Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Paraschiva Iubu (ϯ)
(n. 1920 - d. 2011)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: funcționalist socialist

Ansamblul Victoria Socialismului
8 blocuri, 6-12 niveluri, 350 apartamente, 1980, monumentalist socialist
Blocul Avântul
4 blocuri, 6-12 niveluri, 160 apartamente, 1980, modernist socialist
Blocul Dalles (blocul, 1958)
2-5 niveluri, 1960, modernist interbelic, risc seismic I (pericol public)
Complex studențesc Kogălniceanu
2 blocuri, 2-5 niveluri, 150 apartamente, 1964, funcționalist socialist
Cvartalul Aviației - blocurile comuniste
cvartale, 140 blocuri, 2-5 niveluri, 1980, funcționalist socialist
Arhitect Paraschiva Iubu

Arhitecta Paraschiva (Coca) Iubu

Paraschiva (Coca) Iubu (13 august 1920 Găești, jud. Dâmbovița – 5 septembrie 2011) a fost arhitectă română, activă mai ales în perioada postbelică, asociată în mod constant cu colectivul condus de arh. Octav Doicescu și cu proiecte publice majore din București, precum Opera Națională și dezvoltările Institutului Politehnic. A urmat liceul la Câmpulung-Muscel, apoi cursurile Facultății/Școlii de Arhitectură din București (1939–1944), obținând diploma în 1947. Din 1949 este menționată ca parte a colectivului lui Octav Doicescu, iar în același interval apare și implicarea ei în activitatea didactică (asistent/atelier, în cadrul școlii de arhitectură din București).

Activitate profesională și poziționare în epocă

Paraschiva Iubu este asociată cu proiectarea în colective mari (instituții de proiectare / colective coordonate), în special în proiecte publice și ansambluri urbane ale deceniilor 1950–1980. În bibliografia contemporană și în studii despre profesie în perioada comunistă apare ca un caz relevant atât pentru practica de proiectare în colective, cât și pentru rolul didactic/academia post-1948. Există literatură secundară (studii și articole) care o tratează ca subiect (biografie profesională, rol în academia post-1948, contribuții în colective

Lucrările la care este asociată (Opera/Teatrul de Operă și Balet; intervenția „Blocul Dalles”; ansambluri de locuințe și clădiri universitare) o plasează în zona arhitecturii publice și rezidențiale postbelice, unde limbajul variază de la monumentalitate clasicizantă specifică începutului anilor ’50 la soluții rațional-funcționale/urbanistice din deceniile următoare, în special în ansambluri de învățământ și locuire.

Este menționată ca având o activitate didactică susținută în cadrul atelierului coordonat de Octav Doicescu, cu implicare în modernizarea învățământului de arhitectură. În literatura academică dedicată restructurărilor post-1948 din școala de arhitectură, apare explicit cazul ei (studentă 1939–1947, activitate didactică începând cu 1949), în contextul transformărilor instituționale ale epocii.

Lucrări (listă cât mai completă, pe categorii; adresă unde există)

Clădiri publice și administrative

  • Teatrul de Operă și Balet / Opera Națională București, Bd. Mihail Kogălniceanu 70–72 / Piața Operei, București (1953) – în colectiv coordonat de Octav Doicescu. 
  • Sediul politico-administrativ, Reșița (1970).

Învățământ / campusuri universitare

  • Facultatea de Mecanică și Facultatea de Electrotehnică, în ansamblul Noului Institut Politehnic, București (1968–1976).
  • Cămin studențesc, Bd. Elisabeta, lângă Operă, București (1964).
  • Cămin studențesc în ansamblul Politehnicii, București (1974).

Imobile de raport și blocuri de locuințe / intervenții urbane

  • Blocul Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, București (proiectare 1958; execuție 1959–1961, în colectiv coordonat de Octav Doicescu, conform surselor publice; în sursa internă este dat 1959).
  • Blocuri noi de locuințe, Piața Rosetti / Str. Tudor Arghezi, București (1978).
  • Bloc de locuințe, Str. Maria Rosetti / Str. Sf. Spiridon, București (1975).
  • Blocuri de locuințe, Bd. Iuliu Maniu, București (1974).
  • Ansambluri de locuințe (București)
  • Ansamblu de locuințe Băneasa, Șos. București–Ploiești, București (1980).
  • Ansamblu de locuințe Șos. Pipera / Aviației, București (1985).
  • Ansamblu de locuințe Bd. Uverturii, București (1979).
  • Ansamblu de locuințe Bd. Libertății (Izvor – Coșbuc), București (1989).

Mișcarea Legionară în Facultatea de Arhitectură din București și cazul Paraschiva Iubu

În anii de la sfârșitul deceniului al patrulea și începutul celui de-al patrulea deceniu al secolului XX, Facultatea de Arhitectură din București a fost, asemenea altor instituții universitare din România, un spațiu în care s-au manifestat tensiuni politice și ideologice puternice, reflectând radicalizarea unei părți a mediului studențesc. În intervalul 1938–1944, Mișcarea Legionară a reușit să constituie în cadrul facultății un nucleu relativ restrâns, dar bine organizat, alcătuit în principal din studenți, cu o implicare marginală a corpului didactic.

Documentele de arhivă și cercetările istorice indică faptul că numărul studenților arhitecți activ implicați în structurile legionare a fost limitat, estimat la aproximativ 25–30 de persoane, cu o creștere notabilă începând din toamna anului 1940, odată cu instaurarea Statului Național-Legionar. Activitatea acestui nucleu s-a manifestat prin ședințe organizatorice, propagandă ideologică, participări la marșuri și ceremonii comemorative, precum și prin implicarea în acțiuni de tip „ajutor legionar”, inclusiv în contextul cutremurului din noiembrie 1940. În pofida vizibilității publice sporite din acea perioadă, implicarea studenților arhitecți în violențele din ianuarie 1941 a fost redusă, majoritatea cazurilor documentate referindu-se la arestări pentru port ilegal de armă, fără probe de participare efectivă la rebeliune.

Paraschiva (Coca) Iubu s-a înscris în acest context istoric complex. Conform documentelor Securității și declarațiilor ulterioare, ea a fost membră a organizației legionare din cadrul Facultății de Arhitectură în perioada studenției, până în anul 1942. Activitatea sa se înscrie în tiparul general al implicării studențești: apartenență organizațională, participare la mediul ideologic al epocii și frecventarea cercurilor de simpatie legionară, fără ca documentele să ateste implicarea în acte violente sau în conducerea structurilor de comandă ale mișcării din facultate.

Un element definitoriu al parcursului său politic îl constituie ruptura produsă în timpul războiului, când Paraschiva Iubu se îndepărtează de Mișcarea Legionară și se apropie de mediile comuniste ilegale. Începând cu anul 1942, ea este atrasă de mișcarea muncitorească și desfășoară activități pentru Partidul Comunist Român în ilegalitate, fiind primită oficial ca membră de partid în octombrie 1944. Această tranziție ideologică, de la extrema dreaptă la extrema stângă, nu este singulară în mediul universitar al epocii, dar este documentată în cazul său cu o claritate rar întâlnită.

După instaurarea regimului comunist, trecutul legionar al Paraschivei Iubu a fost reactivat în cadrul anchetelor de Securitate, nu pentru a o incrimina direct, ci pentru a fi utilizat ca instrument în investigațiile privitoare la alți foști studenți și arhitecți suspectați de activitate „dușmănoasă”. În acest context, ea a fost audiată în mai multe rânduri, în special în anii 1950, oferind declarații detaliate despre structura, membrii și activitățile grupului legionar din Facultatea de Arhitectură. Documentele arată că, deși colaborantă cu autoritățile comuniste în calitate de martor, ea nu a formulat acuzații privind fapte penale grave și nu a depășit, în general, nivelul constatării apartenenței politice și al comportamentului ideologic al foștilor colegi.

Cazul Paraschiva Iubu ilustrează, astfel, complexitatea traiectoriilor individuale ale arhitecților formați în perioada interbelică și în anii războiului: apartenența temporară la Mișcarea Legionară ca expresie a climatului universitar radicalizat, urmată de o repoziționare politică rapidă după 1944 și de integrarea în noul sistem instituțional comunist. În același timp, el oferă un exemplu relevant pentru modul în care trecutul politic al studenților arhitecți a fost ulterior instrumentalizat de regimul comunist, atât în procesele de epurare, cât și în mecanismele de control și șantaj exercitate asupra breslei arhitecturale.

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index