Arhitectul Aurel Constantin Focșanu
Arhitectul Aurel Focșanu s-a născut în 1898 la Iași, România, într-o familie cu origine evreiască. În presa vremii, numele apare explicit în formele Aurel Focșanu și Constantin Aurel Focșanu (adică o formă cu prenumele inversate sau cu prenume dublu), ceea ce indică uzul public al numelui „Constantin Aurel” în contexte administrative (de exemplu, în Registrul Corpului Arhitecților sau în componența unui consiliu de administrație – S.A. Urania, „Consiliul de administrație… arhitect Constantin Aurel Focșanu…”.
Un anunț funerar pentru Rachela Focșanu, născută Simionovici, oferă cea mai densă informație familială: sunt menționați Inginer Emil Focșanu „cu Rita și Lucky” și Arhitect Constantin Aurel Focșanu „cu Tanti și Micky”, formula fiind urmată de „fii, nurori și nepoate”, plus „Yetti și Oscar Sadagurski, soră și cumnat”, și mențiunea incinerării la Crematoriul Soc. „Cenușa”, cu solicitarea de a nu se face vizite de condoleanță. (anunț de deces Rachela Focșanu născută Simionovici)
Așadar, Aurel/ Constantin Aurel Focșanu era în viață la data decesului Rachelei Focșanu și este indicat ca „arhitect”; avea cel puțin un frate (sau rudă foarte apropiată din aceeași familie) numit Emil Focșanu (menționat ca „inginer”); există nume feminine asociate celor doi (Rita, Tanti) și nume asociate copiilor/descendenților (Lucky, Micky), iar în cercul apropiat apare o soră (Yetti) și un cumnat (Oscar Sadagurski).
Un alt articol, legat de o expropriere politică, legată de originea lor evreiască, precizează explicit: „Aurel și Emil Focșanu, din București, au arătat că tatăl lor (Simion Focșanu) fiind botezat în religia creștină-ortodoxă încă din 1896…” și că instanța/ forul invocat respinge cererea privind exceptarea de la expropriere. Pentru profilul biografic, aceasta fixează două date personale foarte importante: numele tatălui (Simion Focșanu) și existența unei relații de familie directe între Aurel și Emil (prezentați împreună ca fii ai lui Simion).
În două note de presă despre un accident auto pe Calea Victoriei (două decupaje foarte apropiate ca informație), Aurel Focșanu este descris ca „arhitect”, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în str. Architect/ Arhitect Ioan Mincu nr. 13, iar „soția d-sale” se afla împreună cu el în automobil și ambii au suferit leziuni, fiind pansați/îngrijiți la Salvare. (articole din presa vremii: „Accidentul de automobil din Calea Victoriei”, respectiv „Întâmplări din Capitală. Două automobile se ciocnesc”) Aceste articole sunt relevante și pentru identificarea unei adrese asociate direct arhitectului (Ion Mincu 13) și confirmă, la nivel de presă, statutul marital (existența unei soții) la momentul accidentului. Iar conform plăcuței de arhitect de pe casa din Ion Mincu 13, concluzia clară reiese că aceea este Casa Arhitect Aurel Focșanu, proiectată de el însuși.
Episod documentar: excluderea profesională în contextul persecuției evreilor (anii 1940) și confiscarea averilor
Un fragment important pentru înțelegerea biografiei arhitectului Aurel Constantin Focșanu este legat de contextul politic și legislativ al României din anii 1940, perioadă marcată de intensificarea persecuției populației evreiești, de măsuri administrative discriminatorii și de confiscarea sistematică a bunurilor și drepturilor civile ale evreilor. În acest cadru, un extras din presa vremii de tip „Comunicate și circulări ministeriale” consemnează că Ministerul Instrucțiunii, Educației, Cultelor și Artelor a aprobat „ștergerea din tabloul oficial” a mai multor arhitecți evrei, între care apare explicit numele „Focșanu Aurel”. Motivația formală invocată este „contravenirea dispozițiunilor art. 32 din regulamentul de aplicare a legii Corpului Arhitecților Români”, iar documentul poartă numărul 95.062/941 (comunicat ministerial).
Deși acest tip de formulare birocratică este prezentat ca o sancțiune profesională, el trebuie interpretat în contextul epocii: în anii 1940, excluderea din corpuri profesionale, eliminarea din registre oficiale și restrângerea dreptului de exercitare a profesiei au fost frecvent folosite ca instrumente de marginalizare și eliminare socială a evreilor, în paralel cu legislația rasială și cu procesul de „românizare” economică, care a implicat confiscarea proprietăților, a firmelor și a averilor acestora. Astfel, ștergerea unui arhitect evreu din tabloul oficial nu reprezintă doar un incident administrativ izolat, ci poate fi citită ca parte a mecanismului mai amplu de persecuție instituționalizată.
Separat, există și un document public din Monitorul Oficial din 9 octombrie 1941, unde apare într-o listă mențiunea „București: Arh. Aurel Focsanu; …”. Totuși, contextul exact al acestei liste (procedural, administrativ sau disciplinar) necesită lectura întregii pagini pentru a evita o interpretare greșită, mai ales într-o perioadă în care documentele oficiale reflectau adesea măsuri discriminatorii aplicate populației evreiești. (Monitorul Oficial, 9 octombrie 1941) Acest episod ilustrează faptul că destinul profesional al arhitectului Aurel Constantin Focșanu nu poate fi separat de climatul represiv al României începutului de deceniu 1940, când excluderea din organizații profesionale și pierderea drepturilor economice au făcut parte din politica generală de persecuție și deposedare a evreilor.
Formare și poziționare profesională
Aurel Focșanu a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București în 1929. În plan profesional, aceeași sursă indică asocierea de lucru cu arhitectul Emanoil (Em.) Vițeanu, în contextul afirmării arhitecturii moderne interbelice, cu două lucrări nominalizate explicit (Mântuleasa 12 și Moscovici – N. Iorga 22). Primul sediu profesional apare în Calea Moșilor nr. 145. În paralel cu practica de proiectare, apare documentat și un profil de „arhitect implicat în aparatul administrativ al unor societăți comerciale” (fapt de arhivă): în presa vremii se poate citi despre „Postăvăria Depozitul Național I. M. Alcalay – Societate anonimă”, iar apoi se precizează componența consiliului de administrație (decembrie 1931) unde figurează „arhitect Aurel Focșanu”, precum și un nou consiliu ales la 30 iunie 1933 unde el apare din nou, alături de lista de cenzori (inclusiv Arh. Em. Vițeanu). În 1940 este menționată și schimbarea denumirii societății în „Dena”.
O altă piesă administrativă îl fixează ca membru într-un consiliu de administrație: S.A. Urania (construcții), cu Nicolae Ionescu-Lazu președinte, și membri arhitect Constantin Aurel Focșanu și arhitect Mișu Hoffmann. Din setul minim de lucrări bine identificate (Mântuleasa 12, N. Iorga 22/Henri Coandă 13A, Ion Mincu 13) se conturează un arhitect capabil să lucreze în registre stilistice diferite în interval scurt: de la art deco / modern interbelic la un registru neoromânesc pentru o casă-vilă.
Pe web, într-o publicație a Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Focșanu este inclus într-o listă de „arhitecți evrei” asociați cu modernizarea bulevardului Magheru și este atribuită lui o clădire de locuințe de pe str. Mendeleev 37 (cu comparație directă: Mendeleev 39 – Jean Monda). Aceeași familie de surse (materiale universitare/eseuri) notează explicit că imobilul din Mântuleasa 12 (1935) a fost proiectat de „Jewish architect Aurel Focșanu”.
Lucrări cunoscute
Referințe
