Imobilul Davidoglu: Experiențele definitorii pe care Creangă le-a parcurs prin imobilul ARO și, fără îndoială, prin locuințele individuale pe care le-a proiectat în paralel își găsesc o aplicație aparte în arhitectura imobilului proiectat pentru matematicianul Anton Davidoglu în 1932, pe noul bulevardul Dacia, pe o parcelă cu totul particulară (căci în acest caz parcela este în ipostază de colț). Deși un imobil de o modernitate rafinată, diferit de cele anterioare atât prin dimensiuni (mult mai mic decât imobilele Gheorghiu-Pop sau ARO, dar mult mai important decât Loga), cât și prin elaborarea plastică. Schematic, este o prismă paralelipipedică, cu parter înalt, patru etaje și un etaj retras, din care s-a extras curtea de serviciu/lumină, spre care este poziționat dispozitivul acceselor. În interior accesul volum, arhitectul raționalizează la maximum spațiul, invadând scara principală cu o pasarelă care permite existența unei singure scări de serviciu pentru cele două apartamente pe etaj, în apartamente, renunță complet la tradiționalul hol, reducându-l astfel la schema, deja devenită clasică, a apartamentului cu trei camere decomandate.
Suprafața exterioară a acestui volum simplu prezintă o compoziție foarte elaborată, care îi în seamă vizibilitatea diferită din cele două spații urbane adiacente și îi conferă o sculpturalitate neașteptată. Imobilul apare ca o plauzibilă interpretare de volum, în care cel major (spre piață) este ciocnirea de limitele parcelei prin diverse artificii de fațadă, căutând o oarecare detașare față de limitele parcelei de care, de fapt, se alipește, conform regulamentului zonei. Sugestia de interpretări de volume, folosită și la imobilul ARO, este întărită aici de compoziția fațadelor, unde planuri frontale se decalează asimetric creând un efect de profunzime, de porozitate, a fațadelor. Acest joc compozițional este un procedeu poetic, probabil menit să atenueze duritatea simplei alternări orizontale de parapeți și benzi de ferestre, dezvăluind o într-o percepție ambiguă care conferă fațadelor o spațialitate proprie și îi conferă imobilului o altă scară, mai puțin monumentală. Faptul că este vorba despre o căutare expresivă îndreptată cu coerență în această direcție se confirmă prin compararea fațadei din autorizație cu cea finală. De altfel, atât tema autonomiei clădirii față de parcelă, cât și cea a profunzimii sculpturale a fațadei nu sunt simple speculații sau un joc ale întâmplării, pentru că se vor regăsi cu consecvență în proiectele următoare. (Ana-Maria Zahariade)
Referințe:
Mai 2024:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.