De altfel, bulevardul Regina Elisabeta va fi considerat un spaţiu de valoare pentru clădiri publice, iar prezenţa parcelelor proprietate a Comunei sau a statului va simplifica această folosire. Categoriei clădire publică, dar evident cu programe arhitecturale particulare în funcţie de specificul activităţii publice, se vor construi, în ordine cronologică: Eforia Spitalelor Civile (1882 - 1887); Liceul "Gh. Lazar" (1889), arhitect Filip Montaureanu; Ministerul Lucrărilor Publice ( 1906), arhitect Petre Antonescu; Imprimeria Statului (clădirea primă în deceniul 8 al sec. al XIX-lea, iar cea nouă intre 1929 - 1930), arhitect State Ciortan; Facultatea de drept (1933 - 1935), arhitect Petre Antonescu sau Casa corpului didactic ( 1936), arhitect Constantin Iotzu. Alte clădiri vor aduce funcţiuni şi programe vechi în haine noi sau chiar cu totul noi: Casele cu prăvălii Dr. Steiner (1889) de la colţul Bulevardului Elisabeta cu str. Brezoianu, arhitect Albert Galeron; Clădirea cinematografului Palace (1905), Clădirea Clubului austro - ungar (1912) arhitect Rudolf Quich, devenită ulterior sediul Senatului, Hotelul Palace (1912) sau Clădirea cinematografului Corso (1934) etc. (Cezara Mucenic)
Referințe:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.