Arhitectul Dorin Ștefan Adam
Dorin Ștefan Adam (menționat și ca Ștefan Dorin Adam sau ca Ștefan Adam) este arhitect și fondator al biroului MÂNADELUCRU (Mânadelucru). În sursele publice apare frecvent cu titulatura de dr. arh. și este asociat atât cu proiecte de arhitectură (locuințe, clădiri publice, reconversii), cât și cu proiecte de instalație/expunere la granița dintre arhitectură, artă și fotografie. Anul nașterii apare în mod neunitar: 1977 în unele fișe, respectiv 1976 în mai multe prezentări publice. Pentru locul nașterii, unele prezentări publice indică Alba Iulia (România).
Este menționat ca absolvent al Institutului de Arhitectură din București, promoția 2002. Teza de doctorat susținută în anul 2011 la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, intitulată Arhitectura subterană. Percepție psihologică – formă, materie, înveliș, coordonată de prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu, are ca obiect investigarea arhitecturii subterane dintr-o perspectivă teoretică, fenomenologică și operațională. Lucrarea pornește de la ideea că arhitectura subterană este tratată predominant funcțional, ca infrastructură sau rezolvare inginerească, și urmărește să demonstreze că aceasta poate genera forme și experiențe spațiale specifice. Sunt analizate utilizările urbane ale subteranului, avantajele și limitele tehnice, relația dintre suprafață și dedesubt, precum și condiționările structurale și normative.
Un nucleu important al cercetării îl constituie percepția psihologică a spațiului subteran. Autorul discută opozițiile simbolice și culturale (lumină–întuneric, protecție–teamă, interior–exterior), influența mitologiei și a psihanalizei, precum și problema orientării și a legăturii cu natura în mediile subterane. La nivel formal, teza dezvoltă o teorie a relației dintre plin și gol, solid și vid, substracție și adăugare. Excavarea este analizată ca act arhitectural fundamental, iar golul este considerat element generator de formă și sens. Concluzia principală este că arhitectura subterană are un potențial expresiv și conceptual propriu, care poate influența și arhitectura de la suprafață.
În biografiile publice este prezentat ca având rol didactic la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, inclusiv ca îndrumător/coordonator de atelier pentru anii 2–3. În același timp, a fost menționat în mai multe articole de presă că și-a dat demisia din poziția de cadru didactic la UAUIM în urma unor acuzații de hărțuire sexuală.
Activitate profesională și organizațională
Activitatea este legată de MÂNADELUCRU, birou care funcționează ca un colectiv relativ redus, orientat către proiecte punctuale și control de detaliu, cu tematică variată (locuire individuală și colectivă, clădiri cu funcțiuni publice/culturale, intervenții pe fond construit, design/amenajări, precum și instalații temporare). În cadrul proiectelor, apare recurent colaborarea cu arh. Maria Mădălina Iftimi (menționată explicit ca partener/coautor în documentul atașat pentru unele lucrări), precum și colaborări cu alți arhitecți și specialiști (structură, instalații, peisagistică), în funcție de proiect.
Arie de interes: dialog arhitectură – arte vizuale
În paralel cu practica de proiectare, este prezent în zona de expoziții/instalații și proiecte culturale care folosesc instrumente de arhitectură, fotografie, lumină și sunet pentru a comenta spațiul public, memoria locului, comunități și tensiuni contemporane. În acest registru se încadrează și activitatea în cadrul platformei/asociației VICEVERSA (co-fondată în 2021, conform prezentărilor publice), orientată explicit către dialogul dintre arhitectură, artele vizuale și subiecte politice și sociale. Pe lângă platformele de arhitectură, aparițiile includ interviuri legate de instalații urbane și texte/publicări în reviste de profil (de exemplu, în zona Zeppelin, în care apar proiecte Mânadelucru și texte semnate). În registrul cultural-politic, VICEVERSA este prezentată public ca platformă cu proiecte și expoziții care folosesc arhitectura/fotografia pentru a discuta transformări urbane și contexte contemporane.
Profil arhitectural și caracteristici stilistice
Din descrierile proiectelor și din modul în care sunt prezentate (inclusiv în publicații și în platforme de arhitectură), se conturează câteva direcții constante: Abordare contextuală și de „negociere” cu orașul: proiecte care răspund la situații urbane complicate (aliniamente, reglementări inconsecvente, vecinătăți eterogene), preferând soluții volumetrice clare, dar atent ajustate local; Interes pentru „programul extins” și pentru comunitate: în special în proiecte cu funcțiune publică/semipublică (capelă/edificiu comunitar, instalații în spații publice), discursul proiectului depășește funcția strictă și propune spații de întâlnire, educație informală, activități culturale și memorie; Rigoare a detaliului și control al materialității: proiecte prezentate ca fiind lucrate „punctual” și detaliat, cu atenție la îmbinări, lumină, texturi și la relația interior–exterior; Intersecție între arhitectură și scenografie/instalație: o parte vizibilă a producției este legată de arhitectura temporară și instalații (oglindă, panou video, intervenții în spații publice), cu accent pe participare și pe efectul social al obiectului.
Lucrări și proiecte documentate
Referințe