Arhitectul George (Gheorghe) Mandrea / Mândrea
George (Gheorghe) Mandrea / Mândrea (1855–1916) a fost arhitect român născut la Focșani, format la Dresda, cu o carieră importantă în administrația publică a Bucureștiului și în profesionalizarea arhitecturii din România la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Este cunoscut în special ca autor al Foișorului de Foc (1892), astăzi Muzeul Pompierilor, și ca arhitect implicat în proiecte urbane, clădiri publice, proiecte-tip pentru școli, dar și în restaurare și cercetare a monumentelor istorice. În sursele românești apare predominant grafia Mandrea, dar există și Mândrea (în special în contexte editoriale sau indexări digitale). Este același arhitect (1855–1916), asociat cu funcțiile de arhitect-șef al Capitalei și arhitect al Eforiei Spitalelor Civile, precum și cu Foișorul de Foc.
Activitate profesională, funcții publice și roluri instituționale
Mandrea a avut o carieră de vârf în administrația urbană a Bucureștiului: arhitect-șef al Capitalei în două intervale: 1889–1898 și 1905–1907; arhitect al Eforiei Spitalelor Civile. În viața profesională a breslei a fost membru fondator al Societății Arhitecților Români (1891) și al Școlii de Arhitectură înființate de Societate (1892) și este menționat ca vicepreședinte al Societății Arhitecților Români până în 1908, cu rol de coordonare a activității.
Mandrea este menționat ca profesor la deschiderea cursurilor primei școli de arhitectură (1892), cu sediul pe Bd. Elisabeta (localizare descrisă în articolul din 1968). Aceeași sursă insistă asupra rolului său în formarea generațiilor timpurii de arhitecți, în cadrul școlii fondate de Societate. Mandrea a avut, de asemenea, o activitate publicistică de specialitate, inclusiv în zona de urbanism și patrimoniu. A colaborat la „Analele Arhitecturii” (1890–1895), fiind menționat ca autor cu rol important în cadrul publicației. nA editat / publicat monografii despre Mănăstirea Snagov (1900), despre Mănăstirea Brebu (1902), despre Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș (1905).
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
Portretul care se conturează din materialele atașate este al unui arhitect cu orientare pragmatică și tehnică, atent la logică constructivă și la adevărul materialelor, cu interes pentru modernizarea orașului (lucrări edilitare și urbanism), cu preocupare constantă pentru monumentele istorice, prin studii și monografii. Într-un articol din 1890 despre „Adevărul în arhitectură”, Mandrea formulează o poziție foarte clară privind unitatea gândirii constructive și condamnarea imitării materialelor, în esență: forma trebuie să decurgă din structură și material, iar „imitarea unui material prin altul” este condamnabilă.
Lucrări de arhitectură și restaurare
Clădiri publice și administrative
Reședințe și vile particulare
Lucrări religioase
Lucrări în afara Bucureștiului și colaborări
Referințe