Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Radu Dudescu (ϯ)
(n. 1894 - d. 1983)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: art deco

Atelierul BNR din Enclava Zodiac
logistice, 1-2 niveluri, 1931, clădiri industriale
Blocul 2 din Enclava Zodiac (supervizor)
2-5 niveluri, 10 apartamente, 22, neoromânesc
Blocul Ștefănescu Grivița
2-5 niveluri, 11 apartamente, 1933, art deco, risc seismic I (pericol public)
Blocul Teatrului Nottara
6-12 niveluri, 52 apartamente, 1946, neoclasic, risc seismic II
Blocul Titus Constantinescu-Buzău
2-5 niveluri, 1936, modernist interbelic
Arhitect Radu Dudescu

Arhitectul Radu Durescu

Radu Dudescu (10/23 martie 1894, București – 1983, București) este unul dintre arhitecții instituționali esențiali ai României interbelice, cu o carieră legată aproape integral de Banca Națională a României, unde a construit un model de practică „de serviciu” (arhitectură + tehnic + administrație de patrimoniu) rar documentat la acest nivel. Pentru reconstituirea biografiei există un avantaj excepțional: pe lângă fondurile de arhivă ale BNR, a existat o autobiografie manuscrisă redactată de arhitect între 1974 și 1980, utilizată în cercetarea Restitutio a BNR.

Origine, familie, viață personală

S-a născut la București, într-o familie cu genealogie boierească moldoveană pe linie paternă și cu ramificații în marea burghezie bucureșteană pe linie maternă. Tradiția familiei consemnează trecerea numelui de la Duda la Dudescu după introducerea Regulamentului Organic. Tatăl său, Gheorghe G. Dudescu (1859–1917), a fost director general al Contabilității din Ministerul Instrucțiunii Publice. Mama, Maria Marinescu-Iliad-Românul (n. 1873), provenea dintr-o familie foarte numeroasă, cu legături administrative și politice (inclusiv prin Nicolae Marinescu, secretar al lui Barbu Știrbei).

Avea două surori ajunse la vârsta adultă (Nina și Ioana) și frați/surori morți în copilărie. Viața de familie este bine structurată în Restitutio: prima căsătorie (1921) cu Antoinette Filotti, din care rezultă fiul Mihnea (n. 1924), apoi căsătoria (1928) cu Lucia Ștefănescu-Grivița și, după divorțul din 1944, a treia căsătorie (1945) cu Lucie-Angèle Gaillac. În plan cultural, este notat ca vorbitor curent de franceză și italiană, cu germana de asemenea, iar în plan biografic apare constant interesul pentru călătorii și documentare de arhitectură în străinătate.

Studii și formare

Între 1905 și 1913 a fost elev la Liceul „Matei Basarab” din București. În 1914 se înscrie la Școala Superioară de Arhitectură din București, absolvită în 1921. În timpul studiilor a lucrat ca desenator la Comisia de refacere a regiunilor afectate de război, apoi (1919–1921) la Ministerul Lucrărilor Publice, ceea ce îl formează în zona tehnică, administrativă și de șantier. După absolvire lucrează o perioadă scurtă la Casa Muncii C.F.R., înainte de intrarea la BNR. În 1933 se înscrie în Corpul Arhitecților și obține legitimația de liberă practică nr. 60.

Dudescu este un caz tipic de arhitect instituțional care se documentează sistematic prin deplasări. În fișele sintetice și în Restitutio apar atât călătorii generale (Paris, Berlin, Geneva), cât și serii datate: în 1930 în Franța, în 1931 în Italia, în 1933 la Istanbul, apoi din nou în 1933–1934 în Franța.
Restitutio notează explicit o delegație de documentare la Berlin, Paris și Geneva pentru studierea clădirilor bancare, cu legături directe cu proiectarea „Noului Palat” al BNR.

Carieră și funcții instituționale

Punctul central al carierei este Banca Națională. Este angajat provizoriu la 2 ianuarie 1923 în Serviciul Tehnic, apoi trece definitiv (15 septembrie 1924) la Serviciul de Arhitectură. Din 1922/1923 și până în 1950, practic tot parcursul său profesional se desfășoară în ecosistemul BNR, ajungând șef al Serviciului de Arhitectură. În interiorul Serviciului Arhitecturii, Dudescu lucrează cu colaboratori pe termen lung; în dosarele BNR este menționat, de exemplu, arh. G. Nichitovici, încadrat provizoriu în 1929 și definitiv în 1931, în subordinea lui Dudescu. Pentru proiectele mari, echipa include nume precum Ion Al. Davidescu și alți arhitecți ai băncii; în materialul atașat apar ca asociați N. Crețoiu, Gh. Nichitovici și G. Vidrașcu.

La 16 iulie 1938 devine șeful Serviciului „Arhitectură și Tehnic” din cadrul BNR, iar la 1 iulie 1948 devine director-adjunct al Direcției Administrative.
După război, la 2 martie 1950 este transferat la Ministerul Construcțiilor și lucrează în cadrul Institutului de Proiectare a Construcțiilor, într-un regim de proiectare diferit de cel interbelic. În viața de breaslă a avut și roluri de reprezentare și disciplină: în 1920 este menționat ca președinte al studenților arhitecți, în 1945–1946 președinte al Comisiei de disciplină a Uniunii Arhitecților, iar în 1960–1963 președinte al Comitetului Fondului Arhitecturii (UAR). În 1966 primește Ordinul Muncii clasa I.

Profil arhitectural și caracteristici stilistice

Radu Dudescu este un arhitect de tip instituțional-pragmatic, cu o cultură de compoziție solidă și cu capacitate mare de a adapta stilul la program, beneficiar și context. Este descris ca arhitect de orientare eclectică și clasicizantă pentru majoritatea clădirilor instituționale, în special cele ale BNR, ceea ce corespunde politicii de imagine a unei instituții care urmărea stabilitate, autoritate și reprezentativitate. În lucrările pentru BNR domină adesea un eclectism clasicizant și un neoclasicism monumental, compatibile cu mesajul de stabilitate și autoritate al instituției. În lucrările private și în unele proiecte rezidențiale apar și formule moderniste/Art Deco, inclusiv formule de „ordin clasic simplificat”, vizibile la imobilele urbane de raport, precum și soluții mediteraneene cu influențe neoromânești, în acord cu curentul interbelic studiat în monografia lui Mădălin Ghigeanu despre „curentul mediteraneean”.

La nivel de detaliu, este interesant prin alternanța dintre limbajul sever (instituțional) și cel decorativ-urban (imobile de locuințe, fațade Art Deco, reliefuri, panouri ornamentale). Un punct distinct îl reprezintă lucrările încadrate de Mădălin Ghigeanu în „curentul mediteraneean” interbelic: case cu limbaj mediteranean (adesea învecinat cu neoromânescul prin detaliu și materiale), asociate cu gustul noilor elite financiare ale anilor 1930–1940. În sinteza atașată, Dudescu este menționat explicit ca autor de „lucrări de tip Mediteraneean cu influențe Neoromânești”, iar monografia lui Ghigeanu este citată ca reper bibliografic.
Pentru încadrarea teoretică a fenomenului, introducerea volumului lui Ghigeanu insistă că termenul „mediteraneean” acoperă, de fapt, un spectru de istorisme de tip „Mission” și variații renascentiste/maure/venețiene, adaptate local.

În ansamblu, Dudescu funcționează ca arhitect versatil, care schimbă registrul în funcție de program: monumental și auster în sedii bancare, mai plastic și decorativ în imobile de locuințe, mai „scenografic” în cazuri mediteraneene și mai tehnic în programe precum monetăria, policlinici sau infrastructură.

Proiecte și lucrări

Clădiri publice și administrative, imobile de raport și blocuri de locuințe în București

  • Noul Palat al Băncii Naționale a României, str. Doamnei nr. 8, București, 1937–1939, proiect major, în colaborare cu Ion Al. Davidescu și o echipă extinsă din care sunt menționați și alți arhitecți ai băncii.
  • Imobilul din Calea Victoriei nr. 22–24 (Rosenthal), București, sediu al Asociației Culturale și Sportive a BNR și al Casei Pensionarilor BNR, cu portic pietonal la parter.
  • Căminul BNR, Calea Dorobanților/ Blocul Zodiac, Calea Dorobanților nr. 36–40, București, imobil de mare capacitate, cu decorație tematică și curte interioară; în unele mențiuni apare colaborarea cu Mircea Marinescu și constructorul Emil Prager.
  • Monetăria Statului / Monetăria Națională, Filaret, București, 1935, clădire tehnică instituțională.
  • Spitalul Elias, București, 1934–1936, proiect cunoscut și printr-un caz de disciplină profesională legat de semnătură și de implicarea unui arhitect străin în elaborare.
  • Policlinica C.F.R., zona Gării de Nord, București.
  • Monumentul eroilor C.F.R. din Primul Război Mondial, București, împreună cu sculptorii Ion Jalea și Corneliu Medrea și cu arhitectul Ion Niga (componentă de arhitectură/amenajare).
  • Blocul Teatrului Nottara, bd. Magheru, București, imobil cu funcțiune culturală la parter și locuire deasupra (în repertorii apare și ca lucrare postbelică). Bloc pe bd. Magheru (cu Teatrul Nottara la parter) și alte imobile de raport menționate în repertorii interbelice.
  • Pavilion / cabană nautică pe Lacul Floreasca (menționat ca demolat).
  • Blocul Ștefănescu-Grivița, str. C.A. Rosetti nr. 43A, București, parter + 3 (cu etajări ulterioare), imobil legat de familia industrală Ștefănescu-Grivița; este și o adresă de domiciliu pentru arhitect într-o perioadă.
  • Bloc pe bd. Regina Elisabeta, București, imobil înalt, menționat ca lucrare de locuire urbană.
  • Bloc cu patru etaje și mansardă, str. Traian colț cu bd. Pache Protopopescu, București, în colaborare cu Ion Niga.
  • Bloc (patru etaje), str. Corneliu Botez nr. 10, în 1971
  • Clădirea Fundației Evreilor Spanioli, bd. Cantemir

Reședințe și vile particulare în București

  • Vila Titus Constantinescu-Buzău, str. Armașului nr. 8, București, 1936, menționată explicit ca lucrare în stil mediteraneean.
  • Casa Mitică Cristescu, str. Mareșal Badoglio (astăzi Constantin Daniel) nr. 17, București, 1936.
  • Vile pentru colegi din BNR și pentru diverse categorii profesionale, în mai multe zone: Parcul Domeniilor, Aviator Iliescu, Kiseleff (lângă Bufet), Piața Țepeș Vodă, str. Columbelor, str. Solon, str. Spătarului (supraetajare), precum și vile în parcelări (inclusiv parcelarea BNR – str. Arh. Burcuș).
  • Locuințe muncitorești în cartierul „Steaua”, București, 1921 (program social timpuriu).
  • Vilele ing. Ottulescu, ing. Neagu, ing. Antoniu, ing. Voinescu
  • Proiecte în parcelarea BNR, str. Arh. Burcuș, 5 vile
  • 3 clădiri pe str. Columbelor pentru funcționari ai BNR
  • 1937 – Bloc de locuințe pentru Academie, bd. Cantemir
  • Casa magistratului Traian Orleanu, bd. Ferdinand
  • Casa de raport a lui Georgică Orleanu, str. Cobălcescu
  • Casă pentru sora ing. Cezar Pop, str. Solon
  • Casă dublă pentru doi colegi de la BNR, Oprișan și A. Dragomireanu
  • Vila col. Coroiu, Parcul Domeniilor
  • Vila ing. Demetrescu, lângă Bufet, șos. Kiseleff
  • Bloc cu șase etaje pe bd. Regina Elisabeta (constructor ing. Kirovici)
  • Două vile pentru colegi de la BNR pe str. Aviator Iliescu
  • Supraetajare Casa Miculescu, str. Spătarului
  • Modernizarea vilei cumpărate de Scarlat Callimachi pe str. Av. Mărășoiu
  • Două vile în parcelarea Mornand (1935–1936), pentru profesorul Mateescu de la Timișoara și pentru un coleg de la BNR
  • Casă de raport în fosta Piață Regina Maria pentru Basil Alevra, inspector BNR
  • Casa Leonte, inspector BNR, str. 10 Mese (în stil neoromânesc)
  • Vilă pentru Ioana Olhovschi, sora arhitectului Radu Dudescu, Piața Țepeș Vodă nr. 47
  • Vilă și depozit de vinuri pentru Canciovici, restaurator, bd. Titulescu (în stil neoromânesc)

Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări

  • Vila „Luminiș”, Sinaia, pentru George Enescu, 1923–1926, una dintre cele mai cunoscute lucrări rezidențiale în afara Bucureștiului.
  • Palatul BNR din Iași
  • Sucursale ale Băncii Naționale în țară, în orașe menționate constant în repertorii: Făgăraș, Miercurea Ciuc, Drobeta-Turnu Severin, Tulcea, Râmnicu Sărat, Rădăuți, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc, Botoșani, Huși, Iași, precum și la Cahul și Tighina (azi Republica Moldova).
  • Post Salvamar, Dana 5, Portul Constanța, 1933.
  • Policlinică și cantină la Cugir, cu 12 secții, P+1.
  • Pavilioane la Sinaia pentru fabricarea biletelor BNR în timpul războiului.
  • Refacerea băii comunale din Galați.
  • Restaurantele Modern și Select, Mamaia.
  • Siloz de semințe de in, Baia Mare, 1953.
  • Fabrica de pâine din Hunedoara, ca șef de proiect, cu anexe (creșă, grădiniță), în logica proiectării industrial-sociale postbelice.
  • Stații de cale ferată (1921–1923) în mai multe localități, cu mențiuni punctuale precum Ploiești (inclusiv Gara Ploiești Sud, 1923).
  • Vilă la Olănești pentru Scarlat, director la Banca Blank
  • Vila dr. Vasilică Stepleanu-Horbațki, Călimănești
  • Conacul lui C. Stere, Bucov

Lucrări funerare și comemorative

  • Cavoul Mitiță Constantinescu, Cimitirul Bellu (menționat în repertorii în jurul anului 1949, cu referința la decesul din 1946).
  • Placă comemorativă cu eroii BNR din Primul Război Mondial, în palatul vechi al BNR (1935–1936).

Concursuri, premii și episoade profesionale

A participat la concursuri și a obținut premii, inclusiv: Concurs pentru Camera de Comerț din Iași (mențiune de premiu în repertorii); Concurs pentru Monumentul personalului C.F.R. căzut în războiul de reîntregire, cu un rezultat de vârf în epocă, în echipă cu sculptori și arhitecți. Un episod notabil este cel legat de Spitalul Elias, care a generat o procedură disciplinară privind semnătura profesională și raportarea breslei la proiecte realizate cu implicare străină.

În 1934 este sancționat de Comisia de disciplină a Corpului Arhitecților pentru „semnătură de complezență” la proiectul Spitalului Elias, proiect întocmit de arhitectul austriac Popovitz/Popovitz (menționat și ca Cezar Popovitz din Viena). Episodul este important fiindcă arată tensiunile epocii între autorat, drept de semnătură și importul de expertiză străină în proiecte mari.

Poziționare în istoriografie și surse de autoritate

Pentru Dudescu există un avantaj rar: existența unei cercetări monografice bazate pe arhive instituționale și pe o autobiografie manuscrisă redactată de arhitect într-o perioadă târzie a vieții. Acest tip de sursă crește mult șansele de a reconstitui cronologii exacte, autoritatea proiectelor, echipele și stadiile de execuție. Există mai multe surse principale care, împreună, fac cazul Dudescu foarte bine documentabil:

  • sinteze și fișe Metacult, Arhiva de arhitectură, buletinele Corpului Arhitecților și dosarele de disciplină, repertoriile UAR și fișele de inventariere (acolo unde clădirile sunt clasate sau au fișe de risc seismic), utile pentru cronologii scurte, adrese și portofolii.
  • arhivele BNR (fond personal, fond Direcția Administrativă, documentații tehnice de imobil pentru blocurile de raport și clădirile BNR din teritoriu, documente de delegație și de șantier); cercetarea BNR/Restitutio folosește arhive instituționale și autobiografia manuscrisă; acest strat oferă cea mai bună bază pentru biografie, rețele profesionale și mecanismele interne ale Serviciului.
  • interpretări tematice recente (Mădălin Ghigeanu) pentru încadrarea în curente și gusturi ale anilor ’30–’40, în special pe zona mediteraneeană.
  • În plus, pentru componenta factuală minimă de dicționar și listare de arhitecți, rămâne obligatoriu reperul: [Dicționar, Arh. Vasile Țelea, Personalități ale Arhitecturii Românești 1880-2010, Editura Rentrop & Straton, 2014].

Arhitectul Radu Dudescu (sinteză)

Radu Dudescu (10/23 martie 1894, București – 1983, București) a fost unul dintre cei mai prolifici arhitecți români ai perioadei interbelice. Activitatea sa este legată structural de Banca Națională a României, unde a condus Serviciul de Arhitectură și a coordonat un program amplu de sedii bancare în țară, alături de mari proiecte publice în București. A lucrat într-un registru stilistic variat, de la eclectism clasicizant și neoclasic la Art Deco, modernism interbelic, neoromânesc și, punctual, formule mediteraneene.

S-a născut în București, într-o familie cu genealogie boierească moldoveană pe linie paternă și cu conexiuni puternice în marea burghezie bucureșteană pe linie maternă. Tatăl său, Gheorghe G. Dudescu (1859–1917), a fost director general al Contabilității din Ministerul Instrucțiunii Publice. Mama, Maria Marinescu-Iliad-Românul (n. 1873), era fiica lui Nicolae Marinescu, secretar al domnitorului Barbu Știrbei.

A avut două surori care au ajuns la vârsta adultă, Nina și Ioana, și mai mulți frați/surori care au murit în copilărie. În plan familial, a fost căsătorit de trei ori. Prima căsătorie (1921) a fost cu Antoinette Filotti, din care a rezultat un fiu, Mihnea Dudescu (n. 1924). A doua căsătorie (1928) a fost cu Lucia Ștefănescu-Grivița. A treia (1945) a fost cu Lucie-Angèle Gaillac. A cunoscut și a folosit curent franceza și italiana, iar germana mai slab. A fost pasionat de călătorii și de studierea arhitecturii contemporane, făcând voiaje și deplasări în Franța, Italia, Germania, Elveția și Turcia, atât pentru documentare profesională, cât și pentru odihnă.

Între 1905 și 1913 a studiat la Liceul „Matei Basarab” din București. Din 1914 urmează Școala Superioară de Arhitectură din București, pe care o absolvă în 1921. În timpul studiilor a lucrat ca desenator la Comisia de refacere a regiunilor afectate de război, iar ulterior, între 1919 și 1921, la Ministerul Lucrărilor Publice. Imediat după absolvire lucrează la Casa Muncii C.F.R. (1921–1922). În 1933 se înscrie în Corpul Arhitecților.

Carieră și roluri instituționale

Din 1922 (formalizat în 1923–1924 prin încadrare provizorie și apoi definitivă) intră în structura Băncii Naționale a României și rămâne legat de aceasta aproape 27 de ani. A condus Serviciul de Arhitectură al BNR, apoi, din 16 iulie 1938, Serviciul „Arhitectură și Tehnic”. În 1948 devine director-adjunct al Direcției Administrative a BNR. Între 1935 și 1940 a fost președintele Asociației Culturale și Sportive a BNR, pentru care a proiectat clădirea din Calea Victoriei, cu portic pietonal la parter. În 1950 este transferat la Ministerul Construcțiilor, în zona institutelor de proiectare, unde lucrează pe programe diferite față de perioada interbelică. În viața profesională de breaslă a ocupat funcții în organizațiile arhitecților (inclusiv roluri de disciplină și administrație profesională) și a fost decorat în 1966 cu Ordinul Muncii clasa I.

Profil arhitectural și caracteristici stilistice

Radu Dudescu este un arhitect de tip instituțional-pragmatic, cu o cultură de compoziție solidă și cu capacitate mare de a adapta stilul la program, beneficiar și context. În lucrările pentru BNR domină adesea un eclectism clasicizant și un neoclasicism monumental, compatibile cu mesajul de stabilitate și autoritate al instituției. În lucrările private și în unele proiecte rezidențiale apar și formule moderniste/Art Deco, precum și soluții mediteraneene cu influențe neoromânești, în acord cu curentul interbelic studiat în monografia lui Mădălin Ghigeanu despre „curentul mediteraneean”. La nivel de detaliu, este interesant prin alternanța dintre limbajul sever (instituțional) și cel decorativ-urban (imobile de locuințe, fațade Art Deco, reliefuri, panouri ornamentale).

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index