Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Daniel Renard (ϯ)
(n. 1871 - d. 1954)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: art deco

Casa Istrate Micescu (fostă Arion) (amenajarea interioară)
case/vile, 1-2 niveluri, 1911, neoromânesc
Casa Joseph Piantini
case/vile, 2-5 niveluri, 1902, eclectic
Hotel Royal Palace (clădirea din 1916?)
hoteluri și cămine, 2-5 niveluri, 1923, art deco
Hotelul Athenée Palace
hoteluri și cămine, 2-5 niveluri, 159 apartamente, 1914, art deco, monument clasa B, risc seismic Consolidat
Arhitect Daniel Renard

Arhitectul Daniel Renard

Daniel Renard este un arhitect activ în România la începutul secolului XX, asociat în principal cu arhitectura Art Nouveau și cu modernitatea de tip Beaux-Arts, cunoscut mai ales pentru Cazinoul din Constanța. În sursele publice este descris ca provenind dintr-o familie elvețiană, născut în România la Dragomirești, în 1871. Unele surse indică un tată elvețian și o mamă româncă. În privința locului nașterii și a anului decesului există discrepanțe între surse. Unele mențiuni indică Dragomirești, jud. Neamț (foarte probabil atribuire greșită), în timp ce altele indică Dragomirești, jud. Dâmbovița. Pentru anul decesului sunt întâlnite atât 1954 (Arhiva de Arhitectură), cât și 1956 (Dicționarul lui Vasile Țelea).

Statut profesional

Sursele consultate menționează studii de arhitectură la École des Beaux-Arts (Paris), în atelierul lui Julien Guadet, cu diploma obținută în 1900. Este menționată și echivalarea diplomei în 1933 (context administrativ/profesional). În sursele consultate, Daniel Renard apare ca membru în comitetul de conducere al Societății Arhitecților Români (1916–1921 și 1928–1933) și vicepreședinte (1934–1935). Fișe biografice publice consemnează, de asemenea, repere administrative și profesionale (de exemplu cetățenia română dobândită în 1913, sedii profesionale etc.), precum și episoade legate de lucrările de la Cazinoul din Constanța.

Daniel Renard este încadrat constant ca reprezentant al Art Nouveau în România, cu formare Beaux-Arts. În lucrările sale sunt menționate atât compoziții decorative cu vocabular curbiliniu (în special la Constanța), cât și proiecte/intervenții cu filiație eclectic–Beaux-Arts și, în unele atribuiri, câteva elemente neoromânești. Pentru Cazinoul din Constanța, sursele publice insistă asupra caracterului emblematic Art Nouveau al clădirii și asupra inaugurării în 1910, într-un interval de execuție plasat, de regulă, între 1907 și 1910/1911 (în funcție de sursă).

Lucrări documentate

Notă de atribuire: pentru unele clădiri există surse divergente privind autorul (de exemplu „Palatul Regal/Tribunal Constanța”). Mai jos este păstrată formularea cu mențiunea explicită a incertitudinilor unde este cazul.

  • Cazinoul din Constanța, Constanța, zona falezei (Cazinoul Comunal) – proiect Art Nouveau; inaugurare în 1910; lucrare majoră asociată numelui său.
  • Palatul Administrativ din Focșani (Prefectura), Str. Republicii 71, Focșani – clădire administrativă; sursele diferă asupra etapelor și autorilor, însă Renard este menționat ca arhitect în mai multe prezentări publice.
  • Pavilionul Franței la Expoziția din 1906, Parcul Carol, București – menționat în unele sinteze ca lucrare realizată.
  • Casa Joseph (Josef) Piantini, Str. Viitorului nr. 76, Sector 2, București – locuință (1902), proiect semnat de Daniel Renard; cunoscută și din planșe de arhivă.
  • Casa Istrate Micescu (fostă Arion), Str. Ioan Z. Zalomit nr. 12, Sector 1, București – clădire (1911); în unele surse Renard este menționat pentru amenajarea interioară, iar Edmond van Saanen-Algi pentru reproiectare (1930).
  • Biserica din Hârșova.
  • Hotel Athénée Palace, București – unele sinteze îl menționează în legătură cu clădirea din 1914; în istoriile oficiale ale hotelului, proiectarea inițială este atribuită arhitectului francez Théophile Bradeau (numit ing. T. Bradeau în Dicționarul lui Vasile Țelea.
  • Hotel Palas, Str. Remus Opreanu, Constanța – menționat în unele sinteze; există însă fișe care atribuie clădirea de pe Remus Opreanu unui alt arhitect. Atribuirea diferă în funcție de clădirea exactă și de sursă.
  • Hotel Regina (azi Hotel Intim), Str. Nicolae Titulescu 9, Constanța – fișe de patrimoniu îl atribuie explicit lui Daniel Renard; apar variații asupra intervalului de construcție.
  • Fostul restaurant vizavi de Cazinoul din Constanța (azi Acvariu), Constanța – menționat în unele sinteze ca lucrare (1914).
  • Hotel Royal Palas / Hotelul „Palas”, Str. Brezoianu colț cu Constantin Mille, București – menționat în unele sinteze (1916).
  • Fosta Reședință Regală, Str. Traian nr. 31, Constanța (azi Tribunal) – unele surse o atribuie lui Renard (1906), în timp ce altele o atribuie altor arhitecți (de exemplu Grigore Cerchez). Atribuirea rămâne neuniformă în spațiul public.

Cazinoul din Constanța

Cazinoul din Constanța reprezintă cea mai importantă și mai cunoscută lucrare a arhitectului Daniel Renard și una dintre clădirile-simbol ale arhitecturii românești de la începutul secolului al XX-lea. Amplasat pe faleza orașului, pe un promontoriu orientat către Marea Neagră, edificiul a fost conceput ca un reper urban și reprezentativ pentru statutul de stațiune balneară și port cosmopolit pe care Constanța îl dobândea în epocă.

Proiectul Cazinoului a fost realizat de Daniel Renard în urma unui concurs organizat de Primăria Constanța, într-un context în care autoritățile locale urmăreau construirea unui edificiu emblematic, comparabil cu marile cazinouri europene. Lucrările de construcție s-au desfășurat, în linii mari, între 1907 și 1910, cu inaugurarea oficială în 1910, deși unele surse extind perioada de finalizare până în 1911, ca urmare a ajustărilor și dotărilor interioare.

Din punct de vedere arhitectural, Cazinoul din Constanța este considerat cea mai coerentă și spectaculoasă expresie a stilului Art Nouveau din România. Compoziția volumetrică este dominată de linii curbilinii, de o plasticitate accentuată a fațadelor și de un vocabular decorativ inspirat din lumea marină, vegetală și organică. Fațadele sunt tratate ca suprafețe fluide, cu loggii, bow-window-uri, balcoane și ample deschideri vitrate orientate către mare, accentuând relația directă dintre clădire și peisajul litoral.

Planul clădirii este organizat în jurul unor săli ample destinate funcțiunii de cazinou, saloane de recepție și spații de promenadă, concepute pentru a găzdui viața socială, mondenă și culturală a orașului. Interioarele, astăzi cunoscute mai ales din descrieri și fotografii de epocă, erau caracterizate de decorații rafinate, stucaturi, vitralii și mobilier conceput în spiritul aceleiași estetici Art Nouveau, integrând arhitectura, decorul și funcțiunea într-un ansamblu unitar.

Cazinoul a avut, încă de la inaugurare, un statut simbolic și reprezentativ, devenind rapid un reper al orașului și un punct de atracție pentru elitele românești și europene care frecventau Constanța. De-a lungul secolului XX, clădirea a traversat numeroase etape de transformare și degradare, fiind afectată de războaie, schimbări de regim politic și utilizări improprii, dar fără a-și pierde valoarea arhitecturală și simbolică.

Din perspectiva carierei lui Daniel Renard, Cazinoul din Constanța este lucrarea care i-a fixat definitiv numele în istoria arhitecturii românești. Prin această clădire, Renard a introdus în mod convingător limbajul Art Nouveau într-un context local, adaptând influențele occidentale la specificul urban și peisagistic al litoralului românesc. Cazinoul rămâne, până astăzi, opera sa majoră și punctul de referință esențial pentru înțelegerea profilului său profesional și a contribuției sale la arhitectura începutului de secol XX.

Referințe

 


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index