Sistem integrat de cartografiere relațională a realității urbane ca rețea
Arhitectură:

Alfred Popper (ϯ)
(n. 1876 - d. 1946)


Specializare: proiectare |
Stil dominant: neoromânesc

Caru cu Bere (ucenic)
comerciale, 2-5 niveluri, 1879, neogotic, monument clasa B
Casa Laurențiu și Louise Steinebach / Casa Principelui Nicolae
case/vile, 2-5 niveluri, 1916, neoromânesc, monument clasa B
Casele Aron Iacob (Calderon 48-50) (atribuire)
case/vile, 2-5 niveluri, 1898, neogotic, monument clasa A
Imobilul Inginer Alexandru și Lucreția Alexandrescu
2-5 niveluri, 17 apartamente, 1920, neoromânesc, risc seismic U2
Palatul Princiar Cotroceni (spații interioare)
case/vile, 2-5 niveluri, 1890, neoclasic, monument clasa A, risc seismic Consolidat
Arhitect Alfred Popper

Arhitectul Alfred Popper

Alfred (Alfred Samuel) Popper s-a născut la 30 august 1874 la Brașov, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, într-o familie originară din Silezia. Ulterior a devenit cetățean român, statut consemnat în registrele profesionale ale vremii. A murit la București, în iunie 1946. Provenea dintr-un mediu multicultural, legat atât de spațiul german și austriac, cât și de cel românesc, fapt care i-a marcat atât formarea, cât și felul în care a înțeles arhitectura. Sursele de arhivă arată că avea cel puțin un fiu, arhitectul Hubert Popper, care în 1950 locuia la aceeași adresă din București și solicita documentele din dosarul profesional al tatălui său. A avut un fiu, arhitect și el, Hubert Popper, activ după 1945.

În anii ’30–’40, Popper este radiat din registrele profesionale „din motive rasiale”, fiind reînscris după 1945, ceea ce indică faptul că a fost afectat direct de legislația antisemită a epocii. Se știe că, în perioada regimului Antonescu, Popper este afectat de legislația antisemită, fiind radiat din registrele profesionale și obligat să își obțină recunoașterea din nou după 1945. Această situație, combinată cu lipsa unei diplome formale, explică în parte marginalizarea sa ulterioară în istoriografia arhitecturii românești.

În plan profesional, este descris drept un arhitect foarte dedicat, cu un parcurs intens și cu o puternică înclinație către documentare vizuală, ilustrată de numeroasele fotografii și clișee pe sticlă păstrate în fondul său de arhivă. Până recent, Alfred Popper a rămas aproape necunoscut în afara cercurilor specializate. Monografia „Alfred Popper, 1874–1946: (re)descoperirea unui arhitect”, publicată în 2022 la Editura Simetria de istoricul de artă Monica Croitoru-Tonciu, reprezintă prima sinteză amplă dedicată vieții și operei sale. Cartea este dublată de expoziții și vernisaje organizate de Uniunea Arhitecților din România și prezentate în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură și al Anualei de Arhitectură, unde Popper este prezentat drept un arhitect român important pentru trecerea de la Belle Époque la interbelic, ale cărui lucrări merită reintegrate în canonul arhitecturii românești.

Formare și începuturile carierei

În planul formării, Popper se instruiește în mediile tehnice germane și austriece. Unul dintre reperele importante ale formării sale îl reprezintă studiile de arhitectură la Politehnica din Viena, în atelierul arhitectului Doderer (informație transmisă de dicționarul lui Vasile Țelea și confirmată de monografia recentă, care insistă asupra dublei lui formări – germană/austriacă și românească). Revenit în România, își completează experiența în atelierul arhitectului József Zigfied Korfczinski, participând, între altele, la realizarea cunoscutului imobil „Carul cu bere” din București. Această perioadă de ucenicie îl familiarizează cu arhitectura eclectică de factură academistă și cu finețea detaliului decorativ de sfârșit de secol XIX. Un aspect esențial: Popper nu a avut niciodată diplomă formală de arhitect, însă a fost admis în corpul profesional ca „arhitect recunoscut”, pe baza lucrărilor și a referințelor sale, situație frecventă pentru practicienii formați la începutul secolului XX.

Activitatea la Sinaia și colaborarea cu Casa Regală

Între 1904 și 1908 (cu prelungiri până în jurul anului 1910), Alfred Popper lucrează la Biroul Regal de Arhitectură de la Sinaia, condus de arhitectul ceh Karel Zdeněk Líman. Aici participă la lucrări de amenajare la Castelul Peleș, la amenajarea Castelului Pelișor, în special la componentele de arhitectură și decorație interioară, are intervenții pentru Casa Regală la Gara regală din Sinaia. Ulterior, schițe și proiecte semnate „Alfred Popper” atestă implicarea sa și în decorarea unor spații de la Palatul Cotroceni, de exemplu elementele de decorație ale șemineului din Salonul de Aur, datate în jurul anului 1919.

În dosarul profesional păstrat în Arhiva de arhitectură sunt menționate, ca dovezi ale activității sale, certificate ale administrației Curții Regale din Sinaia și ale Ministerului Agriculturii și Domeniilor, folosite ulterior pentru recunoașterea oficială a statutului de arhitect. Această etapă îl fixează ca arhitect asociat cu comenzi prestigioase ale Casei Regale și îi oferă acces la un mediu de proiectare în care se combină monumentalitatea academică, influențele neorenașcentiste și neogotice cu începuturile stilului național românesc.

Perioada București: statut profesional și portofoliu urban

După perioada petrecută la Sinaia, Popper se stabilește la București, unde își deschide birou de arhitectură. Adresa profesională consemnată în registre este strada Poet Momuleanu nr. 52. În iulie 1934 este înscris oficial ca „arhitect recunoscut” în registrele profesionale, pe baza portofoliului de lucrări și a referințelor obținute de la Curtea Regală, de la ministere și de la personalități ale epocii. Ulterior este radiat din registre „din motive rasiale”, fiind obligat să solicite reînscrierea în august 1945, după schimbarea contextului politic.

Activitatea bucureșteană este dominată de proiectarea de reședințe urbane și vile pentru burghezia înstărită și pentru elitele economice și profesionale. Lista de lucrări cuprinde ansambluri de vile în zone precum Cotroceni sau parcelarea Jianu, case de oraș în zone centrale (Dumbrava Roșie, Dacia, Sfinților, Lascăr Catargiu), colaborări la imobile de raport și amenajări interioare pentru clădiri reprezentative (Carul cu Bere, Palatul Cotroceni etc.).

Călătorii, perioada turcă și lucrări în afara României

În jurul anilor 1910–1912, Popper își petrece o perioadă importantă în Turcia (Asia Mică), unde proiectează la Istanbul și călătorește în Europa și în Orient. Activitatea de acolo este mai puțin documentată public, dar monografia recentă arată că această experiență îi lărgește repertoriul stilistic și îi consolidează deschiderea către influențe orientale și vernaculare. După revenirea în țară, își reia activitatea la București și în stațiunile de pe Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni), unde proiectează vile de vacanță pentru clienți de rang înalt.

Profil profesional și stilistic

Monografia Monicăi Croitoru-Tonciu și prezentările profesionale recente subliniază faptul că Alfred Popper parcurge aproape întregul spectru de stiluri ale epocii sale:

  • Eclectism cu elemente neogotice și academiste în lucrările de început și în colaborările de la Peleș;
  • Arhitectură academică urbană la trecerea de secol, cu compoziții simetrice și fațade bogat decorate;
  • Arhitectura de stil național / neoromânesc, cu influențe bizantine și vernaculare (brâuri sculptate, coloane și capiteluri inspirate din arhitectura medievală românească, logii și foișoare).
  • Vile cu influențe Jugendstil / Art Nouveau, vizibile în anumite case urbane cu reliefuri florale și feronerie decorativă (de exemplu Casa Fanny și Isac Popper de pe strada Sfinților).
  • Trecerea către modernismul interbelic și un modernism „hibrid”, care păstrează elemente tradiționale în compoziții simplificate și volume mai austere (de exemplu Vila Leonida din Bușteni).

Portretul profesional conturat de monografie și de expozițiile recente îl descrie drept un arhitect cu mare atenție pentru desen și pentru detaliu, cu o dedicare „rară” pentru profesie, dar rămas multă vreme aproape necunoscut publicului larg, în ciuda colaborărilor cu Casa Regală și a unui portofoliu amplu. Popper a fost de asemenea pasionat de fotografie: în fondul său din arhiva Uniunii Arhitecților se păstrează numeroase clișee fotografice, unele pe sticlă, datând încă de la începutul secolului XX.

Lucrări reprezentative

Lista de mai jos nu este exhaustivă – inventarul complet al operelor sale este prezentat în monografia din 2022 – însă include principalele lucrări documentate în surse accesibile public, cu accent pe cele identificabile prin adresă.

Clădiri publice și administrative, colaborări regale

  • Amenajări la Castelul Peleș, Sinaia – participare în cadrul Biroului Regal de Arhitectură de la Sinaia, sub conducerea lui Karel Zdeněk Líman, pentru lucrări de amenajare a palatului.
  • Amenajarea Castelului Pelișor, Sinaia – implicare în proiectul de amenajare, cu accent pe detalii de arhitectură interioară și decorație; colaborare în echipa coordonată de Karel Zdeněk Líman.
  • Intervenții la Palatul Cotroceni, București – proiecte de decorare a unor spații interioare, inclusiv elemente ale șemineului din Salonul de Aur, atestate prin schițe datate în jurul anului 1919.
  • Lucrări pentru Gara regală Sinaia – menționate în articolele recente ca parte a colaborărilor sale cu Casa Regală în perioada petrecută la Sinaia.
  • Participare la proiectarea imobilului Carul cu Bere, str. Stavropoleos, București – ca arhitect în atelierul lui Korfczinski, la începutul carierei sale.

Reședințe și vile particulare în București

  • Casa Laurențiu și Louise Steinebach („Casa Principelui”, „Vila Principelui Nicolae”), Cotroceni – clădire de colț la Bulevardul Eroii Sanitari nr. 18 / Bulevardul Prof. Dr. Gheorghe Marinescu nr. 21, în stil neoromânesc, construită în jurul anilor 1914–1916; ulterior asociată cu Principele Nicolae al României și cunoscută drept „Casa Principelui” din fața intrării principale a Palatului Cotroceni. În 1920, aici s-au mutat Pascal Zladko (inginer) și soția acestuia, Margareta, fiica doctorului Mihail Mirinescu.
  • Casa dr. Urlățeanu, str. Dumbrava Roșie nr. 10, sector 2, București – vilă urbană de început de secol XX, încadrată în repertoriul caselor neoromânești din oraș; imobil clasat ca monument istoric.
  • Casa Gogu Dumitrescu, str. Prof. Ioan Ursu nr. 6, București – reședință de oraș pentru un proprietar din elita bucureșteană; planimetrie și detalii conforme repertoriului Popper de vile urbane (stil neoromânesc târziu).
  • Vila/ Casa Fanny și Isac Popper, str. Sfinților, sector 2, București, 1914 – vilă urbană cu influențe Art Nouveau / Jugendstil, identificată în arhiva de imagini ca „Fanny and Isac Popper House”, situată la intersecția cu strada Sfinților; fațadă bogat decorată cu reliefuri florale și motive curbilinii. Casă privată menționată în monografie, probabil legată de familia sa, ilustrând trecerea de la eclectism la un repertoriu decorativ mai liber, de tip Jugendstil.
  • Casa Alexandru și Lucreția Alexandrescu, Bulevardul Lascăr Catargiu, București – casă urbană în stil neoromânesc, datată 1927, încadrată în categoria caselor din sectorul 1 și în registrul „Romanian Revival houses in Bucharest”.
  • Vila avocat Alfred și Hildegarde Androniu, Bulevardul Dacia, București – vilă urbană importantă pentru repertoriul său neoromânesc, menționată explicit în prezentările recente ale operei lui Popper; decorul exterior integrează elemente de influență bizantină și motive naționale.
  • Casele ing. Macovei și ing. Misicu în parcelarea (Parcul) Jianu – două vile de cartier, amplasate într-una dintre zonele noi de locuințe ale Bucureștiului interbelic, proiectate pentru clienți din elita tehnică (ingineri).
  • Casa Maria Diamandescu, București, 1914 – reședință urbană menționată în cuprinsul monografiei ca lucrare importantă din etapa eclectico-academistă a arhitectului.
  • Garajul, terasa și amenajarea interioară a vilei colonelului V.V. și Maria Maltezeanu, București, 1920 – intervenție asupra unei reședințe existente, cu accent pe anexele rezidențiale și pe modernizarea spațiilor de reprezentare.

Vile și reședințe de vacanță pe Valea Prahovei și în afara Bucureștiului

  • Vila Take Ionescu, Sinaia – vilă de vacanță pentru omul politic Take Ionescu, plasată în stațiunea Sinaia; menționată în articolul despre Popper ca una dintre lucrările importante de pe Valea Prahovei.
  • Vila Leonida, Zamora / Poiana Țapului, Bușteni – construită în 1938 pentru generalul Paul Leonida, vilă de vacanță amplasată pe un teren în pantă, cu perspectivă amplă către Munții Bucegi. Este descrisă ca monument istoric, în stil neo-clasic românesc, cu influențe moderniste și detalii inspirate de casele de vacanță interbelice; astăzi este unitate turistică („Vila Leonida”).

Alte lucrări și documente; Monografia recentă menționează și alte clădiri private – case și vile – în București și în țară, precum:

  • alte case cu funcțiune privată de început de secol XX, în registrul eclectico-academist;
  • lucrări prin care se evidențiază influența bizantină în arhitectura neoromânească a lui Popper;
  • proiecte și schițe păstrate în Arhiva Uniunii Arhitecților din România, însoțite de un corpus important de fotografii de epocă realizate chiar de arhitect.(Academia)

Accesul direct la aceste proiecte individuale se face în principal prin arhive (UAR, Arhiva de arhitectură) și prin volumul Monicăi Croitoru-Tonciu, care inventariază detaliat opera sa.

Referințe



Cât de utilă este această informație? Vă rugăm să votați apăsând pe o steluță...
Property Index