Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Dinu Patriciu (†) (ϯ)
(n. 1950 - d. 2014)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: turbo

Aviatorilor 52
2-5 niveluri, 16 apartamente, 1992, postmodernist
Banul Antonache Offices (?)
birouri, 6-12 niveluri, 2006, contemporan conjunctural
Hotelul Helvetia (?)
hoteluri și cămine, 2-5 niveluri, 1995, turbo
Muzeul Satului (corpul nou)
birouri, 2-5 niveluri, 1999, turbo
Arhitectul Dinu Patriciu

Arhitectul Dinu Patriciu

Dinu (Dan Costache) Patriciu s-a născut la 3 august 1950, la București, într-o familie cu tradiție liberală, tatăl său fiind inginer geolog în industria petrolieră interbelO familie cu tradiție intelectuală și preocupări culturale. A absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” în 1975, specializându-se ca arhitect într-o perioadă în care marile investiții de stat erau principala sursă de proiecte. După absolvire este repartizat la un institut de proiectare din subordinea Ministerului Comerțului Exterior, unde lucrează ca arhitect proiectant. În paralel, din 1978 începe activitatea didactică la Institutul de Arhitectură, în echipele conduse de profesori precum Horia Maicu (Maieu) și alți titulari de atelier, formând timp de peste un deceniu generații de studenți arhitecți.

În anii ’80 este deja cunoscut în mediul arhitectural atât prin proiectele la care participă, cât și prin pregătirea privată pentru admiterea la arhitectură – numeroși foști studenți și intelectuali evocă „meditațiile la Dinu Patriciu” și exercițiile de desen la Muzeul Satului ca o etapă de formare culturală și profesională. Din 2011, Dinu Patriciu se confruntă cu grave probleme hepatice, urmate de un transplant de ficat la Milano. Moare la 19 august 2014, la Londra, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București. La momentul morții, averea sa era în regres față de vârful din 2007, o parte semnificativă a portofoliului fiind afectată de criza financiară și de restructurările de datorii. În ultima parte a vieții, biroul său privat preferat din București a fost în Casa Arhitect Octav Doicescu din Bd. Mircea Eliade 2.

Activitatea de arhitect și cadru didactic înainte de 1990

În perioada de dinainte de 1989, Dinu Patriciu face parte din echipele de proiectare ale unor clădiri importante, în special prin institutele de stat și colectivele de atelier universitare. Din informațiile disponibile se pot distinge câteva repere principale (de obicei în echipe coordonate de alți arhitecți, el având rol de coautor sau membru de proiect). O practică de tip „atelier integrat” a permis tinerilor arhitecți, inclusiv lui Dinu Patriciu, să treacă direct de la proiectul școlar la clădiri efectiv construite. În paralel cu activitatea de proiectare, Patriciu ține cursuri și coordonează proiecte de atelier, fiind perceput ca o figură carismatică în universul tinerilor arhitecți din anii ’80, cu o atitudine mai deschisă și mai liberală față de rigiditatea ideologică a epocii.

Primul proiect emblematic a fost clădirea multifuncțională de la Muzeul Satului. Aceasta este menționată în literatura de specialitate drept „prima clădire făcută de Dinu Patriciu”, cu o arhitectură modernă, de tip „instituție culturală”, destinată expozițiilor, administrației și activităților conexe. Ulterior, clădirea a fost utilizată ca sediu al Ministerului Culturii. Proiectul marchează trecerea sa de la rolul de membru în colective mari la statutul de autor principal al unei clădiri publice bine vizibile în mediul profesional. Discursul critic de după 1990 notează faptul că breasla arhitecților „murea de grija primei clădiri făcute de Dinu Patriciu”, tocmai pentru că reprezenta o arhitectură mai elaborată și mai liberă decât fondul obișnuit al construcțiilor de stat din perioada târzie a comunismului.

Proiecte de arhitectură în țară și în străinătate

Activitatea arhitecturală a lui Dinu Patriciu se concentrează în perioada 1975–1989, cu câteva proiecte realizate și după 2000. Lucrările sale construite sunt relativ puține ca număr, dar ilustrative pentru preocupările arhitecturii românești din perioada respectivă. În biografiile apărute după 2014 se precizează că Dinu Patriciu a câștigat mai multe premii de arhitectură și a participat la proiecte în Orientul Mijlociu, inclusiv la un palat în Abu Dhabi, în calitate de arhitect sau coautor în colective complexe. În plan competițional, este menționată participarea la concursuri importante. Aceste proiecte întăresc profilul unui arhitect care, la sfârșitul anilor ’80, combina experiența de proiectare pentru stat cu o deschidere internațională și cu un anumit prestigiu profesional în breaslă.

Trecerea la antreprenoriat: biroul Alpha și dezvoltările imobiliare

După 1989, Dinu Patriciu se orientează rapid către antreprenoriat, folosindu-și formația de arhitect și contactele din mediul profesional pentru a construi una dintre primele firme private din România. În 1990 fondează compania „Alpha”, cu activități de arhitectură și construcții, considerată în presa economică drept prima firmă privată înregistrată oficial după Revoluție (Autorizația nr. 1).

Prin Alpha Construții și Investiții Imobiliare și companiile conexe, Patriciu începe să achiziționeze terenuri în nordul Bucureștiului pentru dezvoltarea de ansambluri de locuințe și clădiri de birouri. Un episod notoriu în presa anilor ’90 este cazul unui teren dintr-un cartier rezidențial bucureștean, unde moartea și dispariția proprietarilor vârstnici au alimentat suspiciuni publice la adresa dezvoltatorului; investigațiile penale nu au dus însă la condamnări, iar proiectul imobiliar a fost realizat. În acest moment, rolul său se deplasează treptat de la arhitect-autor de clădiri la dezvoltator și investitor imobiliar, coordonând echipe de proiectare și colaborând cu diverse birouri de arhitectură. Portofoliul imobiliar – atât prin Alpha, cât și prin companiile ulterioare – va include clădiri de birouri, ansambluri rezidențiale și proiecte logistice, în România și în străinătate.

Cariera în energie, media și finanțe

În 1998, Dinu Patriciu intră în industria petrolieră prin achiziția companiei Rompetrol, împreună cu alți asociați, transformând-o în câțiva ani într-un grup regional important, cu rafinării la Vega (Ploiești) și Petromidia (Năvodari) și operațiuni de trading și distribuție în mai multe țări. În 2007 vinde 75% din Rompetrol către compania kazahă KazMunayGas pentru circa 2,7 miliarde de dolari, tranzacție care îl propulsează pe primul loc în topul celor mai bogați români, cu o avere estimată la aproximativ 2,5–3 miliarde de dolari. Ulterior își diversifică investițiile:

  • Real estate: achiziționează în 2007 fondul britanic Fabian Romania Property Fund, cu un portofoliu de șase clădiri de birouri în București (inclusiv Cascade Offices și Banu Antonache Offices) și jumătate din ansamblul rezidențial New Town Residence din zona Dristor, consolidând un portofoliu local de birouri și locuințe evaluat la sute de milioane de euro.
  • Internațional: prin Dinu Patriciu Global Properties investește în clădiri de birouri și retail în Germania și alte țări europene, precum și în circa 25 de proiecte rezidențiale în Emiratele Arabe Unite.
  • Media: achiziționează ziarul „Adevărul” și construiește Adevărul Holding, cu mai multe publicații (inclusiv „Click!”, „Forbes România”, „Dilema veche”), tipografii și un portofoliu extins de produse media, proiect care intră însă ulterior în dificultate financiară și ajunge în insolvență.
  • Servicii financiare și transport: investește în bănci (de exemplu Liberty Bank în Georgia), în compania de aviație privată Eurojet/Avolus și în alte vehicule investiționale.

Activitate politică

Dinu Patriciu este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Liberal după 1990, implicându-se activ în reconstruirea liberalismului românesc. Este ales deputat în trei legislaturi (1990–1992, 1992–1996, 2000–2004), reprezentând județul Timiș și ulterior alte circumscripții. În Parlament activează în comisii legate de administrație, urbanism, mediu și privatizare, aducând în dezbatere teme de economie de piață și reformă structurală. Dincolo de mandatele parlamentare, rămâne un vector ideologic al liberalismului economic, promovând consecvent dereglementarea, reducerea rolului statului în economie și atragerea investițiilor străine. După 2004 își diminuează implicarea politică directă, concentrându-se pe afaceri, deși rămâne un actor influent în culisele politicii românești prin relațiile cu liderii PNL și prin postura de finanțator.

Controverse și probleme juridice

Cariera sa de om de afaceri este marcată de mai multe anchete și procese penale: Dosarul Rompetrol: acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieței și alte infracțiuni legate de privatizarea și operarea rafinăriilor Vega și Petromidia, este reținut 24 de ore în mai 2006, apoi eliberat. Cazul a traversat ani de proceduri, cu decizii și contra-decizii, o parte a capetelor de acuzare fiind ulterior închise sau clasate. Alte anchete: presa a documentat episoade legate de tranzacții imobiliare controversate, suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani în diverse vehicule de afaceri, precum și celebrul „scandal al pixelului albastru” (difuzarea unui video manipulat cu președintele Traian Băsescu), în urma căruia acesta câștigă un proces de calomnie împotriva lui Patriciu. Aceste controverse au alimentat imaginea publică ambivalentă a lui Dinu Patriciu: pe de o parte antreprenor vizionar și arhitect al tranziției economice, pe de altă parte simbol al capitalismului „de cumetrie”, beneficiind de zone gri ale proceselor de privatizare și de structuri financiare complexe.

Profil profesional și viziune asupra arhitecturii

Ca arhitect, Dinu Patriciu aparține generației formate în anii ’70, care încearcă să îmbine modernismul târziu cu o libertate formală mai mare, în limitele sistemului. Proiectele la care participă arată o predilecție pentru compoziții volumetrice clare, cu dominante sculpturale, fațade articulate prin contraste de plin-gol și elemente de accent, o atenție pentru relația dintre clădire și spațiul urban, mai ales în cazul dotărilor publice.

Din declarațiile sale reiese că vede arhitectura ca pe o relație culturală între arhitect și comanditar, în care reușita depinde de măsura în care cele două sisteme de valori ajung să comunice: arhitectul trebuie să înțeleagă cultura, gusturile și constrângerile clientului, dar și să „joace secundul” introducând propria cultură și sensibilitate într-un dialog onest. (Interviu Igloo, nr. 21/2003 – parafrazare). Activitatea de meditații și de cadru didactic subliniază și un alt aspect al profilului său: rolul de formator, de punte între arhitectura de școală și arhitectura reală, în care proiectul construit devine pentru studenți o prelungire firească a exercițiilor de atelier.

Lucrări de arhitectură și dezvoltări imobiliare (selecție)

Lista de mai jos combină lucrările în care Dinu Patriciu apare ca arhitect sau coautor cu proiectele dezvoltate ulterior ca investitor imobiliar. Din păcate, pentru o parte dintre proiectele timpurii și pentru multe dintre cele din Orientul Mijlociu nu există detalii publice de adresă sau autor complet; le notez separat acolo unde informația este fragmentară.

  • Clădire multifuncțională – Muzeul Satului, București (2003): Clădire cu funcțiune cultural-administrativă amplasată în perimetrul muzeal. Proiectată pentru activități conexe muzeului, include spații pentru evenimente, birouri și servicii.
  • Imobil Alpha Bank – Calea Dorobanților, București (2005): Imobil de birouri reprezentativ, amplasat pe una dintre axele principale ale orașului. Proiectul ilustrează un limbaj arhitectural contemporan adaptat contextului urban central.
  • Magazine universale – Bârlad (1978), Râmnicu Sărat, Câmpulung Muscel: Parte a programului comercial național din anii ’70, aceste magazine universale tipizate aveau rolul de a moderniza infrastructura urbană prin spații comerciale ample și funcțiuni multiple. Dinu Patriciu se numără printre arhitecții tineri implicați în proiectarea acestor imobile.
  • Locuința proprie, București (cca 2004): Vilă urbană într-un cartier rezidențial central-nordic, reprezentativă pentru trecerea de la arhitectura „de stat” la soluții personalizate, finanțate privat. Casa personală reprezintă una dintre puținele lucrări private construite după 2000, configurată într-o manieră modernist-contemporană și adaptată standardelor arhitecturale ale începutului de secol XXI.
  • Vile și locuințe individuale în nordul Bucureștiului: O serie de case pentru clienți privați, în anii ’90, în contextul primelor dezvoltări rezidențiale postcomuniste; datele publice sunt fragmentare și nu permit o listă completă cu adrese.

Concursuri și proiecte neconstruite

  • Casa Tineretului (1981): Proiect premiat în cadrul unui concurs național, având ca temă configurarea unui spațiu multifuncțional destinat activităților culturale și civice ale tinerilor.
  • Biblioteca Națională – Teheran (1978): Participare la un concurs internațional, parte a unei perioade în care România exporta expertiză arhitecturală către țările din Orientul Mijlociu.
  • Mobilarea Bulevardului Victoria Socialismului – București (1980): Proiect conceptual, împreună cu Franz Echeriu și Romeo Simiraș, propunând inserarea unor blocuri tratate în manieră postmodernă pe axa monumentală a orașului. Ideea contrasta cu estetica oficială și a rămas la nivel de studiu.

Proiecte și colaborări în străinătate

  • Proiecte în Emiratele Arabe Unite – inclusiv un palat la Abu Dhabi: Menționate în biografiile postume ca parte a portofoliului de arhitectură și dezvoltare imobiliară, fără date publice precise privind adresele sau partenerii de proiectare.
  • Proiecte pentru Libia și Siria (în perioada comunistă): Săli de sport, bazine acoperite, săli de teatru-cinema și centre de conferințe, proiecte gândite ca tipuri exportabile; informațiile sunt fragmentare și nu permit o inventariere completă.

Imobile birouri și alte proiecte – preponderent rol de investitor sau dezvoltator

  • Magazine universale la Bârlad, Râmnicu Sărat și Câmpulung Muscel (înainte de 1989): Clădiri comerciale cu funcțiune de magazin universal, în rețeaua de comerț socialist, proiectate în sistem de serie, cu adaptări locale.
  • Ansamblu de locuințe în nordul Bucureștiului (început de anii ’90): Proiect rezidențial privat dezvoltat prin firma Alpha pe un teren achiziționat treptat, unul dintre primele experimente locale de dezvoltare imobiliară integrată; sursele de presă menționează controversa privind dispariția proprietarilor inițiali ai unui imobil de pe amplasament.
  • New Town Residence, str. Dristorului 91–95, București: Ansamblu rezidențial cu peste 650 de apartamente, dezvoltat inițial de Mivan (investitor irlandez) și Fabian (fond britanic), în care Dinu Patriciu intră ca proprietar prin achiziția fondului Fabian. Complexul include blocuri P+5 și P+12, cu apartamente de una până la patru camere și duplexuri, precum și zone comerciale, grădini și spații de fitness.
  • Romană Offices, Piața Romană, București: Clădire de birouri de clasă A, considerată „perla portofoliului” imobiliar al lui Dinu Patriciu, amplasată într-un punct central al Capitalei; parte din pachetul de active administrat ulterior de Adval Asset Management. 
  • Cascade Offices, str. Buzești 62–64, București: Clădire de birouri modernă, finalizată în 2005, cu aproximativ 4.200 m² închiriabili, localizată în zona Piața Victoriei, ulterior achiziționată de fondul Fabian și intrată în portofoliul lui Patriciu odată cu cumpărarea fondului; administrată ulterior de Adval Asset Management.
  • Banu Antonache Offices, str. Banu Antonache 40–44, București: Clădire de birouri de aproximativ 4.500 m², finalizată în 2006, situată în zona Floreasca–Dorobanți; intră în portofoliul lui Dinu Patriciu prin preluarea fondului Fabian și este administrată ulterior de Adval, fiind ulterior scoasă la vânzare către investitori privați.
  • Cubic Center, Șoseaua Pipera, Voluntari: Clădire de birouri cu circa 27.000 m² închiriabili, dezvoltată de Dinu Patriciu în perioada de expansiune imobiliară; ulterior preluată de Alpha Bank în contul datoriilor.
  • Băneasa Business Center, Șos. București–Ploiești 19–21, București: Clădire de birouri cu circa 9.700 m² închiriabili, finalizată în 2002–2003, una dintre primele clădiri de birouri moderne destinate chiriașilor internaționali în zona DN1. Face parte din portofoliul imobiliar gestionat de companiile controlate de Patriciu.
  • Alte clădiri de birouri din portofoliu: Floreasca 2 Business Center, Evo Center One, Romana Offices, Băneasa Center și alte imobile de birouri în București, precum și participații în clădirea Lakeview (Barbu Văcărescu), prin structurile de investiții preluate de la fondul Fabian.

Arhitectul Dinu Patriciu (sinteză)

Dinu Patriciu (1950–2014) s-a născut în București, într-o familie cu tradiție intelectuală și preocupări culturale. A urmat studiile universitare la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, pe care îl absolvă în anul 1975. Formarea academică are loc în perioada în care arhitectura românească trecea printr-o schimbare de generații, între modernismul târziu și începuturile unor experimente postmoderne timide. După absolvire devine cadru didactic în cadrul Institutului, participând la activitatea de atelier și la pregătirea tinerilor arhitecți. În paralel cu activitatea didactică, intră în colective de proiectare pentru lucrări publice și comerciale atât în România, cât și în străinătate, fiind implicat în special în proiecte-ofertă și competiții pentru țările arabe.

După finalizarea studiilor, Dinu Patriciu rămâne în mediul universitar ca asistent și apoi lector, activând în special în zona de proiectare de arhitectură și teorie. Lucrează în cadrul institutelor de proiectare ale vremii pe proiecte publice de complexitate medie și mare, îndeosebi magazine universale și clădiri comerciale, un tip de program foarte solicitat în anii ’70–’80. Participă, de asemenea, la competiții internaționale, fiind prezent în colective care propun proiecte pentru Iran, Libia și alte țări din Orientul Mijlociu. Multe dintre aceste proiecte rămân neconstruite, dar au reprezentat pentru arhitecții generației sale oportunitatea de a lucra în registre stilistice mai libere decât cele permise în țară.

În 1980 este coautor, împreună cu Franz Echeriu și Romeo Simiraș, al unui proiect conceptual pentru mobilarea Bulevardului „Victoria Socialismului” (actualul Bd. Unirii), într-o cheie postmodernă care contrasta cu directivele oficiale ale vremii. În perioada în care a lucrat ca arhitect, Dinu Patriciu a combinat modernismul funcționalist impus instituțional cu un interes pentru libertățile formale ale arhitecturii occidentale. Proiectele sale post-2000 indică o deschidere către limbajul arhitecturii corporatiste internaționale, în special în cazul imobilului Alpha Bank.

După anul 1990 își părăsește treptat cariera de arhitect practician și devine una dintre figurile centrale ale mediului de afaceri românesc, prin investiții în petrol, imobiliare, presă, construcții și sectorul financiar. Deține și o activitate civică și filantropică, acordând burse de studii elevilor și studenților cu rezultate academice deosebite. Moare în 2014, în Londra, la vârsta de 64 de ani.

Declarațiile sale publice relevă o viziune culturală asupra profesiei, în care relația arhitect–beneficiar este centrală. În interviul din revista Igloo (nr. 21/2003), Patriciu sublinia caracterul cultural al profesiei și echilibrul subtil între a înțelege cultura comanditarului și a exprima propria identitate profesională. După 1990, se retrage aproape complet din practica arhitecturală și devine cunoscut ca om de afaceri, fondator al grupului Rompetrol și ulterior investitor în media, imobiliare și educație. Activitatea sa economică a avut impact major asupra economiei românești postcomuniste. De asemenea, se implică în programe educaționale și burse private.

Referințe

 


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index