Cesar Liebrecht (Librecht) / Gheorghe Filipescu

Casa Cesar Liebrecht (Librecht) / Gheorghe Filipescu se află pe strada Dionisie Lupu nr. 46 - în zona centrală a Bucureștiului, între Piața Universității și Piața Romană. Imobilul este clasat ca monument istoric de importanță națională, având codul B-II-m-A-19107. Clădirea a fost edificată în intervalul 1860–1865, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Comanditar a fost Cesar Liebrecht, personaj de origine belgiană, director general al Poștelor și Telegrafului și apropiat al domnitorului. Proiectul i-a fost încredințat arhitectului Luigi Ludovic Lipizer, originar din spațiul dalmat, stabilit și activ la București începând cu sfârșitul anilor 1850. Stilistic, este una dintre foarte puținele reședințe bucureștene în cheie neogotică, cu o puternică factură romantică, ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astăzi, imobilul aparține Universității din București și funcționează sub titulatura de „Casa Universitarilor” – sediu pentru conferințe, evenimente academice și culturale, recepții și evenimente private, cu grădină deschisă publicului.

Istoricul cronologic al proprietății

Perioada Cesar Liebrecht. Construcția casei începe în jurul anului 1860, într-un moment în care Bucureștiul trece printr-un proces accelerat de modernizare administrativă și urbană. Cesar Liebrecht vine în Principate în 1855, în contextul reorganizării serviciilor de poștă și telegraf, și devine unul dintre oamenii de încredere ai lui Alexandru Ioan Cuza. Funcția de director general al Poștelor și Telegrafului îi conferă o poziție importantă, atât în aparatul de stat, cât și în rețeaua de relații politice și de afaceri. În acest context, Liebrecht comandă o reședință urbană reprezentativă pe strada Dionisie Lupu. Alegerea stilului neogotic, combinat cu elemente eclectice, are o componentă de afirmare a statutului, reședința diferențiindu-se clar de casele boierești tradiționale din zonă. Față de țesutul urban al epocii, casa apare aproape ca un mic „castel” într-un oraș aflat încă între un aspect tipic de mahalale și începuturile modernizării.

Cariera lui Cesar Liebrecht are însă o componentă controversată. În presa și literatura istorică de mai târziu este descris ca personaj implicat în afaceri discutabile, în influențarea contractelor publice și în folosirea poziției pentru beneficii personale. După abdicarea lui Cuza, influența lui scade, iar Liebrecht părăsește relativ curând scena politică și economică românească, ajungând să își vândă proprietățile, inclusiv casa de pe Dionisie Lupu, înainte de a se retrage din țară. Există mențiuni conform cărora clădirea ar fi fost folosită temporar ca reședință a Consiliului de Miniștri în perioada guvernului Bosianu, ceea ce subliniază prestigiul și poziția imobilului în oraș la scurt timp după edificare.

În jurul anului 1865, clădirea este menționată ca prima casă din București dotată cu sonerie electrică, o inovație tehnologică pentru vremea respectivă și un semn al preocupării lui Liebrecht pentru modernitate tehnică, în acord cu rolul său în sistemul de comunicații. Proprietatea includea nu doar clădirea principală, ci și o grădină întinsă, care ocupa insula urbană cuprinsă între străzile de azi Dionisie Lupu, Arthur Verona și Jean-Louis Calderon. Această grădină, organizată în spiritul modei peisagistice a secolului al XIX-lea, cu vegetație bogată și alei sinuoase, a rămas o caracteristică esențială a ansamblului.

Trecerea la familia Gheorghe C. Filipescu. Într-o etapă ulterioară, casa este achiziționată de Gheorghe C. Filipescu, mare funcționar și mareșal al Palatului Regal. În proprietatea familiei Filipescu, imobilul își păstrează funcțiunea de reședință de reprezentare, cu un pronunțat rol social. Salonele parterului și grădina devin spații pentru recepții, reuniuni ale elitelor bucureștene și întâlniri politico-diplomatice de final de secol XIX. Toponimia actuală „Casa Liebrecht – Filipescu” reflectă tocmai succesiunea celor două familii importante legate de istoria imobilului: comanditarul, Cesar Liebrecht, și noul mare proprietar, Gheorghe C. Filipescu.

Naționalizare, Casa Universitarilor și perioada comunistă. După al Doilea Război Mondial și schimbarea regimului politic, casa este preluată de stat în anii 1947–1948. Imobilul este atribuit Universității din București și primește o nouă destinație: „Casa Universitarilor”. Rolul reședinței private de elită este înlocuit cu un rol instituțional, axat pe comunitatea academică. În interior se amenajează săli de lectură, săli de conferință, un mic cinematograf și un restaurant, adaptate pentru profesori, cercetători și studenți. Structura spațială de bază rămâne însă recognoscibilă: un hol central, saloane dispuse radial, tavane înalte, demisolul generos și relația directă cu grădina. În această perioadă casa devine un loc familiar mediului universitar bucureștean, găzduind manifestări științifice, ședințe, festivități academice și evenimente culturale.

Situația actuală. După 1990, Casa Universitarilor își păstrează funcțiunea principală. Universitatea din București o utilizează pentru conferințe, lansări de carte, expoziții, ceremonii universitare și evenimente private. Grădina continuă să fie un spațiu verde important în centrul orașului, iar în ultimii ani au fost inițiate proiecte de restaurare peisagistică și de valorificare culturală a ansamblului Liebrecht–Filipescu.

Arhitectura casei Liebrecht – Filipescu

Concept arhitectural și stil. Casa Liebrecht – Filipescu este o reședință urbană de factură romantică, construită în stil neogotic, cu elemente eclectice. Fațadele sunt dezvoltate pe un singur nivel înălțat peste un demisol pronunțat, cu un registru superior marcat de creneluri, care evocă silueta unei fortificații medievale. Ferestrele înalte, cu ancadramente în arc ușor frânt, muluri și colonete, întăresc această imagine de „castel urban”. Decorul de fațadă include detalii sculpturale bogate în zona cornișei, astfel încât ritmul vertical al golurilor de fereastră este dublat de un coronament foarte articulat. În contextul epocii, în orașul dominat de reședințe de factură clasicizantă sau cu influențe neoromânești timpurii, această compoziție neogotică reprezintă o excepție notabilă. Interpretările istorice subliniază analogia, cel puțin la nivel de percepție, cu anumite modele occidentale, fiind menționate paralele cu arhitectura gotică franceză sau cu imaginea unei „catedrale urbane” adaptate la scară domestică, deși proporțiile reale sunt cele ale unei case mari, nu ale unui edificiu de cult.

Organizarea spațiilor interioare: Planul clădirii este relativ simplu, dar eficient pentru o locuință de reprezentare. Demisolul adăpostește spații tehnice și de depozitare, precum și eventuale camere de serviciu. Parterul are accesul principal pe o scară monumentală și este alcătuit din saloane mari, înalte, dispuse în jurul unui hol central. Holul principal face legătura între intrarea din curtea de onoare și principalele încăperi de recepție. Coloanele interioare, tavanele casetate și lambriurile din lemn marchează clar vocația de spațiu de reprezentare. Raportul dintre înălțimea camerelor și suprafața de plan conferă interioarelor un caracter solemn, dar în același timp adaptat la o viață socială intensă, cu serate, recepții și întâlniri oficiale. În perioada comunistă, o parte din compartimentări au fost adaptate nevoilor Universității. Au apărut săli de conferință echipate modern, o sală de proiecții (cinematograf) și spații de restaurant și bufet, însă structura de bază a interiorului și elementele valoroase de arhitectură s-au păstrat în mare măsură.

Grădina este parte integrantă a proprietății Liebrecht–Filipescu. Situată pe insula urbană cuprinsă între Dionisie Lupu, Arthur Verona și Jean-Louis Calderon, grădina are un caracter romantic, cu arbori maturi, vegetație densă și trasee sinuoase. Mai multe studii de peisagistică recente propun restaurarea sa conform principiilor istorice, cu accent pe păstrarea masivelor de vegetație și a caracterului de „refugiu verde” în centrul orașului. În prezent, grădina Casei Universitarilor este folosită pentru evenimente în aer liber, terase de vară și manifestări culturale, păstrând un regim semi-public care contribuie la calitatea de ansamblu a zonei istorice.

Inovații și elemente tehnice. Mențiunea privind instalarea, în 1865, a unei sonerii electrice la Casa Liebrecht–Filipescu este recurentă în literatura recentă și în articolele de popularizare. Ea transformă imobilul într-un reper al introducerii tehnologiilor noi în viața cotidiană bucureșteană. Informația este plauzibilă, ținând seama de poziția lui Liebrecht în domeniul comunicațiilor, dar trebuie înțeleasă în contextul limitărilor documentare ale epocii: nu se cunoaște, până în prezent, o piesă arhivistică explicită (de tip deviz tehnic sau plan de instalații) care să o confirme, conform surselor consultate.

Arhitectul Luigi Ludovic Lipizer

Luigi Ludovic Lipizer este un arhitect de origine dalmată, provenit din Trieste, activ în Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este reprezentativ pentru valul de specialiști străini chemați la București pentru modernizarea orașului după Unirea Principatelor. Biografia sa este încă fragmentar documentată, dar se conturează între aproximativ 1825 și 1864, anul morții sale, la vârsta de circa 39 de ani. Lipizer lucrează într-un moment de tranziție, când vechile mahalale se transformă și apar primele ansambluri coerente de clădiri publice și reședințe moderne. Este asociat cu introducerea și adaptarea stilului neogotic în București, stil pe care îl aplică atât în propria casă (vezi mai jos), cât și în comenzi private sau intervenții pe clădiri existente. Se consideră că Lipizer a colaborat sau a preluat lucrări de la alți arhitecți și ingineri ai epocii, mai ales în zona construcțiilor religioase și publice, în contextul unui oraș aflat într-un proces continuu de refacere după incendii și cutremure.

Lucrările arhitectului Luigi Ludovic Lipizer. Lista de mai jos se bazează pe lucrări atribuite cu un grad rezonabil de certitudine lui Luigi Ludovic Lipizer, în funcție de sursele disponibile. Informațiile sunt sumare și pot fi completate ulterior cu cercetare arhivistică detaliată.

Reședințe și vile particulare: Vila Bosianu, construită în zona de azi a Parcului Carol din București, înainte de amenajarea parcului. A fost proiectată pentru juristul și omul politic Alexandru Barbu Bosianu, fațadele fiind concepute tot în stil neogotic. Este integrată astăzi în ansamblul Institutului Astronomic, adiacent Parcului Carol. Casa Liebrecht – Filipescu, București. Lucrarea este deja descrisă mai sus, dar în logica repertoriului de arhitect este relevantă ca piesă de referință, demonstrând modul în care Lipizer adaptează limbajul neogotic la o reședință urbană de reprezentare, cu accent pe fațade, proporții și relația cu grădina. Casa Lipizer / Casa Breslelor, Str. Stelea Spătarul 10A, București. Propria reședință a arhitectului, ridicată între aproximativ 1859–1862 sau 1862–1864, în fostul cartier Stelea. Clădirea este realizată tot în stil neogotic, cu fațade foarte bogat decorate, cu ferestre în arc frânt, colonete torsadate și statui de meșteșugari medievali. Este considerată una dintre cele mai vechi case de arhitecți din București și relevă preferința autorului pentru un limbaj gotic „de autor”, aplicat în mod consecvent la scară domestică.

Programul religios: Biserica Kretzulescu, Calea Victoriei, București – intervenții de restaurare; Sursele istorice menționează că, în jurul anului 1860, după cutremurul din 1838, arhitectul Luigi Ludovic Lipizer a fost chemat să intervină asupra bisericii Kretzulescu. Intervenția sa a presupus lucrări de consolidare și modificări ale volumetriei și detaliilor arhitecturale, într-un spirit apropiat gustului vremii, atunci când bisericile istorice erau adesea „actualizate” stilistic. Biserica Sf. Spiridon Nou, Calea Șerban Vodă, București – continuarea lucrărilor. În literatura de specialitate este menționată implicarea lui Lipizer în lucrările de refacere în forme neogotice și cu dimensiuni monumentale ale bisericii Sf. Spiridon Nou. Lucrările au început anterior, dar sunt considerate finalizate sub coordonarea sa, ceea ce explică prezența unor detalii și proporții înrudite cu alte creații neogotice ale arhitectului.

Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări: Până în acest moment nu se conturează un portofoliu clar de lucrări semnate de Lipizer în afara Bucureștiului, însă articole de sinteză despre arhitecți activi în România până în 1940 îl menționează în contextul colaborărilor la proiecte majore, precum Teatrul cel Mare (vechiul Teatru Național) și alte intervenții pe clădiri religioase. Implicarea sa pare să fi fost, de multe ori, de tip „continuator de șantier” sau colaborator, fapt care explică absența unei liste exhaustive de proiecte complet atribuite.

Planuri arhitecturale, arhive și documente: În ceea ce privește planurile de arhitectură ale Casei Liebrecht – Filipescu, nu există, în prezent, planșe sau relevee istorice accesibile public online care să poată fi atribuite direct lui Luigi Lipizer și să fie utilizate ca documentație completă. S-au identificat însă mai multe direcții documentare relevante. Arhiva Uniunii Arhitecților din România și arhivele revistei „Arhitectura” includ fotografii istorice și documente legate de ansamblul Liebrecht–Filipescu, în special în cadrul studiilor privind restaurarea peisagistică a grădinii istorice. Acestea fac referire la organizarea grădinii între străzile Dionisie Lupu, Arthur Verona și Jean-Louis Calderon și la rolul ansamblului în structura urbană a zonei centrale. De asemenea, având în vedere statutul de monument istoric de importanță națională, este foarte probabil ca la Direcția pentru Cultură a Municipiului București și la Institutul Național al Patrimoniului să existe dosare de monument conținând relevee, expertize tehnice și proiecte de intervenție ulterioare. Aceste dosare nu sunt însă, în mod curent, puse la dispoziție în format digital deschis. Pentru consultarea planurilor detaliate ale clădirii și grădinii, cele mai promițătoare direcții rămân: arhivele UAR, fondurile de arhitectură și urbanism ale Arhivelor Naționale și dosarele de monument istoric ale INP.

Fișa tehnică a imobilului

• Denumire: Casa Cesar Liebrecht (Liebrecht) / Gheorghe Filipescu – Casa Universitarilor
• Adresă: Str. Dionisie Lupu nr. 46, sector 1, București; grădina aferentă casei este situată între străzile Dionisie Lupu, Arthur Verona și Jean-Louis Calderon
• Cod monument istoric: B-II-m-A-19107
• Perioadă de edificare: circa 1860–1865
• Arhitect: Luigi Ludovic Lipizer
• Comanditar inițial: Cesar Liebrecht, director general al Poștelor și Telegrafului
• Proprietar ulterior: Gheorghe C. Filipescu, mareșal al Palatului Regal
• Destinație inițială: reședință urbană de reprezentare, cu grădină
• Destinație actuală: Casa Universitarilor – spațiu pentru conferințe, evenimente culturale și private, activități academice
• Regim de înălțime: demisol și parter înălțat (un volum echivalent unui nivel și jumătate)
• Stil arhitectural: neogotic de factură romantică și cu elemente eclectice
• Elemente de fațadă: creneluri, ferestre în arc frânt, colonete, decor sculptat, cornișă profilată
• Elemente interioare: hol central, saloane înalte, coloane, tavane casetate, lambriuri din lemn
  Grădină: amenajare de factură romantică, cu vegetație matură
• Inovații tehnice: casă este menționată ca fiind primul imobil din București dotat cu sonerie electrică (circa 1865)
• Proprietar actual: Universitatea din București
  

*

Una din puținele clădiri în stil neogotic din București, începută de belgianul Cesar Liebrecht, director al Poștelor în vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Somptuoasa clădire, terminată de familia Filipescu, este opera arhitectului Ludovic Luigi Lipitzer. (extras din: Colfescu, Silvia - București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009)

*

Dionisie Lupu nr. 46: Fosta propr. a logofătului Gheorghe (1846-1852) / Casa Cesar Librecht 1860-1864 atribuire arh. Luigi Ludovic Lipizer / Proprietarul inițial a fost un belgian (1820-1890), apropiat al lui loan Al. Cuza, care a ocupat funcția de „inspector general al poștelor și telegrafelor"; i s-a confiscat averea și proprietatea a fost scoasă la licitație după ce a fugit din țară; 1866 cumpărată de Ghe. Filipescu (1840-1902), viitorul mareșal al Curții Regale / 1902 G. Filipescu lasă nuda proprietate Eforiei Spitalelor Civile / Astăzi aici este Casa Universitarilor. (extras din: Oana Marinache - ARHITUR, Strada Dionisie Lupu și împrejurimi, Asociația și Editura Istoria Artei, 2019)

Referințe 

• Colfescu, Silvia, București: ghid turistic, istoric, artistic, București, Vremea, 2009
• Oana Marinache, ARHITUR, Strada Dionisie Lupu și împrejurimi, Asociația și Editura Istoria Artei, 2019
• Casa Librecht – Filipescu, palatul unde s-a pus prima dată sonerie electrică în București (B365.ro / HotNews.ro)
• Grădina secretă a celui mai frumos palat neogotic din București va fi redată orașului (b365.ro)
• Casa Universitarilor din București (Wikipedia)
• Grădina Casei Librecht-Filipescu (INDEX)
• Casa Universitarilor București (Universitatea din București)
• Casa Universitarilor – Locurile Culturii (Societatea Muzicală)
• Casa Universitarilor – Merg.in (Merg.in București)
• „Castelul” dintre Universitate și Romană (IngrijireMonumentala.ro)
• Case reprezentative din București – Casa Librecht-Filipescu (Enciclopedie.info)
• The Liebrecht-Filipescu House (VisitBucharest.today)
• Restaurarea peisagistică a grădinii istorice Liebrecht-Filipescu din strada Dionisie (Revista „Arhitectura”)
• Luigi Lipizer (Arhiva de Arhitectură)
• Casa Lipizer – Casa Breslelor (Arhiva de Arhitectură)
• Arhitectul Luigi Lipizer (Bookhub.ro)
• Casa Lipizer – Casa Breslelor din București (Vatra-MCP.ro)
• Casa Lipizer (Breslelor) (Merg.in București)
• Tainele Casei Lipizer, cea mai veche reședință de arhitect din București (B365.ro / HotNews.ro)
• Casa Breslelor, una dintre cele mai vechi clădiri din București, a fost scoasă la vânzare (Mediafax)
• Arhitecți spre și dinspre România până în 1940 (Revista „Arhitectura”)
• Vila Bosianu și legătura sa cu Unirea Principatelor (Aiciastat.ro)
• Biserica Kretzulescu – 300 de ani de la sfințire (Basilica.ro)

Septembrie 2023: