Nimic din ceea ce vedeți azi la Blocul Dalles nu e ceea ce pare. Cortina socialistă de beton de pe Bd. Bălcescu 18, ridicată între anii 1959 -1961, ascunde ce-a mai rămas din clădirea originală a Sălii Dalles. Imobilul interbelic a fost transformat și înglobat în blocul cu locuințe de 8 etaje, pe care-l vedem astăzi în frontul de clădiri care mărginesc bulevardul Bălcescu. Sala Dalles este inclusă în Zona Construită Protejată „Bulevardul Modernist Magheru-Bălcescu” no. 4 și a fost construită în două etape, la începutul anilor 1930 (Fundația Dalles) și blocul între anii 1959-1961.
În urma expertizei tehnice a structurii, în anul 2017, clădirea a fost încadrată în clasa I risc seismic, ceea ce a obligat încetarea activității cu și pentru public și a făcut obiectul unor repetate și complicate litigii privind clarificarea regimului juridic între Ministerul Finanțelor, Ministerul Culturii și Muzeul Național de Artă Contemporană, PMB și Asociația de proprietari ai blocului Dalles.
S-a organizat un concurs restrâns de proiecte pentru clădirea Fundației Dalles, la care au participat arhitecții: Horia Teodoru, Nicolae Ghica-Budești și Edmond van Saanen Algi. Proiectul câștigător a fost cel propus de Horia Teodoru iar la realizarea imobilului arhitectul a colaborat pentru structura de rezistență din beton armat cu inginerii Aurel Beleș și Dumitru Marcu. În 1932 este dată în folosință clădirea compusă din 20 de încăperi, subsol, parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.217 mp, și este inaugurată Fundația „Ioan I. Dalles”, care își începe activitatea sub conducerea acad. Gheorghe Țițeica. Imobilul era compus din trei săli speciale pentru pictură, sculptură, arhitectură și o sală pentru conferințe. (Antoaneta Dohotariu - extras)
Referințe:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.