Arhitectul Viorel Hurduc
Viorel Hurduc (n. 1949) este arhitect român, activ în principal în București, cu o carieră care începe în proiectarea de stat a anilor ’70–’80 (locuințe colective și dotări publice) și continuă după 1990 în practica privată, cu un portofoliu concentrat pe clădiri de birouri, imobile mixte birouri-locuințe, locuințe individuale și intervenții de remodelare, plus participări constante la concursuri. S-a născut la Bârlad și a absolvit Institutul de Arhitectură din București, devenind arhitect în 1976. Practică profesia în Capitală și este asociat, în perioada de maturitate profesională, cu biroul HAX – Arhitectură – Construcții – Design (menționat în surse ca firmă proprie după 1990).
Originea (Bârlad) și formarea sa (Institutul de Arhitectură din București, absolvire 1976) îl plasează în generația care intră în profesie într-un moment în care proiectarea este dominată de institute mari și de programe standardizate. În acest cadru, experiența de început înseamnă, de regulă, proiecte de locuințe colective și dotări urbane, iar cazul lui Hurduc urmează exact această logică: primele lucrări menționate sunt blocuri în ansambluri și clădiri publice cu rol de echipare urbană. Dintr-o fișă biografică publicată de OAR București reiese și parcursul instituțional de început (stagiu și institute de proiectare), care completează tabloul unei formări profesionale „de sistem”, înainte de trecerea la practica independentă.
Parcurs profesional
În etapa anilor ’70–’80, Viorel Hurduc participă la realizarea de locuințe și dotări publice în București și în Bârlad. Portofoliul acestei perioade include blocuri în ansamblul de locuințe Băneasa (1980), un bloc în ansamblul de locuințe din Calea 13 Septembrie (1983), Palatul Copiilor din Parcul Tineretului (1985), precum și lucrări în Bârlad, inclusiv un bloc de locuințe pe strada Ștefan cel Mare (1978). În același registru al locuirii colective urbane se înscrie și blocul „Dunărea” de pe bulevardul Nicolae Bălcescu (1979), menționat ca lucrare a perioadei de proiectare publică.
După 1990 își înființează propriul birou de arhitectură și lucrează predominant pe comenzi private, cu o paletă mai diversă: casă de vacanță la Bușteni; sedii de firmă (inclusiv un sediu „Metanef” pe Calea Floreasca, 1995); imobil de birouri și locuințe pe Calea Dorobanților (1995, menționat în mod explicit și ca adresă Calea Dorobanților 87); imobil de birouri pe Calea Floreasca nr. 208 (2003); bloc de locuințe pe strada Barbu Delavrancea nr. 12B (2003); locuință pe strada Clucerului nr. 84B (2010); remodelări hoteliere pe litoral (Hotel „Transilvania” din Olimp și Hotel „Romanța” din Neptun); precum și sedii industrial-corporate (KNORR pe șoseaua Odăii, București; SIDERTRANS în Călărași). În paralel, este prezent în circuitul profesional și cultural al breslei: a fost președinte al Ordinului Arhitecților din România, filiala București, în intervalul 2001–2006, iar în 2003 primește un premiu în cadrul Anualei de Arhitectură București.
Concursuri și recunoaștere
Activitatea sa în concursuri este consemnată ca o constantă, cu rezultate notabile pe o perioadă lungă: Premiul I și Mențiune pentru sistematizarea centrului social-cultural de cartier Lunca-Bârzavei din Reșița (1979), Premiul I pentru sediul Uniunii Arhitecților din București (1992), Mențiune la concursul internațional „București 2000” pentru sistematizarea zonei Casei Republicii (1996), și Premiul I pentru locuințe pentru tineret (2002). În anii 2010, numele său apare și în contexte de concursuri și prezentări publice în afara Bucureștiului, prin proiectul Centrului Cultural Transilvania (Cluj-Napoca), asociat în presă cu viitorul sediu al Filarmonicii Transilvania; acesta este prezentat ca proiect câștigător de concurs, în 2011, și apare și în arhiva Anualei de Arhitectură București ca proiect de tip „studii și proiecte”.
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
Din perspectiva profilului profesional, Viorel Hurduc este descris ca un arhitect preocupat de diversificarea expresiei arhitecturale și de utilizarea materialelor și tehnologiilor noi, ceea ce indică o orientare către actualizarea permanentă a limbajului și a soluțiilor constructive. Printre arhitecți, profilul său este asociat explicit cu stiluri dominante postmoderniste și „turbo” (în sensul unei estetici urbane a anilor ’90, cu accent pe exhibiționism, pe forme ostentative, masivitate, efecte de fațadă și gesturi formale vizibile). În lucrările din anii 2000, proiectele de tip imobil de birouri și imobil rezidențial sunt reflectate și în selecțiile și nominalizările Anualei, unde apar date de proiect, colective și informații tehnice asociate (de exemplu pentru imobilul de pe Calea Floreasca 208).
Poziții publice și controverse
Un episod important în receptarea publică a arhitectului este legat de anul 2006, când, în calitate de șef al Comisiei de Arhitectură a Capitalei (menționat astfel în presă), a fost asociat cu un demers urbanistic controversat privind intervenții majore în zona centrală a Bucureștiului, inclusiv ideea unor dezvoltări de mare înălțime în proximitatea unor repere urbane. Presa locală a reținut acest episod în termeni polemici, iar aceeași presă a reluat subiectul în 2011, în contextul concursului de la Cluj. În același timp, existența unui interviu în arhiva OAR București, axat pe poziționarea breslei și pe relația arhitect-beneficiar, indică o implicare directă în discursul profesional al perioadei în care a condus filiala teritorială.
Lucrări (listă cât mai completă, grupată pe categorii, cu adrese și note sintetice)
Clădiri publice și administrative
Reședințe și vile particulare
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Clădiri de birouri și imobile mixte birouri-locuințe
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
Referințe