Palatul Societatea Creditul Funciar Rural (clădirea nouă)

Istoria Palatului Creditului Funciar Rural: Palatul din centrul orașului a fost închis publicului în urmă cu 17 ani. Clădirea a fost realizată de arhitectul Paul Gottereau în anul 1875, în stil eclectic. Ulterior, Palatul extins a fost în anul 1925, printr-un proiect ce aparține arhitectului Paul Smărăndescu.
Pe parcusrul anilor, această clădirea a avut mai multe funcțiuni, printre care se numără:

• Sediul Creditului Funciar Rural, una dintre instituțiile financiare importante ale României moderne,
• Sediul și biblioteca Comitetului de Stat pentru Construcții și Arhitectură (1952-1959),
• Sediul Centrului de Documentare în Construcții, Arhitectură și Sistematizare (1955-1998). Tot în această perioadă a avut loc și o consolidare parțială a clădirii

Există o ambiguitate legată de numele arhitectului: Răzvan Lăcraru îl desemnează pe Paul Smărăndescu, pe când Vasile Țelea, în Dicționarul său, pe State Baloșin (vezi Referințe) Blocul „Creditul Rural”, Bd. I. C. Brătianu / Str. Doamnei (1932), este atribuit de Arh. Vasile Țelea arhitectului State Baloșin. Totuși, Palatul Creditului Funciar Rural de pe același amplasament este atribuit de Arh. Răzvan Lăcraru și de majoritatea surselor documentare arhitectului Paul Smărăndescu, ceea ce ar putea sugera existența mai multor faze constructive sau a unor corpuri distincte ale ansamblului. Aceasta este o dilemă istoriografică reală, pentru că sursele contradictorii provin de la doi specialiști foarte serioși — Răzvan Lăcraru (documentări urbane contemporane, analiză stilistică pe baza imaginii, verificări în arhive tehnice) și Vasile Țelea (autor de dicționar de autoritate, cu acces la fonduri arhivistice scrise).

Acest tip de conflict este foarte frecvent în arhitectura interbelică, unde clădirile de la intersecții importante au trecut uneori prin faze succesive de proiectare, diferiți arhitecți au participat la proiecte de extindere, remodelare, supraetajare sau refațadizare, documentele din fondurile ministeriale și bancare nu au fost întotdeauna complet păstrate, iar unele atribuiri pot reflecta surse indirecte (presa vremii, ghiduri urbane, planuri cadastrale). De ce este această clădire în mod special ambiguă? Intersecția Bd. I. C. Brătianu – Str. Doamnei este una dintre cele mai complexe din centrul istoric, cu:

• Palatul Creditul Funciar Rural (1925–1926), asociat unanim cu Paul Smărăndescu.
• Blocul (de locuințe) Creditul Rural menționat în Dicționarul Țelea, cu 1932, ceea ce sugerează fie o extindere ulterioară, fie o clădire separată, fie o refațadizare / remodelare realizată de un alt arhitect.
• Documentele fotografice și stilistice indică un amestec de neoromânesc târziu + Secession + modernism timpuriu, ceea ce ar putea aparține oricăruia dintre cei doi arhitecți, în funcție de etapă.

Cine poate avea dreptate? Amândoi, posibil, dar despre lucrări diferite. Un posibil scenariu este următorul:

• Paul Smărăndescu este arhitectul palatului inițial al Creditului Funciar Rural (clădire cu funcțiune bancară, stil eclectic-neoromânesc).
• State Baloșin poate fi arhitectul unui bloc de locuințe / extindere / corp adiacent construit în 1932 pentru aceeași instituție sau pe același lot, așa cum apare în datele din Dicționarul Țelea. (n.r. dec. 2025)
  

*

 O fotografie a clădirii publicată în lucrarea Oanei Marinache despre patrimoniul familiei Chrissoveloni o arată ca sediu al firmei Watson & Youell, însă din text nu reiese dacă aceasta era chiriașă acolo sau dacă a deținut-o o perioadă. Am publicat fotografia, oricum, ca informație documentară. Watson & Youell a fost o importantă firmă britanică de comerț și agenție de navigație activă în România între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Compania a fost fondată în 1869 la Galați de William Watson și Edward Youell, într-un moment în care porturile dunărene deveneau noduri comerciale majore pentru exportul de cereale și comerțul internațional.

Activitatea principală consta în servicii de agenție navală – aprovizionarea și reprezentarea navelor, intermediere comercială și conexiunea dintre armatori, autorități și furnizori – precum și în comerțul cu produse industriale și agricole. Firma a reprezentat interesele companiilor de navigație britanice și ale asiguratorilor Lloyd’s și a fost implicată în exportul cerealelor din spațiul românesc, un sector esențial pentru economia epocii. Dezvoltarea a fost rapidă: au deschis sucursale la Brăila (1879), Sulina (1880), Constanța (1893) și ulterior la București, devenind una dintre cele mai importante rețele comerciale britanice din România. Firma s-a extins și în domeniul importurilor (mașini agricole, echipamente industriale, utilaje) și chiar în proiecte industriale și infrastructură.

La sfârșitul secolului XIX și în perioada interbelică, Watson & Youell a devenit un actor economic major, inclusiv în importul de cărbuni și în dezvoltări industriale. A colaborat cu mediul financiar și diplomatic, un exemplu fiind William George Boxshall, asociat al firmei, care a devenit consul general al SUA la București. Compania a avut și un rol în viața economică și urbană a Bucureștiului, sediile sale fiind situate în zone centrale (Academiei, Colței etc.), iar clădirile asociate firmei au devenit repere urbane. În timpul Primului Război Mondial și ulterior, activitatea firmei a fost afectată de contextul politic și economic; există indicii că agențiile sale au fost implicate indirect în operațiuni strategice pe Dunăre în perioada conflictelor. După o perioadă de declin în anii ’20–’30, pe fondul schimbărilor economice și geopolitice, compania a fost lichidată în jurul anului 1930, dispărând definitiv câțiva ani mai târziu.