Casa Florescu / Casa Alina Știrbei, Strada Știrbei Vodă nr. 35
Proprietatea Știrbei–Florescu
Casa Florescu se află pe strada Știrbei Vodă, la nordul Grădinii Cișmigiu, spre răsărit de casele Assan și Kretzulescu. Pe ulița care avea să poarte numele domnitorului Barbu Știrbei se aflau proprietăți ale familiei Știrbei, al căror uzufruct a revenit, printr-o tranzacție, generalului Ioan Florescu, de unde numele de casele Florescu. Terenul, format dintr-o grădină mare spre Cișmigiu și construcții, a ajuns prin tranzacții de familie „nudă proprietate” a Alinei Știrbei, fiica domnitorului, uzufructul rămânând generalului Ioan Florescu, cel care a pus bazele armatei naționale în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859–1866). Planul cadastral al lui Rudolf Borroczyn arată cine avea proprietăți pe această uliță pe la 1850. În 1860, lucrările de pavare a străzii Știrbei Vodă începeau „de la domnul Florescu”.
Spre răsărit, pe locul actualei intersecții a străzilor Câmpineanu și Știrbei Vodă, se afla un complex de instalații și bazine subterane care captau apa izvoarelor de aici, pompată prin olane (conducte de ceramică) în restul orașului, construit din porunca domnitorului Constantin Ipsilanti la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Potrivit lui Domenico Caselli, evocator al trecutului Bucureștilor, care le-a văzut ruinele, instalațiile scoase din uz au fost cumpărate de generalul Florescu, vecinul lor, și transformate în pivnițe de vin.
Donația către Societatea pentru Învățătura Poporului Român
Principesa Alina Știrbei, preocupată ca și tatăl ei de binele țării, a sprijinit Societatea pentru Învățătura Poporului Român, cu sediul central în casele de lângă biserica Sfânta Ecaterina, constituind un fond pentru biblioteca „Școlii normale” a societății, destinată formării viitorilor învățători. Prin scrisoarea din 25 februarie 1887, principesa a dăruit societății „casele mele cu locul lor și grădina despre Cișmigiu din str. Știrbei Vodă nr. 35”, al căror nud proprietar era. Pentru ca donația să fie completă era necesar acordul generalului Ioan Florescu, pe atunci președinte al societății, care l-a dat bucuros. După moartea generalului, în 1893, societatea a devenit proprietar deplin și a închiriat reședința Florescu pentru a obține venituri pentru „Școala normală”, „Școlile frobeliene” (grădinițele) și „Școala de aplicație”, în care predau viitorii învățători. Planul cadastral din 1911 consemnează societatea ca proprietar la nr. 33–35, în locul principesei Alina Știrbei, care figura încă pe planul din 1895–1899.
Licee și Universitatea de Muzică
Dorința donatoarei s-a împlinit, locul rămânând dedicat educației. Casele Florescu au servit ca internat al Liceului „Sfântul Sava”, aflat în apropiere, iar în 1914 au fost cumpărate de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. În timpul Primului Război Mondial au fost temporar sediul Liceului „Gheorghe Șincai”, alungat în 1917 din localul său de trupele germane de ocupație, apoi au găzduit Liceul de fete „Carmen Sylva”, desființat prin reforma învățământului din 1948. În clădirea construită de liceu în perioada interbelică, alături de casa Florescu, funcționează din 1950 Conservatorul, actuala Universitate Națională de Muzică. În 1936, Gazeta Municipală anunța cumpărarea proprietății Florescu din strada Știrbei Vodă pentru mărirea Grădinii Cișmigiu, ceea ce a dus la includerea grădinii casei în parc.
(extras din Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021)
*
Clădirea Veche (Corp A) a Conservatorului (UNMB - Universitatea Națională de Muzică). Clădirea veche de pe Știrbei Vodă 33 este Corpul A și a fost școală de fete înainte să se mute acolo Conservatorul. Clădirea lipită de cea de pe Știrbei este cea mai nouă (Corpul B), făcută în perioada în care Victor Giuleanu era rector (anii 1960-70), și este și adăpost antiatomic. Trebuia să aibă un etaj în plus, dar au fost tăiate brusc fondurile și s-a finalizat în forma actuală. Acesta este Corpul B. Clădirea mai mică, din spate, este Corpul C. Corpul D, Mediateca, este cea mai nouă. A fost începută pe vremea când rector era Dan Buciu (2004-2008) și finalizată pe vremea rectoratului lui Dan Dediu (2008 - 2016).
Corpul A este destinat decanatelor celor două facultăți: la parter FIM (Facultatea de Interpretare Muzicală), la etaj – FCMPm (Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală). Tot în acest corp se desfășoară majoritatea cursurilor teoretice ale celor doua facultăți. Aici se găsește și Sala de Operă, realizată în stilul oricărei săli clasice de operă, cu fosă pentru orchestră și balcoane pentru public. În același corp se găsesc sălile de concerte camerale si prezentări: Constantin Silvestri și Dinu Lipatti. La parter există și o sală de sport de dimensiuni apreciabile.
Corpul B găzduiește Rectoratul si Secretariatul UNMB. Aici se desfășoară cursurile instrumentale și, de asemenea, se află Sala George Enescu, cea mai mare sală de concerte a UNMB.
Corpul C găzduiește cabinetul medical, cabinetul psihologic, servicii administrative, dar și clasele cursurilor de canto, precum si cele pentru repetițiile de orchestră.
Corpul D este Mediateca, compusă din Biblioteca și sala de audiții, dar și Sala de concerte și prezentări Auditorium, aflată la ultimul etaj, cu o superbă panoramă asupra Parcului Cișmigiu.
*
Casa și Grădina lui Johann Schlatter
Arhitectul Johann Schlatter, născut în Elveția în 1808, cu studii la Kunst-Akademie din Viena, a sosit la București în 1835. După o perioadă la Atena, unde a participat la construcția palatului regal și a altor clădiri publice, s-a întors definitiv la București. În 1845 a devenit primul „arhitect monastiresc”, fiind precursorul restaurărilor de monumente istorice din România, și a introdus în oraș stilul romantic de factură neogotică. A murit în timpul unei călătorii la Pisa, în 1865, unde a fost înmormântat.
Înainte de 1856, Schlatter și-a construit casele pe ulița Știrbei Vodă (pe traseul viitoarei străzi Câmpineanu), „în colțul antreului grădinii publice”, aproximativ pe locul actualei străzi Șipotul Fântânilor și al fostei Alei Carmen Sylva. Casa avea o grădină amplă cu un restaurant foarte căutat la mijlocul secolului al XIX-lea. La 6 ianuarie 1848, tânărul Johann Strauss-fiul, în vârstă de 22 de ani, a susținut la București un concert cu orchestra sa de 32 de muzicieni, încheiat cu un potpuriu pe motive populare românești intitulat „Ecouri din Valahia”, urmat de un dineu la restaurantul „Grădina lui Schlatter”, prelungit cu o petrecere până în zori. Numele s-a păstrat mult timp: în 1860, pavarea străzii Știrbei Vodă continua până la „Intrarea Slater”, iar în anii 1880 o autorizație de construcție pentru Albert Neubauer menționa „strada Antreul Cișmigiului despre Slater” (Știrbei Vodă nr. 33). Pe strada Șipotul Fântânilor, în curtea casei care închide capătul de vest al fostei Alei Carmen Sylva, se află o fântână construită în 1894 de arhitectul Bohacker. (extras din Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021)
Bibliografie
- Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021
- Cezara Mucenic, Oliver Velescu, Palatul Elena Kretzulescu, Editura Vremea, București, 2021
August 2023:
