Notă: Prin anii 1985 am fost în vizită la fiica Prof. Gh. Marinescu - dar rămăsesem cu amintirea că întâlnirea a avut loc în casa de alături, care este acum la nr. 27 pe Thomas Masaryk (strada Sălciilor până în anul 1931, apoi Julius Fucik pe vremea comuniștilor). Dar este posibil să fi fost (și în) această casă, totuși, pentru că îmi amintesc că de la dânsa săream gardul în Ambasada Cehoslovaciei - ceea ce nu s-ar fi putut din casa de la nr. 27. Sau să fi fost casa din spate, acum Thomas Masaryk 29B? Și, pentru a întreține ambiguitatea, pe site-ul "Muzeul Universității București", în articolul "Explorare urbană și patrimoniu universitar în Cotroceni – Zona C", este menționat: "În anul 1954, în casa în care a locuit, din strada Sălciilor, nr. 27 (astăzi strada Thomas Masaryk), s-a deschis Muzeul memorial Dr. Gheorghe Marinescu. După anul 1989, muzeul a fost închis și desființat, imobilul având astăzi o altă destinație. (George Butunoiu, apr. 2026)
Casa Prof. Dr. Gheorghe Marinescu de pe strada Thomas Masaryk – în curs de clarificare
Strada Thomas Masaryk din București, cunoscută ca strada Sălciilor până în 1930–1931, apoi ca strada Iulius Fucik în perioada comunistă și redenumită Thomas Masaryk după 1989, adăpostește două imobile care au generat în timp o confuzie privind reședința neurologului și academicianului Gheorghe Marinescu (1863–1938), fondatorul școlii românești de neurologie.
Două anunțuri de presă cu nr. 29
Două extrase din presa bucureșteană plasează numele Prof. Dr. Gheorghe Marinescu la numărul 29 al străzii. Primul, din Marți 1 iulie 1919, anunță că „D. Profesor dr. G. Marinescu, întorcându-se din străinătate, și-a reluat consultațiunile de boale nervoase, str. Sălciilor Nr. 29 dela 5–7 p.m." Al doilea, din Luni 21 martie 1921, invită aderențele la o asociație să fie trimise „d-lui Profesor dr. Gh. Marinescu, str. Sălciilor No. 29, București." Ambele anunțuri indică fără echivoc nr. 29. Această informație trebuie însă coroborată cu o serie de date suplimentare.
Argumentul arhitectural. Stilul casei de la nr. 29
Imobilul de la actualul nr. 29 de pe strada Thomas Masaryk are un stil mediteraneean pronunțat — arcade, tencuieli specifice, volumetrie și detalii decorative caracteristice acestui curent. Stilul mediteraneean a apărut în arhitectura rezidențială bucureșteană după anii 1920–1930, ca parte a diversificării tipologice a perioadei interbelice. Este, prin urmare, foarte puțin probabil ca această casă să fi existat deja la data primei mențiuni de presă despre dr. Marinescu la adresa respectivă, care datează din 1914 — cu cel puțin un deceniu înainte ca stilul să fie adoptat în București. Dacă în 1919 la nr. 29 era o altă construcție — demolată și înlocuită ulterior cu cea actuală —, acest lucru ar explica natural prezența adresei în anunțurile de presă ale lui Marinescu, fără ca aceasta să fi fost reședința sa principală.
Argumentul instituțional. Muzeul memorial și adresa nr. 27
Surse multiple și independente confirmă că reședința permanentă a profesorului Marinescu a fost la nr. 27, nu la nr. 29. Muzeul Universității București menționează explicit: „În anul 1954, în casa în care a locuit, din strada Sălciilor, nr. 27 (astăzi strada Thomas Masaryk), s-a deschis Muzeul memorial dr. Gheorghe Marinescu." Muzeul municipal a funcționat acolo chiar în încăperile în care Marinescu trăise — un criteriu esențial pentru un muzeu memorial — și această adresă, nr. 27, apare constant în toate listele oficiale și în toate sursele bibliografice care menționează respectivul muzeu, inclusiv în înregistrările Google Maps și în listele administrate de Primăria Municipiului București. Dilema Veche confirmă că muzeul se afla pe strada care „și-a regăsit numele de Thomas Masaryk, după ce fusese Iulius Fucik", că funcționa în casa în care savantul a locuit, și că după retrocedarea imobilului către moștenitorii familiei Crețulescu, muzeu a fost evacuat și ulterior desființat.
Ipoteza cea mai probabilă
Cu foarte mare probabilitate, Prof. Dr. Gheorghe Marinescu a locuit la nr. 27 de pe actuala stradă Thomas Masaryk, adresă confirmată instituțional atât prin deschiderea muzeului memorial în 1954, cât și prin toate sursele bibliografice și administrative ulterioare. Cele două anunțuri de presă din 1919 și 1921 cu adresa nr. 29 se explică, cel mai probabil, prin faptul că profesorul Marinescu își ținea cabinetul de consultații private la nr. 29, separat de reședința sa de la nr. 27 — o practică curentă în epocă la medicii cu o clientelă privată importantă. Anunțul din 1919 se referă explicit la reluarea consultațiunilor, nu la o adresă de domiciliu, ceea ce susține această interpretare. Nu poate fi exclusă cu totul varianta că, la un moment dat, profesorul Marinescu a locuit efectiv la nr. 29 — fie în altă construcție existentă atunci pe acel teren, fie în casa actuală dacă aceasta a fost ridicată mai devreme decât sugerează stilul său arhitectural. Această variantă rămâne însă foarte puțin probabilă față de convergența dovezilor care indică nr. 27.
Referințe:

2018:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.