Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Cristofi Cerchez (ϯ)
(n. 1872 - d. 1955)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Banca Franco-Română
2-5 niveluri, 1927, eclectic, monument clasa B
Blocul Cristofi Cerchez
2-5 niveluri, 6 apartamente, 1918, eclectic, monument clasa B, risc seismic U3
Casa Cristofi Cerchez
case/vile, 2-5 niveluri, 1927, neoromânesc
Casa Dimitrie Neagu / Constantin Argetoianu
case/vile, 2-5 niveluri, 1922, neoromânesc, monument clasa B
Casa Doctor Nicolae Minovici
case/vile, 1906, neoromânesc, monument clasa B
Arhitectul Cristofi Cerchez

Arhitectul Cristofi Cerchez (Hristea „Cristofi” Cerchez)

Cristofi Cerchez (Hristea „Cristofi” Cerchez) a fost inginer și arhitect român, activ între sfârșitul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului al XX-lea. Este asociat în primul rând cu arhitectura neoromânească, pe care a tratat-o ca pe un limbaj cultivat, construit pe studiu direct al arhitecturii populare și al monumentelor vechi. S-a născut la 4 iulie 1872, în comuna Băneasa-Herăstrău (în apropierea Bucureștiului). În literatura mai veche apar și alte localizări, dar unele surse recente insistă că Băneasa-Herăstrău este varianta susținută de documente familiale. A murit la 15 ianuarie 1955, la București. Este descris ca având origine armeană (în unele surse apare și componenta circasiană).

Parcurs profesional
A urmat inițial Școala Națională de Poduri și Șosele (formare de inginer), absolvită în 1894. Între 1895 și 1898 își desăvârșește formarea în arhitectură la Milano, în zona de învățământ de arte frumoase / arhitectură civilă. Această dublă formație, tehnică și artistică, va influența decisiv rigoarea constructivă și rafinamentul compozițional al proiectelor sale. Cristofi Cerchez a fost activ în principal în București, dar a realizat și numeroase lucrări în alte orașe din țară. A participat la concursuri importante, obținând premii și mențiuni.

Debutează în plin moment de consolidare a profesiei de arhitect în România. Cariera lui se întinde pe aproape o jumătate de secol. În unele sinteze este creditat cu aproximativ 50 de clădiri realizate în diverse orașe din țară, plus proiecte și intervenții în patrimoniu. O parte importantă din activitatea lui intră în zona instituțională și publică: clădiri cu funcțiuni medicale, bancare, administrative, educaționale, dar și restaurări și reconstrucții de edificii religioase. În 1923, proiectul său pentru Camera de Comerț, Bursă și Ateneu din Constanța a fost premiat, dar nu a fost pus în operă. În 1925 a participat la concursul pentru Palatul Primăriei Capitalei, proiectul său fiind premiat în ambele faze ale competiției.

Relația cu Ion Mincu și construcția stilului neoromânesc

Este prezentat ca discipol al lui Ion Mincu. A studiat sistematic arhitectura populară și monumentele vechi din Muntenia și Oltenia. A lucrat cu desen, fotografie și releveu. A realizat relevee, desene și fotografii de teren și a publicat articole în presa vremii, contribuind direct la fundamentarea teoretică a stilului neoromânesc. A publicat și a susținut conferințe, folosind cercetarea istorică drept bază pentru soluțiile contemporane. Cercetarea patrimoniului vernacular și a arhitecturii medievale românești nu a fost pentru Cerchez un exercițiu erudit izolat, ci baza concretă a unui limbaj arhitectural modern, adaptat funcțiunilor urbane ale începutului de secol XX.

Profil arhitectural și caracteristici stilistice

Opera lui acoperă mai multe registre. Totuși, direcția dominantă rămâne neoromânescul interpretat cu rigoare, echilibru și sobrietate, în special în vile și case urbane, unde apar frecvent turnuri-foișor și compoziții cu cerdac/loggie, într-o interpretare personală. O parte din surse delimitează o primă etapă (aprox. 1898–1910) în care aceste tipologii sunt definitorii. În paralel, apar și soluții eclectice sau „de încadrare” urbană, mai ales la clădiri de colț sau în zone unde autoritatea municipală cerea compatibilitate cu fronturi vecine.

Cristofi Cerchez este una dintre figurile fundamentale ale arhitecturii românești moderne. Prin creația sa construită, prin activitatea teoretică și prin cercetarea arhitecturii tradiționale, a contribuit decisiv la definirea și legitimarea stilului neoromânesc. Opera sa reprezintă o sinteză matură între tradiție și modernitate, cu impact durabil asupra peisajului urban și a culturii arhitecturale din România.

Cercetare, conferințe și publicații

A fost preocupat constant de cercetarea trecutului arhitecturii românești și de valorificarea patrimoniului. A susținut conferințe la Societatea Arhitecților Români, Casa Școalelor, Palatul Ligii Culturale și Sala Dalles. A conferențiat pe teme de istorie și arhitectură veche românească în cadre publice și profesionale, iar în lista menționată de tine apare lucrarea „Dacia preistorică și istorică”. În bibliografia recentă despre el apare monografia Oanei Marinache, care a contribuit semnificativ la reconstituirea operei și contextului său profesional.

Lucrări și proiecte

Clădiri publice și administrative (București)

  • Banca Franco-Română, str. Ion Ghica nr. 11, București (1927–1928), astăzi Legația Republicii Cehe. Clădire monumentală, stil eclectic; monument istoric clasa B.
  • Casa parohială a bisericii Mântuleasa (1928).
  • Corp de clădire la Școala de agenți sanitari, str. Căuzași (1914).
  • Maternitatea Polizu, București (1927). Instituție medicală majoră, una dintre cele mai importante lucrări publice ale sale.
  • Turn de intrare și corpuri adiacente la Arhivele Statului (1909; ulterior demolări/transformări în contextul sistematizării).

Reședințe și vile particulare, blocuri (București)

  • Casa Dimitrie Neagu / Constantin Argetoianu (1922), stil neoromânesc; monument istoric clasa B.
  • Casa Micu Zentler, str. Mântuleasa nr. 10, București (1911; neoromânesc; comanditar Micu Zentler).
  • Casa Oreviceanu, str. Alexandru Donici nr. 28 (1928).
  • Casa Sofia Candiano-Popescu, str. Rabat nr. 19, București (1913–1914, în funcție de sursă; asociată lotizării Filipescu).
  • Refacere și supraetajare Casa Georgescu-Ștefănești, str. Londra nr. 24, București (1945)
  • Vila dr. Nicolae Minovici, șos. Kiseleff, zona Băneasa (1905 sau 1910; lucrare foarte frecvent citată drept reper), Casă de servitor pe proprietatea Minovici (1931).
  • Vilele Ionescu, str. Atena nr. 4-6 (1914).
  • Vila Ionescu-Brăila, Aleea Alexandru nr. 37 (1926).
  • Vila Linde, str. Brazilia nr. 24, București (1928) și Vila Năstăsescu, str. Brazilia nr. 24bis (1929)
  • Vila Mătăsaru, str. Emanoil Porumbaru nr. 12, București (1932)
  • Vila Răducanu, str. Emanoil Porumbaru nr. 52 / str. Ion Cantacuzino (1923).
  • Vila Neagu, str. Henri Coandă nr. 36 (1921).
  • Vila proprie / Casa Cerchez, str. Piața Sfântul Ștefan nr. 13A (1927), București (terenul este cumpărat după demolarea construcției anterioare; fișele de proiect prezintă etapizarea proprietății).
  • Vila Stanovici, str. Remus nr. 6 (1914).
  • Bloc locuințe, bd. Carol nr. 66, colț cu str. Mântuleasa (1915 sau 1918; cunoscut și ca „Blocul Cerchez”; Imobil cu 6 apartamente, monument istoric clasa B, risc seismic U3.

Lucrări religioase, reconstrucții și restaurări

  • Biserica Sf. Nicolae din Țigănești – Alexandria (1910).
  • Reconstrucția bisericii Popa Nan, București (1916, în documentație apare ca intervenție pe o durată mai largă).
  • Restaurarea bisericii Sf. Petru și Pavel, Alexandria (1904).
  • Restaurarea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, Vălenii de Munte (1942; în unele sinteze se indică implicare și după 1940).

Lucrări în afara Bucureștiului

  • Conacul Poenaru, Merii Petchi, comuna Nuci, Ilfov.
  • Halele comerciale din Câmpulung Muscel (1929).
  • Mausoleul Istrate Micescu, Ciumești, județul Argeș (1928).
  • Școala Scorțeanu și casa directorului, str. Stadionului nr. 9, Ploiești (1906).
  • Vila Stătescu, str. Lascăr Catargiu nr. 38/43, Câmpulung Muscel (1900; una dintre lucrările timpurii frecvent citate).

Lucrări demolate în contextul sistematizării din anii 1985–1986 (București)

  • Corp nou la Institutul Medico-Legal, str. Căuzași (1919).
  • Imobil locuințe, str. Olteni nr. 27, București (1922; demolat în anii ’80).
  • Imobil locuințe, str. V.A. Ureche nr. 23, București (1934; demolat în anii ’80).
  • Societatea de Salvare, Splaiul Mihai Vodă nr. 4 (1922).
  • Turn de intrare și corpuri adiacente la Arhivele Statului (1909).
  • Vila Maximovici, str. Izvor nr. 23 (1905).

Inițiative recente de recuperare și punere în circulație publică

În jurul anului 2012 s-au intensificat demersurile de recuperare a operei lui Cerchez prin tururi, materiale și proiecte educaționale ale Asociației Istoria Artei.
În 2022 proiectul cultural „Cristofi Cerchez 150” a reunit evenimente, prezentări și acțiuni publice dedicate arhitectului, găzduite și reflectate de instituții și platforme culturale de arhitectură.

Cristofi Cerchez (1872–1955) este unul dintre arhitecții majori ai începutului de secol XX din România și una dintre figurile centrale ale afirmării și maturizării stilului neoromânesc. Activitatea sa profesională a fost dublată constant de cercetare istorică, studiu de teren și publicistică, ceea ce îl plasează atât în categoria arhitecților creatori, cât și a teoreticienilor arhitecturii românești.

Opera lui Cristofi Cerchez este dominată de stilul neoromânesc,. Elementele tradiționale – loggii, foișoare, arcade trilobate, ancadramente sculptate, acoperișuri înalte – sunt integrate într-o compoziție coerentă, adaptată contextului urban modern. În paralel, unele lucrări folosesc un limbaj eclectic sau eclectic regional, iar în clădirile de raport și cele bancare apar soluții de tranziție, care combină expresia națională cu cerințele funcționale și structurale ale epocii.

Notă: Relațiile de rudenie între arhitecții interbelici Cerkez/ Cerchez:

  • Cert: Grigore P. Cerkez și Nicolae P. Cerkez sunt frați.
  • Cert: Grigore G. Cerkez și Arta (Artaxerxe) Cerkez sunt frați.
  • Nedovedit (doar ipoteză): vreo rudenie între cele două perechi.
  • Nedovedit: rudenia lui Cristofi Cerkez cu celelalte familii (în sursele citate e doar „al cincilea”, fără precizare).

*

Hristea „Cristofi” Cerchez (1872-1955) a fost un inginer si arhitect român, de origine armeană, creator important al stilului neoromânesc de la începutul secolului al XX-lea. Cristofi Cerchez s-a născut în comuna Băneasa-Herăstrău, în familia numeroasă a administratorului agricol Pavel Cerchez. A devenit inginer după ce a absolvit în 1894 Școala Națională de Poduri și Șosele din București și a beneficiat ulterior de o bursă privată pentru a urma cursurile de arhitectură de la Politehnica din Milano (unde a studiat între 1895-1898 la secția Arhitectură civilă). Educația sa se desprinde astfel de traseul obișnuit în epocă al arhitecților români formați la Paris. La întoarcerea în țară este influențat de stilul arhitectului Ion Mincu, dar își conturează un stil propriu, definit într-o primă perioadă (1898-1910) prin case cu cerdac, marcate lateral de turnuri-foișor. În perioada următoare, renunță la elementele de verticalitate, predominând construcțiile cu un singur etaj, influențate și de arhitectura oltenească sau balcanică. Cristofi Cerchez a fost puternic impresionat și de casele de târgoveți de secol al XVIII-XIX-lea ce prezentau geamlâcuri și erau ornate cu panouri de stuc și stâlpi decorativi cu capiteluri cu elemente palmate. Arhitectul optează pentru asimetrii ale fațadelor și volume în retragere iar multe dintre intrările sale copiază poarta țărănească „gârlici”. Din zona musceleană, adoptă „arcul eliptic” care încadrează ușa de intrare, dar uneori și ferestrele. (Oana Marinache, Cristofi Cerkez 150, Ed. Istoria Artei, București, 2022)

Referințe


Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index