Iuliu Iancu (ϯ)
(n. 1896 - d. 1985)

Iuliu (Jules) Iancu, arhitect (1896–1985)

Arhitect român de origine evreiască, activ în România, Palestina/Israel și Canada. Cunoscut și sub grafiile Juliu Jancu, Jules Janco sau Iuliu Ianco. Fratele și asociatul arhitectului și pictorului Marcel Iancu, coautor al Ștrandului Kiseleff din București (1929).

Familia și copilăria

Iuliu Iancu s-a născut la București la 11/24 octombrie 1896. Era al doilea dintre cei patru copii ai negustorului de textile Herman Iancu și ai Rachelei, născută Iuster: Marcel (1895–1984), arhitect și pictor, Iuliu, George, devenit inginer, și Lucia. Familia a locuit pe Strada Gândului, azi Strada Iuliu Valaori. Iuliu a urmat școala germană, liceul evreiesc și Liceul „Lazăr”. În 1914, tatăl i-a trimis pe Marcel și pe Iuliu la Zürich pentru studii. Herman Iancu deținea un teren întins între Aleea Iancu și Strada Trinității, pe care fiul său avea să-și facă debutul ca arhitect, iar mai târziu a fost vicepreședinte al societății „Muntenia”, care a construit Ștrandul Kiseleff.

Iuliu Iancu s-a căsătorit cu Mizzi (Malca) Packer. Cumnatul său, Leon (Lică) Packer, i-a fost asociat la ștrand și în alte afaceri. Cei doi au avut un fiu, Dan, numit în familie Fănel, care a studiat arhitectura și ingineria în Canada. În anii 1920–1930, familia a locuit pe Strada Paleologu, unde se afla și „Biroul de studii moderne”, și la Predeal, în Vila Fănel, construită de Iuliu. În 1929, adresa sa oficială era pe Strada General Lahovari nr. 81 bis. Nepoata sa, Amit Janco, a cercetat arhivele familiei și a publicat în 2024 o serie de articole despre activitatea bunicului ei.

Persecuție, emigrare și ultimii ani

În 1938, proiectul său pentru reconstrucția clădirii Fundației Kretzulescu de pe Calea Victoriei a fost respins de Primărie, iar beneficiarul, Nicolae Kretzulescu Caracciolo, a pus refuzul pe seama persecuțiilor antisemite ale epocii. În 1939, Iuliu a plecat în Palestina, dar s-a întors în anul următor. La sfârșitul anului 1940 a fost bătut și închis de un grup de legionari. La sfârșitul lui ianuarie 1941, cu câteva zile înaintea pogromului de la București, a părăsit definitiv țara împreună cu soția și fiul, prin Turcia și Siria, și s-a stabilit la Herzliya. Pentru militarii și dezvoltatorii din Israel a devenit „d-l Yanko”.

La începutul anului 1953, familia a plecat în Marea Britanie, iar în mai a ajuns, cu vaporul din Southampton, la Quebec. Iuliu Iancu s-a stabilit la Montreal, unde a obținut cetățenia canadiană în iulie 1958 și unde a fost cunoscut drept Jules Janco. A lucrat până la sfârșitul vieții, inclusiv în biroul fiului său. A murit la Montreal la 14 februarie 1985. Soția sa a murit în 1998, tot la Montreal. Arhiva sa personală, donată de Dan Janco și familia sa, se păstrează la Arhivele Bibliotecii Publice Evreiești din Montreal și cuprinde documente școlare, schițe, fotografii de proiecte și înregistrări audio în care își povestea viața.

Studii și formare profesională

Zürich și cercul Dada

Între 1914 și 1919, Iuliu Iancu a studiat arhitectura la Școala Politehnică Federală din Zürich (ETH), după ce sperase inițial să studieze ingineria. Împreună cu Marcel a frecventat cafenelele în care se întâlneau Tristan Tzara, Hugo Ball și Emmy Hennings și, timp de câteva luni, cercul de la Cabaret Voltaire. La începuturile mișcării Dada, în februarie 1916, Iuliu a confecționat costumele desenate de Marcel pentru spectacolele artiștilor, inclusiv costumul în care Hugo Ball și-a recitat poemele. Foile matricole ale celor doi frați din arhiva ETH, din 1919, poartă mențiunea „Nicht bestanden Schlussdiplomprüf.”, adică nepromovarea examenului final de diplomă. Nota lui Iuliu, 4,32, depășea totuși pragul de trecere de 4 pe o scară de la 1 la 6, iar arhivistul ETH nu a găsit o explicație pentru refuzul diplomei și al titlului „Architect-ETH”. Lipsa diplomei a avut consecințe asupra întregii sale cariere.

Primele lucrări și autorizarea în România

După război, Iuliu a căutat fără succes de lucru la Paris. În toamna anului 1920 a fost angajat în biroul lui Théodore Comte, care conducea reconstrucția regiunii Croix du Bac din nordul Franței, distrusă în război. A lucrat la reconstrucția caselor și a răspuns de construirea bisericii satului, la inaugurarea căreia a cântat la orgă. În 1921 și-a dat demisia și, după un scurt popas în Germania, s-a întors la București, unde și-a satisfăcut stagiul militar, încheiat cu grad de ofițer. Corpul Arhitecților din România i-a acordat doar titlul de „conductor desenator de arhitectură autorizat”, care nu îi permitea să semneze planuri, deși îndeplinea condițiile pentru recunoaștere deplină. Marcel a fost înscris în 1934 printre „arhitecții recunoscuți fără diplomă”, cu drept de semnătură. Până atunci, dosarele de autorizare ale proiectelor fraților au fost semnate de alți arhitecți, în special de Constantin N. Simionescu. De aceea numele lui Iuliu apare rar în documentele oficiale. Dosarul său de la Corpul Arhitecților, păstrat la Arhivele Naționale, conține scrisori de la clienți care atestă că el a întocmit planurile și a condus construcția mai multor clădiri.

Activitatea în România (1921–1940)

Biroul fraților Iancu

În 1922, cei doi frați au deschis un birou comun, care oferea proiectare de locuințe, construcții din beton armat, amenajări interioare și design de mobilier. Primul birou, „Marcel și Iuliu Iancu, Arhitecți”, a funcționat pe Strada Caimatei, iar al doilea, „Biroul de studii moderne”, pe Strada Paleologu. Frații semnau adesea „Marcel Iuliu Iancu”, ca și cum ar fi fost o singură persoană. Între 1922 și 1938 au proiectat peste 40 de clădiri în București, în majoritate locuințe individuale pentru burghezia înstărită și mici blocuri de apartamente, precum și trei clădiri cu alte programe: un ștrand, un sediu de companie și un sanatoriu. Potrivit arhitectei Anca Sandu Tomaszewski, munca era împărțită: Marcel se ocupa mai ales de proiectare, la planșetă, iar lui Iuliu îi revenea relația cu șantierul. Documentele din dosarul lui Iuliu și amintirile sale arată însă că el a proiectat singur o parte dintre lucrări și a colaborat la altele cu fratele său mai mic, George, inginer. Diviziunea exactă a muncii dintre frați rămâne neclară, iar multe dintre lucrările atribuite exclusiv lui Marcel au fost, de fapt, realizate în comun.

Ștrandul Kiseleff și societățile comerciale

Cea mai amplă lucrare la care a participat Iuliu Iancu este Ștrandul Kiseleff, inaugurat la 7 iulie 1929. Un certificat al societății „Muntenia”, constructoarea și concesionara ștrandului, atestă că el a executat, împreună cu Marcel, planurile de ansamblu și de detalii și a condus întreaga lucrare de construcție și de execuție a betonului armat, terminată în 45 de zile. Iuliu a fost și unul dintre fondatorii și administratorii delegați ai societății „Muntenia” și semnatarul contractului de închiriere a terenului de la Federația Societăților Sportive din România. În anii 1930, Iuliu Iancu a condus exploatarea ștrandului împreună cu cumnatul său, Leon Packer. În octombrie 1934, după demisia lui Marcel Iancu din funcția de administrator unic al societății S.A.R.C.E.X., Iuliu a fost cooptat în consiliul de administrație alături de A. Packer și L. Packer și a primit semnătura socială. Printre asociații și prietenii săi s-a numărat și Nicolae Kretzulescu Caracciolo, fondator al societății „Muntenia”, care i-a încredințat în 1938 proiectul pentru clădirea Fundației Kretzulescu.

Activitatea în Israel și Canada (1941–1985)

Palestina și Israel

În Palestina, Iuliu Iancu a lucrat pentru corpul de ingineri al armatei la Jaffa. A modificat cazărmile militare britanice de la Gaza și a construit un complex de cazărmi la Eilat. După declararea independenței Israelului, în 1948, tabăra militară britanică de la marginea Tel Avivului a fost transformată, sub conducerea dr. Chaim Sheba, în spitalul militar Tel HaShomer, astăzi Centrul Medical Sheba. Iuliu a fost numit arhitect-șef al acestui Spital Militar nr. 5. Împreună cu Marcel și un arhitect local a format firma „Pearlson & Ianco Bros. Contractors & Architects”. Frații au participat probabil și la concursul pentru un complex de băi la izvoarele termale de la Tiberias, fără să câștige. Dintre lucrările sale din Israel se păstrează o locuință de pe malul mării de la Herzliya Pituach, care a aparținut consulului general al Marii Britanii. Ea se deosebește de clădirile lui din România prin adaptarea la clima și materialele locale.

Canada

La Montreal, neavând acreditările canadiene necesare, Iuliu Iancu nu putea semna planuri ca arhitect principal. A lucrat ca arhitect senior în biroul Greenspoon, Freedlander și Dunne, la clădiri de apartamente și de birouri și la magazine. A participat la proiectarea și execuția centrului geriatric Maimonides, cu 300 de paturi, și a planificat și supravegheat extinderea și modificarea sinagogilor Shaar Hashomayim, Temple Emanuel și Chevra Kadisha. A întocmit planuri pentru clădiri ale companiei Bell Canada din centrul Montrealului și a condus amenajarea interioară și închirierea spațiilor unui imobil de birouri care găzduiește astăzi Consulatul României.

A proiectat și construit locuințe în suburbiile Montrealului și case de vacanță în munții din nordul orașului. Ultima sa lucrare importantă a fost casa cu trei niveluri a familiei fiului său, proiectată împreună cu Dan și locuită din vara anului 1975. Casa are grinzi de oțel, plafoane înalte, un living coborât față de restul nivelului, o grădină interioară și o fereastră semicirculară inspirată de lucrările fraților Iancu din București. Ușa de la intrare, dintr-o singură bucată de lemn, păstrează un basorelief abstract desenat de Marcel Iancu.

Listă de lucrări

Lucrări executate – clădiri publice și ansambluri

• Ștrandul Kiseleff, Șoseaua Kiseleff / Str. Dr. Primo Nebiolo nr. 2, Sector 1, București (1929), cu Marcel Iancu: planuri de ansamblu și de detalii, conducerea construcției și a lucrărilor de beton armat; bazin de 50×100 m, 2.000 de cabine, trambulină de beton armat, restaurantul Elysée.
• Sanatoriul Institutului Climato-Terapeutic „Bucegi”, Predeal (1935), cu Marcel Iancu: proiectare și construcție.
• Reconstrucția satului Croix du Bac, nordul Franței (1920–1921), în biroul lui Théodore Comte: case și biserica satului.

Lucrări executate – reședințe și vile particulare

• Ansamblul de 23 de locuințe duplex de pe terenul familiei Iancu, între Aleea Iancu și Str. Trinității, București (proiectat din 1921): două străzi trasate, case cu subsol, parter și etaj.
• Casa Bernard Salzmann, Str. Poetului nr. 20 (azi Str. Ienăchiță Văcărescu), București (1923), cu Marcel Iancu: transformare și extindere; sub fronton, inițialele B. S. și anul construcției.
• Casa unchiului Emil, Str. Fetițelor, București (anii 1920), cu Marcel Iancu.
• Casa H. O. Ettinger, Str. Doctor Herescu nr. 9, Cotroceni, București (1930); autorizație semnată de arh. C. N. Simionescu.
• Casa S. Stoicovici, Str. Constantin Sandu-Aldea, Parcelarea Domenii, București (1932), cu Marcel Iancu.
• Casele Paul Iluță, Marcel Juster, Jacques Costin, Poldi Chapier și Florica Reich, București (anii 1920–1930), cu Marcel Iancu (atribuiri din arhiva familiei).
• Cabana Einhorn, Predeal (1926): casă din bârne, cu hol central, patru dormitoare, sufragerie și bucătărie, cu George Iancu.
• Case pentru o bancă, Predeal, între care Vila Fănel, devenită locuința familiei lui Iuliu Iancu.
• Vila Grigorescu, Predeal.
• Casa generalului Dobrescu, comandantul Jandarmeriei, Predeal.
• Locuință pe malul mării, Herzliya Pituach, Israel (anii 1940–1950), posibil cu Marcel Iancu.
• Casa familiei Janco, Montreal, Canada (terminată în 1975), cu Dan Janco.
• Locuințe în suburbiile Montrealului și case de vacanță în munții din nordul orașului (1953–anii 1970).

Lucrări executate – imobile de raport și clădiri de birouri

• Imobilul de pe Str. Caimatei, București (1931), sediu al biroului fraților Iancu; autorizație semnată de arh. V. V. Ștefănescu.
• Imobilul Solly Gold, București, cu Marcel Iancu: placa clădirii poartă numele ambilor frați.
• Blocul Haimovici, București, cu Marcel Iancu: inscripția „M. I. Iancu”.
• Imobilul Bazaltin (sediu de companie), București, cu Marcel Iancu.
• Clădiri pe străzile Golescu, Stelea, Biserica Amzei și Armenească, București (menționate de N. Kretzulescu Caracciolo în 1965).
• Imobil de birouri din centrul Montrealului, azi sediul Consulatului României: amenajare interioară și administrare.
• Clădiri ale companiei Bell Canada, centrul Montrealului: planuri.

Lucrări executate – clădiri militare, spitalicești și religioase

• Modificarea cazărmilor britanice de la Gaza și complexul de cazărmi de la Eilat (anii 1940), pentru corpul de ingineri al armatei.
• Spitalul Militar nr. 5 Tel HaShomer (azi Centrul Medical Sheba), Tel Aviv, Israel (după 1948): arhitect-șef.
• Centrul geriatric Maimonides, Montreal (anii 1950–1960), 300 de paturi, în biroul Greenspoon, Freedlander și Dunne.
• Extinderi și modificări la sinagogile Shaar Hashomayim, Temple Emanuel și Chevra Kadisha, Montreal.
  

Lucrări neidentificate

• Casă pentru un avocat, Cotroceni, București.
• Bloc de apartamente lângă actualul Teatru Național, București (demolat).
• Două proprietăți învecinate în cartierul Dorobanți, București, pentru o rudă apropiată.
• Alte lucrări la Buzău și Sinaia.
  

Proiecte neexecutate

• Reconstrucția clădirii Fundației Kretzulescu, Calea Victoriei, București (1938): planuri respinse de Primărie; clădirea a fost realizată în 1939–1940 de Duiliu Marcu și G. M. Cantacuzino.
• Complexul de băi de la izvoarele termale de la Tiberias, Israel (concurs, probabil cu Marcel Iancu și firma Pearlson & Ianco Bros.): proiect nepremiat.

Stil arhitectural

Lucrările lui Iuliu Iancu din România se înscriu în modernismul interbelic promovat de biroul fraților Iancu, care a introdus în București volumele cubice albe, acoperișurile terasă, ferestrele în bandă și compoziția asimetrică. Iuliu era, în primul rând, un arhitect al execuției: stăpânea construcțiile din beton armat, conducea șantierele și rezolva detaliile tehnice. Ștrandul Kiseleff, ridicat în 45 de zile, cu pavilioane din beton armat cu structura aparentă și o trambulină de inspirație constructivistă, arată această combinație între proiectul modern și organizarea rapidă a lucrărilor.

Casele de la Predeal, în special cabana din bârne a familiei Einhorn, arată capacitatea lui de a adapta proiectul la peisaj și la materialele locale. Interioarele păstrate ale vilelor de la Predeal au elemente curbe și o estetică pragmatică, iar locuința de la Herzliya Pituach se adaptează climei mediteraneene. Casa familiei din Montreal reia elemente din lucrările bucureștene, între care fereastra semicirculară, și le combină cu soluții industriale, grinzi de oțel și mobilier încorporat.

Bibliografie

• Iuliu Iancu / Jules Janco: Restituirea unei moșteniri arhitecturale (partea I) (Amit Janco, igloo.ro, 2024)
• Iuliu Iancu / Jules Janco: Restoring an Architectural Legacy (part II) (Amit Janco, igloo.ro, 2024)
• Iuliu Iancu / Jules Janco: Restoring an Architectural Legacy (part III) (Amit Janco, igloo.ro, 2024)
• Iuliu Iancu /Jules Janco: Unearthing my grandfather’s architectural legacy (Medium)
• Jules Janco (Iuliu Iancu) Fonds (Jewish Public Library Archives, Montreal)
• Jules Janco: July 17, 2023 – November 19, 2023 (JPL Curates)
• Anca Sandu Tomaszewski, „Omul de artă total”, Arhitectura, nr. 5–6, 2022 (revistă tipărită)
• Anca Bocăneț, „Marcel Iancu – arhitect”, în Centenar Marcel Iancu 1895–1995, Editura Simetria, București, 1996 (volum tipărit)
• Monitorul Oficial, nr. 120, 5 iunie 1929 (actul constitutiv al societății „Muntenia”)
• Certificat eliberat de „Muntenia” S.A.R. de Construcții arhitectului Juliu Iancu privind Ștrandul Kiseleff; extras din procesul-verbal al consiliului de administrație al S.A.R.C.E.X. din 10 octombrie 1934 (documente de arhivă)