Arhitectul Carl (Carol / Karl) Ludwig Enderle
Carl (Carol / Karl) Ludwig Enderle, n. 1822 (în unele surse apare și ca „Carol Enderle”), este un arhitect de origine vieneză/austriacă activ la București în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu lucrări documentate între anii 1864–1886. În ceea ce privește naționalitatea, în epocă aceasta se leagă de statutul de supus al Imperiului Austriac; în activitatea din București apare integrat în rețele profesionale locale și în comisii publice. Este fiul lui Johann Enderle și al Anei Frick (menționată „din București”). În 1883, la 51 de ani, se căsătorește cu Selma Schlatter, fiica arhitectului Johann Schlatter și a Mariei Schlatter (Thierry).
Profil profesional și caracteristici de stil
Nu am identificat o sursă publică care să spună explicit unde a studiat (școală/ politehnică/ academie), în ce ani și cu ce diplomă. Eticheta constantă de „arhitect vienez” sugerează, totuși, formare în mediul profesional austriac. În București, Enderle apare nu doar ca proiectant, ci și ca expert chemat în evaluări tehnice și comisii. A fost membru fondator al Societății de Arhitecți și Ingineri (1876), ca arhitect. O confirmare a statutului său în epocă vine și din faptul că a fost solicitat de Primărie să verifice starea Hotelului Broft (viitorul Hotel Continental), împreună cu arhitecții N. Cucu și G. Cerkez. Participă în comisii (1874) care susțin menținerea frescelor de la Curtea de Argeș în cadrul restaurării propuse de Lecomte du Noüy (poziționare importantă: arată competență recunoscută și implicare în dezbateri de conservare/restaurare).
Din lucrările atribuite și descrierile asociate, profilul său e cel al arhitectului practicant al Bucureștiului „modernizării” (deceniile 1860–1880), lucrând preponderent pentru comenzi private urbane (case, imobile cu prăvălii, intervenții pe loturi comerciale din centrul vechi), plus cel puțin un proiect major de cult (Templul Coral) și un program medical (spital pe Calea Văcărești). Practică tipică arhitectului de oraș: proiecte punctuale, adaptate loturilor înguste, cu prăvălii la parter, locuire deasupra și fațade ordonate pe ax, plus intervenții/rapoarte tehnice pentru clădiri existente.
Stilistic, opera documentată indică un Eclectism de secol XIX, cu registru neoclasic frecvent în locuințe și fațade urbane (cazuri precum „casele Gobl” sunt caracterizate în unele fișe ca neoclasice); capacitate de a lucra în limbaje „exotizante” ale epocii pentru programe reprezentative: Templul Coral este încadrat ca neomaur/neo-maur (influențe maure), în linia sinagogilor inspirate de modelul vienez al Tempelgasse/Leopoldstadt.
Enderle apare în literatura și proiectele de cercetare despre „arhitecții vienezi/austrieci la București” ca un nume important pentru perioada de tranziție 1860–1880, în special pentru contribuția la un reper major al arhitecturii comunității evreiești (Templul Coral), densitatea de proiecte urbane comerciale și rezidențiale în zona centrală, rolul de expert tehnic solicitat de Primărie și de participant în comisii cu miză patrimonială. În proiecte de digitizare de arhivă (albume/colecții), este inclus între arhitecții „(cvasi-necunoscuți” readuși în atenție prin documente fotografiate și publicate.
Lucrări
Colaborează cu Gustav Freywald la proiectul Sinagogii Templul Coral (1864–1867). Este asociat, prin familie, cu breasla vieneză stabilită sau activă la București (prin căsătoria cu Selma Schlatter, fiica arhitectului Johann Schlatter). Apare în contexte profesionale cu nume grele ale epocii din București (Cerkez, Cucu, Orăscu, Lecomte du Noüy – prin comisii și rapoarte).
*
Din deceniul șapte, la casele tot mai numeroase care se ridică, mai întâi decorarea fațadei, apoi casa cu totul, partiu, decor interior și exterior, se fac sub influența stilurilor occidentale, cu precădere a eclectismului purtat până aici de arhitecții și constructorii străini și apoi de arhitecții români formați tot la școlile apusene sau sub influența lor. Găsind aici vad bun de afirmare, cunoscuți arhitecți ai vremii sunt chemați să-și realizeze operele:
Se conturează astfel la sfârșitul secolului al XlX-lea un cartier format din clădiri bine construite, elegante și dispuse astfel încât să satisfacă gustul și trebuințele proprietarului și să mobileze și strada. (Cezara Mucenic, Oliver Velescu, capitolul despre strada Știrbei Vodă)
Referințe