Casa Elena Suțu, devenită ulterior Casa Emanoil Băleanu, situată pe actuala stradă Theodor Aman nr. 4 (fostă strada Soarelui nr. 25), este o reședință urbană reprezentativă pentru Bucureștiul aristocratic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, construită în 1886 pentru Elena Gr. Soutzo și trecută ulterior printr-o succesiune de proprietari care reflectă transformările sociale și urbane ale capitalei.
Imobilul a fost proiectat în 1886 de Societatea Română de Construcțiuni și Lucrări Publice, una dintre instituțiile esențiale ale modernizării infrastructurii și arhitecturii bucureștene din epocă. Elena Gr. Soutzo (1852–1890) a fost fiica lui Constantin Suțu-Dudescu și a Ecaterinei Mihălescu, precum și nepoata domnitorului Moldovei Mihai Suțu II. Elena se căsătorește cu Grigore Soutzo/Suțu, membru al unei vechi familii boierești, cu care a avut trei copii.
Terenul pe care s-a ridicat casa fusese achiziționat în același an, 1886, de la Alexandru Alessandrescu („Cafegi Bașa”), și avea o suprafață de 695 mp, cu o clădire pe el. Execuția lucrărilor a fost realizată de antreprenorul Luigi Scolari, colaborator al arhitectului elvețian Louis Pierre Blanc (1860–1903), ceea ce sugerează implicarea directă sau indirectă a acestuia în concepția sau coordonarea arhitecturală a imobilului. Casa se înscrie astfel în contextul influențelor occidentale asupra arhitecturii bucureștene din acea perioadă, când numeroși arhitecți străini activau în capitală.
În 1887 Elena Suțu vinde proprietatea lui Emanoil Băleanu. După această achiziție, imobilul este adaptat noilor cerințe de locuire. În iulie 1888, arhitectul Louis Blanc realizează o extindere a casei și o scară de serviciu pe două niveluri. În 1891, antreprenorul Luigi Scolari construiește în curte o bucătărie pentru familia Băleanu. La începutul secolului XX, proprietatea își schimbă din nou proprietarii. În planul cadastral din 1911, casa apare în posesia Elenei Colibășeanu, văduva lui Emanoil Butculescu. Aceasta se recăsătorește cu George Lakeman-Economu și locuiește în imobil, alături de familia sa. În perioada 1903–1911, în casă locuiesc și părinții Elenei, Constantin și Ecaterina Colibășeanu. Ulterior, proprietatea ajunge la fratele acesteia, inginerul agronom Eugen Colibășeanu, probabil prin moștenire sau transfer familial.
În 1923, Eugen Colibășeanu comandă arhitectului Paul Smărăndescu extinderea casei prin adăugarea unei anexe cu parter și două etaje. Tot în această perioadă, numerotarea străzii se modifică, iar imobilul devine nr. 4 pe strada Theodor Aman. În prezent, clădirea adăpostește Ambasada Algeriei, păstrându-și statutul de imobil reprezentativ în zona centrală a orașului. Această funcțiune contemporană confirmă valoarea arhitecturală și urbană a casei, precum și capacitatea sa de adaptare la funcțiuni instituționale de prestigiu.
Referințe:
- [Oana Marinache, Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor, Ed. Istoria Artei, București, 2016] (volum tipărit)
2023:
