minime de identificare acolo unde articolul însuși le oferă.

Lucrări din perioada CFR (arhitect-șef al Serviciului lucrărilor noi, 1907–1920)

  • Gara de Est din București (Gara Obor)
  • Gara Piatra Neamț
  • Refacerea gării Buzău
  • Teatrul Municipal din Focșani (Teatrul Pastia)
  • Liceul și Abatorul din Târgu-Ocna

Lucrări din perioada „Clădirea Românească” (arhitect-șef, 1920–1942)

  • Casă de raport, Calea Victoriei nr. 2, colț cu Piața Senatului
  • Hotel Royal Palace (Royal Palas), strada Sărindar, colț Brezoianu (astăzi: zona Constantin Mille / Brezoianu)
  • Bloc, Piața Kogălniceanu, Intrarea R. Păun nr. 5
  • Bloc, Calea Victoriei nr. 67–69 (probabil dispărut; adresa corespunde locului în care e acum Hotelul Radisson - n.r.)
  • Clădire de raport, strada Academiei nr. 1
  • Complexul lucrărilor „Școala de Educatoare”, strada Alexandru Petofy nr. 14-16 (astăzi: școală medie mixtă / Școala Gimnazială "Pia Brătianu", str. Petofi Sandor 14-16 - n.r.)
  • Institutul Medical al Asigurărilor Sociale, în curtea Spitalului Dr. Cantacuzino, strada I. Movilă nr. 5
  • Creditul Național Agricol, strada Batiștei 25 A, în colaborare cu arh. I. I. Berindei (astăzi clădirea ICCJ)
  • Aripa Liceului „Gheorghe Lazăr” spre Cișmigiu (1932, în colaborare cu Ioan A. Paxino)
  • Monumentul Eroilor de pe Muntele Cireșoaia, Târgu Ocna – Bacău

Case (locuințe unifamiliale / vile și reședințe, majoritar în București)

  • Strătilescu, Calea Dorobanți 184
  • C. Budeanu, Washington 32
  • Erbiceanu, strada O. Bancic 3 (azi str. Alexandru Philippide, se pare - n.r.)
  • Akermann, Aleea Progresului
  • V. Cristescu, strada Gh. Lazăr 2
  • Constantin C. Malcoci (directorul Fabricii de chibrituri), bd. Dacia 37B (nu a putut fi identificată; dacă este numerotarea veche, aceasta ar corespunde astăzi, aproximativ, adresei Bd. Dacia 83 sau 85 - n.r.)
  • Tudorică Atanasescu, strada Arh. Blanc 8A
  • Vlădescu, strada Toma Stelian 4 (actuala str. Tuberozelor)
  • Dessila (jumătate frate cu gen. Petala), strada I. C. Frimu nr. 15 (nu a putut fi identificată)
  • Săpunaru, strada Olga Bancic 5 (actuala str. Alx. Philippide)
  • Mihăiescu, strada Paris 1 (demolată)
  • Slăniceanu, strada C. A. Rosetti 47
  • I. S. Gheorghiu, bd. Dacia 46
  • Niculescu, strada V. A. Urechia 4 (strada dispărută în întregime la sistematizarea comunistă, a fost în zona Casei Poporului - n.r.)
  • I. Pelivan, strada Londra 41
  • Ispir, strada Gh. Panu
  • I. Nisipeanu, strada D. Barcianu 3
  • Nichifor, strada Miliției 3 (neidentificată)
  • Al. Gogu, strada Olga Bancic 4 (a locuit dr. Burghele)
  • G-ral Cioranu, strada Dr. Istrati 66
  • G-ral Miciora, strada Londra 43
  • Matak (primar București), strada Sf. Voevozi 56–58
  • Van Bek, strada Roma 59
  • Zoe Filitis, strada Broșteanu 7
  • Derussi, strada Lt. Lemnea 10 (actuala str. Gh. Manu)
  • Boreanis, strada N. Iorga 53 (probabil dispărută când comuniștii au extins Bd. Dacia dincolo de Piața Romană - n.r. dec. 2025)
  • Bărbuceanu, Schitu Măgureanu 41
  • Staicovici, strada C. A. Rosetti 46
  • Casa Ionescu-Dolj, strada V. Lascăr 62
  • Alimăneșteanu, strada Olga Bancic 9
  • Tătăranu, strada Broșteanu 5
  • Dinulescu, Parcul Delavrancea
  • Dobrescu, strada Sf. Apostoli 11 (probabil dispărută odată cu tăierea Bd. Unirii "La Fântâni" și construirea Casei Poporului - n.r.)
  • Lucia Cosma, strada Spiru Haret 6
  • Gh. Caracostea, strada Caragea Vodă 6

Blocuri (imobile de raport / locuințe colective)

  • Bloc Frații Zamfirescu (a locuit I. Gh. Duca), strada Căderea Bastiliei 12
  • Bloc Isidor Cristea, strada Mihai Vodă 15
  • Bloc Bortu (proprietar hotel Bortu), Calea Griviței 46, Intr. Semicercului 1
  • Bloc Frații Ceneri (vopsitori de lux), strada Berzei 50
  • Bloc Marie Brăescu, strada Cosmonauților 30–32 (actuala str. George Enescu)

Poziționare în breaslă, receptare și moștenire

Articolul lui Mihai Sorin Rădulescu sugerează că Ciogolea a fost „uitat” sau „neglijat” în raport cu alți arhitecți ai epocii, deși a avut o producție substanțială și clădiri vizibile în București, ceea ce îl face un co-autor relevant al peisajului urban interbelic. În același timp, autorul nu idealizează opera: îi recunoaște uneori o greutate sau o nestatornicie stilistică, dar o pune în paralel cu fluctuații similare la alți arhitecți ai perioadei, insistând că valoarea lui stă tocmai în capacitatea de a opera eficient și expresiv în cadre estetice diferite.

De asemenea, articolul oferă o informație importantă pentru analiza patrimoniului: o parte dintre lucrările sale au fost demolate în perioada comunistă (sunt date exemple concrete), însă „majoritatea” clădirilor ar fi încă în picioare, ceea ce deschide o pistă de inventariere pe teren și de corelare cu plăcuțe de arhitect, semnături pe fațade și dosare de autorizare.

Constantin Ciogolea reprezintă un tip de arhitect esențial pentru înțelegerea modului în care arhitectura românească s-a profesionalizat și industrializat în prima jumătate a secolului XX. Activitatea sa reflectă trecerea de la arhitectul-autorit individual la arhitectul integrat în structuri instituționale și corporative, capabil să gestioneze proiecte complexe, infrastructuri și programe de mare amploare. Prin această prismă, importanța lui nu rezidă atât în opere-simbol, cât în contribuția constantă la funcționarea și modernizarea aparatului construit al statului și al economiei românești.

Repere biografice și parcurs profesional (sinteză)

Constantin Ciogolea (1881–1956) a fost arhitect român, activ în prima jumătate a secolului XX, cu un parcurs profesional marcat de îmbinarea formării academice de arhitect cu specializarea inginerească și cu o activitate îndelungată în cadrul marilor instituții și societăți de construcții din România. S-a născut la Târgu Ocna, în Regatul României, și a avut cetățenie română. A crescut și s-a format în București, unde a făcut liceul la „Sf. Sava”, a obținut diploma de arhitect în 1903 de la Academia de Arhitectură din București, apoi a urmat studii superioare în Belgia, la Gand, pe care le-a încheiat în 1905 (sau 1909, după alte surse). Aparține generației de arhitecți care au contribuit decisiv la modernizarea infrastructurii și a mediului construit românesc în perioada antebelică, interbelică și în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.

Între 1906 și 1920, Constantin Ciogolea a activat ca arhitect în cadrul Căilor Ferate Române. Această perioadă îl plasează în nucleul unei instituții-cheie pentru modernizarea statului român, într-un moment de expansiune rapidă a rețelei feroviare și a infrastructurilor conexe. Activitatea din cadrul CFR presupunea nu doar proiectare arhitecturală, ci și coordonare tehnică, adaptare la standarde funcționale stricte și colaborare cu ingineri, constructori și administrația centrală. În acest context, Ciogolea se afirmă ca arhitect-instituțional, cu o bună capacitate de integrare a arhitecturii în sisteme tehnice și logistice ample.

După 1920, cariera sa intră într-o nouă etapă, fiind legată de Societatea de Construcții Clădirea Românească, una dintre cele mai importante companii de construcții din România interbelică. Până în 1942, Constantin Ciogolea ocupă funcția de arhitect-șef al societății, poziție care implică responsabilități majore: coordonarea proiectării, supervizarea execuției, relația cu beneficiarii publici și privați și asigurarea calității arhitecturale și constructive a lucrărilor. Acest rol îl situează mai degrabă ca manager și coordonator de arhitectură decât ca autor solitar de proiecte, fiind un exemplu tipic de arhitect al marilor structuri corporative și instituționale ale epocii.

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index