Arhitectul Dimitrie-Roger H. Bolomey
Roger Bolomey (întâlnit și ca Roger H. Bolomey / Roger Dimitrie Bolomey) s-a născut la 5 mai 1883, la Broșteni, localitate menționată în sursele consultate fie în județul Suceava, fie în județul Tutova (organizare administrativă istorică). A murit în 1947. Provenea dintr-o familie de obârșie elvețiană, stabilită în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tatăl său fiind Henri Bolomey, originar din St. Légier, Elveția, iar mama sa Elena Fotino, ceea ce îl plasează și în rețeaua de familii românești cu legături culturale și administrative din epocă.
În materialele studiate este consemnată genealogia de bază: Henri Bolomey și Elena Fotino au avut cinci copii (Georges, Louis, Constantin, Roger și Marguerite). Într-o sursă de arhivă dedicată locuirii (Arhiva de Arhitectură), apare explicit faptul că una dintre fiicele Mariei Grăjdănescu a devenit soția lui Roger Bolomey și că au locuit la nr. 28 într-o casă cu două apartamente gemene din str. Latină 26–28, context din care rezultă o ancorare rezidențială clară în București și o legătură de familie cu mediul urban cultivat al epocii.
Carieră profesională și funcții publice
Bolomey a urmat liceul la București (mențiune în materialele atașate), apoi a plecat la Paris, unde a studiat mai întâi la École Spéciale d’Architecture (1900–1904), iar apoi la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts (1905–1911), absolvind în 1911. O fișă de arhivă franceză (AGORHA/INHA) adaugă detalii de parcurs la Beaux-Arts (inclusiv ateliere/profesori și repere de școlaritate) și confirmă diploma din 1911, indicând și tema diplomei, legată de o vilă la Piatra Neamț, ceea ce sugerează o orientare timpurie către proiecte românești chiar din perioada pariziană.
Din 1912 își începe activitatea în țară, cu lucrări atât în București, cât și în Moldova, unde proiectează un spectru larg: vile, imobile de locuințe colective, școli, bănci, o biserică, teatru, sală de sport și lucrări utilitare. A avut un rol instituțional major în administrația Capitalei: între 1923 și 1936 este menționat ca director al Serviciului de Arhitectură al Primăriei Capitalei, iar în aceeași zonă administrativă este asociat și cu poziția de arhitect-șef al orașului, în formulări diferite în surse. În paralel, a fost arhitect-șef al orașului Piatra Neamț (menționat pentru intervalul 1916–1920).
Pe componenta de urbanism, este consemnat ca participant la sistematizări urbane (Țiglina–Galați, 1924; Câmpina, 1925) și ca parte din echipa care a contribuit la Planul Director de sistematizare al Capitalei (documentat ca plan din 1935, aprobat ulterior). După 1937, sursele converg că s-a dedicat intens picturii, fără ca aceasta să însemne dispariția totală a relevanței sale profesionale, ci mai degrabă o schimbare de accent în activitate. În materialele studiate apare mențiunea că a devenit profesor la Școala de Arhitectură / Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, însă fără detalii de ani, cursuri sau publicații proprii.
Activitatea de urbanist și participări la concursuri
Bolomey este prezent în mod repetat în contexte de concurs și urbanism, inclusiv la concursuri internaționale pentru sistematizarea Belgradului și Splitului, unde apare printre laureați, și la concursul pentru „Palatul Comunal – București” (1936), propunerea sa fiind descrisă ca o soluție cu birouri municipalizate concentrate pe verticală într-un turn de mare înălțime (138 m), prezentată public în fazele concursului. În documentarea despre Ion A. Davidescu din Buletinul Informativ UAR, Bolomey apare constant ca partener de generație în echipele de planificare și în concursuri (Belgrad; Planul Director 1935), ceea ce confirmă poziționarea lui în nucleul urbanistic interbelic.
Profil profesional și caracteristici de stil
Formarea Beaux-Arts (11 ani la școli pariziene) explică soliditatea sa în compoziție, program și reprezentare, iar paleta de lucrări indică o adaptare la cerințele României interbelice: de la reședințe urbane și vile (unele în registru eclectic) la intervenții moderniste/raționaliste ale anilor ’20–’30, inclusiv clădiri educaționale și sport, garaje și imobile de raport. În materialele studiate, câteva obiective sunt asociate explicit cu registre stilistice diferite (de pildă, o vilă prezentată ca modernist interbelic; un bloc cu referințe art deco; un corp de institut caracterizat ca raționalist), ceea ce conturează un arhitect pragmatic, care traversează mai multe limbaje ale epocii în funcție de comandă și etapă. Ca urbanist, profilul său este cel al arhitectului-administrator și proiectant implicat în instrumente de planificare (planuri directoare, sistematizări), cu vizibilitate în concursuri și în administrația municipală.
Lucrări, proiecte și opere cunoscute
Clădiri publice și administrative
Reședințe și vile particulare (București și stațiuni)
Imobile de raport și blocuri de locuințe
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
Anexă: Familia lui Roger Bolomey
Roger (Dimitrie-Roger) Bolomey s-a născut în anul 1883 într-o familie cu origini elvețiene și cu o puternică integrare în elita administrativă și intelectuală a României de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tatăl său, Henri Bolomey, născut la 27 decembrie 1848 la Saint-Légier, în cantonul Vaud din Elveția, a fost adus în România de fratele său mai mare, Jules Bolomey, preceptor al copiilor familiei Balș din Iași. Henri Bolomey a devenit administrator al Domeniilor Coroanei, funcție de mare responsabilitate, care i-a conferit un statut social solid și o poziție centrală în aparatul administrativ al statului român. Stabilit inițial la Broșteni, apoi la Zorleni, Henri Bolomey a primit cetățenia română prin împământenire și a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler, murind în decembrie 1913.
Mama arhitectului, Elena Fotino, născută la 12 decembrie 1857 și decedată în 1932, provenea din vechea familie Fotino, de origine greacă, cu rădăcini în Peloponez și cu numeroși membri activi în viața medicală, administrativă, culturală și politică a Moldovei și Munteniei în secolele XIX–XX. Prin această alianță, familia Bolomey s-a legat de una dintre cele mai ramificate și cultivate familii greco-române, cu medici, funcționari superiori, diplomați, profesori universitari și oameni de cultură.
Roger Bolomey a avut mai mulți frați și o soră, toți aparținând aceleiași generații de profesioniști formați în spirit occidental. Fratele său mai mare, George Bolomey, a fost inginer și tatăl Alexandrei (Sanda) Bolomey, reputată specialistă în paleofaună și antropologie. Constantin Bolomey, un alt frate, a fost inginer agronom și administrator de domenii, iar Louis Bolomey a avut o carieră importantă de avocat în perioada interbelică. Sora sa, Margareta Bolomey, născută în 1890, s-a căsătorit cu Mihai Eremie și a avut mai mulți copii. Familia a cunoscut și pierderi timpurii: un frate, Philippe Bolomey, a murit în copilărie, la vârsta de 5–6 ani, în urma unei scarlatine.
Arhitectul s-a căsătorit cu Maria Grăjdănescu, născută în 1890 și decedată prematur în 1933. Maria provenea dintr-o familie bucureșteană foarte bine conectată la mediile juridice și academice ale vremii; una dintre surorile sale, Constanța Grăjdănescu, a fost căsătorită cu Andrei Rădulescu, personalitate majoră a dreptului românesc, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și ulterior președinte al Academiei Române. Această alianță a consolidat poziția socială a lui Roger Bolomey în cercurile de decizie ale României interbelice.
Din căsătoria cu Maria Grăjdănescu au rezultat doi copii. Fiica cea mare, Maria, cunoscută în familie sub diminutivul Manica, s-a născut la 20 iulie 1916 și a decedat la 24 decembrie 2009; ea s-a căsătorit cu medicul Radu Râmniceanu. Fiul, Roger Bolomey, supranumit Rojică, s-a născut în februarie 1919 și a murit în iulie 1989; el a fost căsătorit cu Adriana Cristea, decedată în 1987. Această ramură a continuat tradiția profesională a familiei: fiul lui Roger Bolomey (1919–1989) este arhitectul Dan-Alexis Bolomey, născut în 1954, reprezentant al unei noi generații de arhitecți, căsătorit cu Irina-Anca Aroneanu, cu care are o fiică, Ema, născută în 1987.
Un episod cu puternică încărcătură personală și simbolică din viața lui Roger Bolomey este legat de moartea tatălui său, Henri, și a unchiului Jules Bolomey, decedați la scurt timp unul după celălalt. Arhitectul a realizat personal un monument funerar remarcabil pentru mormintele lor alăturate, gest care relevă nu doar atașamentul față de familie, ci și utilizarea arhitecturii ca formă de memorie și omagiu.
În plan profesional și familial deopotrivă, demisia sa din funcția de arhitect-șef al Capitalei, survenită în urma scandalului prăbușirii unei tribune la parada din 8 iunie 1936, a fost urmată de numirea ca succesor a vărului său, arhitectul Ioan Al. Davidescu, fiul Aglaiei Fotino. Această succesiune subliniază continuitatea profesională în interiorul aceleiași familii extinse și poziția centrală a clanului Bolomey–Fotino în administrația urbană a Bucureștiului interbelic.
În ansamblu, viața personală a arhitectului Roger Bolomey se desfășoară într-un cadru familial dens, cultivat și profund conectat la structurile intelectuale, administrative și profesionale ale României moderne, iar această rețea de relații explică în bună măsură atât ascensiunea sa profesională, cât și rolul instituțional major pe care l-a jucat în arhitectura și urbanismul primei jumătăți a secolului XX.
Referințe
Există o trasă documentară în arhivele școlilor franceze: fișa AGORHA/INHA concentrează date administrative și de școlaritate la Beaux-Arts (inclusiv repere de atelier și diplome), utilă pentru verificarea traseului parizian.