| Property INDEX: | RS 357 |
| Amplasament: | 64 |
| Estetică exterioară: | 54 |
| Estetică interioară: | 39 |
| Funcționalități: | 53 |
În 1914, arhitectul Cristofi Cerchez cumpără terenul de la colțul str. Ventului (Mântuleasa de azi) cu Calea Moșilor. Din cauza proiectelor de sistematizare a pieței - cel puțin 3 variante cunoscute - arhitectul are probleme cu realizarea construcției.
Abia în martie 1915 solicită autorizație în vederea construirii unui imobil parter plus 2 etaje. Autorizația prevedea construirea unui corp de clădire cu 4 niveluri. Din alte documente deducem că imobilul a fost ridicat în vara lui 1915. Construcția s-a făcut cu mari eforturi financiare din partea arhitectului-proprietar (împrumuturi, exproprieri, obligația de a cumpăra o bucată îngustă de teren pentru o curte de lumină).
Stilul eclectic i-a fost impus arhitectului de către primărie pentru a se încadra în arhitectura zonei: cupola de colț este o trimitere clară la două clădiri vecine, din care astăzi mai putem să vedem la nr. 64 doar imobilul Theodor Popescu (actualul sediu Kiwi Finance) cu două astfel cupole. Fiind situat pe o arteră comercială, imobilul avea la parter prăvălii, iar la subsol pivnițe pentru depozitare.
Familia Cerchez a locuit la etajul 2 al imobilului, iar arhitectului îi plăcea să cânte la pian în salonul circular de pe colț. Familia a vândut imobilul în 1918. (Oana Marinache, Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din Bucuresti, Editura ACS, București, 2012)
Referințe:
Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane, de organizare, conectare și interpretare a tuturor entităților care compun realitatea imobiliară, patrimonială și urbană. Este o arhitectură relațională care modelează orașul ca rețea.